Tag Archives: ganduri

La Multi Ani, 2011!

Buna dimineata, dragi prieteni. La Multi Ani!, intai de toate. Buna dimineata si tie, tinere 2011. Azi noapte, la 12 fix, ai intrat navalnic in viata mea, m-ai luat pe nepregatite (imi cautam paharul de sampanie) si pana sa ma dezmeticesc, te-ai instalat comod la masa, ca un adevarat oaspete de onoare, cel mai asteptat, cel mai invocat, cel caruia toata lumea ii avea numele de buze, cel in care ne puneam cu totii sperantele si caruia ii incredintam visurile noastre cele mai tainice. Sa fii bun cu noi, auzi? Sa nu ne dezamagesti, sa ne oferi zile senine, pline de zambete si culoare, de iubire si frumos. Sa alungi iarna din suflete si s-o inlocuiesti cu o dulce si eterna vara. Sa fii darnic cu cei singuri, sa le aduci prieteni buni si calzi alaturi, iar celor saraci sa le dai o mana de ajutor, sa fii milos si sa-i vindeci pe cei bolnavi, sa ai grija de copiii de pretutindeni, sa ne dai tuturor sanatate, energie, vitalitate, rabdare si incredere intr-o viata mai usoara si mai buna. Pe mine vreau sa ma plimbi in Franta, vreau sa vad in sfarsit Parisul, sa-mi aduci mai repede primavara, ieri au fost -10 grade si m-am cam saturat de ger, te rog sa-mi dai o iubire frumoasa, sincera, adevarata numai si numai pentru mine, intelegere si armonie la serviciu, colegi simpatici si amuzanti, o casuta mica, mica intr-o padure de brazi pentru Dragos, iar pentru prietenii acestui blog, iti cer 2011, sa fii cel mai bun an din viata lor de pana acum. Citește în continuare

Sunt un pacatos, Parinte !!!

Trista si deprimata ca inca nu a venit si la mine Mosu’ (cu multe cadouri), decisa sa inchid calculatorul si sa merg sa platesc ultimele facturi din an, am mai intrat o data pe mail. Ei bine, aici ma astepta o poezioara tare simpatica, care m-a binedispus instant. Stiam eu de ce-mi place Minulescu. Iata despre ce e vorba:

SUNT UN PACATOS, PARINTE !!!

I. Minulescu

La parintele Vintila
Vine-Arvinte, cam sfios
Si se roaga: – Fie-ti mila
De un suflet pacatos!

Chiar in saptamina mare
Cind tot omul e smerit
Si posteste cu-ndurare,
Uite, am pacatuit !

-Ai furat ? intreaba popa
-Nu, prea sfinte! Fara vrere
M-am dat raului si hopa
In gradina c’o muiere ! Citește în continuare

Protejat: Rugaminte

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

Blogoterapie

Cu multi ani in urma, intr-o dimineata de toamna tarzie, ma aflam in fata ambasadei Finlandei(tara pentru care de mica facusem o usoara fixatie, banuiesc ca datorita numelui sau romantic,  de acum va este arhicunoscuta pasiunea mea pentru lacuri, golfuri, insule, canale, peisaje lacustre, iar faptul ca am ajuns la un moment dat sa lucrez in sediul reprezentantei diplomatice a  acesteia in Romania, mi s-a parut  o coincidenta mult prea stranie) si ma uitam usor circumspecta, cum trei indivizi cel putin dubiosi din punctul meu de vedere, incercau sa intre in cladire. Unul dintre ei,  un batranel desprins parca din povestirile cu profeti sau vindecatori celebrii, insotit fiind de doua (mult) prea tinere fete, a intrat in vorba cu mine, dorind anumite informatii despre programul institutiei. Din vorba in vorba am inteles ca are anumite puteri si l-am rugat sa ma descrie in cateva cuvinte,  sa-mi spuna cum ma vede el, ce ma asteapta in viitor, ce parere are depre mine. Oricum imi parea ireal totul, dar curiozitatea m-a facut sa astept cu interes analiza lui. Dupa ce m-a masurat din cap pana-n picioare, mi-a spus doar atat: sa nu lasi sa treaca o zi fara sa scrii ceva, nu conteaza cat de putin, dar sa scrii. Evident, nu am inteles nimic, nu i-am urmat sfatul, nici nu avea cum, nu tineam un jurnal intim, scriitoare nu eram, internetul nu aparuse inca la noi, la facultate nu mergeam, unde si de ce sa scriu?

Fara sa vreau, peste timp, am indeplinit profetia acelui batran. Citește în continuare

Cromoterapie

De ce a trebuit sa faca ea asta? O detest!  A venit pe furis, mi-a patruns in suflet si,  pe deasupra, mi-a furat si ce aveam mai de pret: libertatea. Mi-a daruit in schimb o ploaie de responsabilitati, un vant al schimbarilor si o bruma de speranta. Interminabila mea  vacanta a plecat pe un norisor diafan spre zari mai senine si am ramas  incremenita, bulversata, incapabila sa fac un  gest  cat de mic, s-o impiedic cumva sa nu ma paraseasca, privind cum adorata vara imi spune nemilos si indecent de nepasator un scurt adio. Nici macar anotimpurile nu mai sunt ce erau odata…si in acest moment nimic nu ma mai poate consola.  Inevitabilul s-a produs si nu-mi ramane decat sa incerc sa accept ca nu e cale de intoarcere. Imi este greu, imi va fi greu, sunt sigura  de asta, pur si simplu o simt. Incerc sa nu ma mai gandesc, dar imi este imposibil si o stare de nervozitate si neliniste pune stapanire pe intraga-mi fiinta.  As apela la meloterapie, dar asta ar insemna sa abuzez, ar mai fi talasoterapia, care mereu da rezultatele scontate, cel putin in cazul meu, dar marea, nisipul, soarele, namolul, algele sunt mai departe ca niciodata in aceste momente. Asa ca nu-mi ramane decat sa recurg la cromoterapie. Dar si aici e o problema.  Una destul de mare. O sa intelegeti la sfarsit de ce.

Se spune ca daca esti nervos sau nelinistit trebuie sa apelezi cu incredere la portocaliu sau ruginiu. Este o nuanta care sugereaza siguranta si linistea. Ei da, dupa ele am tanjit eu intreaga viata. La care as putea adauga stabilitatea.  Mai ales in astfel de momente dificile.

