Monthly Archives: Iunie 2010

Fiul Hamasului

Coltul cu recenzii

Motto: „O, profetule, lupta-te impotriva necredinciosilor si a fatarnicilor si fii crunt cu ei, caci locuinta lor e iadul si rau este drumul”


Sura Oprelistii, 66, 9. Coran.

Fiul Hamasului


Autor: Mossab Hassan Yousef impreuna cu Ron Brackin

Grupul Editorial Trei, 2010

Am vazut-o la ultima manifestare Bookfest. Desi organizatorii au incercat sa o promoveze cum s-au priceput mai bine, cu tot titlul ei agresiv si cu tot avertismentul „reality shock”…standul cu pricina nu prea atragea vizitatori. Avem teroristii nostri de zi cu zi, cui ii mai pasa de Orientul Mijlociu?

Din punctul meu de vedere, inainte de a fi o carte de aventuri, calatoria lui Mosab este una spirituala. Se aseamana cumva cu „Alchimistul” lui Coelho. Profit de momentul „off-topic” pe care mi l-am creat pentru a face o precizare care mi se pare necesara. Povestea lui Coelho este copiata dupa o poveste hasidica a rabinului Bunam din Pžysha, numita „Comoara”. Asa. Acum, ca m-am mai racorit, sa trecem mai departe.

Aceasta insa nu e o poveste inventata. Si nu este una furata. Este chiar viata lui Mosab.

S-a nascut in 1978, in Ramallah, iar tatal lui, seicul Hassan Yousef, a fost unul din intemeietorii temutei organizatii Hamas.

Timp de 10 ani, intre 1997 si 2007, Mosab a fost „Printul Verde”, spionul serviciului israelian de securitate interna  Shin Bet. Având in vedere ca era fiul unuia din cei mai importanti lideri palestinieni ai perioadei in care se intâmpla actiunea, Mosab a fost cea mai importanta sursa de spionaj pe care israelienii au avut-o infiltrata la vârful Hamas, a avut acces la intâlnirile organizatiei cu Yasser Arafat si a reusit sa afle informatii de prima mâna despre celulele teroriste care activau in interiorul organizatiei sau chiar in cercurile cele mai inalte ale puterii palestiniene. A salvat sute de vieti israeliene prin faptul ca, bazându-se pe informatiile lui, Shin Bet a reusit sa impiedice (de multe ori in ultimul moment) unele din atacurile sinucigase. Mai presus de toate, Mosab a dovedit o realitate pe care „capetele luminate” care ghideaza politica internationala au refuzat sa o observe cu o indârjire demna de o cauza mai buna: Arafat a ramas, pâna la sfârsitul vietii, un criminal odios si un imbogatit de razboi.

De ce este interesanta aceasta carte, in afara pasajelor demne de un film de spionaj de inalta clasa? Pentru ca Mosab, in urma experientelor prin care a trecut, s-a botezat si s-a convertit la crestinism. Cum de s-a intâmplat? Mi-a fost destul de greu sa inteleg. Dar, cu ajutorul lui Mosab….am facut un efort in plus.

Jihadul….sunt convins ca ati auzit acest cuvânt. Radacina triconsonatica „jhd”, din care s-a dezvoltat si substantivul cu pricina, inseamna, la obârsie, „a fi harnic”, „a face efort”. Iar „juhd”, un alt substantiv derivat din aceeasi radacina, inseamna „efortul pentru atingerea unui scop”. Din acest trunchi initial s-au ramificat noi intelesuri, printre care si „actiunea credinciosului (musulman) pentru a-si dovedi credinta”. Dupa care… totul a luat-o razna.

In Coran radacina „jhd” apare de 35 de ori, de 22 de ori la modul general, de 3 ori la modul spiritual si de 10 ori la modul razboinic.

Cam in acest mediu a fost crescut Mosab. A invatat sa urasca, i s-a tot repetat ca evreii sunt raul absolut, care le-au furat pamânturile. Evreii mereu inarmati, mereu mai curati, mai organizati si mai evoluati.

Din cauza unei prostii (a vrut sa procure in mod ilegal niste arme) Mosab a intrat la inchisoare si acolo l-a cunoscut pe viitorul lui contact din Shin Bet. Dar a mai cunoscut ceva: adevarata faţă a Hamas, pe care n-o stia.

Chiar daca initial Mosab a acceptat colaborarea cu gândul ferm de a se razbuna, intr-o buna zi, pe israelieni, intentiile lui se topesc atunci când incepe sa-si dea seama ca tot ce stia el despre evrei este eronat. Lumea lui interioara se clatina.

