Copilăria sau vârsta inocenţei

Ionuţ era un puşti simpatic, în vârstă de 8 ani. Născut în Bucureşti, dar crescut, până la vârsta înscrierii la şcoală, pe plaiuri mehedinţene, puştiul prinsese drag de viaţa la ţară. Vara anului 1995 a fost una foarte intensă pentru eroul nostru. Cât era ziua de lungă, el era stăpânul curţii bunicii, fiind starostele tuturor vieţuitoarelor ce îşi făcea veacul în ograda delimitată de un gard vechi din lemn, uşor înclinat spre exterior, îmbătrânit de ploi şi vânt. În viziunea multora, Ionuţ era un copil neastâmpărat, însă lui nici că îi păsă, era prea mic ca să îl intereseze ceea ce gândeau ceilalţi şi prea preocupat să se joace; doar asta voia, să îşi ocupe timpul cu tot felul de ghiduşii, drept pentru care doar foamea şi setea îl puteau abate de la activităţile sale zilnice.

Ca mulţi băieţi de vârsta lui, Ionuţ era fascinat de tot ceea ce era legat de războaie, soldaţi, eroi, arme, etc. Când era mai mic vizionase, nici el nu mai ştia unde, câteva imagini cu un brav ostaş, străin pare-se. Pe atunci, neştiind să citească şi necunoscând nicio limbă străină, se mulţumise doar să întrebe cum îl cheamă pe nenea acela din televizor, care era atât de puternic şi învingea de unul singur atât de mulţi oameni răi. Enervaţi de insistenţele puştiului, care se agita din ce în ce mai tare pentru că nu era băgat în seamă, oamenii mari de lângă el i-au dat un răspuns lapidar şi ferm “Rambo, mă, zăpăcitule; dacă mai scoţi un sunet şi nu ne laşi să vedem filmul, te scoatem pe uşă afară de nu te vezi!”. În clipa aceea, Ionuţ a avut o revelaţie! Chipul i-a fost luminat de un zâmbet larg şi candid, căci atunci a ştiut imediat: va fi precum Rambo, nimeni şi nimic nu îl va opri să îşi îndeplinească această dorinţă ardentă!

Într-o zi însorită de iulie, Ionuţ s-a trezit mai devreme decât de obicei. Nu putuse să doarmă toată noaptea, se tot foise în pat, gândindu-se la clipa cea mare când va pune în aplicare Marele Plan. A aşteptat cu maximă încordare că mamaie să se ridice din pat şi să iasă afară, căci orătăniile din curte făceau zarvă mare, cerându-şi porţia zilnică de mâncare şi doza cuvenită de atenţie din partea bătrânei cu mersul sprinten, privirea galeşă, palmele mari şi aspre, dar care puteau alina orice durere. La scurt timp după ce femeia a ieşit din casă, Ionuţ s-a repezit spre lada cu haine a bunicii, de unde a subtilizat, sigur pe el, o basma din pânză vopsită în negru. A rulat cu mare grijă marginile basmalei, obţinând astfel un soi de bandană, apoi a legat-o, ritualic, în jurul capului. Se simţea puternic şi stăpân pe sine în momentul când s-a furişat din casă cu mare grijă. Cu inima bătându-i teribil, gata să-i sară din piept, Ionuţ a luat în vizor obiectivul central: părul din faţa casei, încărcat cu fructe mari şi aspectuoase, dar încă verzi şi necoapte, pentru acea perioadă a anului. Fără să stea pe gânduri, năzdrăvanul nostru a înşfăcat suficient de multe pere, încât pomul a rămas aproape gol… dar ce îi păsa lui, ochii îi sticleau de bucurie şi se simţea în al nouălea cer, căci acum reuşise, în sfârşit, să îşi procure mult-râvnitele grenade necesare unui brav soldat ca el (aflase de aceste arme de la unchiul său, tânăr ofiţer în armată).

În plin avânt belicos, Ionuţ s-a îndreptat glonţ spre bucătăria de vară a bunicii, ţipând din răsputeri: “ÎNAINTEEEEE!!! URAAAA!!!” În clipa următoare, speriată de zarva creată, mamaie a ieşit precipitată din bucătărie, tocmai la timp pentru a recepţiona, drept în frunte, o frumuseţe de pară care, ce-i drept, avea şi o consistenţă foarte tare, crudă fiind. Buimăcită de lovitură, femeia a apucat să constate, îngrozită, că prichindelul se pregătea să mai arunce câteva proiectile în direcţia ei şi a reuşit să se ferească, în ultima clipă, de alte lovituri. A urmat o clipă de tăcere, tulburată doar de zgomotul surd al perelor ce loveau uşa închisă a bucătăriei, apoi……” NE-NO-RO-CI-TU-LE, drac împieliţat ce eşti, netrebnicule, neruşinatule… PĂ-RUUUUUUUUL, părăluţele mele dragi, dulceaţa mea…….nuuuu…..nu am…nu o să mai am din ce… “Ionuţ râdea satisfăcut şi sigur de izbândă, căci inamicul fusese învins şi pus pe fugă! Deodată, chipul înciudat şi brăzdat de lacrimi al bunicii s-a luminat şi buzele încleştate s-au destins într-un zâmbet mieros: “Ionuţ, ia spune-I muichii, ai păpat tu ceva pe ziua de azi?” Răspunsul a venit prompt “Hehe, nu mi-e foame, lasă că vin eu mai încolo să mănânc; să îmi prăjeşti cartofi şi să îmi faci câteva clătite!…” Da, dragul meu, îţi face mămăica ta, cum să nu!”

