Monthly Archives: Septembrie 2010

Ce poarta Nice in geanta?

Later edit: special pentru Diana o poza din colectia personala cu geanta pe care am cumparat-o amintire din Spania si pe care am purtat-o toata vara:

O surpriza extrem de placuta mi-a facut Grapefruits in aceasta dupa-amiza cu o leapsa mai putin obisnuita. Deh, curiozitatea e mare, trebuie sa numesc lucrurile pe care le port in geanta si, eventual, sa atasez si o poza(facuta de mine) cu ele. Asa ceva imi este insa imposibil, astfel incat voi apela la google. Sa vedem ce iese.
Nu-mi lipseste niciodata din geanta:
parfumul. Momentan folosesc preferatul meu, Wish of Luck de la Avon, un parfum din categoria fresh-fructata, o combinatie inspirata de mar verde, citrice, crin, mosc si vanilie.

un portofel gri metalizat Citește în continuare

Anunțuri

Vis de toamna

Rataceste absent printr-un parc  fermecat

Dorul mistuindu-l cu fiecare pas pe care-l face pe aleile lui pustii

Degetele-i danseaza in ritmul strengar al vantului

Asteptand nerabdatoare atingerea ei

Imaginandu-si silueta diafana a fetei

Aude fosnetul frunzelor vestede; Se intoarce brusc asteptand s-o vada aparand

Se opreste in acel loc special, creat parca doar pentru ei doi

Sprijinandu-se de trunchiul unui copac batran

Se trezeste cateva momente mai tarziu

In soapte suave

Senzatia il face sa zambeasca

Acum stie ca ea nu-l va parasi niciodata.

Toamna este anotimpul visarii si al nostalgiei.  Citește în continuare

Presedintele meu

–         Agent Popescu, prezentati-mi va rog actele la control – permisul si talonul.

–         Dar ce-am facut?

–         Stiti bine ce-ati facut, ati incalcat linia continua, ati trecut pe linia de tramvai si ati intrat in intersectie pe rosu.

–         Sa moara mama, n-am facut asa ceva, cum sa intru in intersectie pe rosu, am permis de 20 de ani, ma credeti nebun?

–         Permisul, va rog!

–         Nu-l am la mine, e acasa.

–         Uitati cum facem, eu stiu foarte bine ca-l aveti la dumneavoastra, dar ca sa nu ne mai complicam eu zic asa: va amendez pentru ca n-ati purtat centura de siguranta, dar va rog eu frumos, nu mai depasiti banda continua. Citește în continuare

Je t’aime encore

Pentru ca dincolo de nori si furtuna sta timid soarele, pregatit in orice moment sa-si arate surasul jucaus,  sa incalzeasca orice suflet trist si sa lumineze orice existenta searbada, pentru ca tu esti si ai fost raza de speranta din viata mea, pentru ca esti singurul motiv pentru care ma bucur ca traiesc, pentru ca in lipsa iubirii sunt ca si  moarta, pentru ca asteptand clipa reintalnirii simt ca plutesc in al noualea cer, pentru ca in opt ani de zile nu te-ai schimbat catusi de putin, pentru ca iubesc privirea ta, sclipirea din ochii tai atunci cand te uiti la mine, pentru ca te superi din orice si pentru ca imi ierti orice, pentru ca ma supar din orice si iti iert orice, pentru ca suntem incredibil de asemanatori,  pentru ca mereu te intorci la mine, iar eu te accept fara a protesta, pentru ca mi-ai oferit cele mai frumoase momente din viata, pentru ca ma doresti atat de mult, cum niciun alt barbat nu ar putea s-o faca, pentru ca ai rabdare infinita cu cineva mai schimbator decat o zi de primavara, pentru toate noptile daruite, pentru faptul ca noi doi nu suntem romantici si visatori, pentru ca habar nu am ce simtim  cu adevarat unul pentru celalalt, pentru ca nu esti ca toti ceilalti, pentru ca ma respecti, pentru ca intotdeauna m-ai facut sa ma simt speciala, cu mult mai buna decat sunt in realitate, pentru ca numar clipele pana ne vom vedea iar, desi eram sigura ca asta nu se va intampla niciodata, AZI SUNT FERICITA. Citește în continuare

Exista o explicatie!

