Dor de tine…dor de noi

De cateva zile tot aman din varii motive realizarea lepsutei despre lucrurile de care-mi este cel mai dor, primita de la strumfita cu esarfa.  Azi insa nu mai am niciunul, asa ca, sa vedem ce-o iesi.

1. Momentan imi lipseste apa calda, care de obicei in blocul meu se opreste cand ti-e lumea mai draga(adica atunci cand vrei sa-ti faci un dus) asa ca pentru un timp sunt blocata in casa. 😦 Ghinion as aprecia, pentru ca aveam planuri grandioase pentru ziua de azi. 😛

Deocamdata imaginea asta ramane un vis frumos…iar gandul ma duce instantaneu catre asa ceva:

2.  De cand si-au propus sa strabata lumea larga-n lung si-n lat, imi lipsesc nespus parintii. Trebuie sa recunosc ca viata cu ei era mult mai simpla si mai amuzanta. Imi este dor sa fiu iar fetita lor obraznica si rasfatata. 👿

3. De asemenea imi este teribil de dor de toate prietenele mele care au parasit pentru totdeauna Romania. Si nu sunt deloc putine, practic majoritatea. Drumurile nostre nu se vor mai intersecta niciodata, dar eu le voi purta mereu in suflet. Daca din intamplare citesc acest blog, poate se incumeta sa dea un semn de viata.

4.  De curand m-am despartit de un prieten drag, un om extraordinar, o persoana care mi-a fost alaturi timp de foarte multi ani. Relatia noastra nu mai poate fi refacuta, nu ne-am certat, dar pur si simplu am simtit ca fiecare isi dorea ceva de la celalat, exact acel lucru pe care nu eram in stare sa-l mai oferim. Poate rabdare, poate intelegere, poate… Iar vina imi apartine in intregime, abia acum realizez cat de mult imi lipseste.

Dragonul de mare

Sa fi fost el? Sau doar un nevinovat arici de mare?

Probabil nu voi sti niciodata. Oricat ne-am stradui sa descoperim adevarul, unele lucruri sunt menite sa ramana pe veci un mister neelucidat. Asa si cu animalutul care m-a intepat pe mine in urma cu 5 ani pe cand inotam linistita in apele caldute ale Marii Egee. Pana azi am considerat ca autorul teribilei agresiuni a fost un aventurier arici de mare. Dar azi, citind acest articol, am mai descoperit un posibil suspect: nimicitorul dragon de mare, ce a speriat intreg litoralul romanesc si a pus pe fuga sutele de mii de turisti ce-l luasera cu asalt.   Oamenii sunt nedumeriti, nu au mai auzit niciodata de acest peste de marimea unui guvide, care are pe partea dorsala patru spini orientati inainte, ce patrund sub piele si al carui venin este destul de puternic, actionand atat asupra sistemului nervos, dar si al sangelui.

Intepaturile in spinii dorsali sau ai operculului devin periculoase, uneori mortale datorita veninului injectat. Acest venin are actiune toxica asupra sistemului nervos si hemolitica asupra sangelui. In prima faza, durerile sunt foarte mari pot dura cateva ore si pot fi cazuri mortale pentru persoanele cardiace. Persoanele care au venit in contact cu spinii acestui peste pot prezenta palpitatii, delir, stari vomitive, febra, iar intensitatea acestora este in functie de cantitatea de venin injectata, dar si de rezistenta celui accidentat.

Dar cu adevarat suspect mi se pare faptul ca pe litoralul romanesc nu e niciodata liniste, in fiecare an trebuie sa apara ceva nou, trebuie sa se intample ceva, astfel incat activitatea turistica sa fie serios perturbata. Suntem noi paranoici sau chiar exista o intreaga conspiratie indreptata impotriva Romaniei?

The song of my soul

„In mintea mea e iarna, dar in sufletul meu e o primavara permanenta.” V. Hugo

Care este anotimpul din sufletul vostru?

Colours

In sudul Chinei, in provincia Yunnan, la granita acestei tari cu Vietnamul, se afla un loc cum putini si-ar putea imagina ca exista. Pare rupt din povesti sau, mai degraba, din panzele unui pictor indragostit de prea multe culori, un fenomen unic pe Terra de care localnicii si oficialii de la Beijing nici nu par sa fie constienti, dovada fiind faptul ca zona nu a fost inclusa in circuitele turistice iar oamenii isi duc viata linistita la fel ca acum cel putin un secol….