Seara, pentru prima dată în viaţa lui, Ionuţ a mâncat stând în picioare, căci palma grea a bunicii se dovedise prea dureroasă pentru posteriorul său. “Ei, sunt bune clătitele? Ia spune-mi, mai faci?”…” Nu mai fac, muică, zău că nu mai fac”, a spus poznaşul nostru, după ce a muşcat vârtos dintr-o clătită şi s-a uitat ţintă la cucuiul din fruntea bunicii, lăsând să-i scape un licăr ciudat în privire. În minte îi incolţise o nouă idee!

Se poate constitui si ca raspuns la leapsa primita de la Zuzu si Paul.

Dragilor, vă mai amintiţi peripeţiile copilăriei?

Autor: Julien Sorel

65 responses to “Copilăria sau vârsta inocenţei

  1. Copilaria e cea mai frumoasa perioada din lume…o perioada in care totul este posibil si nimic nu are limite.

  2. Nu-mi mai amintesc nimic spectaculos din copilarie. Este o perioada despre care nu vorbesc prea des.
    Ionut, un personaj minunat, un copil care a vazut la televizor, ca mai toti copiii din ziua de azi, violenta si-a pus-o in aplicare.
    Bunica…, o mamaie pana la urma condescendenta, l-a altoit pe copil, dar i-a facut si clatite. Se intrevede o educatie buna micului razboinic. Acum depinde si ce alte idei mai are Ionut si cum va sti bunica sa i le canalizeze corect🙂

    • QED, nu imi dau seama, comentariul tau este cumva ironic sau il simpatizezi pe Ionut?😛 Chiar asa, nici o nazbatie nu iti amintesti :D? Trebuie sa fi facut tu ceva, ca doar nu ai fost stana de piatra!😛

  3. ,, era prea mic ca să îl intereseze ceea ce gândeau ceilalţi şi prea preocupat să se joace” – de am putea sa fim si acum asa…
    ,,mersul sprinten, privirea galeşă, palmele mari şi aspre, dar care puteau alina orice durere” – parca e bunica in persoana.. Mi-am amintit, citind nazdravania lui Ionut, ce univers micut dar fara limite aveam acolo, la bunici.
    E o imagine asa frumoasa a copilariei zugravita in cateva randuri🙂
    Imi mai amintesc peripetiile copilariei, nu cred ca le-as putea uita vreodata. Prietenii din copilarie, locul nostru de joaca, conflictele cu vecinii bunicilor – care desi urlau mereu la noi, ne indrageau… asa bezmetici cum eram, tractorul bunicului (un fel de nava spatiala)…. mi-e dor!

  4. Amuzant si simpatic creionate personajele principale ale povestirii. Pustiul debordeaza de imaginatie si, ca orice copil, este mai mereu pus pe sotii. Ma identific destul de bine cu personalitatea efervescenta a lui Ionut, si eu am fost un copil tare nazdravan, cu un simt al aventurii iesit din comun, dublat de un curaj pe masura.😀

    • Hehe, Nice, pai nu ne impartasesti si noua o nazdravanie, doua, trei……….. ?😀😀😛 Eu asta mi-am propus prin acest articol, sa va reamintesc perioada copilariee si sa ne amuzam impreuna!🙂

      • Nope, nu vreau sa-si schimbe oamenii parerea despre mine.:mrgreen:

        • Ei, as, nu cred ca ai fost o varianta feminina a lui „Denis, pericol public”!😀😀😀 Sau ma insel?😛

          • Ne-a impartasit ceva mai de mult. Ce facea ea cu prietena ei cand era tzanca:mrgreen:

            Motiv pentru mine si Dragos sa sarim cu glumite😆😳

            Are sechele deja🙂

            • Julien, nici chiar asa.😀
              Lusio, stii si tu cum sunt copiii, mai curiosi din fire…:mrgreen: Sa vezi ce idee geniala de articol mi-a venit de la discutia noastra de ieri.😀 Stay tuned.😛

            • Noastra ? Noi 2 adica sau ?