Sa ma explic. Fiecare cuvânt are o origine. Desi nu sunt de specialitate, am fost mereu fascinat atunci când am aflat de unde provine un cuvânt si modul in care a capatat el sens intr-o anumita limba (cu precadere in limba româna, se intelege). Bineinteles ca si „a explica” are o origine. Care e aceasta? Conform DEX, „explicatie” vine din frantuzescul „explication” sau latinul „explicatio”. Big deal! Sa mergem insa mai departe. „Explicatie” deriva din latinescul „plicare”, care inseamna „a strânge, a indoi”, particula „ex” desemnând, se intelege, operatiunea inversa, iar de aici drumul pâna la sensul din ziua de azi e evident. Dar acest „plicare” a mai dat un cuvânt in limba româna, „a pleca”, având dublu inteles, „a pleca grumazul”, si „a se urni dintr-un loc”.

Ei bine…abia aici apare partea interesanta! Pentru ca „plicare” n-a facut pui doar in limba româna, ci si in spaniola, unde il descoperim pe „llegar”, care inseamna „a sosi”.

Cum de e posibil ca dintr-o radacina comuna sa se dezvolte doua cuvinte cu inteles total diferit in doua limbi inrudite? Citește în continuare

Fotbal si Cultura Generala

Va intrebati, probabil, ce subiect o mai fi si asta. De unde pâna unde legatura intre aceste doua …domenii care par, la prima vedere, din lumi diferite?

Exista cel putin una. In vremuri imemoriale, când eram eu copil mic (intrucât acum sunt copil mare), tatal meu mi-a zis: daca tot freci ziarul ala toata ziua (era vorba despre „Sportul”, din care s-a nascut ulterior „Gazeta Sporturilor”), sa stii ca poti sa si inveti din el. Si mi-a dat ca exemplu nume de echipe. Petrolul Ploiesti – adica in judetul Prahova, al carui oras de resedinta e Ploiesti, se gaseste petrol. Apoi au aparut altele: Industria Sârmei Câmpia Turzii, Cimentul Fieni, Sticla Ariesul Turda (astia i-au scos la un moment dat din Cupa pe Steaua J ), Aurul Brad, Chimia Râmnicu-Vâlcea, FC Baia-Mare („baie” adica „mina”),  etc etc etc. A fost foarte instructiv, intrucât altfel mi-ar fi fost destul de dificil sa invat geografia economica a minunatei noastre patrii.

Nu toate numele aveau legatura cu o industrie propriu-zisa, bineinteles. Echipele straine nu prea imi erau de mare folos. Ce sa inteleg eu din Liverpool, Arsenal, Real sau Juventus? Mai exista, desigur, un PSV de exemplu, dar, la modul general, parea ca echipele vestice (mai ales) sunt botezate mai degraba dupa tot felul de personalitati si nu, in mod tovarasesc, dupa industrii locale. Citește în continuare

My Hero

Cu ceva timp in urma, pe cand nu aveam inca acest blog( sau cel putin nu in actuala forma), dar imi incepusem incursiunile repetate prin blogosfera, am nimerit intamplator pe un articol deosebit. De ce mi-a atras atentia? Pentru ca nu continea decat doua cuvinte care se repetau obsesiv. Sunt convinsa ca le banuiti… Era vorba de o ea, foarte indragostita, care incerca sa-i transmita barbatului iubit un mesaj mai special de ziua lui. Din punctul meu de vedere a reusit, a iesit ceva inedit, emotionant(chiar si pentru mine care nu eram implicata si nu-i cunosteam pe cei doi protagonisti), iar el a fost, desigur, in culmea fericirii. Am uitat sa mentionez ca si el avea blog. Mi-a ramas intiparita in minte aceasta forma moderna de a-ti marturisi dragostea si de a-i face persoanei dragi o  frumoasa surpriza de ziua ei. Si da, marturisesc public, in acea clipa am realizat ca tare mi-ar mai placea si mie sa primesc un astfel de cadou virtual, sa fie scris un articol numai si numai pentru mine. Citește în continuare

Andalucian Dream

O sierra abrupta si salbatica, vai inverzite, hectare de livezi de maslini, varfuri inzapezite, albastrul Marii Mediterane, sate colinare uluitoare si un sir de castele maure si de conace renascentiste – acestea sunt ingredientele seducatoare ale vastelor intinderi andaluze.

