Monthly Archives: Octombrie 2010

Maxima zilei(XII) Cea mai de pret comoara

„Sanatatea e comoara cea mai pretioasa si cea mai usor de pierdut; totusi cel mai prost pazita.” E Augier

O saptamana din calendar mai putin fasta, cel putin pentru mine, e pe punctul de a se incheia. Joi ati fost martorii unei specii de delir destul de neobisnuit, cu accente agravante pe alocuri, provenit din combinarea mai multor factori de natura medicala si sentimentala, stopat la timp cu ajutorul unor persoane surprizator de competente. 🙂 Daca acum am dovada indubitabila ca pana si cel mai mistuitor dor poate fi stins sau cel putin temperat, nu am aceeasi convingere cand vine vorba de suferinta fizica acutizata. In ultimele zile am apelat la o gama variata de  medicamente: antinevralgic, ketonal, augmentin, paracetamol sinus, nevralmed, in scopul imblanzirii uneia din cele mai crancene dureri de masea ce s-a abatut vreodata asupra mea, insotita si de o infectie pe masura, responsabila pentru o stare febrila , dureri puternice de cap si, mai nou, de stomac. Pentru cele din urma nu am leac, asa ca ma vad nevoita sa ajung la medicul de familie pentru un set de analize. Ma simt din ce in ce mai rau, sunt convinsa ca m-am imbolnavit de stomac, nu e nevoie sa fiu medic ca sa pun acest diagnostic.

Intrebarea mea este: voi cum procedati cand sunteti bolnavi, luati medicamente dupa capul vostru, incercati sa va tratati singuri, asa cum am actionat eu, sau va duceti urgent la medic?

Tot saptamana asta, poate pentru a-mi atenua putin tristetea, Ada si Vlady s-au gandit sa-mi trimita un dar  sub forma de leapsa mai deosebita. O sa vedeti imediat de ce.  Citește în continuare

Anunțuri

Ostracizarea. Ce-au in comun cochilia si politicul?

A ostraciza = a exclude pe cineva din viata publica, dintr-un grup (din fr. Ostraciser) Sursa: NDULR

Bun. Sa zicem ca am inteles ce vrea sa spuna cuvântul cu pricina, dar de unde provine? Ne lamureste Larousse-ul. In editia 1973 din care citez cu mândrie ori de câte ori am ocazia, nu exista „ostraciser”, dar exista „ostracisme”. Substantiv care provine din grescescul „ostrakon”, care inseamna „cochilie”. Asa. Siiiiiiii??? Mergem mai departe, nu ne dam batuti.

Legatura e ca, in democratia ateniana, Adunarea locala avea dreptul sa condamne la exil pentru o perioada de 10 ani (in principiu) pe cel care s-a facut vinovat (in ochii lor) de tendinte dictatoriale sau de tot felul de alte matrapazlâcuri considerate delicte grave. In locul buletinului de vot erau … cochiliile. Mai curat, mai ecologic, mai performant.

Daca v-ar sta in putere….care ar fi persoana pe care ati … ostraciza-o?

Incep eu. Citește în continuare

Protejat: Rugaminte

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

Pasiune

” Most Wanted Blog” ne-a fost oferit zilele trecute de Alexandra.  Initiatorul premiului a conditionat insa preluarea acestuia de postarea unui banner pe blog. Pentru ca intotdeauna mi-am dorit un site aerisit, minimalist, pentru ca deja prima pagina a blogului este foarte incarcata, ma oboseste si pe mine, si sunt convinsa ca si pe cei care ne viziteaza, ma vad nevoita sa declin calduroasa invitatie.

Si tot recent am primit din partea Adei un mic simbol al toamnei.

Si la ora actuala, desi au trecut, iata, mai bine de trei ani de zile, bloggingul a ramas  marea mea pasiune. Si va rog sa nu confundati blogul cu bloggingul. O sa intelegeti imediat de ce fac aceasta precizare.