Daca sunteti bantuit de ganduri negative Citește în continuare

My inspiration

O dimineata racoroasa de vara la munte, intr-un cadru maiestuos, ce imbina solitudinea si vesnicia crestelor cu incantarea delicata a unor bogate vai inverzite, cu pajisti alpine impanzite de flori, in aer  mireasma de crini, violete si gentiene, acompaniate de spectacolul unic oferit de irezistibile cascade de clestar ale caror ape cobora vioaie si proaspete îndreptandu-se nerabdatoare si indragostite spre lacuri de safir; plajele parasite, fie  golfuri adapostite in causul zimtat al promontoriilor de lava, fie campii intinse de nisip auriu maturat de brizele oceanice, cu stanci abrupte in fundal, marginite de talazuri, in ceas de seara cand apusul iti arde sufletul si iti coloreaza trepidant simturile; oceanul, sursa vietii, fie rostogolindu-se bland si suspinand pe tarm, fie spumegand in furia furtunii; un labirint de stradute inguste, subtiri, ale unui oras vechi, medieval, uitat parca de timpul necrutator, transformat intr-o enclava de bistrouri si galerii, inconjurat de ziduri de culoare ocru si obloane turcoaz si un mic dejun linistit pe terasa umbroasa a unei cafenele; campuri de lavanda  si nesfarsite plantatii de maslini, imbatatoare arome mediteraneene de ierburi, cimbru, rozmarin, mimoze si pini; casele cu frontoane triunghiulare, morile de vant si canalele ce alcatuiesc vestitele peisaje olandeze,  toate constituie sursele mele de inspiratie.

Dar mai presus de ele, ceea ce ma inspira cu adevarat sunt gandurile voastre, opiniile expuse zilnic, intr-un mod original, de  prietenii acestui blog. Citește în continuare

Mersul pe carbuni aprinsi

Motto:  Reporter: „How did you find America, John?”

John: „Turn left at Greenland”

Un articol „3 in 1”

  1. Explicatia motto-ului.

Dialogul cu pricina l-am auzit pentru prima data reprodus de Florian Pittis la „Poezia muzicii tinere”, in urma cu multi ani. Când componentii grupului Beatles au ajuns prima data in America, in 1964, au fost perceputi de reporterii locali ca niste pustani si, intr-un acces paternalist, reporterii cu pricina au simtit nevoia sa ii mângâie usor pe crestet (cum ar veni) si sa le puna intrebari tâmpite. Numai ca nu stiau cu cine au de-a face….Si ceilalti (Paul, Ringo, George) au dat raspunsuri ironice, dar ne indepartam de subiect. Raspunsul din motto apartine lui John Lennon si pentru mine are doua semnificatii. Prima e apropiata de sintagma „oul lui Columb” si inseamna sa faci un lucru pe care oricine il poate face, dar exista un numar infim de oameni carora le trece prin cap asa ceva. Sau care au curaj pentru asa ceva. Iar a doua – cum sa dai un raspuns ironic, scurt si spumos unei intrebari care se vrea smechera. In cazul acestui articol ne vom ocupa de prima semnificatie – „just do it”.

2. Preambul

Acum ceva vreme eram la un party in casa unei prietene, Ofelia. Motivul teoretic era ziua sotului ei, dar la Ofelia nu era nevoie de motive; tot timpul era câte un party, mereu avea tot felul de prieteni in jurul ei. La un moment dat se deschide usa si apare un grup mai aparte: 3 baieti si o fata. Era vara. Fata era blonda, imbracata in niste pantaloni strâmti albi (cred ca de in) si o bluza alba. Purta sandale. Iar ochii….multa vreme mi-a fost greu sa-i uit, desi atunci i-am vazut prima si ultima data. Un cenusiu-albastru metalic, de obersturmbannführer  SS. Efectiv simteai ca-ti ard retina daca-i priveai in mod direct, ba chiar iti aparea din senin un gust metalic. S-au asezat discret intr-un colt si au inceput sa povesteasca de-ale lor. La un moment dat, intâmplator, m-am asezat lânga ei. Grupul dadea dovada de o coeziune interna foarte puternica, dar de nedefinit. Nimeni nu parea sa aiba in mod clar vreo legatura diferita, intre ei domnea o buna intelegere omogena si ingrozitor de nefireasca. Iar fata…fata nu parea sa apartina vreunuia din ei in mod cert. Era una de-a lor si o tratau ca atare. Erau practicanti de sporturi pe care le-am putea cataloga ciudate, faceau parasutism, diving….nu e asa simplu. Si n-o faceau din când in când, asta era modul lor de viata. Ea era singura dintre ei care mai avea o experienta in plus la activ: mersese cu picioarele goale pe carbuni incinsi. Firma la care lucra pregatise un fel de team building care includea si aceasta proba iar ea, impreuna cu foarte putini colegi, se oferisera sa faca acest act de curaj. Restul colegilor, oripilati, n-au facut altceva decât sa priveasca de la minimum 10 metri distanta. Instantaneu m-am uitat la picioarele ei. Imi era cu neputinta sa cred ca niste picioare atât de mici, delicate si perfecte, cu unghiile pictate de natura intr-un roz atât de copilaresc, au putut fi supuse unui asemenea supliciu fara nicio urma vizibila. La un moment dat a inceput un blues. Reusind sa-mi depasesc timiditatea, am invitat-o la dans. A acceptat. Nicio tensiune. Se misca perfect. Am intrebat-o daca e adevarat ce a povestit, daca a mers pe carbuni aprinsi. Da, desigur, dar nu e nicio filozofie, „just do it”. Bine, dar…a facut vreo pregatire psihologica inainte? A alergat pe carbuni sau s-a deplasat lent? Erau chiar incandescenti carbunii? Uite ce, mi-a spus, in felul asta n-ai sa reusesti niciodata. Pui prea multe intrebari. Evident, observatia cu pricina mi-a turnat plumb in picioare. Vezi ca nu esti pe ritm, m-a taxat la un moment dat, ceea ce m-a derutat si mai mult; nici nu stiam ca trebuie sa am un ritm, era un blues! Sau nu era blues?!?!? Am asteptat finalul izbavitor cu o dorinta mai mare decât a unui boxer in corzi.

