Tag Archives: durere

Copilăria sau vârsta inocenţei

Ionuţ era un puşti simpatic, în vârstă de 8 ani. Născut în Bucureşti, dar crescut, până la vârsta înscrierii la şcoală, pe plaiuri mehedinţene, puştiul prinsese drag de viaţa la ţară. Vara anului 1995 a fost una foarte intensă pentru eroul nostru. Cât era ziua de lungă, el era stăpânul curţii bunicii, fiind starostele tuturor vieţuitoarelor ce îşi făcea veacul în ograda delimitată de un gard vechi din lemn, uşor înclinat spre exterior, îmbătrânit de ploi şi vânt. În viziunea multora, Ionuţ era un copil neastâmpărat, însă lui nici că îi păsă, era prea mic ca să îl intereseze ceea ce gândeau ceilalţi şi prea preocupat să se joace; doar asta voia, să îşi ocupe timpul cu tot felul de ghiduşii, drept pentru care doar foamea şi setea îl puteau abate Citește în continuare

Painful Things

Idealista, visatoare, vesnic nemultumita si, implicit,  foarte rar fericita, nu am fost  nicidecum ocolita de cumplitele deceptii sentimentale. Am identificat mai jos cele mai grele si mai dureroase lucruri cu care se confrunta uneori sufletele noastre:

10. Sa stii ca trebuie sa renunti, dar sa nu poti deoarece astepti ca imposibilul sa se produca.

9. Amintirea vremurilor bune de altadata…cand prezentul e searbad, trist si  lipsit de speranta.

8. Dragostea adevarata venita exact la momentul inoportun(nepotrivit).

7. Incercarea disperata de a ascunde ceea ce simti cu adevarat.

6. Intrebarile de genul: ce-ar fi fost daca… Citește în continuare

Protejat: Rugaminte

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

„Taking chance” si „The messenger” sau durerea intre demnitate si pierderea controlului.

Taking Chance

HBO Films

16 ianuarie 2009

Cu: Kavin Bacon

(LtCol Michael Strobl)

Daca inca nu l-ati vazut pe Kevin Bacon intr-un rol pozitiv, nu ratati „Taking Chance”. Joaca rolul unui ofiter care insoteste corpul neinsufletit al puscasului marin de 19 ani Chance Phelps pe teritoriul Americii, de la ajungerea acestuia din Irak si pâna in orasul natal, unde va trebui sa fie inmormântat. O actiune simpla, liniara, dar stai cu inima in gât de la inceput pâna la sfârsit si iti e dificil sa-ti stapânesti lacrimile. Este de-a dreptul impresionant modul in care realizatorii au redat starile sufletesti ale oamenilor care vin in contact cu misiunea ofiterului de escorta.

Mai departe….filmul trebuie vazut, n-are cum sa fie explicat.

The Messenger

Regia: Oren Moverman

2009

Cu: Woody Harrelson, Ben Foster

„The Messenger”. Intr-o societate heteroclita ca cea americana e de la sine inteles ca oamenii reactioneaza diferit la vestile foarte dureroase. Citește în continuare

Kiss the rain

Kiss the rain

Whenever you need me

Kiss the rain

Whenever I’m gone too long

Kiss the rain

If your lips

feel lonely and thirsty

Kiss the rain

and wait for the down

Keep in mind

We’re under the same sky

and night…

as empty for you as for me

If you feel you can’t wait till morning

Kiss the rain

_

Melodia(preferata mea) este pentru toti cei care iubesc, pentru cei tristi, dar curajosi, pentru cei pe care dorul a incercat sa-i rapuna, sa le sece puterile, sa le arda simturile, dar si-au gasit in stropii de ploaie alinarea, pentru cei al caror zbucium sufletesc se confunda cu o furtuna de vara, iar amintirile sunt atat de dureroase, de clare, de prezente, de asemenea, este si  pentru cei pentru care fericirea nu este doar o himera, pentru cei care nu si-au pierdut credinta si speranta, iar viata are un sens. Citește în continuare

Dragonul de mare

Sa fi fost el? Sau doar un nevinovat arici de mare?

Probabil nu voi sti niciodata. Oricat ne-am stradui sa descoperim adevarul, unele lucruri sunt menite sa ramana pe veci un mister neelucidat. Asa si cu animalutul care m-a intepat pe mine in urma cu 5 ani pe cand inotam linistita in apele caldute ale Marii Egee. Pana azi am considerat ca autorul teribilei agresiuni a fost un aventurier arici de mare. Dar azi, citind acest articol, am mai descoperit un posibil suspect: nimicitorul dragon de mare, ce a speriat intreg litoralul romanesc si a pus pe fuga sutele de mii de turisti ce-l luasera cu asalt. :mrgreen:  Oamenii sunt nedumeriti, nu au mai auzit niciodata de acest peste de marimea unui guvide, care are pe partea dorsala patru spini orientati inainte, ce patrund sub piele si al carui venin este destul de puternic, actionand atat asupra sistemului nervos, dar si al sangelui.