Ce bloguri imi place sa citesc? Citește în continuare

Cinci Venetii

A trai inseamna sa faci din tine insuti opera de arta

Terra, posibil cea mai norocoasa planeta din Univers. Speciala,  probabil irepetabila. Singura care pulseaza de viata, unica pe care traiesc fiinte superioare, sociale inzestrate cu ratiune, inteligenta si imaginatie.  6, 5 miliarde de oameni. 6,5 miliarde de suflete, de personalitati distincte. Fiecaruia dintre noi ii place sa-si imagineze ca este diferit, deosebit de restul, original prin felul cum arata, cum gandeste, cum se poarta. In fata celorlalti  declaram raspicat si extrem de convingator ca nu suntem altceva decat oameni obisnuiti, nici mai buni nici mai rai, nici mai frumosi nici mai urati,  banali(chiar si celebritatile afirma asta in interviuri) dar in sinea noastra ne consideram altfel, incomparabili, inegalabili, exceptii. Cunosc pe cineva care se autointituleaza extraterestru. 🙂

Recent am schimbat locul de munca, iar in prima zi am avut neplacuta surpriza sa constat ca toata lumea se uita la mine ca la o fantoma. Macar daca lucram la opera… M-am lasat studiata, analizata in cel mai mic detaliu, deh, nu aveam ce face, si nu mi-a  ramas decat sa primesc cu zambetul pe buze  verdictul lor final: „vai dar ce bine semeni cu Citește în continuare

Number 9

Unu. In viziunea lui Pitagora semnifica Divinitatea, Soarele, Barbatul. Pentru ca unu este comun tuturor numerelor, el este adesea vazut ca fiind originea tuturor lucrurilor , reprezentand perfectiunea, absolutul. Intotdeauna mi-am dorit sa fiu nr.1. Nu prima la scoala, nu sufletul petrecerilor, nu lidera sau sefa la job, ci  numarul unu in inima ta. Sa nu existe alta vreodata. Gandurile, visurile, dorurile tale sa fie cu si despre mine. In versurile tale sa ma canti doar pe mine.  Sa ma lasi sa zbor, sa nu-mi dai voie sa plec. Sa-ti ascult doar eu soaptele, suspinele si sa-ti alin doar eu tristetea. Sa-ti alung temerile si sa-ti inveselesc diminetile reci de toamna. Sa fiu primavara ta eterna, astfel incat in sufletul tau sa nu ajunga niciodata vantul aspru al iernii. In ochii tai mari si negri sa nu se oglindeasca decat chipul meu , iar cheia inimii tale sa fie mereu doar in posesia mea.

Doi.  Este echivalentul Diavolului, al Lunii, al Femeii, intruchipand caracteristile feminine. Poate avea mai multe intelesuri, reprezentand fie parteneriatul si interactiunea cu ceilalti, fie disensiunea si polaritati precum alb si negru, bine si rau, masculin si feminin, stanga si dreapta. Pe mine, numarul doi ma duce instantaneu cu gandul la Yin si Yang, cele  doua  principii complementare, unul simbolizand Citește în continuare

Inimaginabil. Cine supravietuieste dezastrelor si de ce.

Autor: Amanda Ripley

Editura House of Guides, 2008

Partea a treia. Eroii

Acest articol ar fi trebuit sa apara mai de demult, dar s-a intâmplat ca Nice sa aiba un articol pe tema asta si ceva asemanator am vazut si pe blogul Anei. Prin urmare, asa cum scrie in codul de bune maniere al bloggerului, publicat de M11, am zis sa mai astept un pic, sa nu se creada ca ma „inspir”.

Cine sunt eroii? Ce-i „mâna pe ei in lupta”? Dupa intense cercetari, sociologul Samuel Oliner concluzioneaza: „Nu exista nicio explicatie pentru faptele eroice ale oamenilor”. De ce oare unii prefera sa stea pe margine, in timp ce eroii actioneaza?

Amanda a reusit sa traga niste concluzii. Eroii au relatii mai strânse si mai sanatoase cu parintii lor (in principiu, in copilarie au fost lasati sa ia singuri decizii) si sunt empatici.