In provincia Yunnan, mai precis la sud-vest de Kunming, capitala acesteia, dealurile, a caror altitudine nu depaseste 800 de metri, sunt complet acoperite de culori vii, intr-un melanj incredibil, capabil sa iti taie rasuflarea. Motivul acestui fenomen il reprezinta concentratia mare de minereuri feroase care, datorita unei lungi perioade de oxidare, au dat reliefului o neobisnuita culoare rosie. Peste toate se adauga sutele de culturi diferite ale taranilor chinezi, practic nicio parcela nu este lasata la voia intamplarii, culorile acestora intregind un peisaj care i-ar fi lasat muti pana si pe pictorii suprarealisti…

Locul pare, in acelasi timp, desprins din povestile lui Tolkien. Una dintre cele mai frumoase si mai indragite imagini este aceea in care taranii chinezi pleaca in zorii zilei, in carute trase de magari, catre parcelele pe care fiecare a cultivat altceva, in functie de preferinta fiecaruia…

Maxima zilei (VIII)- Fiecare isi are locul sau

Intrebare: Daca orice om pe lume isi are locul sau, asa cum zic inteleptii, atunci de ce se simt uneori oamenii atât de strâmtorati?

Raspuns: Fiindca fiecare vrea sa ocupe locul celuilalt.

_

Daca aveti impresia ca aceasta e o povestire budista, va inselati. Este una hasidica, iar raspunsul este al lui rabi Avraam Iacob din Sadagura.

_

Dar am si o poveste budista.

Intr-un templu shaolin:
Discipolul:
– Prea intelept si onorabil Maestru, poti sa-mi explici
diferenta dintre o perla si o femeie?
Maestrul:

Cum sa ai intotdeauna dreptate

Motto: Eternitatea este intervalul de timp care-ti este necesar pentru a invata in mod corect limba germana (proverb „austriac”)

–

Cum sa ai intotdeauna dreptate (sau inutilitatea orgoliului intr-o disputa – nota mea)

Hannes Stein

Editura Nemira, 2009

Cine zicea ca nemtii n-au umor? Da, stiu ce vreti sa spuneti….ca Hannes nu e chiar neamt, el crescând in Salzburg, chiar daca s-a nascut in Munchen….Iar austriecii nu sunt nemti, asa cum bine mi-au dat de inteles niste prieteni nemti când a fost vorba de … austrieci. Oricum ar fi, Hannes da dovada nu numai de un umor irezistibil, ci si de o atitudine general impaciuitoare careia te predai neconditionat: gata cu certurile! De-acum incolo avem un ghid care ne invata cum sa avem intotdeauna dreptate, indiferent de care parte a baricadei ne situam, indiferent de domeniu (ma rog, aproape – are si cartea limitele ei).

Ca un mare fan al luptelor de guerilla gen  „a fost ofsaid clar!” / „nici urma de ofsaid”, pur si simplu am devorat aceasta lucrare.

E buna o dieta care sa inglobeze carnea? E perfecta! Dar, daca nu suntem de acord, intoarcem pagina si avem argumente imbatabile in favoarea unei diete vegetariene.

Totul se duce de râpa? Pe dracu’! Lucrurile stau din ce in ce mai bine!, ambele variante explicate foarte competent.

Maxima zilei(VII)- Holiday

“Cel care pleaca intr-o calatorie nu este niciodata acelasi cu cel care se intoarce.”
Proverb chinezesc

Doi scotieni in compartimentul unui tren: -Stiti, sunt in voiaj de nunta, fac o calatorie in Italia, spune unul. – Dar sotia dv. unde este? intreaba celalalt. – A, pe sotie am lasat-o acasa, ea a mai fost maritata si a mai vazut Italia!

„O vacanta este asemeni dragostei : anticipata cu placere , traita cu disconfort si amintita cu nostalgie.”

„Vacanta trebuie sa fie indeajuns de lunga ca seful tau sa iti simta lipsa , si indeajuns de scurta ca el sa nu observe ca se poate descurca si fara tine.”

