Tag Archives: pictor

Colours

In sudul Chinei, in provincia Yunnan, la granita acestei tari cu Vietnamul, se afla un loc cum putini si-ar putea imagina ca exista. Pare rupt din povesti sau, mai degraba, din panzele unui pictor indragostit de prea multe culori, un fenomen unic pe Terra de care localnicii si oficialii de la Beijing nici nu par sa fie constienti, dovada fiind faptul ca zona nu a fost inclusa in circuitele turistice iar oamenii isi duc viata linistita la fel ca acum cel putin un secol….

In provincia Yunnan, mai precis la sud-vest de Kunming, capitala acesteia, dealurile, a caror altitudine nu depaseste 800 de metri, sunt complet acoperite de culori vii, intr-un melanj incredibil, capabil sa iti taie rasuflarea. Motivul acestui fenomen il reprezinta concentratia mare de minereuri feroase care, datorita unei lungi perioade de oxidare, au dat reliefului o neobisnuita culoare rosie. Peste toate se adauga sutele de culturi diferite ale taranilor chinezi, practic nicio parcela nu este lasata la voia intamplarii, culorile acestora intregind un peisaj care i-ar fi lasat muti pana si pe pictorii suprarealisti…

Locul pare, in acelasi timp, desprins din povestile lui Tolkien. Una dintre cele mai frumoase si mai indragite imagini este aceea in care taranii chinezi pleaca in zorii zilei, in carute trase de magari, catre parcelele pe care fiecare a cultivat altceva, in functie de preferinta fiecaruia… Citește în continuare
Reclame

Pls, just smiley faces!

Pictorul cel mai celebru si cel mai talentat din cati au existat vreodata l-a ademenit intr-o dimineata de sfarsit de mai cu iluzia unei narcise galbene. L-a prins si i-a compus din pensula-i vrajita un strai mai viu si mai  colorat ca niciodata. Cateva picaturi de rosu, cateva de albastru, putin galben si o tusa de verde si vesmantul cel nou al fluturelui parea rupt dintr-un magic curcubeu. Se dezmetici cu greu, isi intinse aripile si zbura grabit pana la cea mai apropiata picatura de roua pentru a-si oglindi noul chip in limpezimea frematanda de candoare si prospetime. Minunandu-se de propria-i metamorfoza, trei lacrimi de fericire ii cazura pe aripi, iar in razele soarelui acestea capatara sclipiri de safire si rubine. Incotro ma indrept acum?, se intreba fluturele incurcat, oare am cu cine  sa impartasesc toate sentimentele astea coplesitoare? Lumea trebuie sa ma vada si sa-mi afle povestea, gandi el plin de speranta. Mereu a fost tentat sa dezlege  tainele  uriasului „ocean verde” cu a sa lume de o opulenta nemaivazuta, combinatie de intuneric si lumina, plina de vraji, cu cararile semanate de capcane naturale si incadrate de o vegetatie exuberanta. Sa cunoasca mai bine fiecare specie de arbore, fiecare planta ce-i aparea in cale, sa le guste secretele si sa le intuiasca dorurile. Cu tolba plina de zambete, sperante si vise isi croi cu dificultate drum prin hatisurile selvasului. Primul pe care-l zari de departe  a fost un viguros castan de Para, cu origini braziliene, cu seminte bogate in substante hranitoare si inaltimi ametitoare. Poposi pe o ramura, isi  trase sufletul si dupa ce ii lasa un zambet strengar, porni mai departe atras de ceva ce semana cu  un urias evantai crescut din solul lateritic, jilav al selvasului.  Zambind candid, involuntar, realiza ca nu era altceva decat feriga de smarald, febletea sa, care-l primi bucuroasa si-i asculta fermecata povestea. Fluturasul nu se mai simtea acum singur, si dupa ce isi lua ramas bun de la feriga, isi continua bucuros drumul prin misterioasa padure vesnic verde. O suava orhidee, cu petale pestrite, ii aparu brusc in cale. El ii savura parfumul, o atinse bland cu aripile sale diafane  de teama sa n-o raneasca. Ii lasa si ei un zambet vioi  si pleca mai departe, mai fericit ca niciodata. Avea chef de joaca si se folosi in acest scop de cateva liane lemnoase, unduitoare, care-l purtara pana in inima padurii. Wow, dar ce multi sunt!, exclama fluturasul impresionat de varietatea copacilor tropicali. Si ce de zambete o sa impart cu ocazia asta… Pretiosi si exotici, arborii  gazduira cu mare drag micuta insecta, care facu astfel cunostinta cu mahonul cel rezistent, abanosul cel tare, greu si negru, cu arborele de cafea cu florile sale albe si frunzele verzi-lucioase si cu fructe ce seamana cu ciresile, cu palisandrul cu flori mari, albastre sau rosii, al carui lemn este mirositor, foarte tare si dens, de culoare neagra-violeta, cu  Lapuna, arborele care se ciocaneste ca sa aduca ploaia, cu toate diversitatile de palmieri si nu in ultimul rand cu celebrul bananier. Zabovi cu ei aproape intreaga zi, ii cunoscu mai bine pe fiecare in parte, lasandu-le in dar cate un mic zambet prietenos. Citește în continuare

I was happy with… (I)

Am preluat leapsa de la NightOn si am decis s-o abordez intr-o maniera originala. Despre ce este vorba? Trebuia sa mentionez 10 lucruri care ma fac fericita, dar voi enumera acele aspecte(deocamdata doar cinci, urmeaza si partea a doua a articolului) ale excursiei in Spania care mi-au placut in mod deosebit.