Asta sa fie tot? Nu. In ultimul secol, foarte putin cunoscuta Comisie a Fundatiei pentru Eroi Carnegie a acordat peste 9.000 de distinctii si ajutoare voluntarilor care si-au riscat viata in mod exceptional ca sa-i salveze pe altii. In aceste conditii, Fundatia are o foarte interesanta baza de date cu informatii despre eroi, intrucât Comisia nu acorda medalii fara sa cerceteze in amanunt fiecare caz in parte. Prin urmare, s-ar putea face un profil al eroului. Cum arata acesta? Citește în continuare

Cesaria. Ars longa, vita brevis

Nu suport aglomeratia. Una din marile mele probleme de bucurestean get-beget este faptul ca exista locuri in care, vrând-nevrând, trebuie sa ma inghesui. Exista multimile framântate, nevricoase si piramidale de pe la Administratiile Financiare, Camera de Munca, inghesuielile de pe drumurile mai mult sau mai putin publice, in fine…Aproape mereu m-am simtit in nesiguranta in aceste circumstante si aproape mereu am fost pe punctul de a exploda.

Nu insa si luni seara. La concertul Cesariei de la Sala Palatului a fost prezenta o multime foarte deasa de oameni variati ca vârsta, imbracaminte si, foarte probabil, ca pregatire. 4.000! Un public generos, cald, receptiv.

Ca de obicei, Cesaria Evora (in picioarele goale) si trupa de acompaniament si-au tinut concertul la cele mai inalt nivel profesionist, cu exceptia câtorva momente omenesti. Cesaria e batrâna (daca 69 de ani inseamna sa fii batrân) si bolnava, dar cu toate astea a inteles sa nu-si pacaleasca auditoriul cu playback. Citește în continuare

Sa ne cunoastem mai bine!

Raspunsuri Dragos:

1. Cât e ceasul ?

18:46 PM

2. Numele tău este?

Dragos

3.Poreclă:

Bobec

4. Ai tatuaje?

Nu. De ce, ar trebui?

5. Culoarea ochilor?

Caprui

6. Locul în care te-ai născut?

Bucuresti

7. Mâncare favorită?

Ciorba de burta

8. Ai fost vreodată în USA? Citește în continuare

“The last king of Scotland” sau toti ti se par normali pâna nu mai ai ce sa le faci

Titlu: Ultimul rege al Scotiei                                         “The last king of Scotland”, 2006

Autor: Giles Foden                                                      Regia:  Kevin Macdonald

Editura Allfa, 2008                                                     Coproductie SUA/UK;realizat chiar in Uganda

Asa cum am citit intr-un articol de-al lui M11, fraza “am vazut filmul, ce rost mai are sa citesc si cartea” reprezinta o atitudine paguboasa. Prin urmare am citit cartea, dar am vazut si filmul. Cel putin in acest caz, cartea pare mult mai buna, ofera mai multe informatii necesare pentru incadrarea si intelegerea actiunii si ne scuteste de vizionarea unor scene horror. Ca sa nu mai spun ca filmul e asemanator cu romanul doar la modul foarte general.

Pe fondul unor fapte reale (povestirea e plasata in anii ’70, in Uganda,  printre framântarile tribale si in conditiile interventiei diferitilor jucatori externi care voiau sa traga tara ba spre “lagarul socialist” pigmentat cu ceva revolutionarism arab, ba spre “lumea libera”), scriitorul reuseste sa construiasca o foarte interesanta intriga, care cuprinde de toate: iubire, ura, despartiri, jocuri politice facute de incompetenti ai serviciilor secrete britanice, aventuri si palpitatii “fara numar fara numar”, razboi, ceva crime realizate cu sadism profesionist, lovituri de stat si chiar  o operatiune a seviciilor secrete israeliene.  Peste toate insa e extraordinar de bine zugravita personalitatea acestui dictator sângeros care a fost Idi Amin Dada. Pentru rolul macabru jucat cu o perfectiune ingrijoratoare, actorul  Forest Whitaker a primit Oscarul in 2007.

Venit la putere printr-o obisnuita lovitura de stat conform  vremurilor si continentului, Idi pare initial un baiat de baiat. Se bate pe burta cu mai toata lumea, face bai de multime, rânjeste demagog si se da bine pe lânga reprezentantii Occidentului . Poporul e ultraincântat si topaie in ritmuri specific africane. Citește în continuare

Maxima zilei(XII) Je ne regrette rien

„Regretul pentru lucrurile pe care le-ai facut se poate stinge cu timpul, insa regretul pentru ce nu ai facut nu are consolare.”

