Maxima zilei (IX)- My favourite poem

Poezia este o revarsare spontana de sentimente puternice. Se bazeaza pe emotiile rememorate in cea mai profunda liniste. William Wordsworth

_

I wandered lonely as a cloud
That floats on high o’er vales and hills,
When all at once I saw a crowd,
A host of golden daffodils;
Beside the lake, beneath the trees,
Fluttering and dancing in the breeze.

Continuous as the stars
that shine and twinkle on the Milky Way,
They stretched in never-ending line
along the margin of a bay:
Ten thousand saw I at a glance,
tossing their heads in sprightly dance.

The waves beside them danced; but they
Out-did the sparkling waves in glee:
A poet could not but be gay,
in such a jocund company:
I gazed – and gazed – but little thought
what wealth the show to me had brought:

For oft, when on my couch I lie
In vacant or in pensive mood,
They flash upon that inward eye
Which is the bliss of solitude;
And then my heart with pleasure fills,
And dances with the daffodils.

_

William Wordsworth a scris „Daffodils” intr-o furtunoasa zi de primavara, in timpul unei plimbari pe malul Lacului Ullswater din Anglia.

“Remember me” si “Legenda pianistului 1900” sau fă domnule un pas inainte

Motto: „Tot ceea ce vei face va fi insignifiant, dar este foarte important sa faci” Gandhi

_

The same old story. Sau una dintre ele. Cum sa trecem de fricile dobândite? Putem sa trecem? Merita sa incercam?

_

Legenda pianistului numit 1900
Regizor: Giuseppe Tornatore
Scenariul: Alessandro Barrico & Giuseppe Tornatore
Studio Medusa Film

El (“Pianistul 1900”, Danny, interpretat fabulos de Tim Roth, intr-un rol pozitiv de data asta) a fost abandonat inca de foarte mic la bordul unui transoceanic si gasit de un fochist de culoare chiar la inceputul anului 1900. Incetul cu incetul, isi croieste si el un rost pe vas: devine pianist de geniu. Dar…are o problema: nu poate cobori pe uscat. S-a nascut pe vas, a trait pe vas, nu intelege uscatul si ii e teama groaznica de numarul imens de strazi. N-o face nici macar pentru fata de care, desi o vede o perioada foarte scurta de timp, se indragosteste. N-o va face niciodata.
Secventa cea mai frumoasa, cu nimic mai prejos decât secventa tango-ului din “Parfum de femeie”, este duelul la care e provocat de talentatul, orgoliosul si ingâmfatul inventator al jazz-ului, Jelly Roll Morton. Desi, ca dovada suprema a ingenuitatii sale spirituale, Danny isi admira sincer oponentul, la indemnul prietenului lui, Max, pianistului nostru nu-i ramâne decât alternativa de a da un concert magnific, care lasa asistenta cu gura cascata si care il umileste pe Jelly.
Chiar daca poate calatori pe aripile imaginatiei si ale muzicii in mod liber, descriind in cântecele sale privelisti pe care nu le-a vazut, Danny nu poate calatori, fizic, dincolo de vasul pe care a trait.

_

Remember me
Regizor: Allen Coulter
Scenariul: Will Fetters

Ea (Ally, e interpretata de Emilie de Ravin; a jucat in Lost si in Public Enemies) nu vrea altceva decât sa duca o viata normala. Dominata de fantasmele trecutului (pe vremea când avea 10 ani, cu 10 ani inainte de inceperea povestii, a asistat la asasinarea mamei sale in timpul unui jaf la metrou), intre un tata politist frustrat de faptul ca n-a putut sa-si salveze sotia si cel care vrea sa-i câstige prietenia in mod interesat in urma unei intelegeri cu un amic, Ally incearca sa-si construiasca un drum care, pe cât posibil, sa nu mai duca la metrou, in care nu mai are curaj sa urce.

Cine a ucis romantismul?

Nu se stie in ce moment exact se naste dragostea. Tot ce stim este momentul in care realizam ca e prezenta in noi si acea clipa este la fel de pretioasa ca cea in care stim fara nicio indoiala ca dragostea ne este impartasita. Nu negam existenta romantismului in aceasta etapa a vietii noastre. Orice gest facut de cel iubit si orice semn de complicitate sunt tot atatea dovezi ale dragostei noastre si ale prezentei romantismului.

