Cutuma

–        Si ai grija ce faci pe acolo, ma sfatuieste Mihai, nepotul meu de 13 ani. Nu cumperi nimic pana nu vorbim, sa ma asigur ca e totul in regula.

–        Sunt baiat mare, ma descurc, zic eu, cu un zambet superior.

–        Esti baiat mare pe dracu’, lasa ca te-am vazut cum faci cand pierde Dinamo.

Ma simt jignit. Sunt totusi adult si baiatul considera ca vorbeste cu un novice. In orice caz, mi-a promis un comision frumos, 750 eur!,  daca-i cumpar o proprietate asa cum isi doreste el. Mihai nu poate sa cumpere, e inca minor, iar tatalui lui (fratele meu) ii e imposibil sa-i spuna, ca il cearta. A utilizat la inceput cartea lui de credit si pe urma lucrurile s-au cam complicat. Asa ca mi-a dat mie cei 50.000 eur facuti in ultimele sase luni pe internet prin  tot felul de increngaturi pe care mi le-a explicat in detaliu si din care nu am inteles nimic.

Pornim la drum spre Alba-Iulia cu trenul, intrucat prefer sa beau decat sa conduc. Iar la modul in care conduc eu…e mai sigur cu trenul. Acolo ne asteapta

La Multi Ani, 2011!

Buna dimineata, dragi prieteni. La Multi Ani!, intai de toate. Buna dimineata si tie, tinere 2011. Azi noapte, la 12 fix, ai intrat navalnic in viata mea, m-ai luat pe nepregatite (imi cautam paharul de sampanie) si pana sa ma dezmeticesc, te-ai instalat comod la masa, ca un adevarat oaspete de onoare, cel mai asteptat, cel mai invocat, cel caruia toata lumea ii avea numele de buze, cel in care ne puneam cu totii sperantele si caruia ii incredintam visurile noastre cele mai tainice. Sa fii bun cu noi, auzi? Sa nu ne dezamagesti, sa ne oferi zile senine, pline de zambete si culoare, de iubire si frumos. Sa alungi iarna din suflete si s-o inlocuiesti cu o dulce si eterna vara. Sa fii darnic cu cei singuri, sa le aduci prieteni buni si calzi alaturi, iar celor saraci sa le dai o mana de ajutor, sa fii milos si sa-i vindeci pe cei bolnavi, sa ai grija de copiii de pretutindeni, sa ne dai tuturor sanatate, energie, vitalitate, rabdare si incredere intr-o viata mai usoara si mai buna. Pe mine vreau sa ma plimbi in Franta, vreau sa vad in sfarsit Parisul, sa-mi aduci mai repede primavara, ieri au fost -10 grade si m-am cam saturat de ger, te rog sa-mi dai o iubire frumoasa, sincera, adevarata numai si numai pentru mine, intelegere si armonie la serviciu, colegi simpatici si amuzanti, o casuta mica, mica intr-o padure de brazi pentru Dragos, iar pentru prietenii acestui blog, iti cer 2011, sa fii cel mai bun an din viata lor de pana acum.

Descatusare

23 noiembrie. Incordare maxima, concentrare, sobrietate. Credinta, speranta, asteptare. 24 noiembrie. Temeri inabusite, nerabdare…dezamagire. Amanare.

25 noiembrie. Satisfactie sufleteasca, gratitudine(pentru ca exista oameni buni, corecti, care-ti apreciaza onest munca si talentul), eliberare. Deznodamant fericit. Incepe sa se faca lumina si sa realizez ca tot raul e de cele mai multe ori spre bine. Ca amanarea a fost benefica, pentru ca azi a iesit perfect, asa cum nu s-ar fi intamplat ieri de exemplu. Atunci de ce ma simt atat de ciudat, parca sleita de puteri? De ce nu topai de fericire, de ca nu cant, de ca nu rad?  E ca atunci cand astepti indelung sa ti se intample ceva frumos, intuiesti ca va iesi bine, stii precis ca nu ai voie sa dai gres si sa te dezamagesti pe tine insati in primul rand, dar cand ti se intampla nu mai ai puterea sa te bucuri de succesul obtinut. Oboseala asteptarii te-a invins. Nu realizezi ca s-a terminat, ca in sfarsit esti un om liber. Ajung sa-i dau dreptate celui care spunea ca fericirea este tocmai

Un weekend de tot rasul! Partea I

Zilele astea, printre lacrimi de dor, dezamagiri si deceptii sentimentale, revelatii surprinzatoare, suferinta fizica si munca asidua la serviciu, am cautat un medicament, un soi de panaceu. Ceva care sa ma faca sa redevin copil, sa-mi reimprospateze exteriorul si sa-mi vindece interiorul, sa ma faca sa uit de durere, sa-mi imbunatateasca sanatatea mentala si cea generala. L-am identificat fara prea mari eforturi: cel mai bun medicament este rasul, responsabil pentru producerea de endorfine, substante chimice naturale  care alina durerea fizica si produc un sentiment de euforie, ceea ce ajuta la reducerea stresului fizic si mental. Efectele psihologice ale acestuia nu sunt de neglijat, iar faptul ca determina  scaderea tensiunii arteriale, reglarea batailor inimii, relaxarea muschilor si realizarea eficienta a  schimbului de oxigen, este un lucru demonstrat stiintific, japonezii recurgand deja la terapia prin ras in vederea imbunatatirii sanatatii.