Mi-am trait viata dupa principiul lui Sydney J. Harris. Intotdeauna am gandit ca e mai bine sa fac  sau sa spun un anumit lucru decat sa nu-l fac si mai apoi sa regret. Mi-am spus mereu ca trebuie sa risc, si chiar daca va fi  sa pierd, nu e o drama, sunt impacata cu faptul ca macar am incercat. Am stat si am meditat daca fac bine sau nu, daca ma avantajeaza sau nu, daca am de pierdut sau de castigat, si de fiecare data am ales sa fac  acel  lucru, dupa care am constatat ca era infinit mai bine daca stateam cuminte in banca mea si nu ma aruncam ca bezmetica in abisul neprevazutului. Si nu am castigat niciodata nimic, ba da, mint, m-am pricopsit cu  miliarde  de regrete. Intelegeti paradoxul? Regret ca  mi-am dorit sa NU am regrete. Am pierdut totul, de la demnitate la placerea de a trai viata. Pentru ca niciodata nu a iesit bine. Regret ca nu am fost mai inteleapta, ci doar cumplit de nesabuita.  Nu-mi pasa ce spun ceilalti, oricum, atat le trebuie sa ma judece 👿 , imi pasa ce-mi spune mie constiinta,  cum ma simt eu cu mine insami, ma deranjeaza fiecare greseala, fiecare initiativa, fiecare compromis facut.

Sa nu regreti nimic din ce ai facut, pentru ca la un moment dat a fost EXACT ceea ce ti-ai dorit sa faci!

Reconfortanta cugetarea de mai sus, nu? Ce bine suna! Ce rost are sa-ti otravesti viata cu regrete, daca intr-un anumit punct al vietii tale ai considerat potrivita, corecta respectiva alegere? Citește în continuare

Sunday I’m in love

„Vineri seara e cea mai frumoasa zi.. urmata de sambata :mrgreen: .. Duminica deja incepem sa avem depresii ca vine celebrul.. iarasi luni :evil:

Afirmatia de mai sus apartine unui prieten drag al acestui blog, Lusio. Ea m-a inspirat in realizarea acestui articol. Nu fac discriminare intre zilele saptamanii, toate imi plac in mod egal, ziua de luni, guvernata de Luna, este favorabila initierii de noi proiecte si genereaza armonie in relatiile cu parintii(in special cu mama), martea, zi guvernata de Marte, incerc sa ignor cele trei ceasuri rele si sa nu cumpar obiecte taioase, miercurea, zi inchinata de romani zeului si planetei  Mercur, este o zi excelenta pentru comert, calatorii si asimilarea de informatii, joia, guvernata de Marele Benefic este cea mai norocoasa zi din saptamana, fiind ziua increderii, comunicarii, a relationarii in comunitate, dar si a valorificarii tuturor resurselor, talentelor, cunostintelor si a experientei. Vinerea, guvernata de Venus,  considerata cea mai importanta zi din saptamana dupa duminica, este excelenta pentru relatiile sentimentale, Citește în continuare

Rimet si imprejurimi. Natura bate bigotismul

Venind dinspre Alba Iulia, cum te duci spre Teius, la un moment dat faci la stânga si te indrepti spre comuna Rimet. Natura a fost darnica. Ai câmpie, ai munti si multe izvoare, pârâuri si chiar râuri. Daca esti la volan trebuie sa fii foarte atent la drumurile inguste si nu prea bune in multe portiuni, curbele fara vizibilitate si eventualii colegi de trafic (nu aveti insa de ce sa va temeti, pe aici lumea a blânda si intelegatoare). Daca nu, ai sansa sa privesti in pace zona de care nu te mai saturi.

