Tag Archives: Gaudi

2010 revine in forta!

Credeati ca in 2011 am scapat de cele mai apreciate, delicioase si asteptate articole din blogosfera? Ei bine nu, inca din prima zi a anului, Lilly si Vacitim s-au hotarat sa inaugureze oficial noul sezon de lepsute.

Raspunsuri Dragos:

1. Care a fost cel mai funny moment din 2010?

Golul lui Andrei Cristea (de 2-0, in meciul cu Steaua), atunci când Zapata a sutat atât de violent pe lânga minge de m-am trezit „cu piciorul lui in sufragerie”.

2. Care a fost cel mai nasol moment din 2010?

Prefer sa trec sub tacere acest aspect, ca e cam jenant. Sunt eu deschis – dar nici chiar asa!

3. Care a fost filmul anului 2010? Citește în continuare

Anunțuri

Dor de tine…dor de noi

De cateva zile tot aman din varii motive realizarea lepsutei despre lucrurile de care-mi este cel mai dor, primita de la strumfita cu esarfa.  Azi insa nu mai am niciunul, asa ca, sa vedem ce-o iesi.

1. Momentan imi lipseste apa calda, care de obicei in blocul meu se opreste cand ti-e lumea mai draga(adica atunci cand vrei sa-ti faci un dus) asa ca pentru un timp sunt blocata in casa. 😦 Ghinion as aprecia, pentru ca aveam planuri grandioase pentru ziua de azi. 😛

Deocamdata imaginea asta ramane un vis frumos…iar gandul ma duce instantaneu catre asa ceva:

2.  De cand si-au propus sa strabata lumea larga-n lung si-n lat, imi lipsesc nespus parintii. Trebuie sa recunosc ca viata cu ei era mult mai simpla si mai amuzanta. Imi este dor sa fiu iar fetita lor obraznica si rasfatata. 👿

3. De asemenea imi este teribil de dor de toate prietenele mele care au parasit pentru totdeauna Romania. Si nu sunt deloc putine, practic majoritatea. Drumurile nostre nu se vor mai intersecta niciodata, dar eu le voi purta mereu in suflet. Daca din intamplare citesc acest blog, poate se incumeta sa dea un semn de viata.

4.  De curand m-am despartit de un prieten drag, un om extraordinar, o persoana care mi-a fost alaturi timp de foarte multi ani. Relatia noastra nu mai poate fi refacuta, nu ne-am certat, dar pur si simplu am simtit ca fiecare isi dorea ceva de la celalat, exact acel lucru pe care nu eram in stare sa-l mai oferim. Poate rabdare, poate intelegere, poate… Iar vina imi apartine in intregime, abia acum realizez cat de mult imi lipseste.