Andaluzia este ultima provincie a Spaniei care a fost eliberata de sub stapanirea maurilor. Aproape 100% din constructii sunt vopsite in alb, cu acoperisuri de culoare rosie-cafenie, absolut toate dotate cu turnulete in stil maur.

Toate imaginile stereotipe cu Spania provin din Andaluzia: fieste, sieste, coride, flamenco si o abordare relaxata a vietii. Reversul acestei atitudini usuratice este coruptia, care in Andaluzia a dat nastere celor mai mari orori de pe costa Spaniei.

Citește în continuare

Germenii – un alt sfat in alta traista.

Titlu: Germenii, mâncarea miraculoasa

Editura: Benefica, 2009

Autor: Steve Meyerowitz

Motto: „Importanta nu e mâncarea din viata ta, ci viata din mâncarea ta”

Era o nuvela a lui Baiesu cam asa: intr-un sat exista un batrân intelept, la care satenii se duceau sa-i ceara sfatul ori de câte ori aveau o problema. La un moment dat vine la el un satean caruia incepusera sa-i moara gainile. Inteleptul ii tot da sfaturi, dar gainile mor in continuare, pâna când nu mai ramâne niciuna. Catranit, sateanul se duce la intelept si ii spune: „Mi-au murit toate gainile. Acum, ce sfat imi dai?”. La care inteleptul ii raspunde: „Dragul meu, eu sfaturi as mai avea, dar nu mai ai tu gaini”.

Cam asa si cu germenii. De 20 de ani se scriu articole intr-o multime de reviste, de când cu utilizarea intensiva a internetului apar si pe aici sute de mii de postari si mereu avem de-a face cu tot felul de descrieri (in general copiate intr-un sir care tinde catre infinit) ale calitatilor extraordinare ale diferitelor alimente. Cu retete si sfaturi. Cu diete minune. Desi, daca ma uit eu bine la cum a evoluat natiunea româna in acesti 20 de ani, la cât de burtoasa, cefoasa si strâmba a devenit (la modul general, bineinteles ca exista si exceptii), la invadarea naturii (si nu numai) cu sute de mii de gratare in fiecare week-end din aprilie si pâna-n octombrie, la meniurile majoritatii restaurantelor, as zice ca utilitatea lor tinde in mod apasat catre zero. Citește în continuare

Adevar sau Provocare?

Leapsa primita de la Ada, careia ii multumesc pe aceasta cale. 🙂

Raspunsuri Dragos:

1. Când ai simţit că părinţii tăi au fost cu adevărat mândri de tine?

Cand am intrat la facultate. Pe atunci se dadea examen…

2. Pe cine ai dezamăgit cel mai tare?

Nu cred ca exista pe lume un om pe care sa nu-l fi dezamagit intr-un mod anume. Cel mai tare? Habar n-am…

3. La ce eşti cel mai bun, ce ştii să faci mai bine decât toţi oamenii pe care-i cunoşti personal?

Nu exista asa ceva.

4. Ce crezi că e cel mai enervant la tine, în ochii celor dragi ?

Ironia. Multora nu le prea place, dar ma accepta….

5. Care e lucrul cel mai groaznic pe care l-ai face pentru bani?

In principiu n-as face nimic doar pentru bani. Depinde de context.

6. Care crezi că e cea mai importantă calitate pe care ai moştenit-o de la părinţii tăi?

Cititul.

7. Când ai simţit că ai arătat cel mai bine din toată viaţa ta?

In prima excursie pe care am facut-o la Paris.

8. Care e sunetul care te enervează cel mai tare?

Turarea de neam prost a motoarelor de automobile sau scutere si sunetul bormasinii duminica la ora 14.00.

9. La ce eveniment din viaţa ta ai fost cel mai emoţionat?

Cand am dat examenul pentru permisul auto. M-am comportat ca un catel de doua saptamani, imi venea sa ma duc la baie din 5 in 5 minute.

10. Care ar fi singurul lucru pe care ţi-ar plăcea să-l furi (fiind singura şansă de a-l avea…)? Citește în continuare

Back in Business!