„Nimeni nu are mai mare nevoie de o vacanta precum acela care abia si-a terminat-o.” Elbert Hubbard

Maxima zilei (VI)

Prietenia este firul de aur care leagă inima întregii lumi. John Evelyn

De vreo cateva zile o stranie senzatie nu-mi da pace. Exact cand doream sa anunt ca m-am intors din „vacanta”, am constatat cu mare uimire si tristete ca ati plecat voi. Majoritatea blogurilor sunt abandonate, proprietarii au disparut fara urma, iar cele care inca mai functioneaza dau si ele semne de profunda oboseala si dezinteres. Asa va fi pana la sfarsitul verii?? Ma rog, profit de ocazie si declar public: love you guys, really miss you! 😦

P.S.  Pana si colegul de blog  m-a parasit. 😦  😦  😦

What flower are you?

Later edit

Am adaugat si un widget cu floarea personalitatii lui Dragos!

Nu mai sunt un ciuline! Va mai aduceti aminte acest articol in care-mi deplangeam cruda soarta? Ei bine, zilele trecute am descoperit ca de fapt sunt o canna. Adica o planta decorativa, tropicala(originara din padurile pluviale din America meridionala), cu flori intens colorate (in diverse tonalitati de rosu, galben, roz, alb, portocaliu) si cu frunze  de  un verde-albastrui sau verde-brun, de o frumusete ireala (cel putin  asa zic horticultorii, eu nu as fi asa generoasa in aprecieri). Unii specialisti considera ca planta ar semana cu o incrucisare intre o gladiola si un banan, inclin sa le dau dreptate.

Care e de fapt povestea evolutiei mele de la un simplu ciuline pe margine de drum la o fantastica trestie indiana?

Exista istorie adevarata?

Motto: „Ce este adevarul?”

Pilat, Evanghelia dupa Ioan, 18-38

–

Exista istorie adevarata?

Neagu Djuvara

Editura Humanitas, 2009

–

Pe-un picior de plai,

Pe-o gura de rai

Care român nu stie de „Miorita” si, eventual, de formularea lui Lucian Blaga, „spatiul mioritic”? Dar  mai putin cunoscuta insa este inrudirea „Mioritei” cu mitul indoeuropean al dusmaniei intre 3 frati (mit care se regaseste si in folclorul iranian) si ca, de fapt, „Miorita” nu reflecta resemnarea in fata mortii, ci grija de a insoti sufletul mortului „pe celalalt mal”. De când cu „spatiul mioritic”, a trecut aproape total in uitare critica extrem de taioasa si disperata a lui Dumitru Draghicescu la adresa poporului nostru, consemnata in cartea „Din psihologia poporului român”, scrisa pe la inceputul veacului douazeci. Nu stiu cum se mai preda azi „Miorita” in scoala, am cam pierdut contactul, dar am vaga banuiala ca foarte multe nu s-au schimbat si nu cred ca se discuta despre faptul ca balada respectiva are suficiente conotatii alogene, desi e considerata un fel de cheie de bolta a spiritualitatii românesti.

Pe Neagu Djuvara am avut onoarea sa-l cunosc in urma cu aproape doi ani, la o intrunire a Fundatiei Calea Victoriei. Un om extrem de vioi, care putea discuta relaxat aproape despre orice, cu o limpezime care intriga, având in vedere vârsta. Bineinteles ca subiectul preferat era istoria si ne-a impartasit si noua din teoriile sale cam neortodoxe si iritante in legatura cu istoria României.

Neagu Djuvara a fost intotdeauna, indiferent de circumstante, un om liber si si-a afisat ideile fara sa-i pese pe cine deranjeaza. Cartea „Exista istorie adevarata?” ne lasa, inca din titlu, perplecsi. Pai, daca nici istoria nu mai e sigura, atunci in legatura cu ce anume am mai putea avea convingeri? Autorul se explica: bineinteles ca faptele ramân fapte, dar istoricul nu e arhivar, el trebuie sa le comenteze. Din acest motiv istoricul are datoria sa fie subiectiv. Pentru ca scopul istoriei e acela de a descoperi fapte, intentii, idei si idealuri care, toate, sunt inlauntrul constiintei omenesti, nu in afara ei. Ori „obiectiv” ar insemna ceva care exista in afara constiintei omenesti si independent de ea.

Nu. Istoricul nu trebuie sa fie obiectiv, el trebuie sa fie impartial. Adica sa nu mearga pe unul din cele 4 drumuri ale minciunii: falsul, omisiunea, adăugarea şi interpretarea ocultată sau denaturată. Grea treaba!

