Tag Archives: libertate

Daca doriti sa revedeti…

(dupa o idee a lui Chocolatfollie)

Motto:    Desi nimeni nu munceste, planul se indeplineste.

Desi planul se indeplineste, nimic nu se gaseste.

Desi nimic nu se gaseste, toata lumea se descurca.

Desi toata lumea se descurca, toata lumea injura.

Desi toata lumea injura, toata lumea aplauda.

S-au scris probabil mii de carti despre ce a fost comunismul in general, nu pot veni cu nimic nou. Dar din punctul meu de vedere asta a insemnat: o societate a paradoxurilor. Desigur, am trait doar partea de putrefactie a erei socialiste. Nu mi s-a intâmplat nimic cu adevarat notabil, asa cum i s-a intâmplat lui Teofil, un  unchi de-al meu, preot greco-catolic, care a murit in puscarie pentru ca a refuzat sa treaca la ortodocsi. Nu. Mie comunismul mi-a interzis sa ma simt liber. L-am admirat in intreaga splendoare mai degraba din pozitia de spectator frustrat.

Problema cu libertatea este ca o constientizezi abia atunci când n-o ai. Simti ca ti s-a furat ceva ce e al tau, ceva concret, ca a intrat un hot in casa si ti-a luat mileurile si pestele de sticla de pe televizor. Sau poate ca ti-a luat toata casa!

O societate in care mai toata lumea spunea bancuri politice, dar Citește în continuare

Cinci Venetii

A trai inseamna sa faci din tine insuti opera de arta

Terra, posibil cea mai norocoasa planeta din Univers. Speciala,  probabil irepetabila. Singura care pulseaza de viata, unica pe care traiesc fiinte superioare, sociale inzestrate cu ratiune, inteligenta si imaginatie.  6, 5 miliarde de oameni. 6,5 miliarde de suflete, de personalitati distincte. Fiecaruia dintre noi ii place sa-si imagineze ca este diferit, deosebit de restul, original prin felul cum arata, cum gandeste, cum se poarta. In fata celorlalti  declaram raspicat si extrem de convingator ca nu suntem altceva decat oameni obisnuiti, nici mai buni nici mai rai, nici mai frumosi nici mai urati,  banali(chiar si celebritatile afirma asta in interviuri) dar in sinea noastra ne consideram altfel, incomparabili, inegalabili, exceptii. Cunosc pe cineva care se autointituleaza extraterestru. 🙂

Recent am schimbat locul de munca, iar in prima zi am avut neplacuta surpriza sa constat ca toata lumea se uita la mine ca la o fantoma. Macar daca lucram la opera… M-am lasat studiata, analizata in cel mai mic detaliu, deh, nu aveam ce face, si nu mi-a  ramas decat sa primesc cu zambetul pe buze  verdictul lor final: „vai dar ce bine semeni cu Citește în continuare

„Agora” si „Papesa Ioana”. Revolta spiritului liber.

Motto: Acolo unde se ard cărţi se vor arde, până la urmă, şi oameniiHeinrich Heine, Almansor

Ideea acestui articol mi-a fost data, in afara de vizionarea filmelor cam in aceeasi perioada de timp, de gâlceava iscata in jurul unui alt articol recent. M-a frapat faptul ca intre filmele cu pricina exista trei asemanari fundamentale si o deosebire flagranta. Deosebirea e data de faptul ca Ioana a inceput de la umilinta incolo, in familia unui preot bigot, pe când Hypatia, matematician, astronom si filozof, a inceput de la glorie incolo, fiind beneficiara conceptelor grecesti de „libertate” si „democratie”. Dar asemanarile sunt de fapt mult mai importante.

