Tag Archives: teologie

The other part of the story

De ce cred oamenii in bazaconii – Michael Shermer, Editura Humanitas, 2009. Recenzie.

Mai tineti minte cartea lui Bruce, Biologia credintei? Probabil ca nu…Spuneam acolo ca Bruce a parcurs drumul de la stiinta la …”religie”, sa zicem (fara sa spunem daca exista „religii corecte” si „religii gresite” – desi exista J ). Nu in mod expres, dar asta a fost ideea. Ei bine, Michael a parcurs drumul invers. A inceput prin a studia teologia, dar a trecut apoi la psihologie si a obtinut chiar si o diploma in psihologie experimentala la Universitatea de Stat din California. Subliniez, de stat. Nu ca ar avea vreo importanta din punct de vedere absolut, dar ne spune ceva in legatura cu rigurozitatea. Pentru ca „statul” reprezinta punctul oficial de vedere, cel considerat „corect”. „Particularii” pot sa si bata câmpii daca vor, dar nu pe bani publici. Numai facultatile de stat au voie sa bata câmpii pe bani publici!

Cartea „De ce cred oamenii in bazaconii” are din start doua avantaje majore: in primul rând e editata la o editura de prestigiu. Si, in al doilea rând, chiar arata ca o carte serioasa.

Cine este de fapt Michael? Pai ar trebui sa spunem ca este un fel de campion care se autocaracterizeaza ca fiind „agnostic”. Pasiunea pentru ciclism l-a facut sa participe la curse pe distante lungi. Foarte lungi. Extrem de lungi. 3.000 de mile! Asta inseamna foarte multi kilometri…Michael a observat ca „metodele neconventiale” de antrenament sunt egale cu zero. Bineinteles ca nu si-a pus problema daca nu cumva le-a aplicat gresit. Daca nu l-au ajutat, el a concluzionat, fara putitnta de tagada, ca „pseudostiintele’ sunt fundamental gresite. Toate!

Ce este de fapt stiinta? Evident, este suma concluziilor experimentelor stiintifice. Dar ce e ala un experiment stintific? Pai…ceva organizat dupa o anume metoda stiintifica. Dar ce e aia „metoda stiintifica’? Intrebati-va profesorii de „stiinte” si veti observa ca fac niste figuri comico-serioase. Serioase pentru ca au constiinta faptului ca trebuie sa dea un raspuns. Comice – pentru ca habar n-au ce-ar trebui sa raspunda.

In principiu, metoda stiintifica inseamna ca acelasi experiment, repetat in aceleasi conditii, ajunge, de fiecare data, la acelasi rezultat. Si aici si in America si in Japonia. Daca sunt indeplinite cele trei criterii putem spune ca avem o concluzie „stiintifica”. Prin urmare avem „stiinta” pe de o parte, cu ale ei experimente, conditii si aceleasi rezultate si, pe de alta parte, „pseudostiinta”, adica „restul lumii”.

In 1991 a obtinut un doctorat in istoria stiintei, iar in 1992 a fondat Societatea Scepticilor care editeaza revista Skeptic.

Problema cu Michael e ca e un preopinent extrem de eficace. Fiind un „insider” stie foarte bine slabiciunile religiei traditionale. A urmat o facultate de profil si are mijloacele necesare pentru a ataca „punctele slabe”. Foarte greu de combatut. Un „adversar” care chiar ca te face sa salivezi.

Pe parcursul cartii Michael nu numai ca se rafuieste cu religia, dar se rafuieste cu orice. Are o placere sadica de a face varza religia, superstitia, creationismul, „vizitele extraterestrilor” si „rapirile” organizate de acestia, „pseudostiinta” (sau ce intelege el prin toate astea), ba chiar si „obiectivismul”, negarea Holocaustului si in a demola orice fel de speranta. Nu exista plan divin, nu exista Dumnezeu, nu exista nimic; traim si suntem constienti doar dintr-o intâmplare nenorocita. Si totusi nu merge pâna la capat. Lasa o „portita”.

Intelegem rafuielile personale ale lui Michael cu tot felul de oligofreni americani sau canadieni. Stiti cum e in America, e permis orice. Ei bine, Michael isi alege majoritatea inamicilor din comunitatea „locala”. Tot felul de indivizi pe care Michael ii condamna ca fiind „negationisti” desi ei n-au contestat niciodata Holocaustul ca atare, ci numarul de victime sau anumite „nuante”. Trecem peste modul nedemn in care evreii supravietuitori au profitat de quasi-totala tragedie prin care a trecut poporul evreu (desigur, ca intotdeauna, exista exceptii, au existat si evrei care au inteles modul in care fiecare isi poarta propria cruce, ca sa zic asa). Hai sa facem o concesie si sa trecem peste toate problemele inchipuite ale lui Michael. Ce ne ramâne? Un sceptic convins. Orice i-ai face, nu crede in nimic nene! Religia – o prostie! Mersul pe carbuni aprinsi – o tâmpenie (despre mersul pe carbuni aprinsi vom avea o discutie separata). Bioritmul? O naivitate! Gândirea pozitiva? O aberatie. Si tot asa.

Concluzia lui la intrebarea „de ce cred oamenii in bazaconii”? Pentru ca ne asigura un oarecare confort psihic, creându-ne iluzia ca putem avea raspuns la orice si ca suntem „speciali”. Pentru ca e mai comod. Pentru ca, din credinta, „etern speranta izvoraste”. Pe când stiinta nu ne ofera decât raspunsuri reci precum Universul intâmplator si ne asigura, in felul ei, ca „dupa” nu mai este nimic. Absolut nimic.

De ce este importanta aceasta carte? Pentru ca reprezinta si cealalata fata a existentei. Pentru ca naste intrebari si controverse. Pentru ca este quasi-corect argumentata. Pentru ca ne face sa ne indoim de propria credinta. Ei bine, aici intervine „cheia”: cum ramânem dupa ce citim aceasta carte? Incremeniti in proiect? Suntem mai credinciosi sau mai sovaitori? Ne mentinem credinta pentru ca n-avem incotro sau ne adâncim credinta pentru ca am gasit noi raspunsuri?

O carte incomoda, recomandata tuturor celor care au mintea deschisa.

Autor: Dragos