La fel de nebagat in seama cum venise, grupul a plecat dupa putina vreme. Am intrebat-o pe Ofelia cine sunt. A!, niste prieteni de-ai mei. Niste ciudati, stii cum sunt toti prietenii mei…Stiam. Ca doar si eu eram un prieten de-al Ofeliei….

Vremea a trecut. La un moment dat insa mi-am amintit de ideea cu carbunii aprinsi. Am intrebat-o pe Ofelia pe unde mai sunt prietenii ei. Nu puteau fi contactati. Faceau alpinism pe undeva prin Africa….Dupa inca o perioada, toate contactele disparusera. Nu mai puteau fi gasiti.

3. Si ca sa fim totusi on-topic,

Ei bine, pâna in acest moment n-am reusit sa merg pe carbuni aprinsi. Dar am incercat sa contactez persoane care au facut-o si n-am reusit nici asta. Parca au intrat cu totii in pamânt.

Intr-un articol precedent imi manifestasem incântarea pe care am avut-o atunci când am observat ca, interesat fiind de un subiect, Universul „comploteaza” sa-ti aduca informatiile.

Nu si de data asta.

Omul se naste de la mama natura cu doua frici, mari si late: frica de inaltime si frica de zgomot. Celelalte frici, printre care si frica de foc, sunt induse fie prin experienta directa, fie prin mesajele repetate ale parintilor care reusesc sa-ti patrunda in subconstient. Dar in majoritatea covârsitoare a cazurilor e vorba de experienta directa, pentru ca imi e greu sa cred ca exista vreo persoana care sa nu se fi ars intr-un mod mai mult sau mai putin neplacut.

Cu toate ca fricile initiale „se vindeca” destul de repede (mai putin cazurile relativ patologice), una din cele mai acerbe frici ramâne cea legata de foc. Si totusi exista oameni care forteaza limitele si in acest caz. De la incercari (sa le zicem) soft precum cele de la team-building, pâna la experienta „hard” a calugarului budist Thich Quang, anumiti indivizi vor sa demonstreze ca si aceasta frica poate fi invinsa. Ce-i impinge oare sa faca acest lucru (evident, vorbim aici de experiente autoimpuse)? Si cum se explica ceea ce se intâmpla atunci când mergi pe carbuni incinsi? E vorba de mult laudata si neinteleasa „gândire pozitiva” sau e vorba de o explicatie 100% stiintifica? De ce unii din „temerari” se ard si altii nu? E ceva care are legatura cu modul de gândire sau exista o explicatie de natura fizica?

Trebuie sa mentionez ca n-am gasit o opinie „asa si-asa”. Taberele ori se ignora reciproc, ori se persifleaza.

Sa dam cuvântul unora din cei care au studiat problema. Si incercam sa luam exemple din ambele parti, pentru o mai justa judecata.

In „Biologia credintei”, Bruce Lipton e convins: energia gândurilor sta la baza faptului ca poti merge pe carbuni incinsi fara sa te arzi. „Gândurile – energia mintii – influenteaza direct modul in care creierul fizic controleaza fiziologia corpului”. Cei care isi directioneaza gândurile in mod corect nu se ard, iar „ezitantii’ se ard. Bruce da si un citat relevant din Henry Ford: „Daca crezi ca poti, sau daca crezi ca nu poti….ai dreptate”.

Intreaga carte a lui Bruce, perfect argumentata in mod logic, converge catre suprematia energiei (deci a gândului) asupra materiei (deci a corpului). Mecanismele de semnalizare energetica – zice el – sunt de o suta de ori mai eficiente in transmiterea informatiei din mediu decât semnalele fizice, cum ar fi neurotransmitatorii.  In plus…daca stii cum sa gândesti, atunci se formeaza un strat energetic protector intre corp si mediu care te fereste de riscul arsurilor.

Bruce Lipton nu vorbeste din proprie experienta in legatura cu mersul pe carbuni incinsi, ci din a altora.

„Aiureli!”, sare Michael Shermer din „De ce cred oamenii in bazaconii”. Gândurile n-au nicio treaba, e vorba de un fenomen pur fizic si destul de simplu (am observat in mai multe rânduri asta, se tot accentueaza faptul ca toate explicatiile sunt „simple”, pentru a lua cât mai mult in derâdere „adversarul”, pe principiul „pai astia nu sunt in stare nici macar sa inteleaga chestii elementare, ce pretentii sa mai avem de la ei?”). In seara zilei de 16 mai 1996 el chiar a facut-o, a calcat cu picioarele goale pe carbuni incinsi in cadrul unei emisiuni. Inainte de asta primise insa asigurari de la Bernard Leikind, specialist in fizica plasmei (care si el a mers cu picioarele goale pe carbuni incinsi) ca nu are ce sa i se intâmple, chiar daca temperatura in mijlocul carbunilor e de 400 de grade Celsius (dar se poate ajunge si la 1.000 grade Celsius). De ce? Carbunii au o conductivitate termica relativ scazuta si, daca parcurgi distanta suficient de repede (el a parcurs-o in 3 secunde), nu patesti nimic. De când incepi si pâna la final trebuie sa fii in permanenta miscare. E ca si in cazul unei prajituri in forma de metal abia scoasa din cuptor – daca atingi prajitura, care are conductivitate scazuta, nu te arzi; daca atingi forma de metal insa….

O alta explicatie stiintifica are la baza stratul izolator dintre corp si carbune produs de efectul Leidenfrost (mai multe aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Leidenfrost_effect). Apoi, trebuie avut grija cum e facut „patul de carbuni”. In principiu, inainte de experiment, carbunii sunt acoperiti cu cenusa (iar cenusa e un izolator termic). In plus, carbunii au forma neregulata, contactul cu talpa facându-se pe o suprafata mica.

Deci Michael a facut-o fara sa psalmodieze, fara sa mediteze si fara alte chestii de genul acesta intrucât, zice el si o tot repeta, mersul pe carbuni incinsi n-are legatura cu puterea mintii.

