Maxima zilei(XIII) Dulce Romanie…

„Patriotismul este sentimentul de mandrie ca ceva frumos s-a putut petrece in tara ta” D. I. Suchianu

La fel ca si credinta, patriotismul nu trebuie sa  constituie un motiv de lauda, un act de bravura, nu trebuie facut caz de el, se manifesta sau nu, e mai degraba o daruire statornica si o iubire neconditionata pentru meleagurile natale, un indemn pentru a deveni mai vrednici, mai buni romani.

De cand sunt in blogosfera un lucru mi-a devenit pe zi ce trece tot mai evident: dragostea imensa, atasamentul ferm, nestramutat al celor intalniti aici pentru

Poveste de duminica

Cine mai are chef de povesti in plin secol 21? Dar asta nu e o poveste oarecare, ci una adevarata. Iar naratorul sau este o ea.  Nu vroia o iubire banala, ci una totala, neconventionala, devastatoare, unica, incomoda, surprizatoare, absurda. O iubire care s-o conduca prin lumi ascunse, pe taramuri nestiute, printre vise si stele, ceruri cotropite de furtuni si tainice genuni.  S-a nascut in timp, in urma unor interminabile discutii condimentate cu rasete, certuri stupide, glume si sperante.

„Good” si „Temple Grandin” sau ce facem cu balastul?

Good

Producator: Miriam Segal

Turnat in Budapesta, 2007

Coproductie UK / Germania

 

Actiunea se petrece in Germania anilor ’30.

John Halder (Viggo Mortensen) e un german de treaba.  E veteran de razboi (din primul razboi mondial; nu facuse mare lucru atunci, se inrolase abia in 1918), prietenul lui cel mai bun, Maurice, e psiholog evreu, fost camarad de arme, are o sotie, doi copii, o mama bolnava si e profesor de literatura la universitate. Cum spiritul creator clocoteste in el, scrie o carte. E vorba de iubirea „la limita”: un barbat isi ucide iubita, bolnava de o boala incurabila, pentru ca nu mai suporta s-o vada chinuindu-se. O fictiune. Ce e rau intr-o fictiune neutra? Atâta doar, se intâmpla ca fictiunea sa dea idei dementilor puternici ai zilei, care impart lumea germana in doua categorii mari si late: arienii si ceilalti, posesori ilegali de vieti care nu merita traite. Prin urmare, daca ii eliminam, facem doar marginal un bine pentru noi, pentru ca in esenta facem un bine pentru ei, intrucât ii scapam de un chin. Ca ce altceva poate insemna iubirea aproapelui decât

Descatusare

23 noiembrie. Incordare maxima, concentrare, sobrietate. Credinta, speranta, asteptare. 24 noiembrie. Temeri inabusite, nerabdare…dezamagire. Amanare.

25 noiembrie. Satisfactie sufleteasca, gratitudine(pentru ca exista oameni buni, corecti, care-ti apreciaza onest munca si talentul), eliberare. Deznodamant fericit. Incepe sa se faca lumina si sa realizez ca tot raul e de cele mai multe ori spre bine. Ca amanarea a fost benefica, pentru ca azi a iesit perfect, asa cum nu s-ar fi intamplat ieri de exemplu. Atunci de ce ma simt atat de ciudat, parca sleita de puteri? De ce nu topai de fericire, de ca nu cant, de ca nu rad?  E ca atunci cand astepti indelung sa ti se intample ceva frumos, intuiesti ca va iesi bine, stii precis ca nu ai voie sa dai gres si sa te dezamagesti pe tine insati in primul rand, dar cand ti se intampla nu mai ai puterea sa te bucuri de succesul obtinut. Oboseala asteptarii te-a invins. Nu realizezi ca s-a terminat, ca in sfarsit esti un om liber. Ajung sa-i dau dreptate celui care spunea ca fericirea este tocmai

Emotii

Astept ziua de 24 noiembrie 2010 inca de cand m-am intors la serviciu. Stiam ca va veni si banuiam ce va implica ea. S-o numim ziua certitudinii si eliberarii, pentru ca maine voi sti exact ce se va intampla cu cariera mea profesionala, practic, cu viitorul meu.