Cum evreii stiu de multa vreme un lucru, si anume ca nu se poate face treaba cu analfabetii, prima lor grija a fost ca Mosab sa-si termine studiile liceale si sa mearga la facultate (studiile fusesera intrerupte din cauza detentiei). Israelienii cunosteau araba (care e limba oficiala in Israel), cunosteau foarte multe despre cultura araba si se aratau prietenosi. N-au incercat sa-l dreseze sa infaptuiasca lucruri rele: i-au spus ca trebuie sa aibe o conduita ireprosabila, sa nu comita adulter (cel putin pe perioada colaborarii) si…sa se tina de carte. Asa ca, dupa absolvirea liceului, s-a inscris la Al-Quds Open University.

O intâmplare ciudata sadeste in el germenele care ulterior avea sa duca la convertire. Trecând pe lânga Poarta Damascului se intâlneste cu cineva care-l invita sa ia parte la un grup de studiu crestin. Si, cum invatase deja multe lucruri noi despre „necredinciosii” israelieni, se hotaraste sa-i cunoasca si pe crestini. Si asa descopera Predica de pe Munte. Apoi…”iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvântati pe cei care va blestema, faceti bine celor care va urasc si rugati-va pentru cei care va insulta si va prigonesc” (Matei, 5:44). Era mesajul pe care Mosab il cautase toata viata. Incercase mereu sa-si caute „vrajmasii” in afara Islamului, in afara Palestinei, in afara Hamasului. Dar „vrajmasii”…nu pot fi definiti intotdeauna in termeni de religie, nationalitate sau culoare. „Vrajmasul” este lacomia, mândria, ticalosia care traieste in noi. O lectie pe care Mosab a inteles-o mai bine decât foarte multi dintre crestini.

Eu nu cred ca e nevoie sa te convertesti pentru a fi tolerant. Poti fi un om bun, intelegator, in orice religie. Exista musulmani care fac eforturi in aceasta directie. Din nefericire, glasul lor e acoperit de trupele de zgomote care propovaduiesc intoleranta, terorismul, fanatismul si „vor totul”. Ori asta nu se poate. Israelul si Palestina impart o suprafata de cam 20.000 kmp si nu exista alternativa. Vor trebui sa se inteleaga. In asta au si constat de fapt esecurile repetate, pentru ca au existat doar compromisuri cu parfum de santaj, niciodata intelegeri acceptate de ambele parti.

Evreii au inteles ca ceva nu e in regula si au indraznit chiar sa modifice textele sfinte, subliniind ca Legea Talionului e mai degraba aparenta decât efectiva  (Baba Kama, 83b-84a – Talmudul Babilonian). De asemenea, crestinii au inteles si ei (cam târziu, desi aici lucrurile ar fi trebuit sa fie mai simple, intrucât intregul mesaj al lui Isus este despre iubire) ca nu pot fi condamnati toti evreii pentru uciderea lui Isus, ci doar cei care au participat la desfasurarea evenimentelor de atunci (Documentul Nostra Aetate 4, adoptat la Conciliul Vatican 2 de catre papa Paul VI in data de 28.10.1965). Mai mult de atât nu se putea, e concesia maxima. Daca ar fi mers mai departe ar fi insemnat sa declare ca mincionoase Evangheliile oficiale. Evreii si crestinii au inteles ca nimic durabil nu se poate cladi pe ura. E cazul s-o priceapa si musulmanii, in special palestinienii.

Si nu numai ei. Ci toti cei care au impresia ca raul e doar in afara lor.

Aviz amatorilor!


Autor: Dragos

De ce Summer – un nou inceput

Pentru ca este anotimpul meu preferat, desi nascuta in mijlocul iernii, dintotdeauna am avut o slabiciune pentru vara cea calda, verde,  plina de aventura si mistere. Pentru ca cele mai frumoase amintiri sunt legate de vara, pentru ca imi este mereu dor de campurile de maci rubinii, pentru ca vara ma simt ca o copila, libera, fara griji, pentru ca vara incep cele mai frumoase povesti de dragoste, pentru ca valurile marii sunt mai prietenoase vara, chemandu-te sa te pierzi in racoarea si spuma lor sidefie, si doar vara nisipul incins iti frige talpile, iar scoicile te ademenesc sa le culegi si sa ti le prinzi in siraguri drept talismane. Pentru ca vara fructele sunt mai dulci, ciresile mai coapte si pepenii mai rosii, frappe-ul e mai rece si mai imbietor ca niciodata, terasele sunt pline de viata pana tarziu in noapte, prietenii mai buni si mai calzi. Pentru ca miresmele verii sunt unice, irepetabile, iar culorile  ei magice. Pentru ca oricat ai incerca sa gasesti motive pentru a declara iarna, toamna sau primavara pe gustul tau, nimic nu se va putea compara vreodata cu anotimpul iubirii: vara.