„Just do it”

DAR – ma intreb si va intreb – faptul ca reusesti sa depasesti o asemenea bariera psihologica si risti sa-ti infrunti una din cele mai grozave temeri, nu e suficient sa se numeasca „gândire pozitiva”? Adica de ce trebuie persiflat un asemenea act de vointa doar pentru ca poate fi explicat, eventual, prin „fizica simpla”? De ce trebuie ironizat cineva doar pentru ca abordeaza aceeasi problema pe alta cale? Ce a facut Bernard cu Michael nu e tot un fel de „pregatire psihologica”, asa cum fac instructorii cu elevii lor atunci când le vorbesc de puterea gândirii pozitive? Ar mai fi mers Michael pe carbuni incinsi daca Bernard nu i-ar fi explicat „pe limba lui” cum stau lucrurile? Ma indoiesc!

Sa-l lasam pe Michael Shermer sa ne explice el cum e cu fachirii si team-building-urile. O experienta insa ca a lui Thich Quang n-are cum s-o explice prin niciun fel de fizica, fie ea simpla sau complicata.

0 Concluzii

Dupa cum vedeti, acest articol e compus din mai multe parti, astfel incât sa vorbiti on-topic aproape indiferent de subiect. Despre muzica. Despre petreceri. Despre sporturi extreme. Adica despre orice sport, având in vedere ca, in lumea de azi, trecerea pe zebra, pe verde, a ajuns un fel de sport extrem. Sau….puteti sa alegeti sa nu vorbiti deloc.

Dar mi-ar placea sa stiu daca a existat in viata voastra un anume eveniment care v-a marcat. Ceva ce erati convinsi ca nu puteti face si pâna la urma ati facut.

Fire Walk with Me (Questions In a World of Blue)

Autor: Dragos

Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face!

Am preluat de la Alexandra o lepsuta despre principii de viata. Kind of funny, as aprecia pe moment, de vreme ce singura deviza dupa care-mi ghidez viata e „fac ce vreau, dar stiu ce fac”. :mrgreen:   Totusi, hai sa incercam un fel de clasament al celor 10 principii sanatoase de viata pe care eu le imbratisez si urmez cu strictete. 😛

1. Be open-minded, modest and don’t judge anyone!

2. Nu cere un lucru pe care  nu-l poti oferi.

3. Daca vrei sa fii fericit o clipa, razbuna-te, daca vrei sa fii fericit o viata, iarta!

4. Lupta intotdeauna corect.

5. Daca cred in Dumnezeu si nu exista nu pierd nimic, in schimb daca nu cred si EL exista, atunci am pierdut totul.

6. E in zadar sa vorbesti celui care nu vrea sa te asculte.

7. Nu intotdeauna trebuie sa intoarcem pagina, uneori trebuie sa o rupem.

8. Zambeste. Ca replica la momentele in care esecurile ti se vor parea insurmontabile, goneste tensiunea si ingrijorarea excesiva prin ras, eliberandu-ti astfel mintea si gandeste clar solutia optima. Nu te lua niciodata prea in serios.

9. Fiecare zi e un dar special de la Dumnezeu si cu toate ca viata poate sa nu fie intotdeauna dreapta, nu trebuie sa permitem durerii si obstacolelor sa ne otraveasca atitudinea, planurile si viitorul. Nu vei avea castig de cauza atat timp cat esti imbracat cu haina urata a compatimirii de sine. Nu fa asta niciodata, intotdeauna exista o cale mai buna, ai grija s-o descoperi!

10. Vei avea parte de un lucru atunci cand vei crede in el.

Principiul meu absolut de viata este chiar  titlul articolului.

Iar in final 10 lectii pentru a trai experienta umana
de Cherie Carter-Scott

Regula nr. 1 : Vei primi un corp

Chiar daca iti iubesti corpul sau nu, este al tau pentru toata viata, asa ca accepta-l.
Ceea ce conteaza este inauntrul tau.

Regula nr. 2 : Vei primi lectii

Viata reprezinta o experienta continua de invatare, fiecare zi aducand oportunitati de a invata mai mult. Invatarea acestor lectii reprezinta cheia catre descoperirea si implinirea propriei tale vieti.

Regula nr. 3 : Nu exista greseli, exista doar lectii

Evolutia ta catre intelepciune este un proces de experimentare, incercare si greseala, asadar inevitabil lucrurile nu vor merge intotdeauna conform planului sau vor iesi exact asa cum vrei tu. Compasiunea este remediul pentru judecata aspra a noastra si a celorlalti. Iertarea nu este doar divina, ea reprezinta comportamentul prin care se sterge un gol emotional. A te comporta etic, pastrandu-ti integritatea si cu umor in special capacitatea de a rade de tine si de propriile tale greseli confirma faptul ca greselile sunt doar lectii pe care trebuie sa le invatam.

Regula nr. 4 – Lectia se repeta pana cand este invatata

Lectiile se repeta pana cand sunt invatate. Ceea ce se manifesta ca probleme si
provocari, neplaceri si frustrari sunt lectii : acestea se vor repeta pana cand le vei accepta si invata. Constientizarea si abilitatea ta de a face schimbari sunt elemente necesare pentru invatarea acestei reguli.
Fundamentala este de asemenea acceptarea faptului ca nu esti o victima a
circumstantelor sau a sortii -cauzele trebuie recunoscute; altfel zis: totul se intampla raportat la modul tau de a fi si la comportamentul tau. A invinovati pe altcineva pentru propriile tale probleme este un mod de a scapa si de a nega; tu singur esti responsabil pentru tine si pentru ceea ce ti se intampla. Rabdarea este necesara, schimbarea nu vine peste noapte, asa ca acorda timp schimbarii.

Regula nr. 5 : Invatarea este un proces continuu

Cat traim invatam. Intra in ritmul vietii, nu i te impotrivi. Asuma-ti angajamentul de a invata si de a schimba : fii suficient de umil pentru a-ti recunoaste propriile slabiciuni, si indeajuns de flexibil pentru a te adapta, pentru ca rigiditatea va nega libertatea noilor posibilitati.

Regula nr. 6 : Acolo nu inseamna mai bine decat aici

Celalta parte a dealului s-ar putea sa fie mai verde decat a ta, dar existenta ta acolo nu garanteaza fericirea eterna. Fii recunoscator si bucura-te de ceea ce ai si de calatoria ta. Apreciaza mai bine ceea ce este bun in viata ta, decat sa acumulezi lucruri care nu te vor conduce catre fericire. Trairea in prezent te ajuta sa obtii pacea.