Intepaturile in spinii dorsali sau ai operculului devin periculoase, uneori mortale datorita veninului injectat. Acest venin are actiune toxica asupra sistemului nervos si hemolitica asupra sangelui. In prima faza, durerile sunt foarte mari pot dura cateva ore si pot fi cazuri mortale pentru persoanele cardiace. Persoanele care au venit in contact cu spinii acestui peste pot prezenta palpitatii, delir, stari vomitive, febra, iar intensitatea acestora este in functie de cantitatea de venin injectata, dar si de rezistenta celui accidentat.

Dar cu adevarat suspect mi se pare faptul ca pe litoralul romanesc nu e niciodata liniste, in fiecare an trebuie sa apara ceva nou, trebuie sa se intample ceva, astfel incat activitatea turistica sa fie serios perturbata. Suntem noi paranoici sau chiar exista o intreaga conspiratie indreptata impotriva Romaniei? Citește în continuare

Dincolo de aparente

„A trăi înseamnă să poţi supravieţui strivit între două imagini despre tine: a ta şi a celorlalţi.” (G. Liiceanu)

Se mai ascunde ceva dincolo de aparente? Sau nu  a mai ramas nimic? Si chiar  daca mai exista ceva, oricum nu prea mai intereseaza pe nimeni. Da, suntem atat de ocupati cu aparenta, incat prea putin ne mai pasa de realitate. Nu mai stim cine suntem de fapt, nu reusim sa scapam de masca pe care o purtam in societate nici macar cand suntem doar cu noi insine, departe de privirile iscoditoare si de aprecierile critice ale celor din jur.

Am mai spus pe blog si cu alte ocazii ca nu-mi place sa judec oamenii pentru actiunile sau gandurile lor. De asemenea evit etichetarile de tot felul, mai ales dupa primul contact cu persoana. Citeam pe blogul lui Chocolate Follie, intr-un articol foarte interesant, ca pe ea intuitia nu o prea tradeaza si nu se inseala des in privinta oamenilor. Dupa multe prietenii dizolvate si certuri de pomina, am ajuns la concluzia ca eu nu dispun de acest fler. Da, de fiecare data aparentele au inselat, m-au inselat si m-au determinat sa fac cele mai proaste alegeri in privinta prietenilor astfel dobanditi. Primul scenariu, cel trist si aparent inexplicabil, se desfasura astfel: intalneam o persoana noua, ne simpatizam reciproc, gaseam o multime de puncte comune, pasiuni si interese identice,  aceleasi lucruri care ne deranjau sau pe care le detestam de-a dreptul, acelasi tip de umor, ce mai, simtem ca ne cunoastem dintotdeauna si sesizam o usurinta in a ne impartasi banalitati sau a ne destanui secrete. De obicei nu dura mult. O data cu trecerea timpului magia disparea, iar poleiala aurita care ne imbraca relatia se rupea brusc intr-o zi si oricat am fi incercat s-o tesem la loc, esuam lamentabil.  Descopeream uimita ca in realitate nu avem nimic in comun, ca nu suntem decat doi straini pe care viata i-a adus din greseala pe acelasi drum. Si din acel moment, caile nostre  se desparteau pentru a nu se mai intersecta vreodata. Al doilea scenariu, cel cu final fericit, avea urmatoarea traiectorie: cunoasteam o persoana pe care o antipatizam fara un motiv intemeiat din prima clipa. Pur si simplu nu-mi placea de ea. Evitam sa-i fiu prin preajma si uneori spuneam lucruri rautacioase la adresa ei. Nici ea nu parea prea incantata sa ma vada, sa vorbeasca cu mine. Inevitabil ajungeam la un conflict deschis si puteam jura ca nu vom fi niciodata prietene. Exact aceste persoane pe care intial le-am privit cu reticenta, ba chiar mi-au parut nesuferite, au ajuns sa-mi devina cele mai bune prietene. Pe parcurs ceva se intampla. O chestie banala care ne demonstra cat de multe avem in comun si ne irosim in ura si dispret. O intamplare a vietii ne unea pentru a nu ne mai desparti niciodata.

Nu am cum sa-mi explic aceste intorsaturi de situatie, dar parca de prea multe ori m-am inselat, grabindu-ma sa dau verdicte si sa-mi fac prieteni bazandu-ma pe prima impresie, pe feeling, pe fler si apoi am  regretat amarnic. Probabil asta se intampla pentru ca de cele mai multe ori uitam sa privim dincolo de aparente, vedem doar ce ne convine noua sa vedem, iar cand oamenii isi arata adevarata fata, ramanem consternati si uluiti ca  nu am putut observa si noi asta mai devreme. Uneori cand ne decidem sa deschidem ochii este mult prea tarziu, raul fusese deja produs.

Autor: Nice