Potrivit expertilor, oamenii nu mai rad atat de mult cum o faceau acum sute de ani si nici chiar precum acum 50 de ani. Prin anii ’50 oamenii radeau aproximativ 18 minute in fiecare zi. In prezent, aceasta perioada s-a redus la

Pasiune

” Most Wanted Blog” ne-a fost oferit zilele trecute de Alexandra.  Initiatorul premiului a conditionat insa preluarea acestuia de postarea unui banner pe blog. Pentru ca intotdeauna mi-am dorit un site aerisit, minimalist, pentru ca deja prima pagina a blogului este foarte incarcata, ma oboseste si pe mine, si sunt convinsa ca si pe cei care ne viziteaza, ma vad nevoita sa declin calduroasa invitatie.

Si tot recent am primit din partea Adei un mic simbol al toamnei.

Si la ora actuala, desi au trecut, iata, mai bine de trei ani de zile, bloggingul a ramas  marea mea pasiune. Si va rog sa nu confundati blogul cu bloggingul. O sa intelegeti imediat de ce fac aceasta precizare.

Ce bloguri imi place sa citesc?

Cesaria. Ars longa, vita brevis

Nu suport aglomeratia. Una din marile mele probleme de bucurestean get-beget este faptul ca exista locuri in care, vrând-nevrând, trebuie sa ma inghesui. Exista multimile framântate, nevricoase si piramidale de pe la Administratiile Financiare, Camera de Munca, inghesuielile de pe drumurile mai mult sau mai putin publice, in fine…Aproape mereu m-am simtit in nesiguranta in aceste circumstante si aproape mereu am fost pe punctul de a exploda.

Nu insa si luni seara. La concertul Cesariei de la Sala Palatului a fost prezenta o multime foarte deasa de oameni variati ca vârsta, imbracaminte si, foarte probabil, ca pregatire. 4.000! Un public generos, cald, receptiv.

Ca de obicei, Cesaria Evora (in picioarele goale) si trupa de acompaniament si-au tinut concertul la cele mai inalt nivel profesionist, cu exceptia câtorva momente omenesti. Cesaria e batrâna (daca 69 de ani inseamna sa fii batrân) si bolnava, dar cu toate astea a inteles sa nu-si pacaleasca auditoriul cu playback.

„Taking chance” si „The messenger” sau durerea intre demnitate si pierderea controlului.

Taking Chance

HBO Films

16 ianuarie 2009

Cu: Kavin Bacon

(LtCol Michael Strobl)

Daca inca nu l-ati vazut pe Kevin Bacon intr-un rol pozitiv, nu ratati „Taking Chance”. Joaca rolul unui ofiter care insoteste corpul neinsufletit al puscasului marin de 19 ani Chance Phelps pe teritoriul Americii, de la ajungerea acestuia din Irak si pâna in orasul natal, unde va trebui sa fie inmormântat. O actiune simpla, liniara, dar stai cu inima in gât de la inceput pâna la sfârsit si iti e dificil sa-ti stapânesti lacrimile. Este de-a dreptul impresionant modul in care realizatorii au redat starile sufletesti ale oamenilor care vin in contact cu misiunea ofiterului de escorta.

Mai departe….filmul trebuie vazut, n-are cum sa fie explicat.

The Messenger

Regia: Oren Moverman

2009

Cu: Woody Harrelson, Ben Foster

„The Messenger”. Intr-o societate heteroclita ca cea americana e de la sine inteles ca oamenii reactioneaza diferit la vestile foarte dureroase.

Vant de toamna

Zilele trecute, joi  seara mai precis, un vant rece de toamna s-a jucat dur, in stilu-i caracteristic, semanand spaima in sufletul meu incalzit de soarele bland din timpul zilei. Vineri am simtit primele semne ale racelii, iar azi, cu ultimele forte, am participat la o sedinta pentru cateva ore bune. Starea de sanatate s-a agravat, ma vad in imposibilitate de a da curs lepsutei primita de la Ada si de a prelua interesantul premiu oferit de Iulia si Alexandra. De asemenea, si Malli s-a gandit la mine, am vazut ca a organizat o gala foarte frumoasa.

Dragii mei, nu v-am uitat, deocamdata insa nu ma simt in stare sa scriu pe blog. Iau medicamente si beau ceai, asa ca, pana maine dimineata sper sa-mi revin.

Multumesc pentru intelegere, multa sanatate tuturor.

It’s party time!

4 septembrie 2009…inceputul unei frumoase povesti fara sfarsit. Sper. 🙂 In urma cu exact un an, ideea unui blog despre un sentiment si o dorinta(Wish of Love. Summer Love) mi-a incoltit in minte. Si tot atunci am decis materializarea ei. Din nefericire, sentimentul imi este interzis, iar dorinta irealizabila, asa ca blogul s-a transformat treptat intr-un loc de intalnire cu prieteni dragi, un fel de platforma de socializare sa-l numim, pentru ca ideea de blog si blogger imi displace profund. Cum spuneam si cu alta ocazie, nu ma consider o bloggerita(nici nu sunt), ci doar o persoana insetata de comunicare, dornica sa afle si sa invete cat mai multe lucruri, in niciun caz sa-si impartaseasca experienta de viata sau sa dea sfaturi altora prin intermediul unor articole. Dupa cum ati remarcat nu am imaginatia necesara pentru a scrie proza sau  poezie, asta neinsemnand ca nu-i admir si respect pe cei care au un astfel de talent,  dar nu pot scrie povesti, nu pot inventa lucruri. Nu pot si nici nu vreau.