Regula nr. 7 : Ceilalti sunt oglinzi ce te reflecta pe tine

Iubesti sau urasti ceva la o persoana raportat la ceea ce iubesti sau urasti la tine. Fii tolerant; accepta-i pe ceilalti asa cum sunt si straduieste-te sa constientizezi; straduieste-te sa te intelegi si sa percepi obiectiv propria ta persoana, gandurile si sentimentele tale.
Experientele negative sunt oportunitati de a vindeca ranile pe care le ai. Ajuta-i pe ceilalti, si astfel te vei ajuta pe tine. Unde ai fost incapabil sa-i ajuti pe ceilalti este un semn ca nu raspunzi corespunzator propriilor tale nevoi.

Regula nr. 8 : Ce se intampla cu viata ta este alegerea ta

Detii toate uneltele si resursele de care ai nevoie. Ceea ce faci cu ele depinde de tine. Asuma-ti responsabilitatea asupra ta. Invata sa renunti atunci cand nu poti schimba lucrurile. Nu te enerva : gandurile amare iti intuneca mintea. Curajul este in fiecare dintre noi : foloseste-l atunci cand trebuie sa faci ceva bun pentru tine. Cu totii avem o putere innascuta si un spirit aventuros pe care ar trebui sa le folosim pentru a imbratisa ceea ce urmeaza.

Regula nr. 9 : Raspunsurile sunt la tine

Ai incredere in instinctele tale si in sentimentele tale, chiar daca le auzi ca o voce slaba sau daca apar ca o sclipire de moment. Asculta-ti sentimentele ca si cum ar fi sunete. Vezi, auzi si ai incredere. Foloseste inspiratia innascuta.

Regula nr. 10 : Vei uita toate acestea la nastere

Toti ne nastem cu aceste capacitati : primele noastre experiente ne conduc intr-o lume fizica, departe de sentimentele noastre, acestea devenind nehotarate, cinice si lipsite de credinta si incredere.

Cele 10 reguli nu sunt porunci, ele sunt adevaruri universale care se aplica tuturor.

Cand te ratacesti, apeleaza la ele. Ai incredere in puterea spiritului. Aspira catre intelepciune : aceasta este ultima incercare a vietii si nu cunoaste limite in afara acelora impuse de tine.

Sunt curioasa dupa ce principii isi conduc viata urmatorii: Dragos FRD, Happygirls, Crisuadi, Adakiss, Danny, Klausen, Madalina, Paul, Orry, Cristina.

Daca e joi…e leapsa!

Vi s-a intamplat vreodata sa cutreierati blogosfera si sa intalniti oameni care sa va surprinda cu anumite filosofii de viata, conceptii, ganduri identice cu ale voastre? Sa coincida atat de tare ideile exprimate intr-un articol cu propria viziune despre o tema anume sau despre viata in general incat sa exclamati uimit: hm, parca as fi scris eu asta!  Sa va regasiti total in raspunsurile unui strain la intrebarile dintr-o leapsa? Exact asta am patit eu cand am ajuns din intamplare pe blogul unei tinere, atrasa de pozele acesteia realizate cu ocazia vizitei la un spa din alt oras.  Rasfoind acest blog, am dat peste o leapsa pe care nu o mai vazusem niciodata si la care raspunsurile  pareau  date de mine. Mai sa fie!, imi zic, si ma gandesc la o posibila preluare a lepsei pentru a fi tratata(evident diferit) si  aici pe blog. Ceea ce se  si intampla acum, pentru ca respectiva chiar indemna pe toti eventualii doritori sa faca acest lucru. Asadar:

Zodia: Capricorn – Concretizez material toate gandurile creatoare utile revelatiei functiei mele interioare si mi le asum cu toata libertatea.

As vrea: sa fiu mereu senina ca o zi de vara

Pastrez: toate cursurile, cartile si caietele din facultate

Mi-as fi dorit: un drum mai drept, mai lin, fara atatea piedici si obstacole

Nu-mi place: sa fiu judecata, criticata

Ma tem: de tot si de nimic, de curgerea ireversibila a timpului

Aud: furia valurilor marii cand se sparg de stanci, fosnetul vantului printre trestii, chemarea inimilor frante, poezia nescrisa a amurgurilor violete

Imi pare rau: cand raman incremenita intr-un proiect falimentar

Imi place: sa-mi indeplinesc visuri pe care le credeam irealizabile, la care nici nu indrazneam sa ma gandesc.

Nu sunt: o fata rea si regret enorm

Dansez: rar

Niciodata: sa nu te lasi doborat, invins, sa nu renunti la idealuri

Par: ceea ce nu sunt

Plang: de nervi(uneori), de ciuda, de dor

Nu-s intotdeauna: hotarata

Nu-mi place la mine: delasarea

Sunt confuza: cand ma trezesc brusc dimineata din somn, cand sunt pusa in fata faptului implinit, cand cineva imi face o surpriza neplacuta

Am nevoie: de dragoste, intelegere, sprijin, afectiune

Ar trebui: sa nu gandesc niciodata negativ

Evident ca nu puteam da aceleasi raspunsuri ca fata de la care am preluat  leapsa. Pentru conformitate va arat acum originalul(unde ma regasesc in proportie de 95%).

Zodia: rac… capul in nori si privirea inainte sau inapoi.

As vrea: sa ma bucur..de tot.

Pastrez: amintiri.

Mi-as fi dorit: sa fiu mai curajoasa.

Nu-mi place: cand lucrurile nu ies cum vreau eu

Ma tem: de esec

Aud: doar o parte.si de multi ori ce vreau.

Imi pare rau: cand lucrurile se termina.

Imi place: sa ma incalzeasca soarele, sa simt marea aproape, sa merg desculta pe nisip, sa citesc o carte, sa am un brat de lalele, sa petrec timpul cu oamenii dragi, sa ma bucur de lucruri mici.

Nu sunt: power puff girl,dar mai incerc.

Dansez: in fiecare zi, in camera mea.

Niciodata: niciodata sa nu spui niciodata;

Par: cateodata aroganta sau prea independenta,altadata un copil.

