Tag Archives: lume

Inimaginabil. Cine supravietuieste dezastrelor si de ce.

Autor: Amanda Ripley

Editura House of Guides, 2008

Partea a treia. Eroii

Acest articol ar fi trebuit sa apara mai de demult, dar s-a intâmplat ca Nice sa aiba un articol pe tema asta si ceva asemanator am vazut si pe blogul Anei. Prin urmare, asa cum scrie in codul de bune maniere al bloggerului, publicat de M11, am zis sa mai astept un pic, sa nu se creada ca ma „inspir”.

Cine sunt eroii? Ce-i „mâna pe ei in lupta”? Dupa intense cercetari, sociologul Samuel Oliner concluzioneaza: „Nu exista nicio explicatie pentru faptele eroice ale oamenilor”. De ce oare unii prefera sa stea pe margine, in timp ce eroii actioneaza?

Amanda a reusit sa traga niste concluzii. Eroii au relatii mai strânse si mai sanatoase cu parintii lor (in principiu, in copilarie au fost lasati sa ia singuri decizii) si sunt empatici.

Asta sa fie tot? Nu. In ultimul secol, foarte putin cunoscuta Comisie a Fundatiei pentru Eroi Carnegie a acordat peste 9.000 de distinctii si ajutoare voluntarilor care si-au riscat viata in mod exceptional ca sa-i salveze pe altii. In aceste conditii, Fundatia are o foarte interesanta baza de date cu informatii despre eroi, intrucât Comisia nu acorda medalii fara sa cerceteze in amanunt fiecare caz in parte. Prin urmare, s-ar putea face un profil al eroului. Cum arata acesta? Citește în continuare

“The last king of Scotland” sau toti ti se par normali pâna nu mai ai ce sa le faci

Titlu: Ultimul rege al Scotiei                                         “The last king of Scotland”, 2006

Autor: Giles Foden                                                      Regia:  Kevin Macdonald

Editura Allfa, 2008                                                     Coproductie SUA/UK;realizat chiar in Uganda

Asa cum am citit intr-un articol de-al lui M11, fraza “am vazut filmul, ce rost mai are sa citesc si cartea” reprezinta o atitudine paguboasa. Prin urmare am citit cartea, dar am vazut si filmul. Cel putin in acest caz, cartea pare mult mai buna, ofera mai multe informatii necesare pentru incadrarea si intelegerea actiunii si ne scuteste de vizionarea unor scene horror. Ca sa nu mai spun ca filmul e asemanator cu romanul doar la modul foarte general.

Pe fondul unor fapte reale (povestirea e plasata in anii ’70, in Uganda,  printre framântarile tribale si in conditiile interventiei diferitilor jucatori externi care voiau sa traga tara ba spre “lagarul socialist” pigmentat cu ceva revolutionarism arab, ba spre “lumea libera”), scriitorul reuseste sa construiasca o foarte interesanta intriga, care cuprinde de toate: iubire, ura, despartiri, jocuri politice facute de incompetenti ai serviciilor secrete britanice, aventuri si palpitatii “fara numar fara numar”, razboi, ceva crime realizate cu sadism profesionist, lovituri de stat si chiar  o operatiune a seviciilor secrete israeliene.  Peste toate insa e extraordinar de bine zugravita personalitatea acestui dictator sângeros care a fost Idi Amin Dada. Pentru rolul macabru jucat cu o perfectiune ingrijoratoare, actorul  Forest Whitaker a primit Oscarul in 2007.

Venit la putere printr-o obisnuita lovitura de stat conform  vremurilor si continentului, Idi pare initial un baiat de baiat. Se bate pe burta cu mai toata lumea, face bai de multime, rânjeste demagog si se da bine pe lânga reprezentantii Occidentului . Poporul e ultraincântat si topaie in ritmuri specific africane. Citește în continuare

Evenimentul toamnei: Franta-Romania

 

Si Mihai Eminescu, dar si Eugen Barbu au scris despre a simti si a trai astfel incat sa poti constientiza iarba crescand. In aceste momente eu nu o pot vedea, dar ii pot simti mirosul. Simt miros de iarba. Mai sunt putine clipe pana cand va incepe meciul de fotbal Franta-Romania. Nu imi mai irosesc cuvintele pentru a spune ca nimeni nu ne da nicio sansa. Nu-i bai! Nu a facut-o nimeni, nici in 1475 la Vaslui, nici la Calugareni in 1595, nici inainte de ianuarie 1859, nici in 1918 si nici cand invingeam Argentina in 1994 sau Anglia in 1998 si 2000.