5.30 dimineata. Mobilul imi da desteptarea. Incerc sa ma dezmeticesc. Nebuloasa. Oare pe ce planeta ma aflu? A, da, tot pe Terra! 😦 Nimic nu s-a schimbat de aseara…

Dorinta mea cea tainica este sa emigrez pe o alta galaxie. Ma multumesc si cu un alt Sistem Solar, singura conditie este ca locul  sa fie cat mai departe de planeta actuala.

7.30. Ajung la job. Surpriza de proportii: fara sa intarzii! Nu s-a mai intamplat asta de ani de zile, sentimentul este placut, reconfortant, incurajator. Hai ca se poate, imi zic, ce-ar fi sa-mi reuseasca si maine figura?

Dupa job, sesiune de shopping(6 ore). Pranz in oras. Ajung acasa cu doua sacose care mi-au rupt mainile. Detest sa car  lucruri grele. Printre cumparaturi o sticla de apa de izvor…

Cu ultimele forte deschid calculatorul… Si blogul??? Citește în continuare

Sexy Award

Un premiu ceva mai neobisnuit ne-a fost  oferit zilele trecute de cateva persoane generoase si prietenoase. Este vorba de: Iulia Mihai, Alexandra si Chocolatfollie.

De atunci ma tot gandesc ce anume presupune sa fii sexy, sa ai un blog care sa corespunda acestei descrieri.

Se stie ca granita intre sexy si vulgar este foarte fina si este bine sa nu o depasim niciodata. Ma refer aici la amblele sexe, nu doar la cel feminin.  Pentru ca a fi sexy nu inseamna a afisa o anumita tinuta, a incerca sa epatezi, sa atragi atentia cu orice pret, a iubi sexul si a sti sa-ti valorifici sexualitatea. Recunosc ca nu am ocazia sa intalnesc mereu oameni sexy.Ultima data cand am vazut unul eram pe Rambla din Barcelona, iar experienta am povestit-o aici. Sexy rezida in atitudinea persoanei, in zambet, mister, inteligenta, parfum, naturalete, intr-un cuvant in sarm-ul persoanal, in acel ceva ce te intriga, incita si provoaca. Ceva inefabil, greu de descris in cuvinte, dar atat de evident… Citește în continuare

Inimaginabil (II)

Inimaginabil. Cine supravietuieste dezastrelor si de ce.

Autor: Amanda Ripley

Editura House of Guides, 2008

Partea a doua. Cum reactionam sau „Fii mai serios, ca mie n-are cum sa mi se intâmple asa ceva”.

Motto: „Chemati-l in ajutor pe Dumnezeu, dar fugiti din calea avalansei”

Doua atitudini generale ne fac sa ne estompam teama de a intâmpina un dezastru. Prima e „mie n-are cum sa mi se intâmple”, iar a doua: si, daca se intâmpla, asta e! Cocotati pe aceasta axa pozitivo-fatalista incercam sa trecem prin viata. De aceea nici nu prea ne intereseaza masurile de prevenire sau protectie. Desigur, suntem (sau ar trebui sa fim) suficient de constienti incât sa nu lasam aragazul aprins atunci când plecam de acasa sau sa nu trecem pe rosu când ne aflam pe strada (desi s-au mai vazut cazuri), dar câti din noi am fost cu adevarat atenti la ce ne zice stewardesa, inainte de decolarea avionului, sau am citit pliantele cu instructiuni in legatura cu modul in care trebuie sa actionam in caz de…ceva? Câti din noi, si ma refer aici la cei care sunt angajati in primul rând, am facut urechea pâlnie când ni s-a vorbit de paza contra incendiilor sau de protectia muncii, daca ni s-a vorbit? Câti din noi stim sa folosim trusa de prim-ajutor din automobil, asta in caz ca o avem si se afla in buna stare? Cu exceptia câtorva cazuri putine si specifice, si e vorba aici de cei care lucreaza in medii cu adevarat periculoase (unde, daca nu esti atent, mori in secunda 2) sau care, prin natura meseriei, trebuie sa fie pregatiti pentru prevenirea concreta a vreunei calamitati, pe restul lumii n-o prea  intereseaza. I se rupe! Pietoni care dorm mergând, soferi care dorm conducând, asta e realitatea care ne inconjoara. La intrarea in banci dam de paznici buimaci, somnorosi si burtosi, care sunt mai degraba baieti de serviciu ai functionarelor bancii decât paznici. „Fa-mi si mie o copie dupa buletinul asta” sau „du-te si ia-mi si mie niste tigari, te rog”, cam asta stiu sa faca cel mai bine protectorii bancii. La urma urmei…cine ar putea prada o banca in ziua de azi, la noi, ca n-are nici macar unde sa parcheze masina? Meseria de paznic e una extrem de dificila, pentru ca trebuie sa fii tot timpul in alerta, si e foarte grav ca in aceste posturi sunt angajati niste târâie brâie cu o atitudine gen „je m’en fiche”. Citește în continuare