Plang: de dor si atunci nu stie nimeni..

Nu-s intotdeauna: puternica.

Nu-mi place la mine: ca ma iau prea in serios.

Sunt confuza atunci cand trebuie sa imi dau seama ce vreau.

Am nevoie: de oameni si de dragoste.

Ar trebui: sa fiu mai relaxata decat sunt acum.

Mi-ar placea sa aflu de ce anume au nevoie si de ce se tem urmatorii: Dragos FRD, Happygirls, Black Angel, Un nou sens, Danny, Orry, Alina, ChocolatFollie, KirstDay, Diana, Ada Pavel, Strumfita cu esarfa, EuropeanDeity

Autor: Nice

The Aloha Spirit

 

Filosofia aloha:

„Lumea este ceea ce credeti ca este.”
„Nu exista limite.”
„Energia curge acolo unde este indreptata atentia.”
„Acum este momentul puterii.”
„Toata puterea vine dinauntru.”
„Efectivitatea este masura adevarului.”

O bijuterie pierduta in imensitatea Oceanului Pacific. Un spatiu polineziano-asiatico-american cu influente latine, europene si nu numai. O inlantuire a contrariilor: luxurian si frust, modern si stravechi, simplu si exotic. Hawaii. Si precum fatetele unei pietre pretioase, insulele aflate in componenta ei se disting prin trasaturi inimitabile. Oahu este ametitoare, trepidanta, sofisticata si rustica, Maui este visatoare, Insula Mare este usor barbara, cu spatii excedentare si plina de energie creativa. Statiuni luxoase au inmugurit din obsidianul calit in inima vulcanilor. Kauai este batrana, inteleapta si verde. Molokai sfideaza timpul, incapatanandu-se sa ramana in afara tendintelor, si tocmai in aceasta detasare rezida farmecul ei.  Cei care doresc sa descopere toate tipurile de piesaj – incluzand vulcani, deserturi, coaste insorite, varfuri inzapezite de munte, paduri de ferigi si curcubeie – se vor indragosti cu siguranta de Hawaii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dar mai presus de un spatiu geografic, Hawaii reprezinta un spirit. Spiritul Aloha.

Aloha este un cuvant delicat, inzestrat cu forta de a contura o viata. Este singurul cuvant care diferentiaza Hawaii de orice alt loc din lume, dand multor rase posibilitatea de a se aduna laolalta si de a trai pasnic, nu doar tolerandu-se, ci si bucurandu-se de atmosfera de sarbatoare si apreciere reciproca. Cand spui Aloha admiti ca va aflati in prezenta lui Dumnezeu, astfel incat cuvintele, gandurile si faptele voastre trebuie sa fie neprihanite. Nu este un cuvant usor de tradus, cu toate ca defineste si contine esenta unei natiuni. Analizand radacinile sale, alo inseamna „in prezenta(cuiva)”, iar ha este „suflarea vietii”, cu referire la darul divin. Pilahi Paki a definit aloha litera cu litera:

A este akahai, bunatate

L este lokani, unitate

O este oluolu, farmec

H este haahaa, smerenie

A este ahonoi, rabdare

Oamenii se tem de disparitia spiritului aloha. Ca orice alta relatie, aloha implica grija si angajament. Reflecta sufletul unui om si al unei societati. Pentru a practica aloha, trebuie mai intai sa te respecti pe tine insuti. Este un cuvant datator de viata.

Cred ca in momentul de fata, mai mult ca oricand, noua, romanilor, un astfel de spirit ne lipseste. O forta care sa ne uneasca, pentru ca suntem atat de dezbinati. Care sa ne faca mai buni, pentru ca invidia si rautatea ne-au invadat sufletele si le macina incet , dar sigur. Care sa ne faca mai rabdatori, atat cu noi insine cat si cu ceilalti. Care sa ne redea respectul de sine pierdut. Oare exista in limba romana un cuvant asemanator cu aloha? Cred ca nu. Dar daca l-am avea, am tine cont de el? Am incerca sa punem in practica  semnificatiile lui profunde? Avem nevoie de ceva pentru a renaste. Ca natie, ca popor, ca oameni. Ca romani.

Micul dejun-pro sau contra?

Majoritatea nutritionistilor sustine ca e bine sa mananci cat mai mult dimineata si cat mai variat. In acest moment al zilei, organismul se incarca cu vitamine, minerale, proteine si fibre si isi asigura energia pentru intreaga zi. Poti consuma astfel lactate cu cereale, oua, fructe, legume, dulceata etc. Odata ce ai mancat bine dimineata, pofta de a lua gustari peste zi va scadea considerabil.
Specialistii care sustin ca micul dejun ingrasa isi sprijina teoria pe faptul ca persoanele cu un metabolism lent au o activitate extrem de scazuta dimineata, iar un mic dejun copios poate ingrasa. Nici ei nu recomanda sa se sara peste aceasta masa, ci doar sa se consume fructe si legume la micul dejun.

Se mai spune ca daca manaci dimineata:

-vei reusi sa-ti controlezi mai usor greutatea. Micul dejun activeaza metabolismul. Caloriile din alimentele consumate in cursul diminetii sunt arse mai usor, prin activitatile din timpul zilei

-vei reduce considerabil riscul aparitiei unor boli precum ulcerul, gastrita, tulburarile neuro-vegetative, diabetul, bolile cardiovasculare

Studiile au aratat ca lipsa mesei de dimineata poate avea numeroase efecte negative, atat asupra copiilor, cat si a adultilor. Printre acestea se numara slabirea memoriei, reducerea creativitatii, stari foarte dese de iritabilitate si anxietate, stres determinat de senzatia de foame si dificultati in logica. Totodata, renuntarea la masa de dimineata predispune la oboseala matinala din cauza deficitului energetic. In situatia unui aport energetic necorespunzător, apar dificultati concentrare, ameteli, tulburari de echilibru, tulburari de vedere, spasme musculare, sau lesin.