Cand scriu aceste randuri, milioane de suflete de romani din intreaga lume asteapta cu infrigurare sa inceapa meciul.Noi suntem romani si nimic altceva. Nu suntem cei mai frumosi, cei mai bogati, cei mai destepti dintre oameni. Insa, acum, mai mult decat oricand, trebuie sa demonstram tuturor cine suntem noi, romanii. Da, sunt mandru ca sunt roman. Citește în continuare

Maxima zilei (VIII)- Fiecare isi are locul sau

Intrebare: Daca orice om pe lume isi are locul sau, asa cum zic inteleptii, atunci de ce se simt uneori oamenii atât de strâmtorati?

Raspuns: Fiindca fiecare vrea sa ocupe locul celuilalt.

_

Daca aveti impresia ca aceasta e o povestire budista, va inselati. Este una hasidica, iar raspunsul este al lui rabi Avraam Iacob din Sadagura.

_

Dar am si o poveste budista.

Intr-un templu shaolin:
Discipolul:
– Prea intelept si onorabil Maestru, poti sa-mi explici
diferenta dintre o perla si o femeie?
Maestrul: Citește în continuare

Standing On The Edge Of The World

Sa ne imaginam ca omul de pe stanca alege sa faca un pas inainte, cum ati defini in acest caz actul sau, curaj sau lasitate?

The other part of the story

De ce cred oamenii in bazaconii – Michael Shermer, Editura Humanitas, 2009. Recenzie.

Mai tineti minte cartea lui Bruce, Biologia credintei? Probabil ca nu…Spuneam acolo ca Bruce a parcurs drumul de la stiinta la …”religie”, sa zicem (fara sa spunem daca exista „religii corecte” si „religii gresite” – desi exista J ). Nu in mod expres, dar asta a fost ideea. Ei bine, Michael a parcurs drumul invers. A inceput prin a studia teologia, dar a trecut apoi la psihologie si a obtinut chiar si o diploma in psihologie experimentala la Universitatea de Stat din California. Subliniez, de stat. Nu ca ar avea vreo importanta din punct de vedere absolut, dar ne spune ceva in legatura cu rigurozitatea. Pentru ca „statul” reprezinta punctul oficial de vedere, cel considerat „corect”. „Particularii” pot sa si bata câmpii daca vor, dar nu pe bani publici. Numai facultatile de stat au voie sa bata câmpii pe bani publici!

Cartea „De ce cred oamenii in bazaconii” are din start doua avantaje majore: in primul rând e editata la o editura de prestigiu. Si, in al doilea rând, chiar arata ca o carte serioasa.

Cine este de fapt Michael? Pai ar trebui sa spunem ca este un fel de campion care se autocaracterizeaza ca fiind „agnostic”. Pasiunea pentru ciclism l-a facut sa participe la curse pe distante lungi. Foarte lungi. Extrem de lungi. 3.000 de mile! Asta inseamna foarte multi kilometri…Michael a observat ca „metodele neconventiale” de antrenament sunt egale cu zero. Bineinteles ca nu si-a pus problema daca nu cumva le-a aplicat gresit. Daca nu l-au ajutat, el a concluzionat, fara putitnta de tagada, ca „pseudostiintele’ sunt fundamental gresite. Toate!

Ce este de fapt stiinta? Evident, este suma concluziilor experimentelor stiintifice. Dar ce e ala un experiment stintific? Pai…ceva organizat dupa o anume metoda stiintifica. Dar ce e aia „metoda stiintifica’? Intrebati-va profesorii de „stiinte” si veti observa ca fac niste figuri comico-serioase. Serioase pentru ca au constiinta faptului ca trebuie sa dea un raspuns. Comice – pentru ca habar n-au ce-ar trebui sa raspunda.

