Cinci Venetii

„A trai inseamna sa faci din tine insuti opera de arta”

Terra, posibil cea mai norocoasa planeta din Univers. Speciala,  probabil irepetabila. Singura care pulseaza de viata, unica pe care traiesc fiinte superioare, sociale inzestrate cu ratiune, inteligenta si imaginatie.  6, 5 miliarde de oameni. 6,5 miliarde de suflete, de personalitati distincte. Fiecaruia dintre noi ii place sa-si imagineze ca este diferit, deosebit de restul, original prin felul cum arata, cum gandeste, cum se poarta. In fata celorlalti  declaram raspicat si extrem de convingator ca nu suntem altceva decat oameni obisnuiti, nici mai buni nici mai rai, nici mai frumosi nici mai urati,  banali(chiar si celebritatile afirma asta in interviuri) dar in sinea noastra ne consideram altfel, incomparabili, inegalabili, exceptii. Cunosc pe cineva care se autointituleaza extraterestru. 🙂

Recent am schimbat locul de munca, iar in prima zi am avut neplacuta surpriza sa constat ca toata lumea se uita la mine ca la o fantoma. Macar daca lucram la opera… M-am lasat studiata, analizata in cel mai mic detaliu, deh, nu aveam ce face, si nu mi-a  ramas decat sa primesc cu zambetul pe buze  verdictul lor final: „vai dar ce bine semeni cu

Rimet si imprejurimi. Natura bate bigotismul

Venind dinspre Alba Iulia, cum te duci spre Teius, la un moment dat faci la stânga si te indrepti spre comuna Rimet. Natura a fost darnica. Ai câmpie, ai munti si multe izvoare, pârâuri si chiar râuri. Daca esti la volan trebuie sa fii foarte atent la drumurile inguste si nu prea bune in multe portiuni, curbele fara vizibilitate si eventualii colegi de trafic (nu aveti insa de ce sa va temeti, pe aici lumea a blânda si intelegatoare). Daca nu, ai sansa sa privesti in pace zona de care nu te mai saturi.

In aceste locuri a fost cândva o mare. Multa vreme dupa aia, pe aici au trecut si legiunile romane. Iar cea mai veche biserica din zona manastirii a fost zidita de calugarii eremiti pe la inceputul secolului al XIV-lea (de la acesti calugari se pare ca se trage denumirea locului). Eremiti, adica pustnici, pentru ca stateau initial in grotele din jur, ducând, evident, un trai ‚teribil’ de ascetic.

Germenii – un alt sfat in alta traista.

Titlu: Germenii, mâncarea miraculoasa

Editura: Benefica, 2009

Autor: Steve Meyerowitz

Motto: „Importanta nu e mâncarea din viata ta, ci viata din mâncarea ta”

Era o nuvela a lui Baiesu cam asa: intr-un sat exista un batrân intelept, la care satenii se duceau sa-i ceara sfatul ori de câte ori aveau o problema. La un moment dat vine la el un satean caruia incepusera sa-i moara gainile. Inteleptul ii tot da sfaturi, dar gainile mor in continuare, pâna când nu mai ramâne niciuna. Catranit, sateanul se duce la intelept si ii spune: „Mi-au murit toate gainile. Acum, ce sfat imi dai?”. La care inteleptul ii raspunde: „Dragul meu, eu sfaturi as mai avea, dar nu mai ai tu gaini”.

Cam asa si cu germenii. De 20 de ani se scriu articole intr-o multime de reviste, de când cu utilizarea intensiva a internetului apar si pe aici sute de mii de postari si mereu avem de-a face cu tot felul de descrieri (in general copiate intr-un sir care tinde catre infinit) ale calitatilor extraordinare ale diferitelor alimente. Cu retete si sfaturi. Cu diete minune. Desi, daca ma uit eu bine la cum a evoluat natiunea româna in acesti 20 de ani, la cât de burtoasa, cefoasa si strâmba a devenit (la modul general, bineinteles ca exista si exceptii), la invadarea naturii (si nu numai) cu sute de mii de gratare in fiecare week-end din aprilie si pâna-n octombrie, la meniurile majoritatii restaurantelor, as zice ca utilitatea lor tinde in mod apasat catre zero.

Amanta ploii

Dintr-o data norii plumburii maniosi impanzira cerul orasului rapus de arsita nefireasca a sfarsitului de primavara. Dar ce mai e firesc azi…? Nu ar fi mai precaut sa dau o fuga pana  acasa sa-mi iau umbrela?, ma gandesc, dar renunt rapid la idee, incurajandu-ma ca poate e doar o iluzie, ca poate nu vad bine, ca ma insel cand simt prezenta ploii la orizont.

E timpul sa parasesc incinta in care ma aflu si constat deloc surprinsa,  ba chiar usor amuzata, ca fantasma ploii devenise intre timp o realitate. Aveam doua posibilitati, fie sa raman acolo, fie sa infrunt dezlantuirea naturii. Cum perspectiva ramanerii in acel loc nu ma incanta prea tare, am ales varianta curajoasa, aceea a unei plimbari inedite sub stropii  binefacatori ai ploii de mai. Si iata-ma in postura mult visata, si anume de a aplica sfaturile din articolul de azi si de a  gasi placere in fiecare aspect al vietii mele,  nuante si culori noi, de a incerca o perceptie noua a lucrurilor banale ce-mi caracterizeaza existenta. Si ce poate fi mai banal decat o ploaie de mai? Una de iunie, imi veti spune, si cu siguranta va voi da dreptate.

Pentru o clipa am simtit ca lumea e a mea, singura pe strazi m-am bucurat de mangaierea catifelata a fiecarui strop ce-mi atingea cu inocenta fata, parul, camasa, am traversat fara sa-mi pese de consecinte fiecare balta ce-mi aparea in cale, mi-am simtit picioarele jilave in pantofii decupati si primul impuls a fost sa ma descalt, dar ar  fi insemnat sa  merg prea departe cu experimentul. Mirosea a curat, anticipatia schimbarii ma cutremura, puteam lesne intui ca nimic nu va mai fi la fel, ca vine nu doar vara si si o noua etapa a vietii mele. Am lasat ploaia calda de mai sa-mi curete sufletul, iar in final sa-mi deseneze un curcubeu.

.

Autor: Nice

Emotii de primavara

A venit primavara cu martisoare, veselie, ghiocei si speranta. La Multi Ani Natura!

E anotimpul meu…. Am inchis undeva in mine toate tristetile si toate furtunile interioare si am lasat sa iasa la iveala doar speranta si zambetul. Zambetul infrumuseteaza spiritul si insenineaza viata, iar speranta te ajuta sa mergi mai departe, chiar si atunci cand crezi ca lumea ta s-a prabusit…

O mie de ganduri nocturne de primavara mi se amesteca intr-un oftat care isi ia zborul odata cu venirea diminetii. Si adorm din nou cu fata lipita de stele…
Sunt unele dimineti in care n-ai vrea sa faci nimic…cum sunt acestea de sfarsit de februarie . Nu vreau sa citesc, nu vreau sa vorbesc cu nimeni, ci pur si simplu doar sa stau si sa privesc pe fereastra. Sa ma uit cum totusi timpul trece, marcat pe cadranul ceasului si sa am impresia ca pentru mine a stat pe loc. Ca am reusit sa-l opresc intr-un timp fara de timp…. Si imi place senzatia asta atemporala. Si astept in continuare primavara…..in snopi subtiri de raze calde.