            • Da, aceea despre honey moon.😀😛:mrgreen:

            • Uhm, let me guess….nu-mi spune, incercati sa invatati cum se saruta?😛😀🙂

            • Cine cu cine sa se sarute?😯 Nu, o sa aflii despre ce e vorba. Dar asta maine.😉

            • Pai am auzit si eu ca, uneori, fetele incearca sa invete intai intre ele cum se saruta „corect”, ca sa zic asa, asta ca sa stie cum sa procedeze apoi cu baietii…….De altfel, chestia asta apare destul de des si in filmele cu si despre adolescenti.

            • Exact, am inceput sa ne mangaiem si apoi am trecut la lucruri mai serioase… Acum suntem experte la…sarutat.👿:mrgreen:

            • Mie mi se pare prostie asta cu sarutatu cu o fata sa inveti. Adica ce-ti vei zice tu peste ani ?

              „Pai…..primul meu sarut a fost cu……………o fata”😆

              Am vazut acum cateva zile o familie in metrou.. iar mama pupa pe GURA un pusti de 6,7 ani. Bleah! Ce obicei prost.
              Eu nu’s de acord cu sarutatu astora mici. S-au inventat si obrajii FEMEIE! Copilul trebuie sa cunoasca primul pupic pe gura cu o fefita sau fata, nu cu ma-sa😆
              ( Doamne, ce-l mai pupacea pe gura.. BLEAH! )

              Vorba cuiva:”Nu pupa copilul.. dupa ce mi-ai facut oral” =))

            • Lusio, ai mare dreptate, nici eu nu sunt de acord cu pupatul copilasului pe gura.

        • Dap, prietenul (prietena) la nevoie se cunoaste!😀😀 D:

  5. Ei, na! Pe unele nu a curaj sa le spun…inca :d

    tot prin anii aia, poate putin mai devreme eu imi faceam sabie din lemn pe care o bateam in cuie si ma duceam cu ea la vaci…si aveam si arc…vedeti voi, eu eram robin hood….si imi faceam loc printre lemnele bunicii cu scaune, usi vechi si alte fiare si fie era masina mea, fie avionul care ma ducea la stele :d

    • Ce cutezator si inventiv erai!😛

      • Cutezator, nu prea sunt sigur. Dar, asa-i de imaginatie nu duceam lipsa. La un moment dat eram in supermasinile mele pe care le-am descris mai sus si a inceput un cutremur. Am simtit ca si cum deja pornea motorul lor….unul imaginar, desigur =))

  6. Ma regasesc in special in primul paragraf.. Si mie-mi placea la tara si noi aveam un gard de lemn chinuit de vant si ploaie, cu gaurici peste care puneam tigle sa nu mai intre catelul de la vecini la noi in curte.. Si noi aveam un par in curte, se potriveste perfect.😀
    Imi amintesc, sigur ca da! Toata lumea care ma cunoaste stie ca eu sunt singura dintre verisori care mergea in fiecare vacanta la tara si pe care o cunosteau toate babutele si toate animalele..
    Nu am mai fost la tara din mai, 2006..deci a trecut mult timp, niciodata nu am lipsit atat. Cum ajung in Romania, directia la tara, nici nu vreau sa vizitez Marea Neagra sau muntii pana nu merg la tara.😀

    • Eu nu am mai fost la tara din septembrie 2006……….am tot zis ca voi reveni, dar imi este foarte greu acum, cand acolo nu mai locuieste nimeni………..voi ramane insa legat de locul acela pe vecie, caci acolo mi-am petrecut cei mai frumosi ani ai copilariei! E musai sa te reintorci, cred si sper ca iti va umple sufletul cu bucurie!🙂

      • Cam asa e si-n cazul meu. Nu mai e lume ca-n copilarie.. atunci erau foarte multi de varsta mea, iar vara veneau multi de la oras sa-si petreaca vacanta la tara. Au fost vremuri grozave. „caci acolo mi-am petrecut cei mai frumosi ani ai copilariei!” si d-asta mai pot sa spun si eu🙂 (Mai ales ca in vacante venea iubirea mea de pusti, Andreea😳, fata cu o asemnare incredibila cu Cameron Diaz ( in zilele ei bune gen: http://2.bp.blogspot.com/_vX5vPjRoi7o/TJemL7ttm-I/AAAAAAAABq4/3PK4bUYCGo0/s1600/Cameron+Diaz+10.jpg )

        Acum vreo 2 ani, am auzit de la mama ca s-ar fi casatorit😦 Adio Cameroana mea😦 (😆 )