Si normal ar fi fost sa ma incerce un amalgam  de emotii datorate apropierii marelui eveniment: teama, neliniste, neincredere, entuziasm, curaj, speranta, acceptare. Insa, o intamplare cu totul si cu totul neprevazuta a facut sa uit definitiv de cariera si sa-mi  experimentez emotia „preferata”, cea care a reusit sa fie omiprezenta pe parcursul intregii mele vieti:

„Oamenii Cartii” sau cartile fac suficiente pentru noi; dar noi ce facem pentru ele?

 

Titlu:    Oamenii Cartii

Autor:   Geraldine Brooks

Editura LEDA, 2009

Aceasta carte am tot recomandat-o cu ocazia unor comentarii la unele articole de pe diverse bloguri, al caror subiect general era „eu ce sa mai citesc?”. Cum n-am primit niciun fel de feedback, ma vad nevoit sa presupun ca propunerea nu a fost tentanta.

Asa ca mi-am spus ca poate n-ar fi rau daca ii voi face o descriere mai ampla. Pentru ca vorbeste de evenimente despre care ar trebui sa se stie.

Cartea este o fictiune grefata pe o intâmplare reala,  salvarea „Hagadei din Sarajevo” (o carte religioasa evreieasca) . Geraldine a ajuns sa afle istoria zbuciumata a cartii pe vremea când era reporter de razboi in fosta Iugoslavie, pe la inceputul anilor ‘9o. A umplut ceea ce nu se stia despre codex cu intâmplari fictive, dar care ar putea fi adevarate. Iar ceea ce a rezultat a impachetat cu viata personajului Hanna, experta australiana in conservarea si restaurarea manuscriselor vechi, profesionista desavârsita, dar cu o viata particulara frustranta. Operatiunea a reusit cu succes, fara sa lase cicatrici vizibile. Rezulta o poveste palpitanta, de la alcatuirea cartii, undeva prin Spania secolului al XIV-lea, pâna la biblioteca din Sarajevo a anilor 1992-1993-1994. Incercarile prin care trece Hagada

Painful Things

Idealista, visatoare, vesnic nemultumita si, implicit,  foarte rar fericita, nu am fost  nicidecum ocolita de cumplitele deceptii sentimentale. Am identificat mai jos cele mai grele si mai dureroase lucruri cu care se confrunta uneori sufletele noastre:

10. Sa stii ca trebuie sa renunti, dar sa nu poti deoarece astepti ca imposibilul sa se produca.

9. Amintirea vremurilor bune de altadata…cand prezentul e searbad, trist si  lipsit de speranta.

8. Dragostea adevarata venita exact la momentul inoportun(nepotrivit).

7. Incercarea disperata de a ascunde ceea ce simti cu adevarat.

6. Intrebarile de genul: ce-ar fi fost daca…

Pahontu sau cum profita unii de profesionismul altora

 

Pamflet. Personajele si institutiile din text nu exista. Si nici faptele lor.

Pahontu era fiul fostului secretar de partid cu propaganda, care aranja vizitele in judet ale lui Nicolae Ceausescu si bun prieten de pahar cu Nicu Ceausescu. Pahontu junior fusese prim-secretar adjunct UTC pe judet si a intrat (unde in alta parte?) in FSN in 1990. Apoi FDSN. Apoi PDSR. Si, in sfârsit, PSD. In 2001 l-a luat Adrian Nastase de-o aripioara, simtindu-l “cu potential”, l-a pus sa faca un pic de practica pe lânga Miki Spaga si guzganul Hrebenciuc, l-a bagat in masonerie, dupa care l-a trimis la un curs despre combaterea evaziunii fiscale sustinut la Roma de Garda Financiara din Italia (la sediul acesteia) in colaborare cu carabinierii. Atâta doar ca acel “curs” era de fapt sustinut de mafia siciliana in colaborare cu ‘Ndranghetta si nu era vorba despre combaterea evaziunii fiscale, ci despre cele mai noi si fiabile

Revelatii de toamna

M-am decis acum 30 de minute. Vreau sa evadez, am nevoie sa scap macar pentru o perioada de monotonia unei vieti lipsite de sens si culoare, trebuie sa inving apatia cu orice pret. Iar ea ma asteapta, mai frumoasa, mai ademenitoare si mai sofisticata ca niciodata. Veti crede probabil ca exagerez, dar nu, o sa va convingeti imediat ca spun adevarul. Iar aliatul meu principal, soarele, imi va zambi strengar la fiecare pas, astfel incat nimic sa nu-mi strice buna dispozitie. De data asta nu vreau nici macar un strop razlet de ploaie, desi e posibil sa ninga in Alpi… Da, plec in Europa.  Dar nu singura, ci impreuna cu voi. 🙂

O zi din viata Presedintelui

Pamflet. Personajele si intâmplarile sunt imaginare.