Pls, just smiley faces!

Pictorul cel mai celebru si cel mai talentat din cati au existat vreodata l-a ademenit intr-o dimineata de sfarsit de mai cu iluzia unei narcise galbene. L-a prins si i-a compus din pensula-i vrajita un strai mai viu si mai  colorat ca niciodata. Cateva picaturi de rosu, cateva de albastru, putin galben si o tusa de verde si vesmantul cel nou al fluturelui parea rupt dintr-un magic curcubeu. Se dezmetici cu greu, isi intinse aripile si zbura grabit pana la cea mai apropiata picatura de roua pentru a-si oglindi noul chip in limpezimea frematanda de candoare si prospetime. Minunandu-se de propria-i metamorfoza, trei lacrimi de fericire ii cazura pe aripi, iar in razele soarelui acestea capatara sclipiri de safire si rubine. Incotro ma indrept acum?, se intreba fluturele incurcat, oare am cu cine  sa impartasesc toate sentimentele astea coplesitoare? Lumea trebuie sa ma vada si sa-mi afle povestea, gandi el plin de speranta. Mereu a fost tentat sa dezlege  tainele  uriasului „ocean verde” cu a sa lume de o opulenta nemaivazuta, combinatie de intuneric si lumina, plina de vraji, cu cararile semanate de capcane naturale si incadrate de o vegetatie exuberanta. Sa cunoasca mai bine fiecare specie de arbore, fiecare planta ce-i aparea in cale, sa le guste secretele si sa le intuiasca dorurile. Cu tolba plina de zambete, sperante si vise isi croi cu dificultate drum prin hatisurile selvasului. Primul pe care-l zari de departe  a fost un viguros castan de Para, cu origini braziliene, cu seminte bogate in substante hranitoare si inaltimi ametitoare. Poposi pe o ramura, isi  trase sufletul si dupa ce ii lasa un zambet strengar, porni mai departe atras de ceva ce semana cu  un urias evantai crescut din solul lateritic, jilav al selvasului.  Zambind candid, involuntar, realiza ca nu era altceva decat feriga de smarald, febletea sa, care-l primi bucuroasa si-i asculta fermecata povestea. Fluturasul nu se mai simtea acum singur, si dupa ce isi lua ramas bun de la feriga, isi continua bucuros drumul prin misterioasa padure vesnic verde. O suava orhidee, cu petale pestrite, ii aparu brusc in cale. El ii savura parfumul, o atinse bland cu aripile sale diafane  de teama sa n-o raneasca. Ii lasa si ei un zambet vioi  si pleca mai departe, mai fericit ca niciodata. Avea chef de joaca si se folosi in acest scop de cateva liane lemnoase, unduitoare, care-l purtara pana in inima padurii. Wow, dar ce multi sunt!, exclama fluturasul impresionat de varietatea copacilor tropicali. Si ce de zambete o sa impart cu ocazia asta… Pretiosi si exotici, arborii  gazduira cu mare drag micuta insecta, care facu astfel cunostinta cu mahonul cel rezistent, abanosul cel tare, greu si negru, cu arborele de cafea cu florile sale albe si frunzele verzi-lucioase si cu fructe ce seamana cu ciresile, cu palisandrul cu flori mari, albastre sau rosii, al carui lemn este mirositor, foarte tare si dens, de culoare neagra-violeta, cu  Lapuna, arborele care se ciocaneste ca sa aduca ploaia, cu toate diversitatile de palmieri si nu in ultimul rand cu celebrul bananier. Zabovi cu ei aproape intreaga zi, ii cunoscu mai bine pe fiecare in parte, lasandu-le in dar cate un mic zambet prietenos.