        Acum cand ma mai duc (de vreo 2 ori pe an).. ma cam plictisesc, de asta nici nu prea mai stau vreo 2 zile acolo, ci doar 1. Plec dimineata, ma intorc seara. Asta e asa sa-mi vad bunicii si sa mai intalnesc cateva rude. Nu mai e dusul for fun. Iar alea 2 ori sunt in general de paste si de craciun😳

  7. o-ho … cite haiducii nu mai faceam si eu. Odata am inceput sa jefuim, haiduci fiind, toate beciurile (de la bloc) vecinilor. Noi ziceam ca luam de la bogati si dam la saraci, numai ca nu prea gaseam saraci si ramineam numai cu partea I🙂 Ce sa mai … era furt in regula: mere, borcane de conserve etc …

  8. @ QED, eu n-am prea avut talent la materia numita limba si literatura româna, dar la un moment dat (când vrajitoarea titulara lipsea) a venit in locul ei o profesoara mai delicata care a stat de vorba cu noi ‘de la egal la egal’. Cum pe vremea aia (probabil ca si acum) ‘comentariile’ diferitelor texte erau la moda, ne-a povestit ca la Paris, la Academia Franceza, este tinut comentariul considerat perfect al unui text. Textul era o poezie numita „Pisicutele”. Ei bine, din punctul meu de vedere, ai facut un comentariu perfect!

    @ Julien🙂🙂🙂 amuzanta aventura….Ionut asta nu esti cumva tu?🙂

    „Peripetii” am avut si eu in copuilarie, da….Nimic iesit din comun totusi…imi petreceam vacantele la Breaza si ma mai scaldam in Prahova. Pe la 12 ani ma credeam mare inotator si m-am dus intr-o zona de care toata lumea se ferea, ca erau curenti puternici. Dar eu am fost smecher si m-am dus! Ei bine…asa trântit nu m-am simtit niciodata. M-am oprit in niste lemne si e de mirare ca n-am patit nimic in rest. Prea grav!

  9. faina povestea🙂 eu de multe ori ma hranesc cu amintirile copilariei

  10. Pingback: Un articol deloc exclusivist « Gabriela Elena

  11. Foarte bine faci, inseamna ca ai un suflet curat si tinzi spre redescoperirea inocentei!🙂

  12. mai intrebi? am facut asa putine…. ca nu mi le mai amintesc =)))

  13. Pingback: Battle of Red Cliff « Marin Toma's Blog

  14. Ionuţ ăsta e un pretin de al meu… mai făceam năzbâtii împreună😀

  15. Foarte emotionant articolul🙂

    De multe ori imi amintesc cu drag de copilarie si imi este dor de acele zile. Totusi, asa cum spune Blaga: „”Copilaria este inima tuturor vârstelor” si la modul cel mai frumos, chiar daca am crescut, pastram in suflet putin din inocenta copilariei😀

  16. he he..bunici,ce s-ar face nepotii fara ele:)

  17. Mi-a placut teribil articolul; probabil si din cauza ca ma regasesc in personalitatea copilului Ionut (nume ales din cauza sarbatorii de azi?😀 ). Desi probabil ar fi trebuit sa am o copilarie incununata de papusi si rochite roz, in cazul meu lucrurile au fost destul de diferite… Voi raspunde pe larg intr-un post ca sa pot onora si eu leapsa.🙂

  18. =)) way saraca bunicutaaaa, asa iti trebuie daca vrei sa faci pe Ramboo >:)
    Si in cele din urma si-a revenit? i-a ramas vreo urma ceva ?:-s
    Eu cred ca numai peripetiile mi le amintesc…sau poate doar dinastea faceam…;))

    • Mie? Pai ce, spusei cumva ca fu vorba de mine?!😛 Cred ca si-a revenit, saraca, insa vacanta respectiva a fost lunga si Ionut a fost foarte inventiv ……… o sa il mai intreb, poate imi mai spune cate ceva, asta daca nu cumva s-o considera prea important, vazand cata atentie i s-a acordat!😀

  19. @Julien Sorel…, sa spunem ca-l simpatizez pe Ionut, dar ma inspaimanta ca nu i-a venit ideile lui personal si ca a fost nevoie de acel „Rambo”. Foarte draguta povestirea. Mai mult m-a incantat bunica :))

    @Dragos…, inca ma gandesc daca sa-ti multumesc sau nu🙂

  20. Pingback: Memories.. « My life in few words…

  21. O apreciere, indiferent cât de voalat exprimata ar fi, nu e deloc putin.

  22. @ Lusio,🙂🙂🙂 vorba ta imi aminteste de un banc. El si ea la un film romantic. El o imbratiseaza tandru si o intreaba plin de speranta: Ma lasi sa te sarut? Ea, tulburata: Acuma, dupa ce ti-am facut sex oral? El, interzis: Cui, mie?!?!?

    Asta e …. inocenta copilariei……

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s