Ora 8.00. Trezirea, cu chiu cu vai. Uai mânca-ti-as….ce durere de cap…si de stomac…o fi de la whisky sau de la cele 3 rânduri citite din „Critica ratiunii pure”? Ah, si i-au zis consilierii ca acum isi poate permite si whisky adevarat, scotian, de la mama lui, dar deh!, meteahna veche, de marinar de apa sarata, tot whisky-ul libanez e al mai bun!

De afara se aud urlete: „Iesi afara, bestie ordinara!”. Corul celor cincizeci de babe si mosnegi  e condus cu maxima precizie de dirijorul Ciutacu si spagatofilul Mircea Badea, care si-a sacrificat o zi de sala ca sa vina aici, la intrarea Cotroceniului. Presedintele zâmbeste multumit. Noua versiune ii place mai mult.

Meteodependenta

Bucuresti, 13 noiembrie, 21 de grade Celsius

Niciodata nu mi-am imaginat ca voi ajunge  sa scriu articole. Dar cum viata e plina de surprize, am fost  pusa in fata faptului implinit si a trebuit sa ma descurc intr-un fel sau altul. Initial am fost reticenta, buimaca, neinspirata, complet debusolata. Pornisem pe un drum despre care nu stiam mai nimic si pe care nu-l dorisem.  La capatului lui, cu putin noroc, ma putea astepta insa  o uriasa recompensa: insusirea de noi informatii, utile pentru viata. Am realizat destul de rapid ca pot  folosi  acest blog cu un scop precis: acela de a invata. Iar procesul este in plina desfasurare…

Desi la prima vedere nu pare tocmai un jurnal, blogul acesta cuprinde toata gama de stari si sentimente care m-au incercat pe parcursul anului 2010. Toate dilemele, nemultumirile si frustrarile mele se regasesc in randurile asternute pe paginile lui virtuale. Eu scriu despre ce simt si despre ce ma pasioneaza la un moment dat. Fiecare articol are povestea lui, are un loc special in sufletul meu, e o bucatica din inima mea, pentru ca nimic nu a fost facut la intamplare, iar daca merg cumva in urma pentru a le reciti, ma incearca o cumplita nostalgie.  Daca iubesc, scriu despre

„Grace” sau influenta covârsitoare pe care o poate avea asupra noastra un strain

Motto: „Din durere vin cele mai mari binecuvântari”

Titlu:     Grace

Autor:  Richard Paul Evans

Editura Reader’s Digest, 2010

In 1993 Richard a scris o poveste induiosatoare, care aducea pe undeva cu „Fetita cu chibrituri”, si s-a hotarât s-o dea in dar de Craciun unor persoane apropiate. Ce n-a intuit in acel moment a fost impactul povestirii sale extraordinare. Rudele si prietenii  care au primit cadoul au fost atât de impresionati incât cele 20 de exemplare ale povestii, scoase la imprimanta de acasa, au circulat din mâna in mâna ca un manifest, pâna când autorul s-a pomenit cu un telefon de la o librarie, care voia sa-i comande „cartea”….

Actiunea se intâmpla la inceputul anilor ’60, când, amanunt important, amenintarea razboiului nuclear parea extrem de serioasa. URSS voia sa plaseze rachete cu focoase nucleare in Cuba, iar SUA raspundea printr-o blocada curajoasa. Un licean isi ascunde o colega de scoala intr-un adapost construit de el, in spatele curtii casei lui. Fata plecase de acasa de frica abuzurilor tatalui vitreg. Relatia dintre cei doi n-a durat mai mult de doua luni si a fost platonica. O teribila greseala de sistem (intrucât societatea a considerat ca fetei ii este mai bine lânga tatal vitreg, betiv si abuziv decât lânga colegul care i-a oferit adapost, hrana si intelegere) duce la

Weird

Raspunsuri Dragos:

1. Esti intr-o situatie unde drepturile individului nu exista. Trebuie sa alegi intre Umilinta si Bataie. Tu ce alegi si de ce?