De azi inainte voi posta sub acest nick: Summer.

Si blogul are de azi un nou nume: Summerwine forever. Summer – eu, Wine – pentru ca asa i-a placut lui Dragos. Initial ma gandisem la Summertime, dar cum blogul ii apartine si lui Dragos… asa se cuvine, in plus e si mai haios. 🙂

Bun venit pe Summerwine Forever!

The Song of Vuvuzela

Azi nu am chef de nimic  👿  , va las sa suflati in vuvuzela. 😛

Un articol de Dragos FRD  :mrgreen: – expert in pamflete

Aventurile Nicei prin blogosfera

Inca o leapsa buclucasa. De data asta de la Madalina.

1. Zi-mi ceva despre tine. Gen cum te cheama, cati ani ai?

Am descoperit ca-mi plac ploile de vara. As vrea sa vad rasaritul pe o plaja din Hawaii, sa ma plimb cu felucca pe Nil si sa inot printre coralii si pestisorii viu colorati din Marea Rosie.

2. Ai porecle? Care?

Nu am. Acum se poarta nick-urile.  😛

3. O melodie trista, una perfecta şi 3 care îti plac muuult

Melodie trista:

Melodie perfecta:

O melodie care-mi place:

:

4. Ai animal de casa? Care?

Intotdeauna mi-am dorit unu’ din asta mic, dragalas, care pare o jucarioara. Periculos catel. 😛

5. Daca ai avea un serial TV cum s-ar numi?

Aventurile Nicei prin blogosfera. :)) Ar face furori. Acum mai imi trebuie un buget pe masura  si un regizor. Se ofera cineva?

6. Primul citat care iti vine în minte. Nu trisa, fara Google!

„Viata e prea scurta s-o irosim cu regrete”. E tare ca mi-a venit tocmai asta in minte,  nu ma caracterizeaza deloc.  🙂   😦

7. Desenul animat preferat din copilarie.

Simbad Marinarul, Aladin si lampa fermecata.

8. Iti place înghetata?

Cu conditia sa fie de ciocolata.

9. Ce alt nume ti-ar placea sa ai, daca ai putea avea altul?

Ambra.

10. Zi-mi un banc!

Nu-mi plac bancurile si nici  cei care invata bancuri. Apreciez foarte mult spontaneitatea.

Merge mai departe la: Dragos FRD, Andreea Calin, Nora, Alexandra, Black Angel, DianaEmma, Happygirls, Chocolatfollie, Adakiss, Un nou sens, Orry, Danny, Iulia Mihai.

I feel good

Sunt intr-o binemeritata vacanta de blogging, ma simt excelent si, sincer, ma bate gandul sa renunt definitiv la aceasta activitate ce creeaza o dependenta bolnavicioasa. Visez cu ochii deschisi la recuperarea independentei mele de odinioara, cand nu auzisem de bloguri, iar pe net intram o ora pe saptamana sa-mi verific mailurile. Ce vremuri…ce viata!!! 😦

Totul a inceput prin toamna lui 2006 cand am intrat pentru prima data pe blogurile de fotbal ale gsp-ului. Pe atunci eram pasionata de sportul rege si citeam cu nesat orice articol aparea pe site-ul respectivului ziar. Iar comentariile aferente mi-au starnit curiozitatea si interesul dintr-un sigur motiv: pasiunea pusa in ele, uneori dusa la absurd, care genera o violenta a limbajului greu de imaginat si tolerat. Ma uitam efectiv ca la un spectacol, grotesc pe alocuri, dar care impresiona prin arsenalul aruncat in joc de combatanti. De cele mai multe ori, lupta de idei condusa excelent de persoane de o inteligenta si umor rar intalnite de mine degenera in jigniri si injurii nedemne pentru astfel de minti luminate. Si atunci, in plin razboi stelisto-dinamovist(nu uitati ca totul se petrecea in 2006, cele doua echipe erau inca la putere in fotbalul romanesc, provincia nu-si incepuse inca ascensiunea in Liga 1), printre tunuri si baionete, un gand funebru mi-a incoltit in minte: de ce nu as fi si eu parte integranta a acestui nemilos raboi? Oh, cat mi-ar fi placut…dar repede am realizat ca nici macar nu stiu sa scriu pe bloguri, d-apai sa ma iau la tranta cu adversari de asemenea calibru. Si am ramas un simplu spectator,  urmarind fiecare discutie si cunoscand in acest fel extrem de bine taberele beligerante. Stiam fiecare nick in parte, cat poate si ce poate. Si ma distram, ma delectam cu parerile lor, gandindu-ma ca niciodata nu voi fi in stare sa insir pe o foaie virtuala mai mult de doua fraze. Abia in primavara lui 2007 mi-am luat inima-n dinti si am lasat un prim comment pe un articol semnat chiar de redactorul sef al respectivei publicatii. Lasat e un fel de-a spune, din ratiuni care-mi scapa si acum, acel post al meu nu a aparut niciodata. Dar ce mai conta, imi gasisem curajul necesar si nimic nu ma mai putea opri. Au urmat zeci de batalii cu inamicii dinamovisti, rapidisti, ceferisti, din care am iesit de multe ori sifonata, dar distractia a fost de fiecare data la cote maxime. Mai ales ca semnam  cu nick neutru, nimeni nu stia ca in spatele acestuia se afla o fata. Nopti nedormite la calculator, tone de cafele dimineata pentru a putea face fata la job, si iata cum o alta dependenta se prefigura la orizont: cofeina.