Am citit multe pareri de-a lungul timpului, multi sustin ca daca nu ai ceva de transmis prin articolele tale nu esti blogger, ca daca te intereseaza traficul nu te poti numi blogger, ca blogul nu este altceva decat o tribuna de unde cineva isi face cunoscute ideile despre viata, ca daca postezi doar filmulete de pe youtube nu te numesti blogger, ca e musai sa scrii cursiv, frumos, argumentat, coerent, corect din punct de vedere gramatical, ca asa face un blogger sadea, un blogger in toata puterea cuvantului. Un blogger autentic scrie doar pentru el insusi, nu-l intereseaza nimic altceva, un blogger veritabil e doar acela care reuseste sa se impuna ca si formator de opinie, care impresioneaza audienta prin imensa-i cultura si nemarginita-i inteligenta,  este detinatorul unui vocabular extrem de vast si elevat, jongleaza cu o usurinta de invidiat cu  toate cuvintele din DEX, nu face niciodata rabat de la calitate,  este intotdeauna original, vine doar cu idei inovatoare,  are puterea sa transforme lumea, s-o faca mai buna si mai frumoasa. 🙂 Un blogger are o personalitate puternica, stie sa-si sustina punctul de vedere cu fermitate, este intr-o permanenta lupta de idei cu ceilalti bloggeri, cu societatea, clasa politica, istoria, geografia, psihologia…cu Universul in general. Cam multe conditii nu vi se pare? Eu scriu cum simt si despre ce simt. Si nu am pretentia ca pot schimba lumea, nu judec pe nimeni, nu-mi plac etichetarile de niciun fel, nu dau verdicte. Nu vreau sa impun parerile mele nimanui, nu ma consider detinatoarea adevarului absolut.  Caut doar sa petrec momente agreabile in compania voastra, si de ce nu, cum spuneam mai sus, sa  aflu si lucruri noi. Totul in deplina armonie si cu zambetul pe buze, daca se poate. Ca nu mereu aveam dispozitia si inspiratia necesara…

Sweet friends

Lucruri stranii, aproape incredibile, peste puterea mea de intelegere, s-au intamplat azi.  Enigme peste enigme, niciuna dezlegata pana la ora asta. Derulez in minte filmul evenimentelor de sute de ori si tot nu reusesc sa gasesc o explicatie verosimila, care sa ma scoata din starea de soc. Poate sunt doar paranoica- as da orice sa fie adevarat in cazul de fata. Poate am halucinatii. Tot ce se poate, nu putem exclude amprenta  anotimpului mohorat, antipatic, deprimant, in speta toamna, asupra psihicului meu fragil. Nu. Trebuie sa fi visat, asta nu mi se poate intampla tocmai mie. Orice, numai asta nu.

In aceasta dimineata am inchis calculatorul pentru o scurta perioada de timp, iar cand l-am redeschis, dupa vreo 5 secunde, un mesaj inexplicabil(cel putin pentru mine) a aparut pe ecran. Niciodata nu mai primisem asa ceva. Groaza mi s-a strecurat in suflet, sangele mi-a inghetat in vine, pentru ca suna cu adevarat infricosator: „altcineva s-a logat pe calculatorul tau”, bineinteles mesajul era in engleza si era urmat de un „inchide calculatorul” scris cu portocaliu pe fond negru. Am dat click si a aparut un alt mesaj, in care eram anuntata ca daca voi inchide, acea persoana va pierde documente importante din calculatorul meu. Cu ultimele forte am inchis calculatorul, dupa care m-am indreptat spre locul unde zacea mobilul, cu intentia de a da un sms. Si atunci, ceva la fel de socant s-a intamplat. Dupa ce am scris texul cu pricina, am dat trimitere si am asteptat, doar ca inapoi mi-a venit tot un mesaj si anumle”barat”. Si tot pentru prima data…

Si pentru a contrazice legea lui Murphy, care spune ca orice lucru care incepe bine se termina prost si orice lucru care incepe prost se termina si mai prost, spre seara, o surpriza de proportii, placuta de data asta, ma astepta pe doua din blogurile mele favorite: tot pentru prima data, nu unul, ci trei premii dulci si colorate mi-au fost oferite de Space Dust si Paul.

Va place noua tema a blogului?

Later edit: Cu ajutorul lui Vacitim am reusit sa repun blogrollul in functiune. De azi blogul are o noua tema si un nou antet. Am considerat ca este timpul pentru o schimbare deoarece aveam tema precedenta inca de la deschiderea blogului, adica din septembrie 2009. 😦 Ce parere aveti? Va place noul aspect al blogului? Sau cel vechi se potrivea mai bine?

Am incercat sa-mi schimb tema, mi-am pierdut blogrollul, am revenit la vechea tema, dar am descoperit ca nici aici nu-l mai am. Cine ma poate ajuta sa-l postez iar pe pagina principala?