In principiu, metoda stiintifica inseamna ca acelasi experiment, repetat in aceleasi conditii, ajunge, de fiecare data, la acelasi rezultat. Si aici si in America si in Japonia. Daca sunt indeplinite cele trei criterii putem spune ca avem o concluzie „stiintifica”. Prin urmare avem „stiinta” pe de o parte, cu ale ei experimente, conditii si aceleasi rezultate si, pe de alta parte, „pseudostiinta”, adica „restul lumii”.

In 1991 a obtinut un doctorat in istoria stiintei, iar in 1992 a fondat Societatea Scepticilor care editeaza revista Skeptic.

Problema cu Michael e ca e un preopinent extrem de eficace. Fiind un „insider” stie foarte bine slabiciunile religiei traditionale. A urmat o facultate de profil si are mijloacele necesare pentru a ataca „punctele slabe”. Foarte greu de combatut. Un „adversar” care chiar ca te face sa salivezi.

Pe parcursul cartii Michael nu numai ca se rafuieste cu religia, dar se rafuieste cu orice. Are o placere sadica de a face varza religia, superstitia, creationismul, „vizitele extraterestrilor” si „rapirile” organizate de acestia, „pseudostiinta” (sau ce intelege el prin toate astea), ba chiar si „obiectivismul”, negarea Holocaustului si in a demola orice fel de speranta. Nu exista plan divin, nu exista Dumnezeu, nu exista nimic; traim si suntem constienti doar dintr-o intâmplare nenorocita. Si totusi nu merge pâna la capat. Lasa o „portita”.

Intelegem rafuielile personale ale lui Michael cu tot felul de oligofreni americani sau canadieni. Stiti cum e in America, e permis orice. Ei bine, Michael isi alege majoritatea inamicilor din comunitatea „locala”. Tot felul de indivizi pe care Michael ii condamna ca fiind „negationisti” desi ei n-au contestat niciodata Holocaustul ca atare, ci numarul de victime sau anumite „nuante”. Trecem peste modul nedemn in care evreii supravietuitori au profitat de quasi-totala tragedie prin care a trecut poporul evreu (desigur, ca intotdeauna, exista exceptii, au existat si evrei care au inteles modul in care fiecare isi poarta propria cruce, ca sa zic asa). Hai sa facem o concesie si sa trecem peste toate problemele inchipuite ale lui Michael. Ce ne ramâne? Un sceptic convins. Orice i-ai face, nu crede in nimic nene! Religia – o prostie! Mersul pe carbuni aprinsi – o tâmpenie (despre mersul pe carbuni aprinsi vom avea o discutie separata). Bioritmul? O naivitate! Gândirea pozitiva? O aberatie. Si tot asa.

Concluzia lui la intrebarea „de ce cred oamenii in bazaconii”? Pentru ca ne asigura un oarecare confort psihic, creându-ne iluzia ca putem avea raspuns la orice si ca suntem „speciali”. Pentru ca e mai comod. Pentru ca, din credinta, „etern speranta izvoraste”. Pe când stiinta nu ne ofera decât raspunsuri reci precum Universul intâmplator si ne asigura, in felul ei, ca „dupa” nu mai este nimic. Absolut nimic.

De ce este importanta aceasta carte? Pentru ca reprezinta si cealalata fata a existentei. Pentru ca naste intrebari si controverse. Pentru ca este quasi-corect argumentata. Pentru ca ne face sa ne indoim de propria credinta. Ei bine, aici intervine „cheia”: cum ramânem dupa ce citim aceasta carte? Incremeniti in proiect? Suntem mai credinciosi sau mai sovaitori? Ne mentinem credinta pentru ca n-avem incotro sau ne adâncim credinta pentru ca am gasit noi raspunsuri?

O carte incomoda, recomandata tuturor celor care au mintea deschisa.

Autor: Dragos