Trei ani de zile…

Azi imi sunt straine toate: si fotbalul, si fostii aliati sau adversari, si certurile, ura,conflictele, si acele bloguri. Il am pe al meu si vreau sa renunt la el. Intr-un fel, simt ca si acest blog face parte din trecut. Un trecut la care ma uit senina si caruia nu-i port resentimente.

Should I do that? Can I do that? Time will tell…

Voi cand v-ati apucat de blogging? Si poate mai important, de ce ati facut-o? V-ati gandit vreodata sa abandonati? Sunteti dependenti de blogul vostru?

Nu obisnuiesc sa fac asa ceva, e prima data cand procedez astfel, dar am gasit cateva articole minunate pe care vreau sa vi le recomand si voua. Le gasiti aici, aici si aici.  Demult nu am citit un articol atat de frumos si sensibil  precum cel al DianeiEmma.

Mersul pe carbuni aprinsi

Motto:  Reporter: „How did you find America, John?”

John: „Turn left at Greenland”

Un articol „3 in 1”

  1. Explicatia motto-ului.

Dialogul cu pricina l-am auzit pentru prima data reprodus de Florian Pittis la „Poezia muzicii tinere”, in urma cu multi ani. Când componentii grupului Beatles au ajuns prima data in America, in 1964, au fost perceputi de reporterii locali ca niste pustani si, intr-un acces paternalist, reporterii cu pricina au simtit nevoia sa ii mângâie usor pe crestet (cum ar veni) si sa le puna intrebari tâmpite. Numai ca nu stiau cu cine au de-a face….Si ceilalti (Paul, Ringo, George) au dat raspunsuri ironice, dar ne indepartam de subiect. Raspunsul din motto apartine lui John Lennon si pentru mine are doua semnificatii. Prima e apropiata de sintagma „oul lui Columb” si inseamna sa faci un lucru pe care oricine il poate face, dar exista un numar infim de oameni carora le trece prin cap asa ceva. Sau care au curaj pentru asa ceva. Iar a doua – cum sa dai un raspuns ironic, scurt si spumos unei intrebari care se vrea smechera. In cazul acestui articol ne vom ocupa de prima semnificatie – „just do it”.