Vant de toamna

Zilele trecute, joi  seara mai precis, un vant rece de toamna s-a jucat dur, in stilu-i caracteristic, semanand spaima in sufletul meu incalzit de soarele bland din timpul zilei. Vineri am simtit primele semne ale racelii, iar azi, cu ultimele forte, am participat la o sedinta pentru cateva ore bune. Starea de sanatate s-a agravat, ma vad in imposibilitate de a da curs lepsutei primita de la Ada si de a prelua interesantul premiu oferit de Iulia si Alexandra. De asemenea, si Malli s-a gandit la mine, am vazut ca a organizat o gala foarte frumoasa.

Dragii mei, nu v-am uitat, deocamdata insa nu ma simt in stare sa scriu pe blog. Iau medicamente si beau ceai, asa ca, pana maine dimineata sper sa-mi revin.

Multumesc pentru intelegere, multa sanatate tuturor.

Maxima zilei (XI) Toamna se numara…notele de zece

De ce ti-e frica nu scapi este un  proverb foarte adevarat, care m-a urmarit toata viata. Bineinteles exista si o explicatie destul de plauzibila, se pare ca am o minte puternica  😦 , astfel incat gandurile mele sunt energii capabile sa atraga in realitate situatia pe care mi-am imaginat-o. Intr-o carte recomandata de vacitim mi-am gasit si caracterizarea perfecta:  „anxietatea intruchipata,  persoana incapabila sa se bucure de prezent”. Se spune ca e putin probabil ca un eveniment fericit sa apara pe fondul unei tensiuni mentinute aproape permanent, iar oamenii fericiti sunt predispusi la situatii placute. Dar cati dintre noi  reusim sa fim mereu senini ca o zi de vara, in care niciun norisor nu brazdeaza cerul gandurilor noastre? Citește în continuare

Cromoterapie

De ce a trebuit sa faca ea asta? O detest!  A venit pe furis, mi-a patruns in suflet si,  pe deasupra, mi-a furat si ce aveam mai de pret: libertatea. Mi-a daruit in schimb o ploaie de responsabilitati, un vant al schimbarilor si o bruma de speranta. Interminabila mea  vacanta a plecat pe un norisor diafan spre zari mai senine si am ramas  incremenita, bulversata, incapabila sa fac un  gest  cat de mic, s-o impiedic cumva sa nu ma paraseasca, privind cum adorata vara imi spune nemilos si indecent de nepasator un scurt adio. Nici macar anotimpurile nu mai sunt ce erau odata…si in acest moment nimic nu ma mai poate consola.  Inevitabilul s-a produs si nu-mi ramane decat sa incerc sa accept ca nu e cale de intoarcere. Imi este greu, imi va fi greu, sunt sigura  de asta, pur si simplu o simt. Incerc sa nu ma mai gandesc, dar imi este imposibil si o stare de nervozitate si neliniste pune stapanire pe intraga-mi fiinta.  As apela la meloterapie, dar asta ar insemna sa abuzez, ar mai fi talasoterapia, care mereu da rezultatele scontate, cel putin in cazul meu, dar marea, nisipul, soarele, namolul, algele sunt mai departe ca niciodata in aceste momente. Asa ca nu-mi ramane decat sa recurg la cromoterapie. Dar si aici e o problema.  Una destul de mare. O sa intelegeti la sfarsit de ce.