Multumiri anticipate! 🙂

My inspiration

O dimineata racoroasa de vara la munte, intr-un cadru maiestuos, ce imbina solitudinea si vesnicia crestelor cu incantarea delicata a unor bogate vai inverzite, cu pajisti alpine impanzite de flori, in aer  mireasma de crini, violete si gentiene, acompaniate de spectacolul unic oferit de irezistibile cascade de clestar ale caror ape cobora vioaie si proaspete îndreptandu-se nerabdatoare si indragostite spre lacuri de safir; plajele parasite, fie  golfuri adapostite in causul zimtat al promontoriilor de lava, fie campii intinse de nisip auriu maturat de brizele oceanice, cu stanci abrupte in fundal, marginite de talazuri, in ceas de seara cand apusul iti arde sufletul si iti coloreaza trepidant simturile; oceanul, sursa vietii, fie rostogolindu-se bland si suspinand pe tarm, fie spumegand in furia furtunii; un labirint de stradute inguste, subtiri, ale unui oras vechi, medieval, uitat parca de timpul necrutator, transformat intr-o enclava de bistrouri si galerii, inconjurat de ziduri de culoare ocru si obloane turcoaz si un mic dejun linistit pe terasa umbroasa a unei cafenele; campuri de lavanda  si nesfarsite plantatii de maslini, imbatatoare arome mediteraneene de ierburi, cimbru, rozmarin, mimoze si pini; casele cu frontoane triunghiulare, morile de vant si canalele ce alcatuiesc vestitele peisaje olandeze,  toate constituie sursele mele de inspiratie.

Dar mai presus de ele, ceea ce ma inspira cu adevarat sunt gandurile voastre, opiniile expuse zilnic, intr-un mod original, de  prietenii acestui blog.

Dor de tine…dor de noi

De cateva zile tot aman din varii motive realizarea lepsutei despre lucrurile de care-mi este cel mai dor, primita de la strumfita cu esarfa.  Azi insa nu mai am niciunul, asa ca, sa vedem ce-o iesi.

1. Momentan imi lipseste apa calda, care de obicei in blocul meu se opreste cand ti-e lumea mai draga(adica atunci cand vrei sa-ti faci un dus) asa ca pentru un timp sunt blocata in casa. 😦 Ghinion as aprecia, pentru ca aveam planuri grandioase pentru ziua de azi. 😛

Deocamdata imaginea asta ramane un vis frumos…iar gandul ma duce instantaneu catre asa ceva:

2.  De cand si-au propus sa strabata lumea larga-n lung si-n lat, imi lipsesc nespus parintii. Trebuie sa recunosc ca viata cu ei era mult mai simpla si mai amuzanta. Imi este dor sa fiu iar fetita lor obraznica si rasfatata. 👿

3. De asemenea imi este teribil de dor de toate prietenele mele care au parasit pentru totdeauna Romania. Si nu sunt deloc putine, practic majoritatea. Drumurile nostre nu se vor mai intersecta niciodata, dar eu le voi purta mereu in suflet. Daca din intamplare citesc acest blog, poate se incumeta sa dea un semn de viata.

4.  De curand m-am despartit de un prieten drag, un om extraordinar, o persoana care mi-a fost alaturi timp de foarte multi ani. Relatia noastra nu mai poate fi refacuta, nu ne-am certat, dar pur si simplu am simtit ca fiecare isi dorea ceva de la celalat, exact acel lucru pe care nu eram in stare sa-l mai oferim. Poate rabdare, poate intelegere, poate… Iar vina imi apartine in intregime, abia acum realizez cat de mult imi lipseste.

Maxima zilei (VI)

Prietenia este firul de aur care leagă inima întregii lumi. John Evelyn

De vreo cateva zile o stranie senzatie nu-mi da pace. Exact cand doream sa anunt ca m-am intors din „vacanta”, am constatat cu mare uimire si tristete ca ati plecat voi. Majoritatea blogurilor sunt abandonate, proprietarii au disparut fara urma, iar cele care inca mai functioneaza dau si ele semne de profunda oboseala si dezinteres. Asa va fi pana la sfarsitul verii?? Ma rog, profit de ocazie si declar public: love you guys, really miss you! 😦

P.S.  Pana si colegul de blog  m-a parasit. 😦  😦  😦

Pls, just smiley faces!