In primul rând ambele filme trateaza subiecte extrem de sensibile pentru crestinism. „Agora” se refera la modul brutal si samavolnic in care a fost impus crestinismul in Alexandria, cu o intreaga succesiune de fapte abominabile comandate de episcopul Chiril: arderea Bibliotecii din Alexandria, convertirea prin forta la crestinism si executarea neascultatorilor (reprezentati in primul rând de Hypatia), pentru delict de gândire. Ce s-a intâmplat mai departe cu Chiril? Nu, n-a dat niciodata socoteala pentru ce a facut. Pentru faptul ca a distrus sute de mii de manuscrise, pentru modul in care a inteles sa puna asasinatul in numele religiei si pentru intreaga sa râvna de a arunca in bezna umanitatea, ei bine, posteritatea n-a gasit altceva de cuviinta decât sa-l canonizeze. Citește în continuare

Summer Love

Nu cred ca exista cineva care sa nu fi trait o aventura de un sezon.  Idile putem avea toamna, iarna, primavara, dar parca anotimpul predestinat celor mai frumoase povesti de dragoste ramane vara.  Este  momentul ideal pentru iubiri efemere, principii ignorate si amoruri pasionale.

Datorita unor  mecanisme hormonale  de neinteles, suntem mai nonconformisti vara, mai liberi, prin aceasta schimbare temporara de atitudine ne permitem sa actionam asa cum in restul timpului nici nu am concepe.  Asadar, pro sau contra aventurilor de-o vara?

Made in Romania(III)

Pe locul 5 in topul minunilor autohtone se afla un produs cu renume indoilenic, cu o reputatie nefericita dobandita integral din manierele consumatorilor sai: semintele de floarea soarelui. Un produs care-l insoteste pe roman oriunde are acesta chef: la film, la concert, in parc, la plimbare, fiind de altfel nelipsit din reuniunile gastii de la bloc. Desi ea, samanta de floarea soarelui, este sursa uleiului de prajit si a placerii rontaitului, perceptia noastra se limiteaza la mormanul de coji ramase in urma consumului acesteia in exces.

Sursa de vitamine si sanatate, semintele de floarea soarelui si dovleac sunt asadar mult mai cunoscute prin prisma mizeriei care ramane in urma lor. Samanta de dovleac nu este la fel de cautata, poate pentru ca si coaja e mai pretentioasa si nu se muleaza la fel de bine pe scuipat. Consumul de seminte da dependenta, crapa buzele, ustura limba si cere multe lichide, de obicei bere. Dependentii de seminte anonimi, o consecinta surprinzatoare, dar nu imposibila. Pentru cei care incearca sa renunte astfel la nicotina, o dependenta noua (semintele) o inlocuieste pe cea veche (tigarile).

Semintele sunt bune: cele de floarea soarelui, neprajite, contin vitamina E si complexul B, acid folic, magneziu, cupru si seleniu. Sunt o sursa importanta de acizi grasi Omega-3, previn fomarea cheagurilor de sange, apara inima de boli, contribuie la functionarea normala a prostatei si regleaza digestia. Cele de dovleac, tot neprajite, contribuie la eliminarea parazitilor intestinali, desfunda vasele de sange, regleaza colesterolul si stimulează activitatea rinichilor.

Pe de alta parte, cele prajite dau dependenta, iar sarea pe care o contin retin apa in corp. Ingrasa. Mai mult, incarca ficatul – ca si alunele, fisticul, nucile, migdalele sau samburii de caise. Asa ca dependentii de seminte prajite nu au decat de pierdut.

De la mic la mare, cumparatorii prefera semintele in coaja. Nu de alta, dar placerea e mult mai mare asa. Pentru unii, placerea consta in descoperirea minusculei recompense de dincolo de coaja – care se arunca intr-o scrumiera sau alt recipient similar. Pentru cei mai multi insa, placerea n-ar fi completa daca nu ar observa coaja zburand cu bolta pana la contactul cu solul. Ca „e altii” suficient de fraieri ca sa curete in urma lor. La film, e chiar „misto” sa mai trimiti cate o coaja in ceafa unuia din fata care are capul mare si te impiedica sa vezi subtitrarea cum trebuie. La meci, care-i problema, doar ai platit bilet, sa curete oamenii de serviciu, ca doar nu te-a facut mama maturator, nu?