1. Primul lucru care m-a facut fericita a fost anuntul unei insotitoare de bord  la aterizarea pe „El Prat”. Suna cam asa: in acest moment la Barcelona se inregistreaza 25 de grade. Anunt urmat de aplauzele noastre furtunoase, evident. 😛 Deja ma imaginam la umbra unui palmier pe o plaja aurie, savurand un cocktail intr-un sezlong confortabil. Urmarea o cunoasteti…

2. Parcul Guell. Mai frumos decat mi-am imaginat, decat vazusem pe net, Parcul Guell a fost prima opera a lui Gaudi vizitata. Pentru o clipa m-am simtit contemporana cu Hansel si Gretel si casuta cu turta dulce. Arhitectura parcului Gaudi este unica in lume, iar gradinile sunt impresionante cu multa verdeata si flori dintre cele mai diverse.  Zona bancilor realizate din mici bucati de ceramica colorata este ca un platou imens inconjurat de palmieri.

3. Girona, al doilea oras al Cataluniei, a fost exact cum ma asteptam: romantic, medieval, fermecator, inconjurat de turnuri si ziduri romane incarcate de istorie, cu stradute vechi, inguste, canale ce traverseaza orasul si reflecta in apa lor cladirile cu o cromatica uluitoare. Mi-a adus aminte de Bruges…  Am vizitat imensa Catedrala din Girona, Baile Arabe si am facut o lunga plimbare pe „Micul Zid Gironez” (un fel de  Marele Zid Chinezesc la alte dimensiuni) care ne-a lasat direct pe Rambla, mult mai frumoasa si mai linistita decat cea din BCN.

Despre Girona voi face un material separat, orasul merita descris intr-un articol, mai ales ca se numara printre favoritele mele. Pastrez pentru acel moment restul de poze.

4. In Lumea lui Dali m-am simtit coplesita. De arta si nebunia artistului, de geniul sau(„dacă vei juca rolul unui geniu, vei deveni unul”, spunea el), de arhitectura inedita a Muzeului-Teatru Dali, de cele mai mari obiecte suprarealiste din lume, rupte parca dintr-o lume ireala,  de frumusetea orasului natal al pictorului, Figueres. Mie mi-au placut tablourile sale, chiar daca nu le-am inteles, chiar daca inainte de plecare nu stiam mare lucru despre arta lui Dali, viata si personalitatea sa excentrica, extravaganta(se spune ca se autoapela Divinul cand vorbea despre el si ca obisnuia la plimbare sa agite un clopotel pentru a atrage privirile celor din jur, pur si simplu nu suporta ideea de a trece neobservat de cineva), la fata  locului parca nimic din toate astea nu au mai contat, iar surpriza a fost neasteptat de placuta. Atractia muzeului a constituit-o fara doar si poate pictura reprezentativa a lui Dali : Gala Nude Watching the Sea which, at a Distance of 20 meters, Turns Into the Portrait of Abraham Lincoln ( Gala dezbracata privind marea care , la o distanta de 20 m se transforma in portretul lui Abraham Lincoln ).

La fel de impresionanta a fost si sala „Mae West” : o canapea sunt buzele, doua tablouri ochii si un semineu nasul. Ca toata camera sa se transforme in imaginea lui Mae West trebuie sa te urci pe o scara si sa te uiti printr-o lupa. La sfarsit mi-am achizitionat si o vedere de pe Rambla (a costat 1 euro) cu aceasta incredibila sala.

La magazinul de suveniruri al Muzeului, un breloc cu buzele-canapea costa in jur de 4 euro. Acum regret ca nu mi-am cumparat si de acolo ceva.

Ar mai fi atatea de spus, inchei insa cu la fel de celebra camera „Palace of the Wind”, unde pe tavan sunt pictati cei doi, Dali si sotia sa Gala, vazuti ca niste uriasi aflati deasupra lumii.

Evident ca prezenta unui ghid intr-un astfel de tur este vitala. Nu am avut parte de el si am ramas cu multe nelamuriri. Oricum, orasul merita vizitat!

5. Sagrada Familia mi-a placut in mod deosebit, dar mai mult decat biserica in sine, m-a impresionat  sacrificiul lui Gaudi. Un om foarte bogat  ramas fara sustinere financiara pentru proiectul sau, celebrul arhitect si-a folosit intreaga avere pentru terminarea constructiei. Nu a reusit, a murit sarac si uitat, calcat de un tramvai, iar biserica nu va fi gata, din pacate, nici in anul  2030. Acelasi motiv, lipsa banilor.