Eu ma numar printre femeile care nu servesc mult laudatul mic dejun. Daca totusi consum o serie de alimente specifice mesei de dimineata, precum sunca, oua, branza si paine prajita, in maxim o ora mi se face un somn teribil, ma simt atat de obosita incat nu mai sunt in stare sa fac nimic. Si cine-si permite sa mearga din nou in pat la putin timp dupa ce abia s-a trezit? Daca insa aleg sa consum un fruct sau un bol cu cereale, deci ceva frugal si pasamite sanatos, dupa putin timp se instaleaza o senzatie de foame de care nu pot scapa sub nicio forma pe tot parcursul zilei. Chiar nu inteleg ce fel de persoane au participat la studiile care indica ca daca mananci mult dimineata ai energie, iar daca nu mananci devii iritabil si anxios. La mine e exact invers! Cu o cescuta de cafea am rezolvat problema dimineata. Si sunt foarte vioaie si gata de a-mi incepe noua zi de munca. Imi pastrez perfect echilibrul, gandesc logic, iar concentrarea e la cote maxime pe toata durata zilei. In fine, cred ca totul  depinde de organismul fiecaruia, de conceptii, mentalitati, obisnuita.

Voi ce mic dejun preferati? Unul format din fructe

mic dejun frantuzesc

englezesc

indian

japonez

romanesc

cubanez

italian

spaniol

american

mexican

un simplu sandwich

cereale

un mar

fresh de portocale

or just  coffee 🙂 ?

Deci…contra. 😦

My best friend

Ma gandeam zilele astea cat de mult ma pot insela in privinta oamenilor. Ori sunt ei foarte vicleni si prefacuti, ori sunt eu prea naiva. Deocamdata nu am gasit raspunsul corect, mai meditez…  Se spune ca abia dupa ce te certi cu cineva, aflii adevarata sa parere despre tine. Dar oare ce te face sa-ti pierzi timpul cu o anumita persoana, sa stati ore intregi la discutii, sa mergeti impreuna in concedii, sa iesiti in parc la plimbare sau la cafea in oras, daca in sinea ta o dezaprobi si gandesti negativ despre ea?  Din obisnuita, comoditate, pentru ca ti-e greu sa renunti la ea dupa atata timp de prietenie, pentru ca va leaga amintiri frumoase si eventual secrete? Sau abia dupa ce va certati realizezi cum era de fapt?  Dar nu oamenii si comportamentul lor derutant si de neinteles pentru mine constituie tema acestui articolas, azi am decis sa va vorbesc despre prietenul meu cel mai bun. L-am descoperit acum vreo 3-4 ani, dupa o lunga perioada de timp(cea mai mare parte a vietii mele in fapt) in care l-am ignorat complet. Deh, prejudecatile astea… Ma temeam sa nu cumva sa ma atasez prea mult, astfel incat sa nu mai pot trai fara el. Ulterior, temerile mele s-au dovedit a fi intemeiate, dar acum nu consider ca este o dependenta periculoasa, ci una mai degraba benefica. A, si nu este un el, ci o ea. Aveti povestea ei aici.
Pot spune ca avem o relatie perfecta, imi ofera tot ce-mi doresc: energie, o senzatie de confort fizic si psihic, vitalitate, pofta de viata, imi alunga plictiseala si oboseala, constituie un stimulent pentru agerimea gandirii, agilitatea reflexelor, performanta fizica. Desi imi place sa dorm mult dimineata, deseori ma ridic mai devreme din pat tocmai pentru ca stiu ca miliardele de ganduri negre ce nu-mi dau pace, pot fi alungate doar de ea, inlocuindu-le cu unele ceva mai optimiste. Ea, cafeaua… 🙂


Initial imi placea sa beau lapte cu cafea. Adica o tona de lapte si un strop de cafea. Tin minte ca in vara lui 2005, in Grecia fiind, ma ingrozea si plictisea teribil ritualul prietenei cu care imparteam camera, care nu pleca dimineata la plaja fara sa-si bea cafeaua. Pur si simplu nu o intelegeam… Dupa vreo 2 ani de la acel moment, prin 2007 cred, am luat si eu primul contact cu cea care urma sa devina…my best friend. Cu alte cuvinte, cu drogul. Specialistii spun ca orice drog se caracterizeaza prin trei elemente: toleranta, dependenta fizica si dependenta psihica. Toleranta se exprima printr-o pierdere treptata a sensibilitatii fata de drog, motiv pentru care organismul cere cresterea dozei. In cazul cafelei acest lucru nu se întampla, fiecare ceasca de cafea e stimulenta si suficienta. In schimb, exista o relativa dependenta fizica; sistarea brusca a cafelei se poate insoti de dureri de cap, senzatia de ameteala si de somnolenta (in medie la un individ din doi). Dar acest sindrom dureaza putin. Iar în ceea ce priveste dependenta psihica (de tipul a fi în stare de orice pentru a procura drogul), aceasta nu exista.
Despre cafea se mai spun înca o multime de lucruri care sunt, din perspectiva cunostintelor actuale de specialitate adevarate sau false. De exemplu:
– are efect diuretic (adevarat)
– provoaca stare de voma (fals)
– dilata bronhiile (adevarat)
– e vasodilatator (fals, cel putin la nivelul creierului si al rinichilor)
– are efect de slabire (fals)
– contine vitamine (adevarat, de exemplu, o ceasca de cafea acopera 20% din nevoile zilnice de vitamina PP).

Intre timp, preferintele mele s-au schimbat radical. De la cafeaua light, cea cu o tona de lapte si doua lingurite de zahar, am ajuns azi la a „degusta” exclusiv cafea simpla, black. Si musai Jacobs.  Exclusiv cat sunt acasa, caci atunci cand sunt in oras sau in concediu, optiunile mele se indreapta spre:

1. Cafea in 4 culori

2. Cafea in 3 culori:

3. Cappuccino

4. Expresso:

5. Ice cafe:

6. Irish Coffee:

7. Liqueur Coffee

8. Bahamas Cafe

…precum si alte sortimente ca:

Concluzie:

Cine ma binedispune in momentele de deprimare si tristete maxima ? Cine nu ma dezamageste niciodata? Cine nu ma acuza si nu ma judeca? Cine imi citeste gandurile si le pastreaza numai pentru ea? Cine ma inconjoara cu aroma si caldura ei dimineata de dimineata?

…my best friend, of course. 🙂

Opriti blogosfera, vreau sa cobor!