Pictorul cel mai celebru si cel mai talentat din cati au existat vreodata l-a ademenit intr-o dimineata de sfarsit de mai cu iluzia unei narcise galbene. L-a prins si i-a compus din pensula-i vrajita un strai mai viu si mai  colorat ca niciodata. Cateva picaturi de rosu, cateva de albastru, putin galben si o tusa de verde si vesmantul cel nou al fluturelui parea rupt dintr-un magic curcubeu. Se dezmetici cu greu, isi intinse aripile si zbura grabit pana la cea mai apropiata picatura de roua pentru a-si oglindi noul chip in limpezimea frematanda de candoare si prospetime. Minunandu-se de propria-i metamorfoza, trei lacrimi de fericire ii cazura pe aripi, iar in razele soarelui acestea capatara sclipiri de safire si rubine. Incotro ma indrept acum?, se intreba fluturele incurcat, oare am cu cine  sa impartasesc toate sentimentele astea coplesitoare? Lumea trebuie sa ma vada si sa-mi afle povestea, gandi el plin de speranta. Mereu a fost tentat sa dezlege  tainele  uriasului „ocean verde” cu a sa lume de o opulenta nemaivazuta, combinatie de intuneric si lumina, plina de vraji, cu cararile semanate de capcane naturale si incadrate de o vegetatie exuberanta. Sa cunoasca mai bine fiecare specie de arbore, fiecare planta ce-i aparea in cale, sa le guste secretele si sa le intuiasca dorurile. Cu tolba plina de zambete, sperante si vise isi croi cu dificultate drum prin hatisurile selvasului. Primul pe care-l zari de departe  a fost un viguros castan de Para, cu origini braziliene, cu seminte bogate in substante hranitoare si inaltimi ametitoare. Poposi pe o ramura, isi  trase sufletul si dupa ce ii lasa un zambet strengar, porni mai departe atras de ceva ce semana cu  un urias evantai crescut din solul lateritic, jilav al selvasului.  Zambind candid, involuntar, realiza ca nu era altceva decat feriga de smarald, febletea sa, care-l primi bucuroasa si-i asculta fermecata povestea. Fluturasul nu se mai simtea acum singur, si dupa ce isi lua ramas bun de la feriga, isi continua bucuros drumul prin misterioasa padure vesnic verde. O suava orhidee, cu petale pestrite, ii aparu brusc in cale. El ii savura parfumul, o atinse bland cu aripile sale diafane  de teama sa n-o raneasca. Ii lasa si ei un zambet vioi  si pleca mai departe, mai fericit ca niciodata. Avea chef de joaca si se folosi in acest scop de cateva liane lemnoase, unduitoare, care-l purtara pana in inima padurii. Wow, dar ce multi sunt!, exclama fluturasul impresionat de varietatea copacilor tropicali. Si ce de zambete o sa impart cu ocazia asta… Pretiosi si exotici, arborii  gazduira cu mare drag micuta insecta, care facu astfel cunostinta cu mahonul cel rezistent, abanosul cel tare, greu si negru, cu arborele de cafea cu florile sale albe si frunzele verzi-lucioase si cu fructe ce seamana cu ciresile, cu palisandrul cu flori mari, albastre sau rosii, al carui lemn este mirositor, foarte tare si dens, de culoare neagra-violeta, cu  Lapuna, arborele care se ciocaneste ca sa aduca ploaia, cu toate diversitatile de palmieri si nu in ultimul rand cu celebrul bananier. Zabovi cu ei aproape intreaga zi, ii cunoscu mai bine pe fiecare in parte, lasandu-le in dar cate un mic zambet prietenos.

Dincolo de aparente

„A trăi înseamnă să poţi supravieţui strivit între două imagini despre tine: a ta şi a celorlalţi.” (G. Liiceanu)

Se mai ascunde ceva dincolo de aparente? Sau nu  a mai ramas nimic? Si chiar  daca mai exista ceva, oricum nu prea mai intereseaza pe nimeni. Da, suntem atat de ocupati cu aparenta, incat prea putin ne mai pasa de realitate. Nu mai stim cine suntem de fapt, nu reusim sa scapam de masca pe care o purtam in societate nici macar cand suntem doar cu noi insine, departe de privirile iscoditoare si de aprecierile critice ale celor din jur.

Am mai spus pe blog si cu alte ocazii ca nu-mi place sa judec oamenii pentru actiunile sau gandurile lor. De asemenea evit etichetarile de tot felul, mai ales dupa primul contact cu persoana. Citeam pe blogul lui Chocolate Follie, intr-un articol foarte interesant, ca pe ea intuitia nu o prea tradeaza si nu se inseala des in privinta oamenilor. Dupa multe prietenii dizolvate si certuri de pomina, am ajuns la concluzia ca eu nu dispun de acest fler. Da, de fiecare data aparentele au inselat, m-au inselat si m-au determinat sa fac cele mai proaste alegeri in privinta prietenilor astfel dobanditi. Primul scenariu, cel trist si aparent inexplicabil, se desfasura astfel: intalneam o persoana noua, ne simpatizam reciproc, gaseam o multime de puncte comune, pasiuni si interese identice,  aceleasi lucruri care ne deranjau sau pe care le detestam de-a dreptul, acelasi tip de umor, ce mai, simtem ca ne cunoastem dintotdeauna si sesizam o usurinta in a ne impartasi banalitati sau a ne destanui secrete. De obicei nu dura mult. O data cu trecerea timpului magia disparea, iar poleiala aurita care ne imbraca relatia se rupea brusc intr-o zi si oricat am fi incercat s-o tesem la loc, esuam lamentabil.  Descopeream uimita ca in realitate nu avem nimic in comun, ca nu suntem decat doi straini pe care viata i-a adus din greseala pe acelasi drum. Si din acel moment, caile nostre  se desparteau pentru a nu se mai intersecta vreodata. Al doilea scenariu, cel cu final fericit, avea urmatoarea traiectorie: cunoasteam o persoana pe care o antipatizam fara un motiv intemeiat din prima clipa. Pur si simplu nu-mi placea de ea. Evitam sa-i fiu prin preajma si uneori spuneam lucruri rautacioase la adresa ei. Nici ea nu parea prea incantata sa ma vada, sa vorbeasca cu mine. Inevitabil ajungeam la un conflict deschis si puteam jura ca nu vom fi niciodata prietene. Exact aceste persoane pe care intial le-am privit cu reticenta, ba chiar mi-au parut nesuferite, au ajuns sa-mi devina cele mai bune prietene. Pe parcurs ceva se intampla. O chestie banala care ne demonstra cat de multe avem in comun si ne irosim in ura si dispret. O intamplare a vietii ne unea pentru a nu ne mai desparti niciodata.

Nu am cum sa-mi explic aceste intorsaturi de situatie, dar parca de prea multe ori m-am inselat, grabindu-ma sa dau verdicte si sa-mi fac prieteni bazandu-ma pe prima impresie, pe feeling, pe fler si apoi am  regretat amarnic. Probabil asta se intampla pentru ca de cele mai multe ori uitam sa privim dincolo de aparente, vedem doar ce ne convine noua sa vedem, iar cand oamenii isi arata adevarata fata, ramanem consternati si uluiti ca  nu am putut observa si noi asta mai devreme. Uneori cand ne decidem sa deschidem ochii este mult prea tarziu, raul fusese deja produs.