2. Preambul

Acum ceva vreme eram la un party in casa unei prietene, Ofelia. Motivul teoretic era ziua sotului ei, dar la Ofelia nu era nevoie de motive; tot timpul era câte un party, mereu avea tot felul de prieteni in jurul ei. La un moment dat se deschide usa si apare un grup mai aparte: 3 baieti si o fata. Era vara. Fata era blonda, imbracata in niste pantaloni strâmti albi (cred ca de in) si o bluza alba. Purta sandale. Iar ochii….multa vreme mi-a fost greu sa-i uit, desi atunci i-am vazut prima si ultima data. Un cenusiu-albastru metalic, de obersturmbannführer  SS. Efectiv simteai ca-ti ard retina daca-i priveai in mod direct, ba chiar iti aparea din senin un gust metalic. S-au asezat discret intr-un colt si au inceput sa povesteasca de-ale lor. La un moment dat, intâmplator, m-am asezat lânga ei. Grupul dadea dovada de o coeziune interna foarte puternica, dar de nedefinit. Nimeni nu parea sa aiba in mod clar vreo legatura diferita, intre ei domnea o buna intelegere omogena si ingrozitor de nefireasca. Iar fata…fata nu parea sa apartina vreunuia din ei in mod cert. Era una de-a lor si o tratau ca atare. Erau practicanti de sporturi pe care le-am putea cataloga ciudate, faceau parasutism, diving….nu e asa simplu. Si n-o faceau din când in când, asta era modul lor de viata. Ea era singura dintre ei care mai avea o experienta in plus la activ: mersese cu picioarele goale pe carbuni incinsi. Firma la care lucra pregatise un fel de team building care includea si aceasta proba iar ea, impreuna cu foarte putini colegi, se oferisera sa faca acest act de curaj. Restul colegilor, oripilati, n-au facut altceva decât sa priveasca de la minimum 10 metri distanta. Instantaneu m-am uitat la picioarele ei. Imi era cu neputinta sa cred ca niste picioare atât de mici, delicate si perfecte, cu unghiile pictate de natura intr-un roz atât de copilaresc, au putut fi supuse unui asemenea supliciu fara nicio urma vizibila. La un moment dat a inceput un blues. Reusind sa-mi depasesc timiditatea, am invitat-o la dans. A acceptat. Nicio tensiune. Se misca perfect. Am intrebat-o daca e adevarat ce a povestit, daca a mers pe carbuni aprinsi. Da, desigur, dar nu e nicio filozofie, „just do it”. Bine, dar…a facut vreo pregatire psihologica inainte? A alergat pe carbuni sau s-a deplasat lent? Erau chiar incandescenti carbunii? Uite ce, mi-a spus, in felul asta n-ai sa reusesti niciodata. Pui prea multe intrebari. Evident, observatia cu pricina mi-a turnat plumb in picioare. Vezi ca nu esti pe ritm, m-a taxat la un moment dat, ceea ce m-a derutat si mai mult; nici nu stiam ca trebuie sa am un ritm, era un blues! Sau nu era blues?!?!? Am asteptat finalul izbavitor cu o dorinta mai mare decât a unui boxer in corzi.

La fel de nebagat in seama cum venise, grupul a plecat dupa putina vreme. Am intrebat-o pe Ofelia cine sunt. A!, niste prieteni de-ai mei. Niste ciudati, stii cum sunt toti prietenii mei…Stiam. Ca doar si eu eram un prieten de-al Ofeliei….

Vremea a trecut. La un moment dat insa mi-am amintit de ideea cu carbunii aprinsi. Am intrebat-o pe Ofelia pe unde mai sunt prietenii ei. Nu puteau fi contactati. Faceau alpinism pe undeva prin Africa….Dupa inca o perioada, toate contactele disparusera. Nu mai puteau fi gasiti.

3. Si ca sa fim totusi on-topic,

Ei bine, pâna in acest moment n-am reusit sa merg pe carbuni aprinsi. Dar am incercat sa contactez persoane care au facut-o si n-am reusit nici asta. Parca au intrat cu totii in pamânt.

Intr-un articol precedent imi manifestasem incântarea pe care am avut-o atunci când am observat ca, interesat fiind de un subiect, Universul „comploteaza” sa-ti aduca informatiile.

Nu si de data asta.

Omul se naste de la mama natura cu doua frici, mari si late: frica de inaltime si frica de zgomot. Celelalte frici, printre care si frica de foc, sunt induse fie prin experienta directa, fie prin mesajele repetate ale parintilor care reusesc sa-ti patrunda in subconstient. Dar in majoritatea covârsitoare a cazurilor e vorba de experienta directa, pentru ca imi e greu sa cred ca exista vreo persoana care sa nu se fi ars intr-un mod mai mult sau mai putin neplacut.

Cu toate ca fricile initiale „se vindeca” destul de repede (mai putin cazurile relativ patologice), una din cele mai acerbe frici ramâne cea legata de foc. Si totusi exista oameni care forteaza limitele si in acest caz. De la incercari (sa le zicem) soft precum cele de la team-building, pâna la experienta „hard” a calugarului budist Thich Quang, anumiti indivizi vor sa demonstreze ca si aceasta frica poate fi invinsa. Ce-i impinge oare sa faca acest lucru (evident, vorbim aici de experiente autoimpuse)? Si cum se explica ceea ce se intâmpla atunci când mergi pe carbuni incinsi? E vorba de mult laudata si neinteleasa „gândire pozitiva” sau e vorba de o explicatie 100% stiintifica? De ce unii din „temerari” se ard si altii nu? E ceva care are legatura cu modul de gândire sau exista o explicatie de natura fizica?

Trebuie sa mentionez ca n-am gasit o opinie „asa si-asa”. Taberele ori se ignora reciproc, ori se persifleaza.