Se spune ca daca esti nervos sau nelinistit trebuie sa apelezi cu incredere la portocaliu sau ruginiu. Este o nuanta care sugereaza siguranta si linistea. Ei da, dupa ele am tanjit eu intreaga viata. La care as putea adauga stabilitatea.  Mai ales in astfel de momente dificile.

Daca sunteti bantuit de ganduri negative Citește în continuare

Inimaginabil

Inimaginabil. Cine supravietuieste dezastrelor si de ce.

Autor: Amanda Ripley

Editura House of Guides, 2008

Prima parte. Omul sfinteste locul.

Probabil ca v-ati obisnuit. Asa-zisle mele „recenzii” nu sunt chiar recenzii adevarate. Incerc doar sa extrag niste idei care mi se par interesante, pe baza carora, eventual, sa putem discuta.

Avem o presa fericita. Nu trebuie sa caute prea departe, ea stie mereu cine e de vina. Daca explodeaza un vulcan in Papua Noua Guinee, daca intra vreun tântar din vestul (sau estul?) Nilului in România, daca se intâmpla un incendiu la o maternitate sau daca pica o bordura dintr-un trotuar, in mod categoric vinovatul principal e chiriasul de la Cotroceni, cu tot cu bocii care-l inconjoara (pe politicienii contras nu-i punem la socoteala; in fond, e de datoria politicienilor sa se sfâsie intre ei). Citește în continuare

„In the loop”. Sau cum sa faci din cal, magar.

Anul lansarii: 2009

Regizor: Armando Iannucci

Am fost intrebat de curând cum stau cu pamfletele. Prost; dar, ca sa umplu cumva golul rezultat in urma ideilor care nu-mi vin, va recomand acest delicios film care satirizeaza in mod stralucit politica americana si, mai ales, pe cea britanica. Ceea ce e pe undeva de inteles, intrucât Armando e scotian…

Sirul de incurcaturi politice porneste de la o declaratie in dodii a unuia din ministrii Majestatii Sale. „Razboiul e imprevizibil” zice Simon Foster, ministrul dezvoltarii internationale, si guguloiul de zapada e deja format. Pus sa rectifice, ministrul nu face altceva decât sa impinga usurel bulgarele la vale si sa mai si trancaneasca „pe inalte” intr-o zona periculoasa. Ca de obicei, incercarea de aplanare a scandalului nu aduce decât vâlvatai. Curând, in devalmasia creata de englezi se lasa târâti si americanii. Consilierii „actorilor principali”, la fel de paraleli si ei, nu fac decât sa intregeasca talmes-balmesul general. Urmeaza o cursa plina de peripetii pentru depistarea unei fantomatice comisii de razboi, ascunsa frumos sub un alt nume, mult mai „civil”. Citește în continuare

It’s party time!

4 septembrie 2009…inceputul unei frumoase povesti fara sfarsit. Sper. 🙂 In urma cu exact un an, ideea unui blog despre un sentiment si o dorinta(Wish of Love. Summer Love) mi-a incoltit in minte. Si tot atunci am decis materializarea ei. Din nefericire, sentimentul imi este interzis, iar dorinta irealizabila, asa ca blogul s-a transformat treptat intr-un loc de intalnire cu prieteni dragi, un fel de platforma de socializare sa-l numim, pentru ca ideea de blog si blogger imi displace profund. Cum spuneam si cu alta ocazie, nu ma consider o bloggerita(nici nu sunt), ci doar o persoana insetata de comunicare, dornica sa afle si sa invete cat mai multe lucruri, in niciun caz sa-si impartaseasca experienta de viata sau sa dea sfaturi altora prin intermediul unor articole. Dupa cum ati remarcat nu am imaginatia necesara pentru a scrie proza sau  poezie, asta neinsemnand ca nu-i admir si respect pe cei care au un astfel de talent,  dar nu pot scrie povesti, nu pot inventa lucruri. Nu pot si nici nu vreau.