Autor: Nice

My best friend

Ma gandeam zilele astea cat de mult ma pot insela in privinta oamenilor. Ori sunt ei foarte vicleni si prefacuti, ori sunt eu prea naiva. Deocamdata nu am gasit raspunsul corect, mai meditez…  Se spune ca abia dupa ce te certi cu cineva, aflii adevarata sa parere despre tine. Dar oare ce te face sa-ti pierzi timpul cu o anumita persoana, sa stati ore intregi la discutii, sa mergeti impreuna in concedii, sa iesiti in parc la plimbare sau la cafea in oras, daca in sinea ta o dezaprobi si gandesti negativ despre ea?  Din obisnuita, comoditate, pentru ca ti-e greu sa renunti la ea dupa atata timp de prietenie, pentru ca va leaga amintiri frumoase si eventual secrete? Sau abia dupa ce va certati realizezi cum era de fapt?  Dar nu oamenii si comportamentul lor derutant si de neinteles pentru mine constituie tema acestui articolas, azi am decis sa va vorbesc despre prietenul meu cel mai bun. L-am descoperit acum vreo 3-4 ani, dupa o lunga perioada de timp(cea mai mare parte a vietii mele in fapt) in care l-am ignorat complet. Deh, prejudecatile astea… Ma temeam sa nu cumva sa ma atasez prea mult, astfel incat sa nu mai pot trai fara el. Ulterior, temerile mele s-au dovedit a fi intemeiate, dar acum nu consider ca este o dependenta periculoasa, ci una mai degraba benefica. A, si nu este un el, ci o ea. Aveti povestea ei aici.
Pot spune ca avem o relatie perfecta, imi ofera tot ce-mi doresc: energie, o senzatie de confort fizic si psihic, vitalitate, pofta de viata, imi alunga plictiseala si oboseala, constituie un stimulent pentru agerimea gandirii, agilitatea reflexelor, performanta fizica. Desi imi place sa dorm mult dimineata, deseori ma ridic mai devreme din pat tocmai pentru ca stiu ca miliardele de ganduri negre ce nu-mi dau pace, pot fi alungate doar de ea, inlocuindu-le cu unele ceva mai optimiste. Ea, cafeaua… 🙂

Initial imi placea sa beau lapte cu cafea. Adica o tona de lapte si un strop de cafea. Tin minte ca in vara lui 2005, in Grecia fiind, ma ingrozea si plictisea teribil ritualul prietenei cu care imparteam camera, care nu pleca dimineata la plaja fara sa-si bea cafeaua. Pur si simplu nu o intelegeam… Dupa vreo 2 ani de la acel moment, prin 2007 cred, am luat si eu primul contact cu cea care urma sa devina…my best friend. Cu alte cuvinte, cu drogul. Specialistii spun ca orice drog se caracterizeaza prin trei elemente: toleranta, dependenta fizica si dependenta psihica. Toleranta se exprima printr-o pierdere treptata a sensibilitatii fata de drog, motiv pentru care organismul cere cresterea dozei. In cazul cafelei acest lucru nu se întampla, fiecare ceasca de cafea e stimulenta si suficienta. In schimb, exista o relativa dependenta fizica; sistarea brusca a cafelei se poate insoti de dureri de cap, senzatia de ameteala si de somnolenta (in medie la un individ din doi). Dar acest sindrom dureaza putin. Iar în ceea ce priveste dependenta psihica (de tipul a fi în stare de orice pentru a procura drogul), aceasta nu exista.
Despre cafea se mai spun înca o multime de lucruri care sunt, din perspectiva cunostintelor actuale de specialitate adevarate sau false. De exemplu:
– are efect diuretic (adevarat)
– provoaca stare de voma (fals)
– dilata bronhiile (adevarat)
– e vasodilatator (fals, cel putin la nivelul creierului si al rinichilor)
– are efect de slabire (fals)
– contine vitamine (adevarat, de exemplu, o ceasca de cafea acopera 20% din nevoile zilnice de vitamina PP).

Intre timp, preferintele mele s-au schimbat radical. De la cafeaua light, cea cu o tona de lapte si doua lingurite de zahar, am ajuns azi la a „degusta” exclusiv cafea simpla, black. Si musai Jacobs.  Exclusiv cat sunt acasa, caci atunci cand sunt in oras sau in concediu, optiunile mele se indreapta spre:

1. Cafea in 4 culori

2. Cafea in 3 culori:

3. Cappuccino

4. Expresso:

5. Ice cafe:

6. Irish Coffee:

7. Liqueur Coffee

8. Bahamas Cafe

…precum si alte sortimente ca:

Concluzie:

Cine ma binedispune in momentele de deprimare si tristete maxima ? Cine nu ma dezamageste niciodata? Cine nu ma acuza si nu ma judeca? Cine imi citeste gandurile si le pastreaza numai pentru ea? Cine ma inconjoara cu aroma si caldura ei dimineata de dimineata?