Sa dam cuvântul unora din cei care au studiat problema. Si incercam sa luam exemple din ambele parti, pentru o mai justa judecata.

In „Biologia credintei”, Bruce Lipton e convins: energia gândurilor sta la baza faptului ca poti merge pe carbuni incinsi fara sa te arzi. „Gândurile – energia mintii – influenteaza direct modul in care creierul fizic controleaza fiziologia corpului”. Cei care isi directioneaza gândurile in mod corect nu se ard, iar „ezitantii’ se ard. Bruce da si un citat relevant din Henry Ford: „Daca crezi ca poti, sau daca crezi ca nu poti….ai dreptate”.

Intreaga carte a lui Bruce, perfect argumentata in mod logic, converge catre suprematia energiei (deci a gândului) asupra materiei (deci a corpului). Mecanismele de semnalizare energetica – zice el – sunt de o suta de ori mai eficiente in transmiterea informatiei din mediu decât semnalele fizice, cum ar fi neurotransmitatorii.  In plus…daca stii cum sa gândesti, atunci se formeaza un strat energetic protector intre corp si mediu care te fereste de riscul arsurilor.

Bruce Lipton nu vorbeste din proprie experienta in legatura cu mersul pe carbuni incinsi, ci din a altora.

„Aiureli!”, sare Michael Shermer din „De ce cred oamenii in bazaconii”. Gândurile n-au nicio treaba, e vorba de un fenomen pur fizic si destul de simplu (am observat in mai multe rânduri asta, se tot accentueaza faptul ca toate explicatiile sunt „simple”, pentru a lua cât mai mult in derâdere „adversarul”, pe principiul „pai astia nu sunt in stare nici macar sa inteleaga chestii elementare, ce pretentii sa mai avem de la ei?”). In seara zilei de 16 mai 1996 el chiar a facut-o, a calcat cu picioarele goale pe carbuni incinsi in cadrul unei emisiuni. Inainte de asta primise insa asigurari de la Bernard Leikind, specialist in fizica plasmei (care si el a mers cu picioarele goale pe carbuni incinsi) ca nu are ce sa i se intâmple, chiar daca temperatura in mijlocul carbunilor e de 400 de grade Celsius (dar se poate ajunge si la 1.000 grade Celsius). De ce? Carbunii au o conductivitate termica relativ scazuta si, daca parcurgi distanta suficient de repede (el a parcurs-o in 3 secunde), nu patesti nimic. De când incepi si pâna la final trebuie sa fii in permanenta miscare. E ca si in cazul unei prajituri in forma de metal abia scoasa din cuptor – daca atingi prajitura, care are conductivitate scazuta, nu te arzi; daca atingi forma de metal insa….

O alta explicatie stiintifica are la baza stratul izolator dintre corp si carbune produs de efectul Leidenfrost (mai multe aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Leidenfrost_effect). Apoi, trebuie avut grija cum e facut „patul de carbuni”. In principiu, inainte de experiment, carbunii sunt acoperiti cu cenusa (iar cenusa e un izolator termic). In plus, carbunii au forma neregulata, contactul cu talpa facându-se pe o suprafata mica.

Deci Michael a facut-o fara sa psalmodieze, fara sa mediteze si fara alte chestii de genul acesta intrucât, zice el si o tot repeta, mersul pe carbuni incinsi n-are legatura cu puterea mintii.

„Just do it”

DAR – ma intreb si va intreb – faptul ca reusesti sa depasesti o asemenea bariera psihologica si risti sa-ti infrunti una din cele mai grozave temeri, nu e suficient sa se numeasca „gândire pozitiva”? Adica de ce trebuie persiflat un asemenea act de vointa doar pentru ca poate fi explicat, eventual, prin „fizica simpla”? De ce trebuie ironizat cineva doar pentru ca abordeaza aceeasi problema pe alta cale? Ce a facut Bernard cu Michael nu e tot un fel de „pregatire psihologica”, asa cum fac instructorii cu elevii lor atunci când le vorbesc de puterea gândirii pozitive? Ar mai fi mers Michael pe carbuni incinsi daca Bernard nu i-ar fi explicat „pe limba lui” cum stau lucrurile? Ma indoiesc!

Sa-l lasam pe Michael Shermer sa ne explice el cum e cu fachirii si team-building-urile. O experienta insa ca a lui Thich Quang n-are cum s-o explice prin niciun fel de fizica, fie ea simpla sau complicata.

0 Concluzii

Dupa cum vedeti, acest articol e compus din mai multe parti, astfel incât sa vorbiti on-topic aproape indiferent de subiect. Despre muzica. Despre petreceri. Despre sporturi extreme. Adica despre orice sport, având in vedere ca, in lumea de azi, trecerea pe zebra, pe verde, a ajuns un fel de sport extrem. Sau….puteti sa alegeti sa nu vorbiti deloc.