In aceste locuri a fost cândva o mare. Multa vreme dupa aia, pe aici au trecut si legiunile romane. Iar cea mai veche biserica din zona manastirii a fost zidita de calugarii eremiti pe la inceputul secolului al XIV-lea (de la acesti calugari se pare ca se trage denumirea locului). Eremiti, adica pustnici, pentru ca stateau initial in grotele din jur, ducând, evident, un trai ‚teribil’ de ascetic. Citește în continuare

Munca l-a facut pe om neom

Motto: „Puritanism: teama ca cineva, undeva, s-ar putea sa fie fericit” (anonim)

„Am muncit 30 de ani si am ajuns sa traiesc dintr-o pensie mizerabila de patru milioane de lei si sa cer de pomana!” este o fraza pe care de vreo sase luni o auzim cu o tenacitate demna de o cauza mai buna pe posturile de stiri. Nu te poti lupta cu asa ceva. Cine nu ar plânge de mila un asemenea om? Pe de alta parte, tot posturile de stiri se vaita in gura mare ca aprozilor pensionari li se reduce pensia la „doar” optsprezece milioane. „Doar” atât. Cum o dai, cum o intorci, nu e bine. Ma rog. Sa trecem la ale noastre. Citește în continuare

„Adevarul sta in vin” sau hai sa mai si „proverbim”

 

„In vino veritas”. „Adevarul sta in vin, spune-un vechi proverb latin, hai sa bem si sa ne veselim”. Proverbul e vechi, atâta doar ca nu e chiar latin (desi e posibil ca latinii sa fi descoperit proverbul in mod de sine statator, ca greu nu e). E ebraic. Cum au ajuns evreii la concluzia ca adevarul sta in vin?

Evreii credeau in magia literelor. Literele ebraice nu sunt doar litere, sunt si numere. Sunt purtatoare de secrete, vehicule ale unor intelesuri ascunse. Asa se face ca propozitiile, frazele si cuvintele au si valori numerice. Iar cuvintele, propozitiile sau frazele cu aceleasi valori numerice sunt legate in mod mistic intre ele. Citește în continuare

Maxima zilei (XI) Natural vs Artificial

Beauty is in the eye of the beholder

Am ajuns intr-un punct al existentei vietii pe Terra in care aspiram tot mai mult la simplitate, naturalete, adevar, frumusete. Dar lucruri simple nu exista, simplu inseamna dificil, simplitatea fiind poate cel mai greu lucru de asigurat in lume, ultima limita a experientei si un ultim efort al geniului. Visam la intoarcerea la natura, respingem artificialul, incepand de la comportament si terminand cu aditivii alimentari sau parabenii din cosmetice, atat de huliti in ultima vreme. Incet-incet vom renega insasi rasa umana, pentru ca ea se face vinovata pentru introducerea si dominatia artificialului si eliminarea cvasitotala a naturalului din jurul nostru. Frumusetea este si ea relativa caci frumusetea lucrurilor  este in sufletul celor care le admira. Iar adevarul este un puzzle ce cuprinde adevarurile fiecaruia, de fapt nici nu exista adevar absolut, ci doar drumuri care duc spre el, nu intamplator acest blog are motto-ul” there are three sides to any argument: my side, your side and the right side.”

1. Pasiunea mea pentru fotografie este relativ recenta si se reflecta din plin in paginile acestui blog.  A debutat prin 2005-2006, in momentul in care am primit cadou primul meu telefon mobil cu camera. Pana atunci nici nu vroiam sa aud de poze. Si tot atunci, in mod subit, s-a prefigurat o noua pasiune: Citește în continuare

Evenimentul toamnei: Franta-Romania

 

Si Mihai Eminescu, dar si Eugen Barbu au scris despre a simti si a trai astfel incat sa poti constientiza iarba crescand. In aceste momente eu nu o pot vedea, dar ii pot simti mirosul. Simt miros de iarba. Mai sunt putine clipe pana cand va incepe meciul de fotbal Franta-Romania. Nu imi mai irosesc cuvintele pentru a spune ca nimeni nu ne da nicio sansa. Nu-i bai! Nu a facut-o nimeni, nici in 1475 la Vaslui, nici la Calugareni in 1595, nici inainte de ianuarie 1859, nici in 1918 si nici cand invingeam Argentina in 1994 sau Anglia in 1998 si 2000.