Refuzam sa mai credem in romantism sau chiar in dragoste atunci cand masca furiei urateste trasaturile partenerului nostru, atunci cand indiferenta oglindita in ochii celuilalt ne impietreste. Atunci ajungem, pentru a mia oara, la concluzia ca romantismul e o iluzie a timpurilor moderne, ca dragostea cantata de poeti nu mai exista sau nu a existat niciodata.
Romantismul este fie asociat cu o dragoste ideala, pe care cei mai multi dintre noi nu o intalnesc niciodata si care ne da impresia ca nu ne este ingaduit accesul intr-o lume distincta, fie cu ceva depasit, iesit de mult din uz si fara niciun folos.

Cine mai are nevoie de romantism?

Barfit si negat, romantismul si valorile sale nu au un renume bun in acesti ani. Pare o slabiciune, iar oamenilor din aceste vremuri slabiciunile le „miros urat”. In alte perioade istorice romantismul tinea mai mult de comportamentul afisat, public: flori, plimbari, ritualuri. Societatea s-a schimbat, oamenii s-au schimbat, e vorba de o dezvoltare fireasca. Atunci si romantismul a prins alte forme. E mult mai interiorizat, pastrat cumva la nivelul intim al comunicarii intre cei doi indragostiti. Fiecare cuplu dezvolta un cod al sau, ritualuri care sunt romantice fara a urma acel scenariu clasic cu micul dejun la pat, trandafirul la fiecare intalnire sau lumanarile la cina. Astazi pare ca romantismul tine de inteligenta comunicarii (jocul cuvintelor din sms sau messenger) si de rapiditatea tastarii: un apel pe mobil, un mesaj, o scurta discutie pe internet, o cafea intr-o pauza de pranz etc.

Suspectul nr. 1: feminismul!

Barbatii si o parte dintre femei au ajuns la concluzia ca evolutia femeilor din ultimele decenii este motivul pentru care barbatii nu mai sunt romantici.

Dar feminismul face parte tot din evolutie si nu inseamna ca a crede in principii feministe este ca si cum ai respinge total sensibilitatea, afectiunea. Poate femeilor nu le mai place atat de mult sa aiba tot felul de diminutive sau porecle dragalase, dar asta nu inseamna ca nu pot aprecia o comunicare afectuoasa, care sa valorizeze calitatile lor.

Suspectul nr. 2: viteza cu care traim!

Dar viteza cu care se deruleaza viata fiecaruia dintre noi? Credeti ca felul in care alegem sa ne traim viata este motivul pentru care romantismul nu mai ocupa un rol important in vietile noastre? Cand viata iti inchide usi pentru a nu te abate de pe culoar, iti deschide altele pentru a te motiva in continuare. Iar daca ceaiurile dansante, trandafirii si cutiile de bomboane nu mai sunt la moda, in prezent au aparut alte metode de cucerire. Acum, un cadou romantic poate insemna un audiobook sau o rama foto digitala.

Suspectul nr 3: tehnologia!

Putem da vina pe tehnologie pentru diminuarea importantei romantismului? Putem spune ca o poezie soptita prin telefon sau prin webcam sunt mai putin romantice decat cele rostite -traditional- fata in fata? Tehnologia ajuta pentru ca ofera doar o platforma de comunicare, nu suprima, nu inlocuieste comunicarea. Oamenii pot folosi diverse cuvinte sau alte mijloace de comunicare a romantismului avand un suport. Desigur, daca dai un mesaj de felicitare la toata agenda nu e romantism, dar daca stii sa scrii cateva cuvinte telefonul e cel mai bun mijloc de a le transmite, ele raman, ele pot fi recitite.

Verdict: a murit sau nu romantismul?

Daca intelegem romantismul ca un limbaj comun, unic, subiectiv dezvoltat de cei doi parteneri atunci relatia nu poate exista fara romantism. Romantismul este cumva esenta afectiunii, comunicarii emotionale. Romantismul nu are cum sa existe doar in povesti sau in istoriile amoroase ale adolescentilor. Romantismul nu este un atribut al naivitatii si nici „ceea ce ne baga filmele cu happy-end si cartile siropoase in cap”. Nu e un ideal greu de atins. Romantismul este o componenta a iubirii. Iar dragostea, dupa cum stiti deja, imbraca multe forme!

sursa aici