Toata viata m-am ferit de lucrurile care dau dependenta. De aceea am refuzat sa mananc seminte, sa consum alcool sau sa fumez. Ani de-a randul am evitat si cofeina, tot din acest motiv, pana la urma insa am cedat,  acesta fiind singurul drog care m-a inrobit. Si acum, in timp ce scriu aceste randuri, am o canuta langa mine si doar licoarea fierbinte imi da energia necesara pentru a continua.

Voi sunteti dependenti de ceva?  Va propun o lista de substante/lucruri care creeaza dependenta, cu rugamintea de a o completa sau corecta(daca este cazul):

– nicotina

– alcoolul

-cofeina

-unele medicamente(ex.diazepam)

– alimentele de tip fast-food

– dragostea

-sexul

-internetul

– shoppingul

-libertatea

-nefericirea. Se intampla ceva ciudat cu romanii, cred ca  avem gena nefericirii in noi. Prea suntem dependenti de drame si mizerii pe care le cautam peste tot cu inversunare, dar ne sunt si oferite in exces de intreaga mass media. Si ar fi bine daca ar fi fictiune, dar intalnim tragedii indiferent unde ne poarta pasii, la toti cei din jur. E ca si cum lumea s-ar feri sa impartaseasca lucrurile bune, pozitive care li se întampla de-un fel de teama de oprobriu public, de-o condamnare de genul ”cum iti permiti sa-ti fie bine, cand noua ne merge atat de greu, esti de-a dreptul indecent cu fericirea ta!”.

Opriti blogosfera, vreau sa cobor!

Mi-am permis s-o parafrazez pe Orry, pentru ca titlul blogului ei se potriveste perfect cu ceea ce simt eu de foarte mult timp, iar adaptat astfel, este relevant pentru situatia in care ma aflu de cand am fost nevoita sa iau fraiele in mana si sa ma ocup cu adevarat de propriul meu blog. Un blog pe care nu l-am dorit niciodata, pentru ca eram constienta ca nu sunt in stare sa-l tin. Cel putin nu la standardele visate de mine. Nu sunt genul care se complace in mediocritate, sunt o perfectionista si sunt si foarte orgolioasa, dar totodata imi cunosc bine limitele. Un blog presupune insa dorinta de a impartasi cu ceilalti gandurile, ideile, framantarile tale. Presupune comunicare, deschidere, talent si pasiune pentru scris, viata ta devenind in timp o carte deschisa in mainile celorlalti. Ori toate astea-mi sunt straine mie, eu fiind o introvertita prin excelenta, o persoana case-si apara cu dintii intimitatea. Cu toate ca uneori exista momente cand tare as avea nevoie sa-mi descarc sufletul, sa-mi exprim frustrarile pe o pagina de blog si eventual sa inchid pentru comentarii. 🙂 Dar nu pot s-o fac, pentru asta imi trebuie o noua blogosfera, unde sa nu ma cunoasca nimeni, unde sa fiu sigura ca nu ma gaseste nimeni din trecut, unde sa nu fiu judecata sau sa-mi fie rastalmacite cuvintele. Initial am deschis blogul din plictiseala, dorind sa-l tin exclusiv pentru materialele mele geografice. Scriam in alta parte si ma simtem excelent acolo, nu aveam de gand ca devin bloggerita, rolul de postatoare ma prindea de minune. Sincer, credeam ca voi imbatrani pe acel blog. Ce naiva… Viata avea insa alte planuri pentru mine, si iata-ma aici, in situatia de a scrie eu articole, lucru pe care-l refuzam cu inversunare in trecut, de fiecare data cand imi era propus. Asadar, cand visez cu ochii deschisi, visez la o noua blogosfera(a nu se intelege ca ma deranjeaza noile persoane pe care le-am cunoscut, dimpotriva), la mine fara trecut, la mine fara mii de regrete, la libertatea de a spune ce-mi trece prin cap fara teama ca cineva care ma cunoaste foarte bine sa ma citeasca, sa ma judece si sa-mi dea eventual replica. Nu vreau sa uit trecutul, pentru ca imi este imposibil, vreau ca el sa nu existe!