Cand scriu aceste randuri, milioane de suflete de romani din intreaga lume asteapta cu infrigurare sa inceapa meciul.Noi suntem romani si nimic altceva. Nu suntem cei mai frumosi, cei mai bogati, cei mai destepti dintre oameni. Insa, acum, mai mult decat oricand, trebuie sa demonstram tuturor cine suntem noi, romanii. Da, sunt mandru ca sunt roman. Citește în continuare

The Most Beautiful Place on Earth

Mai presus de imaginatie, dincolo de vis, mai aproape de vesnicie, exista un loc unde explozia infailibila de puritate, neverosimila descatusare de emotie, viata si pasiune sunt rafinat deghizate intr-o cadere bulversanta de torente peste un amfiteatru de bazalt. Aici, totul lasa impresia de „suspendare”. Pana si timpul pare incremenit in clepsidre de roua si picaturi de apa, iar spectaculoase jerbe de lumina si culoare creaza jocuri vizuale inefabile. E probabil cea mai mare minune a lumii, e insusi paradisul.

Este deja o certitudine, asupra capricornului, semn de pamant, rezervat si statornic, apa exercita o atractie irezistibila, greu  explicat in cuvinte.   Element primordial, simbol al vietii, al regenerarii si al puritatii, apa este perceputa si ca element al nemuririi, tineretii vesnice si al invicibilitatii, al  vitalitatii si invierii. Lumea apelor este una tainica si miraculoasa in acelasi timp. O ador indiferent de ipostaza in care mi se dezvaluie, fie ca este vorba de un ocean navalnic, cu valuri salbatice, capabile sa-mi preia toate framantarile si temerile si sa ma lase incredibil de senina si impacata,  de un lac de safir in care se oglindesc siluete de copaci, varfuri semete de munti inzapeziti sau  forme abstracte de norisori diafani, de un izvor proaspat, datator de viata si speranta  sau de un rau involburat de munte, cristalin si rece, care-mi dezleaga mistere ascunse  si-mi poarta dorurile mistuitoare spre taramuri indepartate. Iubesc albastru infinit al apei, limezimea si profunzimea ei, claritatea si forta transmisa atunci cand parca totul se prabuseste in jurul tau si simti ca ai ajuns la capatul puterilor. Ii sorb din priviri fiecare unduire, fiecare  freamat si ii ascult melodia vrajita cu care ma invaluie si ma tinutuieste in cea mai inexplicabila stare de beatitudine. Si atunci, gandul ma duce la EA. Citește în continuare

Top 5 scriitori care m-au dezamagit

Acest articol e un pamflet. Vorbim despre literatura, despre arta, si oricine are dreptul la o opinie, indiferent cât de gresita este in raport cu … realitatea.

1.  Jeffrey Archer. Cum e posibil ca autorul „Povestirilor cu final neasteptat” si al excelentului roman „In linie dreapta” sa decada atât de mult incât sa scrie o bazaconie ca „Impresie falsa” (actiunea se intâmpla la un moment dat si prin România, iar totala ne-documentare a autorului in legatura cu tara noastra in general, si cu Bucurestiul in mod special, e de-a dreptul halucinanta)? Probabil ca perioada de detentie petrecuta in temnitele Majestatii Sale (pentru ca da!, in Marea Britanie fac puscarie inclusiv nobilii care calca pe bec, chiar daca au fost membri ai Camerei Lorzilor) nu i-a adus lui Jeffrey doar noi subiecte pentru nuvelele lui din ce in ce mai diluate (cele din „Pisica are 9 vieti” – cu câteva exceptii), dar si un sictir in ale scrisului demn de o cauza mai buna. Ultima sa mare reusita, o varianta adaptata pentru intelesul zilelor noastre a Evangheliei dupa Iuda, nu prea i se poate imputa. Citește în continuare

Past Tense

O lepsuta primita (tot) de la Ada:

Raspunsuri Dragos

1. I: Cat de mult ai dormit ?

R: A fost o perioada in care am dormit timp de vreo 4 zile…cu mici intreruperi.