Citește în continuare

Who wants to live forever

Vorbeam mai devreme cu o prietena (sa-i spunem asa, desi  termenul este putin exagerat), in timp ce ne indreptam spre casa, cat de greu este pentru un tanar roman sa-si gaseasca un  loc de munca in ziua de azi. Imi povestea ca dupa ce a lucrat timp de 10 ani pentru o companie, patronul a gasit de cuviinta s-o disponibilizeze. Cealalta varianta fiind reducerea salariului lui de 500 milione de lei(vechi)…evident neluata in calcul nici macar pentru o secunda.  S-a angajat apoi la o firma de cadastru unde lucrurile au mers perfect pana cand asociatii straini ai firmei au pus capat parteneriatului cu romanii, iar din acel moment,  cei din urma au decis neplata salariilor pe termen nelimitat. Dupa patru luni de zile in care nu si-a luat banii, fata a demisionat. In prezent este studenta la o a doua facultate si in cautare de un job bine platit. Mi-a marturisit ca s-a saturat de viata din Bucuresti, de Romania in general si tare ar vrea sa-si ia prietenul si sa plece undeva intr-o tara straina, unde ar fi dispusa sa lucreze chiar si intr-un domeniu total diferit de cel pentru care s-a pregatit patru ani de zile(noi doua suntem absolvente ale aceleiasi facultati), ar accepta si un job mai umil, dar mai bine platit. Zicea ceva de Germania, Suedia sau Norvegia. Stiind ca studiaza limba franceza la noua facultate, am intrebat-o de ce nu Franta. Si din vorba in vorba, tot analizand noi posibile destinatii europene, a venit vorba si de recent vizitata de catre mine Barcelona. Si atunci, fata m-a surprins placut cu o intrebare, nu inainte de a-si exprima admiratia netarmurita pentru Antonio Gaudi si operele sale celebre in toata lumea. Era curioasa sa stie la care dintre ele am ajuns si ce sentiment m-a incercat la vederea lor.  I-am explicat ca mai presus de geniul Gaudi, mai presus de creatiile sale incredibile, pe mine m-a impresionat omul, artistul Gaudi. Si, evident, gestul sau minunat. Probabil ca toata lumea cunoaste povestea acestui arhitect catalan, care si-a dedicat intreaga viata definitivarii  celui mai drag proiect al sau,  catedrala Sagrada Familia. Initial constructia acesteia s-a bazat pe finantarea din bani publici. Dar la un moment dat, banii publici au incetat sa mai vina, iar arhitectul, detinator pe atunci al unei averi impresionante, nu a pregetat nicio clipa si s-a folosit de ea pentru a continua constructia. Sagrada i-a inghitit insa toti banii, iar Gaudi a murit(in urma unui accident de tramvai) sarac lipit, singur, nestiut de nimeni. Citește în continuare

Ceea ce nu ne doboara ne face mai puternici

Asa sa fie?! Ne inghitim cele mai profunde frici, le inabusim cu mult autocontrol si alegem sa nu ne gandim la ele, sa nu le dam importanta, pentru ca asa nu se fac simtite si dispar, exact ca monstrii invizibili din camerele copiilor. Frica poate fi un sentiment groaznic, care paralizeaza orice posibila actiune. Ea ne poate afecta viata intr-o multitudine de feluri. Frica ii impiedica pe majoritatea oamenilor sa isi urmeze cu adevarat visele sau, si mai grav, sa si le exprime sau sa le scrie pe o bucata de hartie. Un studiu facut in SUA a descoperit faptul ca mai putin de 3% din cei chestionati au curaj sa isi scrie sau exprime cea mai mare dorinta.

Femeia moderna a ajuns sa se teama de tot mai multe lucruri; suntem toate victimele propriilor noastre proiectii, pe care fie le amplificam pana la o stare panica permanenta pentru ca realizam ca nu putem controla cu adevarat nimic, fie alegem sa le inabusim pana cand nici macar noi nu mai stim ca acele temeri guverneaza o parte din atitudinile si actiunile noastre. Temerile femeilor moderne sunt extrem de diferite; ele merg de la frica de singuratate si teama de abandon, la teama de a-si pierde atractivitatea, la teama de boala, de a nu pierde o sarcina sau un copil, la teama de a nu fi inselata.

Barbatii, cei mai neinfricati exponenti ai speciei noastre, cei care se avanta in razboaie, duc gunoiul la ghena după zece seara, se lupta cu atata inversunare pentru un loc de parcare… si multe altele, au si ei fricile lor. Insa, barbatii nu recunosc niciodata că le este frica de ceva. Iata cateva dintre ele:

frica de competitie. Barbatii, competitivi din nastere, au o frica la fel de nativa fata de ea. De ce? Pentru ca le e  foarte greu sa nu castige. Orice competitie presupune numai un castigator…

frica de respingere. Respingerea, indiferent de caz, atrage dupa sine, pentru majoritatea barbatilor, o  posibila sursa de depresie. Aproape orice barbat se crede superior celorlalti(ce bine ar face daca nu ar arata-o fatis, daca nu ar striga-o in gura mare cat e ziua de lunga) si respingerea lui inseamna acceptarea altuia. Ei nu suporta asta. Indiferent ca e vorba de o femei, un job sau orice ar fi, ei trebuie sa invinga, cu orice pret.