Mi-am permis s-o parafrazez pe Orry, pentru ca titlul blogului ei se potriveste perfect cu ceea ce simt eu de foarte mult timp, iar adaptat astfel, este relevant pentru situatia in care ma aflu de cand am fost nevoita sa iau fraiele in mana si sa ma ocup cu adevarat de propriul meu blog. Un blog pe care nu l-am dorit niciodata, pentru ca eram constienta ca nu sunt in stare sa-l tin. Cel putin nu la standardele visate de mine. Nu sunt genul care se complace in mediocritate, sunt o perfectionista si sunt si foarte orgolioasa, dar totodata imi cunosc bine limitele. Un blog presupune insa dorinta de a impartasi cu ceilalti gandurile, ideile, framantarile tale. Presupune comunicare, deschidere, talent si pasiune pentru scris, viata ta devenind in timp o carte deschisa in mainile celorlalti. Ori toate astea-mi sunt straine mie, eu fiind o introvertita prin excelenta, o persoana case-si apara cu dintii intimitatea. Cu toate ca uneori exista momente cand tare as avea nevoie sa-mi descarc sufletul, sa-mi exprim frustrarile pe o pagina de blog si eventual sa inchid pentru comentarii. 🙂 Dar nu pot s-o fac, pentru asta imi trebuie o noua blogosfera, unde sa nu ma cunoasca nimeni, unde sa fiu sigura ca nu ma gaseste nimeni din trecut, unde sa nu fiu judecata sau sa-mi fie rastalmacite cuvintele. Initial am deschis blogul din plictiseala, dorind sa-l tin exclusiv pentru materialele mele geografice. Scriam in alta parte si ma simtem excelent acolo, nu aveam de gand ca devin bloggerita, rolul de postatoare ma prindea de minune. Sincer, credeam ca voi imbatrani pe acel blog. Ce naiva… Viata avea insa alte planuri pentru mine, si iata-ma aici, in situatia de a scrie eu articole, lucru pe care-l refuzam cu inversunare in trecut, de fiecare data cand imi era propus. Asadar, cand visez cu ochii deschisi, visez la o noua blogosfera(a nu se intelege ca ma deranjeaza noile persoane pe care le-am cunoscut, dimpotriva), la mine fara trecut, la mine fara mii de regrete, la libertatea de a spune ce-mi trece prin cap fara teama ca cineva care ma cunoaste foarte bine sa ma citeasca, sa ma judece si sa-mi dea eventual replica. Nu vreau sa uit trecutul, pentru ca imi este imposibil, vreau ca el sa nu existe!

Ganduri necenzurate

Home, sweet home. 🙂  Tocmai  m-am intors dintr-o scurta plimbare.  Am dat o raita prin  blogosfera. 😀  Initial am intrat  pe un blog pe care-l stiam, dar pe care nu-l mai vizitasem de ceva timp. Cel mai recent articol facea reclama desantata altor bloguri, lucru care nu m-a incantat peste masura. Am dat click pe unul din numele ridicate in slavi de autor, dorind sa ma conving daca laudele sunt exagerate sau nu. Ei bine, trebuie sa recunosc ca am avut o surpriza de proportii, pe langa faptul ca posesoarea blogului e de o frumusete rapitoare, pozele expuse la tot pasul stand marturie in acest sens, articolele sale constituie adevarate opere de arta. Fata asta scrie atat de frumos, incat aproape ca mi-a fost jena sa citesc… simteam ca locul meu nu este acolo,  iar primul impuls a fost sa parasesc in graba micul ei univers. Ma coplesea talentul  uluitor, stilul  sofisticat ce trada o femeie moderna, mondena, complexa, trista, plina de ganduri si intrebari, atat de sincera…  Am retinut  pasiunea ei pentru literatura/scris, cosmetice si pentru…mare. Si in opinia mea marea este  singurul loc unde iti poti gasi linistea. Poate pentru ca acolo altcineva se framanta in locul tau, alt zbucium e mai pregnant… Doar acolo,  hipnotizat de  furia valurilor in nemarginirea marii , de  neclintirea albastra a cerului, tolanit in sezlong,  poti scapa  de noianul de ganduri ce dau navala in fiecare secunda, ce te macina , te chinuie si  nu-ti dau pace in restul timpului.

Deci da, mi-a placut la nebunie, dar nu m-as mai intoarce. De ce? Din multiple motive. Primul si cel mai important este ca fundalul negru pe care sunt asternute ideile distinsei domnisoare nu e tocmai pe gustul meu, desi e (non)culoarea mea preferata cand  e vorba de haine, desi denota eleganta si stil, cand vine vorba de bloguri, negrul este deprimant, apasator, obositor. Pai nu sunt eu suficient de demoralizata, la ce-mi trebuie un motiv in plus? In al doilea rand pentru ca nu prea exista variatie, tema articolelor pare a fi mereu aceeasi. Si pentru ca fata are un stil care te tine la distanta. Prea multa pretiozitate strica. Trebuie sa stii sa faci in asa fel incat sa ajungi rapid la inima cititorilor tai. Altfel scrii pentru tine. Exclusiv.

Am parasit blogul ei cu mii de impresii si regrete. Am poposit apoi, e drept doar pentru foarte scurt timp, pe un blog ceva mai placut ochiului meu, unde  atentia mi-a fost atrasa de lungimea nefiresc de mare a articolelor, care insa nu  dezbateau teme filozofice, religioase sau culturale, ci, spre stupoarea mea, unele mult prea puerile, care nu ar merita sa fie tratate atat de aprofundat. In fine, mi-am spus, omul poate abera ore in sir despre orice vrea el, problema e a celui ce sta sa-si piarda timpul cu asa ceva…

Hai ca risc sa ma lungesc si eu si sa va plictisesc. In esenta, ce as vrea  sa aflu de la voi este ce anume va face sa reveniti pe un blog pe care l-ati descoperit prima data. Dupa ce va ghidati  in alegerea blogurilor pe care le includeti in blogroll? Care sunt criteriile voastre de selectie? De ce anume  tineti cont cand va hotarati sa frecventati un blog? De ce scrie la „about”, de tema blogului, de calitatea articolelor, de mesajul transmis, de aspectul fizic al proprietarului blogului respectiv, de lungimea articolelor, de stilul familiar sau  de buna dispozitie si optimismul ce transpira prin toti porii blogului?