…my best friend, of course. 🙂

Ganduri necenzurate

Home, sweet home. 🙂  Tocmai  m-am intors dintr-o scurta plimbare.  Am dat o raita prin  blogosfera. 😀  Initial am intrat  pe un blog pe care-l stiam, dar pe care nu-l mai vizitasem de ceva timp. Cel mai recent articol facea reclama desantata altor bloguri, lucru care nu m-a incantat peste masura. Am dat click pe unul din numele ridicate in slavi de autor, dorind sa ma conving daca laudele sunt exagerate sau nu. Ei bine, trebuie sa recunosc ca am avut o surpriza de proportii, pe langa faptul ca posesoarea blogului e de o frumusete rapitoare, pozele expuse la tot pasul stand marturie in acest sens, articolele sale constituie adevarate opere de arta. Fata asta scrie atat de frumos, incat aproape ca mi-a fost jena sa citesc… simteam ca locul meu nu este acolo,  iar primul impuls a fost sa parasesc in graba micul ei univers. Ma coplesea talentul  uluitor, stilul  sofisticat ce trada o femeie moderna, mondena, complexa, trista, plina de ganduri si intrebari, atat de sincera…  Am retinut  pasiunea ei pentru literatura/scris, cosmetice si pentru…mare. Si in opinia mea marea este  singurul loc unde iti poti gasi linistea. Poate pentru ca acolo altcineva se framanta in locul tau, alt zbucium e mai pregnant… Doar acolo,  hipnotizat de  furia valurilor in nemarginirea marii , de  neclintirea albastra a cerului, tolanit in sezlong,  poti scapa  de noianul de ganduri ce dau navala in fiecare secunda, ce te macina , te chinuie si  nu-ti dau pace in restul timpului.

Deci da, mi-a placut la nebunie, dar nu m-as mai intoarce. De ce? Din multiple motive. Primul si cel mai important este ca fundalul negru pe care sunt asternute ideile distinsei domnisoare nu e tocmai pe gustul meu, desi e (non)culoarea mea preferata cand  e vorba de haine, desi denota eleganta si stil, cand vine vorba de bloguri, negrul este deprimant, apasator, obositor. Pai nu sunt eu suficient de demoralizata, la ce-mi trebuie un motiv in plus? In al doilea rand pentru ca nu prea exista variatie, tema articolelor pare a fi mereu aceeasi. Si pentru ca fata are un stil care te tine la distanta. Prea multa pretiozitate strica. Trebuie sa stii sa faci in asa fel incat sa ajungi rapid la inima cititorilor tai. Altfel scrii pentru tine. Exclusiv.

Am parasit blogul ei cu mii de impresii si regrete. Am poposit apoi, e drept doar pentru foarte scurt timp, pe un blog ceva mai placut ochiului meu, unde  atentia mi-a fost atrasa de lungimea nefiresc de mare a articolelor, care insa nu  dezbateau teme filozofice, religioase sau culturale, ci, spre stupoarea mea, unele mult prea puerile, care nu ar merita sa fie tratate atat de aprofundat. In fine, mi-am spus, omul poate abera ore in sir despre orice vrea el, problema e a celui ce sta sa-si piarda timpul cu asa ceva…

Hai ca risc sa ma lungesc si eu si sa va plictisesc. In esenta, ce as vrea  sa aflu de la voi este ce anume va face sa reveniti pe un blog pe care l-ati descoperit prima data. Dupa ce va ghidati  in alegerea blogurilor pe care le includeti in blogroll? Care sunt criteriile voastre de selectie? De ce anume  tineti cont cand va hotarati sa frecventati un blog? De ce scrie la „about”, de tema blogului, de calitatea articolelor, de mesajul transmis, de aspectul fizic al proprietarului blogului respectiv, de lungimea articolelor, de stilul familiar sau  de buna dispozitie si optimismul ce transpira prin toti porii blogului?

An unexpected award

N-as fi crezut niciodata! Viata iti ofera atatea surprize incat uneori te uiti buimac in jurul tau, astepti ceva timp sa-ti revii si apoi te intrebi: cum e posibil sa ma insel atat de mult in privinta oamenilor, oare ce-mi mai rezerva viitorul? Atunci cand esti convins ca le stii pe toate si le-ai vazut pe toate, viata tine mortis sa-ti demonstreze contrariul. Dupa trei ani de blogging intensiv printre masculi feroce, alungata fiind cu pietre din „Paradis”, am aterizat recent intr-un coltisor feeric de blogosfera, intalnind aici oameni deosebiti, calzi, prietenosi. Este vorba de fapt de cateva tinere fete, care formeaza(din cate am observat) un grup tare vesel si unit. Daca mi-ar fi spus cineva acum doua luni ca voi scrie acest articol, ca intr-o secunda se pot sterge cu buretele 3 ani din viata, ca ma voi afla aici, ca voi primi un premiu atat de special si de frumos de la Chocolate Follie si de la Loryloo , i-as fi spus ca delireaza, ca e nebun. Le multumesc cu acesta ocazie si voi premia si eu la randul meu cateva persoane dragi: Dragos FRD( din pacate nu are blog), Mihai Arsene(nici el) prietenii mei vechi, care nu m-au uitat, Loryloo, Chocolate Follie , Grapefruits , Orry , addicted ,KirstDay , Cristina , DianaEmma , Copila , Ioana , Danny, Razvan Pascu si Daniel Rosca.
Asadar, am urmat toti pasii necesari: am postat premiul, am scris din partea cui este premiul, am oferit premiul la 12 prieteni, am afisat linkul lor, le-am dat de stire printr-un comentariu pe blogul lor si mi-a mai ramas sa fac o lista cu 10 lucruri care-mi plac:
1. Sa iubesc si sa fiu iubita
2. Sa am prietenii alaturi de mine tot timpul
3. Insulele exotice; Bora-Bora is my fav. I like also: I-le Seychelles, Maldive, Comore, Hawaii, Cuba, Bahamas, Aruba, Antigua, Anguilla, St. Lucia, St. Vincent si Grenadine, Trinidad Tobago, Dominica, Creta, Santorini, Rhodos, Zakynthos, Tahiti, Tenerife, Fuerteventura, Bali
4. Elvetia, Belgia, Spania, Grecia, Olanda, Finlanda, Suedia, Danemarca, Franta, Italia, Austria, Croatia, Norvegia,  etc.
5. Shopping-ul – la inceput il privesc ca pe o forma de terapie, o modalitate de destindere, sentimentul de bucurie si implinire trece insa extrem de repede dupa ce constat ca am ramas fara niciun ban, in locul sau instalandu-se nelinistea si ingrijorarea  😛
6. Cascadele; Iguazu-my fav, a se vedea headerul.
7. Hainele, cosmeticele, bijuteriile
8. Sinceritatea
9. Oamenii buni
10. Cafeaua- black