Dar mi-ar placea sa stiu daca a existat in viata voastra un anume eveniment care v-a marcat. Ceva ce erati convinsi ca nu puteti face si pâna la urma ati facut.

Fire Walk with Me (Questions In a World of Blue)

Autor: Dragos

Relationships in the Workplace

Vi s-a intamplat vreodata sa va indragostiti de un coleg  la locul de munca? Considerati  ca o astfel de relatie are sanse  mai mari  de reusita decat una cu o persoana care nu lucreaza in aceeasi companie cu voi? Cat de indicat este sa combinam viata privata cu cea profesionala? Exista cupluri formate prin intermediul job-ului, dar si cupluri care s-au despartit tocmai din cauza lui.  Unele companii interzic categoric relatiile personale intre angajati , iar altele ii incurajeaza pe acestia sa-si  aduca partenerul sa lucreze in respectiva companie. Se spune ca  iubirea inseamna sa stii sa pastrezi distanta necesara: nici prea aproape, ca sa nu sufoci, nici prea departe, ca sa nu pierzi. Daca cei doi isi petrec toata ziua impreuna, atat la serviciu, cat si in oras sau acasa,  nu intervin in mod automat monotonia,  conflictele, eventualele sentimente de concurenta, tensiunile nedorite?  Acum depinde si de natura muncii prestate, de personalitatea si nevoia de libertate a celor doi. Prin prisma meseriei mele, dar mai ales a necesitatii imperioase de a fi cu persoana iubita cat mai mult timp, am considerat ca o relatie cu un coleg ma avantajeaza. In prima zi de munca din viata mea, mergand sa investighez  sediul  institutiei unde urma sa lucrez , privirea mi-a fost atrasa de un barbat superb, si el tot proaspat absolvent, la fel de speriat ca si mine de ceea ce presupunea meseria aleasa. A fost dragoste la prima vedere, doar din partea mea, caci el nu m-a vazut atunci, iar a doua zi, hotarata sa-l cuceresc, am imbracat cea mai sexy tinuta posibila si am facut in asa fel incat am  ramas singura cu el pentru a ne putea cunoaste. Tanarul a „muscat momeala”, chiar in acea zi mi-a propus sa mergem impreuna la un suc si in acest fel s-a legat o idila de-un an.  Intotdeauna am preferat colegii barbati, mereu atenti, simpatici si foarte amuzanti, femeile in schimb parand  un pic  malitioase si invidioase. In aceste conditii era firesc  sa  caut mai mult compania barbatilor si sa ma inteleg mai bine cu acestia.

Mai nou, zodiile ne spun cum iti poti da seama daca colegul tau de munca ar putea fi partenerul ideal pentru tine.  Tot cu ajutorul lor putem descoperi care sunt nativii care joaca corect si avanseaza cu ajutorul muncii si care sunt cei care se folosesc de sex pentru a dobandi anumite avantaje. Asadar:

Berbec

Acest semn ar putea fi atras chiar de persoana despre care afirma ca nu o sufera la serviciu! Iar cel mai bun fel in care cei doi se pot apropia este o petrecere la locul de munca, prilej pentru nativii din Berbec de a-si scoate la iveala latura competitiva! Astrologii avertizeaza ca Berbecii sunt genul de persoane care spun toate secretele de la munca, odata cuceriti.

E bine sa retii, daca te indragostesti de un Berbec la munca, ca nu isi va mai da interesul sa te cucereasca dupa ce e convins de sentimentele tale. Asa ca, daca iti doresti o relatie de lunga durata, nu uita sa ii trimiti mereu provocari!

Taur

Sunt, de cele mai multe ori, printre cei care „aduc” bani in firma si se spune ca poti observa usor barbatii eleganti din aceasta zodie. Si femeile acestei zodii sunt extrem de cochete si prefera sa poarte lenjerie intima asortata si provocatoare! Sunt genul de persoane versatile, de tipul „doamna/domn in societate si amant/a in dormitor”.

Nativilor din aceasta zodie le place sa lucreze alaturi de partenerii lor!

Gemeni

Sunt persoane jucause si carora le place sa se simta bine la munca!

Le place foarte mult sa calatoreasca si exista tentatia ca ei sa calce stramb atunci cand se afla departe, in calatorii de afaceri, pentru ca reactioneaza foarte rapid la stimuli si pentru ca tot ce e nou li se pare cu atat mai atragator! Ce ar trebui sa faci pentru a-l tine aproape? Nu neaparat sa-l controlezi -e si greu de facut asta cu un Geaman- ci sa ii mentii interesul, chiar si la distanta!