Depinde din partea cui vine situatia. Daca e o femeie, aleg umilinta. Daca e un barbat, aleg bataia.

2. 3+4= 5 este posibil?

Da

3.Daca cineva maine iti pune pe masa 1 milion de euro si iti spune sa omori pe cel mai bun prieten/a, ai face-o?

Hmmmm….in acest moment cel mai bun prieten al meu merita o corectie, dar nici chiar asa. Deci raspunsul acum e „nu”. Mâine, nu se stie….

4. Spui intotdeauna adevarul?

Nu.

5. Esti la un pas sa iti realizezi cel mai mare vis al tau. Pentru a reusi trebuie sa faci un compromis pe care in mod normal nu l-ai face. De retinut e ca de nu faci acel compromis s-a zis cu visul tau pentru todeauna. Ce faci?

Nu. Si asta nu pentru ca n-as dori compromisul, ci pentru ca sunt inca in cautarea visului.

6. Ai inselat, furat vreodata?

Da.

7. Ce parere ai despre zicala: Creeaza-i unui om DORINTA si se va “…” pe ele principii, vise etc

Face parte din categoria zicalelor nule, ca si aia cu „Ziua buna se cunoaste de dimineata” sau „Cine se scoala de dimineata, departe ajunge”. Aiureli.

8.Ti s-a facut vreodata o observatie negativa in pat? Daca da care a fost aceasta.

„Tu nu te mai opresti odata?”

9. Esti in situatia de a decide intr-o situatie fara iesire. Trebuie sa ordoni moartea a unui milion de oameni pentru a salva alti 5 miliarde. Daca nu-i sacrifici pe cei 1 milion , atunci vor muri toti. Care e decizia ta?

O noapte la Cenaclu

Motto: „Daca sufletul tau intelege

De la rock pân la imnuri si rugi

Te salut tineret in adidasi

Te salut generatie-n blugi”

_

– De data asta mergem impreuna.

Eram licean, aveam si eu socotelile mele, grupul meu cu care voiam sa ma duc la Cenaclul Flacara…mi-era teama ca tata, director adjunct la liceul la care invatam si eu, cunoscut ca un tip foarte dur, imi va speria prietenii.

Oricâta „munca de lamurire” am depus impreuna cu fratele meu, n-am reusit sa-i clintim convingerea. Mai ales ca biletele le procuram prin el. Asa ca…am fost nevoiti sa mergem impreuna, dar ni s-a dat „dispensa” sa stam cu prietenii, cu conditia ca la 12.00 noaptea sa venim la locurile unde erau parintii, ca sa plecam impreuna. Eram ingroziti. 12.00? Pai Cenaclul dura pâna la 5.00 dimineata… Si abia partea de dupa douasprezece noaptea era cea mai interesanta, ca abia atunci cântau Iris, Totusi, Gabi Cotabita, Seicaru, Hrusca, Poesis…Incepea pe la 18.00.

Parintii nu mai fusesera niciodata la Cenaclu. Ne-au lasat de câteva ori insa, pentru ca primisera asigurari de la oamenii de ordine ca nu are ce rau sa se intâmple.  Despre Paunescu aveau pareri amestecate.

Un weekend de tot rasul(II)

„Umorul nu este o stare de spirit ci un fel de a privi lumea” Ludwig Wittgenstein

Este o certitudine, ne place umorul si adoram sa  radem. Poate pentru ca in acele clipe simtim ca traim cu adevarat.  Sau pentru ca in astfel de momente suntem capabili sa vedem viata cu alti ochi, capatam incredere in noi insine si devenim mai optimisti. Simtul umorului a devenit o trasatura de caracter in functie de care etichetam oamenii si tragem anumite concluzii. Cautam sa ne inconjuram de persoane care il poseda, mai ales in conditiile in care noua ne cam lipseste.  Studiile de psihologie au demonstrat ca oamenilor cu simtul umorului le este mult mai usor sa socializeze.  Folosit in doze moderate, fara exagerare, ironie sau sarcasm,  umorul face minuni, destinzand o atmosfera incarcata si ajutandu-ne sa ne relaxam. Tot prin umor ne  putem dovedi superioritatea fata de celalalt fara sa jignim sau putem stinge un conflict.