Leapsa

Am preluat de la Chocolate Follie urmatoarea leapsa:
1 In momentele cele mai dificile şi în care simţi nevoia să te ajute cineva, la cine te gândeşti prima oară?
Depinde, uneori apelez la mama, alteori la prieteni, de cele mai multe ori la mine insami. E cel mai sigur.

2. Dacă ai putea fi, o zi, oricine ai vrea tu, cine ai fi? De ce? Ce ai face?
O persoana norocoasa. As cauta modalitati de a fi fericita.

3. Daca ar fi să poti schimba o persoană, care ar fi aceea?
Sunt foarte multe persoane care ar trebui sa se schimbe(cca 6,5 mld), nu pot da doar un exemplu.

4. Ce ai face pentru liniştea ta sufletească?
As merge mai des la biserica. E singurul loc care ma linisteste pentru ceva timp.

5. Care crezi ca a fost până acum cel mai important moment al vieţii tale?
Nu a existat pana acum „cel mai important”. Au fost doar momente…

Ce as fi fost daca…

Dacă eram o lună, aş fi fost … Mai.

Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost… Duminica.

Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost… Miezul Zilei.

Dacă eram un animal marin, aş fi fost…Pestisorul Fermecat. 🙂

Dacă eram o direcţie, aş fi fost…in sus.

Dacă eram o virtute, aş fi fost…Adevarul.

Dacă eram o personalitate istorica, aş fi fost …Ioana d’ Arc.

Dacă eram o planetă, aş fi fost…Marte.

Dacă eram un lichid, aş fi fost…Cafea in 4 culori.

Dacă eram o piatră, aş fi fost…Un diamant.

Dacă eram o pasăre, aş fi fost…pasarea paradisului.

Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost…insorita.

Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost…pian.

Dacă eram o emoţie, aş fi fost…compasiunea.

Dacă eram un sunet, aş fi fost…sunetul muzicii.

Dacă eram un element, aş fi fost…Pamantul.

Dacă eram un cântec, aş fi fost…Fortissimo

Dacă eram un film, aş fi fost …. Breakfast at Tiffany’s.

Dacă eram un serial, aş fi fost… Sex and the City.

Dacă eram o carte, aş fi fost…Mandrie si Prejudecata.

Dacă eram un personaj de ficţiune, aş fi fost….Elizabeth Bennet

Dacă aş fi fost un fel de mâncare, aş fi fost…salata de pui (cu ciuperci si castraveti).

Dacă eram un oraş, aş fi fost…Nisa.

Dacă eram un gust, aş fi fost….gustul strugurelui si al ciresei.

Dacă eram o culoare, aş fi fost…alb.

Dacă eram un material, aş fi fost…mătasea.

Dacă eram un cuvânt, aş fi fost…Amor.

Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost…buzele.

Dacă eram o expresie a fetei, aş fi fost….surasul.

Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost…romana.

Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi fost…Sandy Bell.

Dacă eram o formă, aş fi fost… prisma.

Dacă eram un număr, aş fi fost…10.

Dacă eram un mijloc de transport, aş fi fost…un Bugatti Veyron

Dacă eram o haină, aş fi fost..un sacou.

Ziua cea mai frumoasă: Duminica.

Cel mai mare obstacol: Rautatea.

Cea mai mare greşeală: A altora: falsitatea si rautatea, a mea: bunatatea, sinceritatea.

Rădăcina tuturor relelor: minciuna.

Distracţia cea mai plăcută: In Bora-Bora cu iubitul.

Cea mai mare înfrângere: sa renunti la a lupta pentru propriile idealuri.

Cel mai bun profesor: nevoia.

Prima necesitate: sa respir.

Ceea ce te face cel mai fericit: o zi cu Soare, afara si in suflet

Cel mai mare mister: pentru barbat-FEMEIA, iar pentru femeie-BARBATUL

Cel mai rău sentiment: nesiguranta.

Cel mai bun cadou: cel pe care ti-l doresti cel mai mult.

Lucrul cel mai de valoare: SANATATEA.

Calea cea mai rapidă: cea dreapta

Sentimentul cel mai plăcut: dragostea impartasita.

Cel mai bun remediu: umorul.

Forţa cea mai puternică: Iubirea

Persoanele cele mai necesare: prietenii.

Lucrul cel mai plăcut dintre toate: sa simti si sa daruiesti iubire semenilor.