Am citit multe pareri de-a lungul timpului, multi sustin ca daca nu ai ceva de transmis prin articolele tale nu esti blogger, ca daca te intereseaza traficul nu te poti numi blogger, ca blogul nu este altceva decat o tribuna de unde cineva isi face cunoscute ideile despre viata, ca daca postezi doar filmulete de pe youtube nu te numesti blogger, ca e musai sa scrii cursiv, frumos, argumentat, coerent, corect din punct de vedere gramatical, ca asa face un blogger sadea, un blogger in toata puterea cuvantului. Un blogger autentic scrie doar pentru el insusi, nu-l intereseaza nimic altceva, un blogger veritabil e doar acela care reuseste sa se impuna ca si formator de opinie, care impresioneaza audienta prin imensa-i cultura si nemarginita-i inteligenta,  este detinatorul unui vocabular extrem de vast si elevat, jongleaza cu o usurinta de invidiat cu  toate cuvintele din DEX, nu face niciodata rabat de la calitate,  este intotdeauna original, vine doar cu idei inovatoare,  are puterea sa transforme lumea, s-o faca mai buna si mai frumoasa. 🙂 Un blogger are o personalitate puternica, stie sa-si sustina punctul de vedere cu fermitate, este intr-o permanenta lupta de idei cu ceilalti bloggeri, cu societatea, clasa politica, istoria, geografia, psihologia…cu Universul in general. Cam multe conditii nu vi se pare? Eu scriu cum simt si despre ce simt. Si nu am pretentia ca pot schimba lumea, nu judec pe nimeni, nu-mi plac etichetarile de niciun fel, nu dau verdicte. Nu vreau sa impun parerile mele nimanui, nu ma consider detinatoarea adevarului absolut.  Caut doar sa petrec momente agreabile in compania voastra, si de ce nu, cum spuneam mai sus, sa  aflu si lucruri noi. Totul in deplina armonie si cu zambetul pe buze, daca se poate. Ca nu mereu aveam dispozitia si inspiratia necesara… Citește în continuare

Câteva zile in Ardeal

–         Ai mai slabit….

–         E un efect secundar al curei pe care am tinut-o, zic.

Cumnata mea are principii ferme. Daca nu esti macar un pic dolofan, e semn clar de boala si trebuie sa te tratezi imediat. Ma uit la sirul de cârnaciori, salamuri, brânzeturi si tot felul de alte preparate de gen. E dimineata. E cald. Abia am ajuns in Alba Iulia.

–         Nu vrei si niste tuica?

–         Ba da, multumesc.

In sfârsit!, ceva cu care ma pot confrunta fara mustrari de constiinta. Mâncam si discutam. Vorbim aproape saptamânal la telefon, dar când ne vedem discutam iar cu orele. Urmeaza masa de prânz. Ciorba de burta, cu un ardei iute din care am mâncat toata saptamâna, si sarmalute. Sunt delicioase. Sunt mâncarurile mele preferate si au vrut sa-mi faca o surpriza. Simt ca explodez.

Dam o tura prin oras.

–         Stai aici, imi zice Ioana si intra in magazin. Iar eu ma postez cuminte, ca un catel rosu ce sunt, in fata usii.

Ma uit in intersectie.  Pe trecerea de pietoni traverseaza strada un batrânel. Incet. Foarte incet. Atât de incet incât ma enerveaza pâna si pe mine, care n-am alta treaba decât sa ma uit la el. Il asteapta, cuminti, 3 masini. Un Mercedes, un BMW si o Dacie. Soferii sunt tineri, pâna in 20 de ani. Toti poarta ochelari de soare. E sapte seara si soare nu prea mai e. De fapt, n-a prea fost toata ziua. Sunt calmi, se uita si ei dupa trecator cu o intelegere mai degraba concilianta. Dupa ce batrânelul reuseste sa traverseze, masinile pornesc incet. Nicun semn de nervozitate, nicio turare exagerata a motorului in semn de „protest” pentru incetineala pietonului. Am mai vazut o intâmplare un pic mai devreme in piata, când doua cucoane s-au apucat sa vorbeasca in mijlocul drumului. Soferul automobilului care trecea pe acolo le-a lasat sa termine discutia. N-a claxonat frenetic, n-a scos capul pe geam sa le reproseze ceva damelor. Privesc mirat. Nu inteleg. In piata am fost sa cumpar niste tuica. „Dar nu gustati?”, ma intreaba vânzatoarea. Pai, n-ar trebui sa am incredere? „Pai daca nu va place? Sa stiti ca, daca nu gustati, nu va vând” imi raspunde, cu o hotarâre care ma face sa ma execut imediat. Citește în continuare