frica de frumusete. Desi frumusetea atrage si incanta privirile barbatilor, acestia se simt nesiguri in preajma ei. Barbatii sunt posesivi si autoritari si vor „sa detina” femeia pe care o curteaza. Dar o femeie frumoasa se face remarcata mai des si, deci, are si o paleta de selectie mult mai vasta. Fie ca doar flirteaza, fie ca este deja iubita lui, barbatul nu se simte sigur pe sine si este mereu in alerta. Cati barbati frumosi nu ati vazut pe strada la brat cu femei sterse, complet neinteresante, de cate ori nu v-ati intrebat, ce-o fi vazut la asta? Uneori caracterul, alteori situatia financiara, dar in cele mai multe dintre cazuri, raspunsul il aveti mai sus.

frica de inutilitate. Fie ca repara o priza sau pune mancarea pe masa, barbatul a fost mereu vanatorul tribului. In ziua de azi, femeile au inceput din ce in ce  mai mult sa obtina independenta fata de barbati pe acest plan si asta ii sperie. Ei sunt buni la asta, asta fac si asta sunt. Sunt in felul lor utili societatii, prin aportul financiar, prin indemanare. Acum femeile castiga si ele…si la o adica pot chema un electrician.

frica de nuditate. Da, si barbatii simt aceeasi jena atunci cand se dezbraca. ” Am oare prea mult par pe piept?”, „Oare am sosetele curate?”(imi amintesc de un fost prieten care atunci cand venea la mine dormea incaltat de teama sa nu-i miroasa picioarele) sunt intrebari pe care si le pune orice barbat cand isi da  jos tricoul in fata unei femei. Ei asteapta cu disperare o privire aprobatoare din partea femeilor, fara de care le-ar fi mult mai greu. Un studiu recent arata ca barbatii se uita de trei ori mai des in oglinda decat femeile(si tot de atatea ori fac si alte lucruri pe care ni le atribuie noua prin definitie).

frica de saracie. Desi isi doresc sa castige bine si sa aiba succes pe plan financiar, la majoritatea barbatilor acest lucru este obligatoriu. Ei gasesc in bani putere. Fara bani unui barbat ii este greu sa se simta”barbat”(si de cele mai multe ori au dreptate sa fie nesiguri pe aceasta calitate a lor :mrgreen: ). Mereu vor gasi o scuza reala sau nu, pentru a transmite mesajul: ” Nu am acum, dar o sa vezi tu ca eu am, de fapt, sau voi avea cat de curand”. Indiferent daca femeia de langă el sau prietenii accepta acest lucru fara rezerve, el tot se va simti incapabil fara bani.

frica de chelie. Parul reprezinta pentru multi barbati un semn al virilitatii si masculinitatii. Indiferent daca intereseaza pe cineva sau nu, barbatul chel va  fi mereu complexat de chestia asta, chiar daca ii sta bine!

frica de femei 👿 . Femeile gandesc si vad altfel lucrurile decat barbatii. Cred ca toti si-ar dori sa fie macar pentru o ora in pielea personajului interpretat de Mel Gibson in „Ce-si doresc femeile”…(imi amintesc ca la acest film am fost impreuna cu unul dintre cei mai frumosi barbati din Romania si din lume, el a ras non stop, iar eu nu am avut nicio reactie, ba mai mult, mi s-a facut rau si mi-am revenit abia dupa ce am iesit din sala). Pentru ca multi vad femeia ca un mister. Unii merg pe principiul „ce nu te omoara te face mai puternic”, altii sunt mereu tinuti in sah de femei pentru ca isi  doresc din  toata fiinta lor sa inteleaga si sa stie ce si cum gandesc femeile. Nu va imaginati vreodata ca veti reusi!

de lacrimile unei femei.  Se stie ca femeile plang si simt nevoia sa faca asta pentru a-si exterioriza sentimentele si pentru a se descarca. Barbatii stiu ce si cum, insa habar nu au cum sa reactioneze in astfel de momente. Unii exagereaza, incercand sa repare totul pe loc, promitand marea cu sarea. Altii ignora fenomenul si il trec la sertarul cu „lucruri femeiesti”. Un lucru este sigur, foarte putin barbati stiu cum sa gestioneze situatia in care o femeie plange din cauza lor.