Who wants to live forever

Vorbeam mai devreme cu o prietena (sa-i spunem asa, desi  termenul este putin exagerat), in timp ce ne indreptam spre casa, cat de greu este pentru un tanar roman sa-si gaseasca un  loc de munca in ziua de azi. Imi povestea ca dupa ce a lucrat timp de 10 ani pentru o companie, patronul a gasit de cuviinta s-o disponibilizeze. Cealalta varianta fiind reducerea salariului lui de 500 milione de lei(vechi)…evident neluata in calcul nici macar pentru o secunda.  S-a angajat apoi la o firma de cadastru unde lucrurile au mers perfect pana cand asociatii straini ai firmei au pus capat parteneriatului cu romanii, iar din acel moment,  cei din urma au decis neplata salariilor pe termen nelimitat. Dupa patru luni de zile in care nu si-a luat banii, fata a demisionat. In prezent este studenta la o a doua facultate si in cautare de un job bine platit. Mi-a marturisit ca s-a saturat de viata din Bucuresti, de Romania in general si tare ar vrea sa-si ia prietenul si sa plece undeva intr-o tara straina, unde ar fi dispusa sa lucreze chiar si intr-un domeniu total diferit de cel pentru care s-a pregatit patru ani de zile(noi doua suntem absolvente ale aceleiasi facultati), ar accepta si un job mai umil, dar mai bine platit. Zicea ceva de Germania, Suedia sau Norvegia. Stiind ca studiaza limba franceza la noua facultate, am intrebat-o de ce nu Franta. Si din vorba in vorba, tot analizand noi posibile destinatii europene, a venit vorba si de recent vizitata de catre mine Barcelona. Si atunci, fata m-a surprins placut cu o intrebare, nu inainte de a-si exprima admiratia netarmurita pentru Antonio Gaudi si operele sale celebre in toata lumea. Era curioasa sa stie la care dintre ele am ajuns si ce sentiment m-a incercat la vederea lor.  I-am explicat ca mai presus de geniul Gaudi, mai presus de creatiile sale incredibile, pe mine m-a impresionat omul, artistul Gaudi. Si, evident, gestul sau minunat. Probabil ca toata lumea cunoaste povestea acestui arhitect catalan, care si-a dedicat intreaga viata definitivarii  celui mai drag proiect al sau,  catedrala Sagrada Familia. Initial constructia acesteia s-a bazat pe finantarea din bani publici. Dar la un moment dat, banii publici au incetat sa mai vina, iar arhitectul, detinator pe atunci al unei averi impresionante, nu a pregetat nicio clipa si s-a folosit de ea pentru a continua constructia. Sagrada i-a inghitit insa toti banii, iar Gaudi a murit(in urma unui accident de tramvai) sarac lipit, singur, nestiut de nimeni.

Maxima zilei(V)- Omul

„Omul? Nu există „omul” decât în tratatele de filosofie care se mulţumesc cu abstracţiuni. În realitate există mai multe feluri de oameni. Există călăul, există victima, există martorul care se amuză, există martorul indiferent, care nu aude sau pleacă pentru că nu-i place spectacolul, îl deranjează sau îl face să sufere. Mai există şi cel care se revoltă. Dar pe acesta nu-l poţi vedea totdeauna, îl copleşesc martorii dintre care se aleg mereu şi călăii, şi victimele, pentru că spectacolul trebuie să meargă fără oprire…” Octavian Paler

Tu ce fel de om esti? Ce astepti de la viata, ce speri de la ea? Ti-e teama sa lupti pentru ce-ti doresti? De cate ori ti-ai transformat visurile in realitate? Te declari un invins sau un invigator, o victima sau un calau, un  spectator pasiv si mut sau un vesnic razvratit? Consideri ca lupta trebuie dusa pana la capat indiferent de rezultat sau ca totul e doar un balci al desertaciunilor?

Nu bea rece cand e cald afara!