Va place sa faceti  glume sau sa va tachinati prietenii? V-ati gandit vreodata ce tip de umor aveti?  Eu recunosc ca nu(pana ieri), de aceea am cautat principalele tipuri  de umor

Un weekend de tot rasul! Partea I

Zilele astea, printre lacrimi de dor, dezamagiri si deceptii sentimentale, revelatii surprinzatoare, suferinta fizica si munca asidua la serviciu, am cautat un medicament, un soi de panaceu. Ceva care sa ma faca sa redevin copil, sa-mi reimprospateze exteriorul si sa-mi vindece interiorul, sa ma faca sa uit de durere, sa-mi imbunatateasca sanatatea mentala si cea generala. L-am identificat fara prea mari eforturi: cel mai bun medicament este rasul, responsabil pentru producerea de endorfine, substante chimice naturale  care alina durerea fizica si produc un sentiment de euforie, ceea ce ajuta la reducerea stresului fizic si mental. Efectele psihologice ale acestuia nu sunt de neglijat, iar faptul ca determina  scaderea tensiunii arteriale, reglarea batailor inimii, relaxarea muschilor si realizarea eficienta a  schimbului de oxigen, este un lucru demonstrat stiintific, japonezii recurgand deja la terapia prin ras in vederea imbunatatirii sanatatii.

Potrivit expertilor, oamenii nu mai rad atat de mult cum o faceau acum sute de ani si nici chiar precum acum 50 de ani. Prin anii ’50 oamenii radeau aproximativ 18 minute in fiecare zi. In prezent, aceasta perioada s-a redus la

Sase zile in Rai

Nu mai stiu cum am ajuns aici, dar nu are nicio importanta. Ma aflu pe malul unui lac de munte, iar din fundal se aude o muzica reggae divina. Apa e cristalina si nu ma mai satur privind-o. Drept in fata mea, dincolo de lac, este un munte cu vârful plin de zapada. In stânga si in dreapta lacului – paduri de brazi. Si, mai in dreapta, un râu de lapte, unul de miere, unul de vin rosu si unul de vin alb se varsa in lac, prin intermediul unor cascade minunate. Cerul e senin si imi e tocmai bine. Ma intind lenes pe iarba verde si catifelata…nici urma de gâze enervante…si exact atunci apare din cascada de lapte o negresa. Are trupul zvelt, buzele carnoase, picioarele lungi si drepte, sâni rotunzi si tari, un abdomen sculptural si ochi albastri. Sau verzi, intotdeauna am incurcat….Parul ca abanosul ii ajunge pâna la soldurile fermecatoare. Si e goala, bineinteles. Ma apuca un tremur de placere. Se aseaza lânga mine si facem cunostinta. O cheama Consuela. O intreb unde suntem. In Rai, fireste. In Raiul meu in care voi sta o eternitate. Si ea cine e? Ingerul meu insotitor, nu mi-am dorit eu asa ceva? Hmmm…nu tin minte  ca  o negresa cu ochi albastri si cu nume de telenovela sa-mi fi bântuit imaginatia, dar cine sunt eu sa stiu ce mi-am dorit si ce nu? O sorb din priviri pe Consuela. Arata extraordinar si nu ma intreb care o fi Raiul ei, conteaza ca ea e in al meu!

White, Green or Black?

L-am evitat cu obstinatie  toata viata.  L-am redescoperit in septembrie, atunci cand o persoana draga s-a intors din vacanta cu mai multe sortimente si mi le-a oferit in dar. M-am bucurat ca un copil de primirea zecilor de plicutele, de parca tineam in maini o nepretuita comoara. Si cu cea mai nedisimulata curiozitate am hotarat ca trebuie sa le incerc pe toate. Si tot din acel moment am inceput sa visez la realizarea unui material complet despre acest subiect…

Ca si in cazul cafelei, nu ma atragea gustul sau. Si nici faptul ca trebuia consumat fierbinte. Pur si simplu imi facea rau. La fel cum si laptele imi provoca o stare ciudata, dar macar avea gust bun. Nu am avut niciodata cultul ceaiului, dar citind mai multe despre efectele sale benefice, am realizat ca poate n-ar fi fost o idee rea. Asa ca am trecut la testarea principalelor tipuri de ceai: verde, negru si alb.