Frica de orice i-ar putea aduce un repros de genul”nu esti barbat!”. Expresia „fii barbat!” nu este noua si stiti bine ce inseamna. Esti barbat, se astepta ceva de la tine. Nu poti oferi sau nu poti oferi cat are nevoie persoana respectiva… inseamna ca nu esti indeajuns…de barbat. Toti vor sa fie buni la „a fi barbat”.

sursele aici si aici

Care sunt temerile mele? Ei bine, in aceste momente am doar una sigura, (paralizanta, coplesitoare, incontrolabila) si cu toate ca recent ma dadeam viteaza (cred ca mai degraba imi faceam singura curaj), azi noapte am realizat ca e mai pregnanta si mai actuala ca niciodata. E vorba de frica de a zbura. Ar mai fi si teama de o vreme instabila, friguroasa, care sa nu-mi permita sa ma bucur de vacanta. Am citit ca temeratura maxima la Barcelona in urmatoarea saptamana va fi de 21 de grade C. 😦  In conditiile astea, nu tu baie in Mediterana, nu tu plaja, nu tu bronzat.  Turism cultural si atat.

Aici eu imi iau ramas bun, va doresc lecturi cat mai interesante, o saptamana presarata  numai cu momente frumoase, multa veselie si cat mai putine temeri.

Sa ne recitim sanatosi!

Coasta neimblanzita

Cu ceva timp in urma anuntam pe blog ca voi pleca in Spania. Si iata ca momentul „mult visat” a sosit.  Veti intelege catre sfarsit rostul ghilimelelor. De azi intr-o saptamana voi fi in Costa Brava. Zona din nordul Barcelonei care cuprinde Costa Brava si Costa Maresme este definita cel mai bine de cuvantul diversitate. Nci vorba de  peisaje uniforme sau un anume tip de vegetatie. O multitudine de imagini diferite: golfulete, plaje izolate, paduri de pini, zone stancoase se succed pe masura ce turistul avanseaza intr-o directie sau alta pe coasta.

Lloret de Mar este cea mai mare si mai animata statiune de pe Costa Brava si este renumita pentru numeroasele posibilitati de distractie si viata de noapte. Calella este una dintre primele statiuni turistice din Catalunia si capitala turistica a Costei Maresme. Plaja larga cu nisip granulat, echipamente adecvate si proximitatea orasului Barcelona fac din aceasta statiune locul ideal de petrecere a vacantei. Santa Susana este una dintre cele mai noi statiuni de pe Costa Maresme si  ofera o plaja larga, o atmosfera moderna si cele mai noi si mai confortabile hoteluri.

Intalnirea cu toate aceste locuri, cu Spania insasi, ma lasa indiferenta, nu-mi provoaca nici cea mai mica emotie.  Tarmurile dantelate cu golfulete limpezi nu-mi spun nicio poveste, stancile maiestoase nu-mi dau fiori, iar coastele salbatice scaldate de soare nu ma ispitesc sa ma odihnesc pe nisipul auriu. Castelele romantice nu ma invita sa le trec pragul, marea, in diferitele ei ipostaze, fie rostogolindu-se bland si suspinand pe tarm, fie spumegand in furia furtunii, altadata o sursa a vietii, va fi acum o sursa de  nemarginita tristete si desertaciune. Nici briza nu va reusi sa-mi alunge gandurile istovitoare si nici soarele sa-mi incalzeasca sufletul impietrit. Doar la 60 de km distanta, Barcelona lui Gaudi, atat de laudata si admirata, desemnata cel mai frumos oras european,  nu va reusi sa-mi straneasca interesul, iar farmecul ei va incanta alte inimi. Ironia sortii, altadata terifiata de posibilitatea zborului cu avionul, aceasta perspectiva ma lasa acum rece. Am devenit dintr-o data mult prea curajoasa sau prea indiferenta, gata de a infrunta senina moartea.

Sunt curioasa care va fi discursul la intoarcere…