… sau cel putin asa ne recomanda medicii. Ce poate fi mai indicat decat o bautura rece ca gheata intr-o zi torida de vara?  Una la temperatura camerei! Desi afara numai canicula nu a fost(din punctul meu de vedere vara asta, prin nenumaratele averse ce se abat zilnic asupra orasului nostru oropsit si obosit, e vorba de Bucuresti, evident,  este putin atipica, dar sper sa ramana asa, cu putina imaginatie ne putem inchipui ca Oceanul Altantic i-a luat locul Marii Negre, iar clima temperat-oceanica celei temperat continentale), de vreo cateva zile stau si rascolesc frigiderul in cautare de bauturi super reci sau cuburi de gheata pe care sa le asortez  apei minerale din dotare, bautura indispensabila a familiei. Familie impropriu spus, dar asta e o alta poveste. Iar consecintele asupra starii mele de sanatate nu au intarziat sa apara. Au lovit fulgerator, pentru ca au si gasit punctul sensibil. Adica gatul meu. De ieri dimineata m-am trezit cu o durere vaga, insesizabila,  pe care la inceput am ignorat-o total, sperand ca asa va disparea ca prin farmec sau ca e doar rodul unor halucinatii rebele si enervante. Numai ca durerea a persistat si mai mult decat atat, s-a acutizat, transformandu-se intr-una nemiloasa, neinduratoare, crancena. Si cu toate astea, azi in drum spre casa, gandul la o inghetata delicioasa nu-mi dadea pace, ca sa nu mai spun de sticla de apa rece la care visam in timp ce ma plimbam pe B-dul Unirii. Apropos de acest loc din capitala unde se petrec lucruri bizare sa le spunem asa, azi un nene  ce parea extrem de serios, imbracat la costum, cu diplomat, trecea pe langa sediile unor banci in timp ce canta in gura mare celebra melodie a lui Elvis:

Cam dubioasa manifestarea, nu era foarte cald la acel ceas din zi… Putin mai incolo, un alt tip incerca sa atraga atentia asupra lui cu orice pret. Si a reusit, tot bulevardul fiind cu ochii dupa el si manevrele sale. Cum? Uite asa:

Mi-am achizitionat niste pastilute (humex) contra durerii de la farmacia de bloc si am intrat nerabdatoare pe net pentru a gasi si alte remedii impotriva cumplitei boli  😀 ce nu-mi da pace. Si astfel am aflat ca inflamarea gatului se numeste angina si se datoreaza consumului de alimente sau bauturi reci, dar si a produselor lactate. Iar sfaturile vizau consumul de ceaiuri, in special de salvie, lemn dulce sau mugur de pin.  Nu am asa ceva in casa, nici nu am auzit de ele(poate de cel de mugur de pin).  Oricum nu-mi plac ceaiurile. De niciun fel.  Acestea trebuie baute caldute, numai cu miere. Nu am nici miere.  De asemenea, se mai precizeaza ca putem face gargara cu ceai de salvie foarte concentrat, in care punem putin bicarbonat de sodiu. Nici prin cap nu-mi trece. 😛 Un alt remediu: granulele de argila sau compresele (in jurul gatului) cu ulei de eucalipt. Pe astea de unde le iau? 😦 Alte sugestii gasite : crux sirop(indeparteaza durerile de gat, raguseala, tusea), capsule „raceala si  gripa” Fares, lemn dulce-tablete si tot felul de intaritoare si vitamine care-ti promit marea cu sarea. In speranta unei vindecari miraculoase extrem de rapide , va las in compania unui  gin tonic cu gheata , va doresc multa sanatate si un week-end de vis! 🙂

Care este tara voastra preferata?

„Agora” si „Papesa Ioana”. Revolta spiritului liber.

Motto: Acolo unde se ard cărţi se vor arde, până la urmă, şi oamenii – Heinrich Heine, Almansor

Ideea acestui articol mi-a fost data, in afara de vizionarea filmelor cam in aceeasi perioada de timp, de gâlceava iscata in jurul unui alt articol recent. M-a frapat faptul ca intre filmele cu pricina exista trei asemanari fundamentale si o deosebire flagranta. Deosebirea e data de faptul ca Ioana a inceput de la umilinta incolo, in familia unui preot bigot, pe când Hypatia, matematician, astronom si filozof, a inceput de la glorie incolo, fiind beneficiara conceptelor grecesti de „libertate” si „democratie”. Dar asemanarile sunt de fapt mult mai importante.

In primul rând ambele filme trateaza subiecte extrem de sensibile pentru crestinism. „Agora” se refera la modul brutal si samavolnic in care a fost impus crestinismul in Alexandria, cu o intreaga succesiune de fapte abominabile comandate de episcopul Chiril: arderea Bibliotecii din Alexandria, convertirea prin forta la crestinism si executarea neascultatorilor (reprezentati in primul rând de Hypatia), pentru delict de gândire. Ce s-a intâmplat mai departe cu Chiril? Nu, n-a dat niciodata socoteala pentru ce a facut. Pentru faptul ca a distrus sute de mii de manuscrise, pentru modul in care a inteles sa puna asasinatul in numele religiei si pentru intreaga sa râvna de a arunca in bezna umanitatea, ei bine, posteritatea n-a gasit altceva de cuviinta decât sa-l canonizeze.