Rac

Pentru nativii din acest semn joaca un rol foarte important imaginatia si s-ar putea lasa destul de usor sedusi de o conversatie inteligenta la un pranz de afaceri, mai ales daca au consumat si alcool.

Daca ai fost vrajit de un nativ al acestei zodii trebuie sa stii ca asteapta de la tine sa te gadili ego-ul si ca au nevoie de multa afectiune si de noi si noi dovezi de dragoste.

Leu

Semnul celor nascuti pentru a conduce, Leul isi doreste sa domine in toate ipostazele: in pat, la birou sau in oricare alt loc. E bine sa retii, daca te intereseaza o aventura cu un coleg de serviciu din aceasta zodie, ca nu o vei putea lasa la simplul stadiu de aventura si sa te astepti sa redeveniti simpli colegi, pentru ca nativii din Lei nu gestioneaza in acest fel astfel de situatii. In plus, sexul ar putea reprezenta un simplu act pentru ei, mai ales daca nu sunt atrasi din toate punctele de vedere, ci doar fizic.

Fecioara

Atrasi intotdeauna de invingatori, acestui semn ii repugna oamenii lipsiti de vointa si pe cei care ii fac sa isi piarda timpul. Sunt persoane foarte practice si iti vor parea foarte devotati muncii lor, cel putin pana in momentul in care va veni vorba despre sex, moment in care vei descoperi ca pun cel putin la fel de multa pasiune si in ceea ce priveste acest domeniu!

Balanta
Acestui semn ii place sa flirteze si, pentru ca isi doreste foarte mult sa fie placut/a, va face acest lucru cu mai toata lumea. Daca ai pus ochii pe o astfel de persoana la locul tau de munca exista toate sansele ca si cei/cele din jurul sa creada ca sunt persoanele speciale de pe lista lunga a flirturilor nativului din Balanta, asa ca nu vei fi deconspirat/a. Inca un pont: nativii din Balanta apreciaza discretia!

Scorpion

E dificil sa iti dai seama care sunt cu adevarat lucrurile pe care o persoana din aceasta zodie le apreciaza la un eventual partener. Misteriosi si destul de tacuti in legatura cu viata lor personala, aceasta zodie e incantata sa aiba o relatie secreta. Iar in cazul in care te gandesti daca sa faci publica aceasta relatie ar trebui sa stii ca nu se vor bucura!

Sagetator

Nativii acestui semn sunt extrem de loiali, dar „gusta” si flirtul cu alte persoane, pe care nu se decid –de cele mai multe ori- sa il continue. Se concentreaza mai mult asupra muncii decat asupra unei posibile relatii  amoroase la birou.

Sunt atrasi, de cele mai multe ori, intelectual de alte persoane la locul de munca, asa ca nu te preocupa de colega tanara si fasneata, ci mai mult de una dintre egalele lui care il intrece in pricepere la ceea ce face!

Capricorn

Sunt atrasi de oamenii care le ofera ocazia de a le fi mentori si, in general, de persoanele noi din colectiv, pe care isi doresc sa le invete si, in acelasi timp, sa le demonstreze cat sunt ei de extraordinari! Aceasta zodie e dispusa sa aiba aventuri la locul de munca indiferent daca persoana aleasa este un subaltern sau un superior.

Varsator

Acestor nativi le plac oamenii pe care ii pot admira si care se fac remarcati in ochii lor. Va trece o perioada buna de timp inainte sa te convingi de afectiunea lor, pentru ca apreciaza independenta! Un mic pont: acesti nativi nu reactioneaza bine la critica!

Pesti

Nativii Pesti sunt atrasi de oamenii cu care se afla in competitie directa, asa ca nimic nu le va parea mai firesc decat o relatie cu o persoana alaturi de care lucreaza! Ii poti cuceri usor facand planuri marete pentru un viitor comun, dar e bine sa stii ca se indragostesc destul de greu.

sursa aici

Ma surprinde descrierea facuta zodie mele, eu ii stiam pe capricorni  persoane serioase ,  de o integritate si moralitate ireprosabila. Se pare ca lucrurile nu stau chiar asa. Aventuri la locul de munca nu am avut, iar de intretinut relatii sexuale pentru a promova-nu a fost cazul, nu sunt genul si nici nu mi s-a dat ocazia, iar in jobul meu sunt excluse asemenea practici. Nu-mi doresc nici sa avansez si nici sa obtin anumite avantaje altfel decat prin forte proprii.