2. I: Cat de mult ai stat afara fara sa ajungi acasa ?

Cred ca in timpul manifestatiilor din Piata Universitatii, aprilie-mai 1990. De la facultate ma duceam in Piata si acasa ajungeam a doua zi la ore nu prea mici. Având in vedere ca nu a fost o singura zi…..

3. I: Cat de mult ai stat treaz ?

R: Asta as putea spune cu certitudine. Inaintea examenului de stat am dormit in total 6 ore. In ultimele 7 zile premergatoare examenului.

4.I: Cat de multe absente ai avut la scoala ?

R: Mediu. Nimic iesit din comun.

5. I: Care a fost cea mai placuta vacanta a ta ?

R: 2008, Bulgaria. Am fost cu niste prieteni, a fost vreme frumoasa, ne-am distrat si, mai ales, m-am odihnit.

6. I: Inca mai tii legatura cu prietenii din copilarie ?

Citește în continuare

Vis de femeie

Ce isi doresc femeile?

Un barbat simplu, cu aspect comun:

un banal inel de logodna

o mica petrecere de nunta

o luna de miere intr-un loc nepretentios Citește în continuare

Blogoterapie

Cu multi ani in urma, intr-o dimineata de toamna tarzie, ma aflam in fata ambasadei Finlandei(tara pentru care de mica facusem o usoara fixatie, banuiesc ca datorita numelui sau romantic,  de acum va este arhicunoscuta pasiunea mea pentru lacuri, golfuri, insule, canale, peisaje lacustre, iar faptul ca am ajuns la un moment dat sa lucrez in sediul reprezentantei diplomatice a  acesteia in Romania, mi s-a parut  o coincidenta mult prea stranie) si ma uitam usor circumspecta, cum trei indivizi cel putin dubiosi din punctul meu de vedere, incercau sa intre in cladire. Unul dintre ei,  un batranel desprins parca din povestirile cu profeti sau vindecatori celebrii, insotit fiind de doua (mult) prea tinere fete, a intrat in vorba cu mine, dorind anumite informatii despre programul institutiei. Din vorba in vorba am inteles ca are anumite puteri si l-am rugat sa ma descrie in cateva cuvinte,  sa-mi spuna cum ma vede el, ce ma asteapta in viitor, ce parere are depre mine. Oricum imi parea ireal totul, dar curiozitatea m-a facut sa astept cu interes analiza lui. Dupa ce m-a masurat din cap pana-n picioare, mi-a spus doar atat: sa nu lasi sa treaca o zi fara sa scrii ceva, nu conteaza cat de putin, dar sa scrii. Evident, nu am inteles nimic, nu i-am urmat sfatul, nici nu avea cum, nu tineam un jurnal intim, scriitoare nu eram, internetul nu aparuse inca la noi, la facultate nu mergeam, unde si de ce sa scriu?

Fara sa vreau, peste timp, am indeplinit profetia acelui batran. Citește în continuare

„Taking chance” si „The messenger” sau durerea intre demnitate si pierderea controlului.

Taking Chance

HBO Films

16 ianuarie 2009

Cu: Kavin Bacon

(LtCol Michael Strobl)

Daca inca nu l-ati vazut pe Kevin Bacon intr-un rol pozitiv, nu ratati „Taking Chance”. Joaca rolul unui ofiter care insoteste corpul neinsufletit al puscasului marin de 19 ani Chance Phelps pe teritoriul Americii, de la ajungerea acestuia din Irak si pâna in orasul natal, unde va trebui sa fie inmormântat. O actiune simpla, liniara, dar stai cu inima in gât de la inceput pâna la sfârsit si iti e dificil sa-ti stapânesti lacrimile. Este de-a dreptul impresionant modul in care realizatorii au redat starile sufletesti ale oamenilor care vin in contact cu misiunea ofiterului de escorta.

Mai departe….filmul trebuie vazut, n-are cum sa fie explicat.

The Messenger

Regia: Oren Moverman

2009

Cu: Woody Harrelson, Ben Foster

„The Messenger”. Intr-o societate heteroclita ca cea americana e de la sine inteles ca oamenii reactioneaza diferit la vestile foarte dureroase. Citește în continuare