Summer Love

Nu cred ca exista cineva care sa nu fi trait o aventura de un sezon.  Idile putem avea toamna, iarna, primavara, dar parca anotimpul predestinat celor mai frumoase povesti de dragoste ramane vara.  Este  momentul ideal pentru iubiri efemere, principii ignorate si amoruri pasionale.

Datorita unor  mecanisme hormonale  de neinteles, suntem mai nonconformisti vara, mai liberi, prin aceasta schimbare temporara de atitudine ne permitem sa actionam asa cum in restul timpului nici nu am concepe.  Asadar, pro sau contra aventurilor de-o vara?

Aventuri internautice

Dupa cum bine stiti sunt intr-o mica vacanta de blogging(motivele fiind extrem de intemeiate si foarte personale). Asta nu m-a impiedicat insa sa va vizitez din cand in cand, sa las cate un comment doua, sau chiar sa postez cate un articolas mai de vara, adica o leapsa, un mail, chestii inofensive, lipsite de  substanta. A, Dragos nu e in vacanta! Ii astept articolele pe adresa binecunoscuta… 😛  Oricat as incerca, imi este imposibil sa stau departe de voi.  Preconizez o revenire in forta in circa doua saptamani.

Ieri am primit un mail despre criza, mi s-a parut  amuzant si am decis sa-l postez si pe blog. Toate bune si frumoase pana aici.  Tin sa precizez ca de cand am deschis blogul nu am avut parte de comentarii rautacioase sau jignitoare la adresa articolelor sau a autorilor acestora. Cu foarte mici exceptii… Ei bine, acest material(nu stiu exact cum sa-l numesc) a aprins imaginatia romanilor care mi-au invadat blogul cu mesaje de „bine” gen „burn in hell” sau „prostia e infinita” , si cum probabil banuiti, acele persoane scriau nici mai mult nici mai putin decat din mijlocul…Oceanului Planetar. Adica sub anonimatul unui proxy. Iar la adresa de mail aveau trecut numele  meu. 🙂 Ce se intamplase de fapt: pe un blog foarte cunoscut, de care  am auzit, dar pe care nu am avut niciodata curiozitatea sa-l vizitez, un tip a lasat adresa blogului meu si a precizat ceva de genul: sa ne mai si distram, aici o gluma despre criza. Ei bine, cititorii acelui blog, curiosi nevoie mare, au intrat aici in speranta ca se vor destinde putin(?). Numai ca ce au gasit nu a fost tocmai pe placul domniilor lor… Cert e ca nu au gustat gluma. Si au pornit un atac furibund la adresa mea, numindu-ma in fel si chip si dorindu-mi toate cele „bune”.

Observand desfasurarea ostilitatilor, am intrat pe acel blog(de la admin) si l-am rugat pe titular sa stearga link-ul site-ului meu. S-a facut ca nu pricepe si in doi timpi si trei miscari am si fost atacata de un postator ce-si face veacul pe acolo.

Sunt un amarat!

De cand m-a palit criza economica:

– mananc numai branza cu mucegai… 😦

…si numai carne veche si uscata…  😦 😦

Beau numai vin vechi…

La masina a trebuit sa renunt chiar si la capota…  😦  😦  😦

…si baie nu pot sa fac decat in curte  😦  😦  😦  😦

Mama ma-sii de criza…  😦  😦  😦  🙂 😛

Sursa: mail

Leapsa culinara

Am primit ieri o lepsuta culinara de la addicted. Ce am de facut?  Ei bine, trebuie sa mentionez cateva alimente/dulciuri/mancaruri carora nu le rezist(„ma fac sa ma ling pe degete”- in textul original). Hmmm, grea misiune. Si cum a devenit o obisnuinta pe acest blog, preferintele mele vor fi transpuse in imagini(mult mai sugestive decat orice cuvant, propozitie, fraza, text- in cazul de fata). Asadar:

1.

2.

3.

4.

As dori sa aflu ce dulciuri/bauturi/mancaruri  ii  ispitesc pe urmatorii: Dragos FRD, Nora, Andreea Calin, Alexandra, Happygirls, Adakiss, Malina, Madalina, BlackAngel, Crisuadi, Unnousens, Iulia Mihai.