O zi din viata Presedintelui

Pamflet. Personajele si intâmplarile sunt imaginare.

Ora 8.00. Trezirea, cu chiu cu vai. Uai mânca-ti-as….ce durere de cap…si de stomac…o fi de la whisky sau de la cele 3 rânduri citite din „Critica ratiunii pure”? Ah, si i-au zis consilierii ca acum isi poate permite si whisky adevarat, scotian, de la mama lui, dar deh!, meteahna veche, de marinar de apa sarata, tot whisky-ul libanez e al mai bun!

De afara se aud urlete: „Iesi afara, bestie ordinara!”. Corul celor cincizeci de babe si mosnegi  e condus cu maxima precizie de dirijorul Ciutacu si spagatofilul Mircea Badea, care si-a sacrificat o zi de sala ca sa vina aici, la intrarea Cotroceniului. Presedintele zâmbeste multumit. Noua versiune ii place mai mult.

Presedintele meu

–         Agent Popescu, prezentati-mi va rog actele la control – permisul si talonul.

–         Dar ce-am facut?

–         Stiti bine ce-ati facut, ati incalcat linia continua, ati trecut pe linia de tramvai si ati intrat in intersectie pe rosu.

–         Sa moara mama, n-am facut asa ceva, cum sa intru in intersectie pe rosu, am permis de 20 de ani, ma credeti nebun?

–         Permisul, va rog!

–         Nu-l am la mine, e acasa.

–         Uitati cum facem, eu stiu foarte bine ca-l aveti la dumneavoastra, dar ca sa nu ne mai complicam eu zic asa: va amendez pentru ca n-ati purtat centura de siguranta, dar va rog eu frumos, nu mai depasiti banda continua.

“The Joneses” sau “Cu marketingul am rezolvat-o. Dar iubirea unde e?”

Motto: “Do like Jones”.

_

Prima data am citit sintagma “Do like Jones” in “Nebunul din Brent”. Pe atunci eram copil si mi-a trebuit ceva vreme sa inteleg ca spiritul de turma nu e valabil doar in cazul americanilor. Dar e destul de pregnant la ei. Pe atunci rolul de smecheri care sa te faca sa cumperi tot felul de chestii nefolositoare doar pentru ca asa face si vecinul sau pentru ca, vezi Doamne!, intruchipeaza “the american dream”, le revenea in mod exclusiv barbatilor. Actiunea se desfasura in perioada interbelica. Ehhhh…intre timp a existat un razboi mondial, turnurile gemene au fost construite si darâmate, Basescu a primit un al doilea mandat de presedinte iar acum ne aflam in plina si fierbinte actualitate. Femeile s-au instalat in mod hotarât la “butoane”.

“Unitatea” Jones, sub aspectul unei familii implinite, compusa din barbat, sotie, un adolescent si o adolescenta are misiunea de a-i face pe cei din cartierul luxos in care se stabileste sa cumpere tot felul de produse. Avem de-a face cu un “prosper om de afaceri” (iar când zici asa ceva vizualizezi un individ atletic cu privirea patrunzatoare, nu ca la noi, unul ghebos, cefos, burtos, cu privirea intunecata si tulbure), dupa exemplul caruia vor sa se ia toti vecinii, cu minunata lui sotie, care bate saloanele de infrumusetare si se ocupa de tot felul de chestii si chestioare, cu baiatul carismatic si cu fata disponibila si aproape perfecta, care-si leagana usor funduletul in timp ce face jogging in mod total dezinteresat. “Sefa” imbârligatoare este ea, doamna Jones. Rece, calculata, lucida. Si…cum nici domnisoara nu vrea sa se lase mai prejos, roulurile de sensibilosii familiei revin barbatilor. Juniorul are un motiv in plus, deoarece e oleaca…gay.  Iar supervizorul unitatii este tot o femeie. Avem de-a face, care va sa zica, cu o inversare istorica de imagine. Visatori sunt barbatii, iar femeile sunt “mâna de fier”.