Flavius si Andrada se iubesc in oraselul lor curat si cochet din inima judetului Dolj. Chiar daca se iubesc, fortele intunericului se arunca asupra tinerilor indragostiti luând forma parintilor. Caci Alexandru, membru PSD, tatal lui Flavius, nu se mai intelege cu Ion, tatal Andradei, chiar daca si el a fost membru PSD, actual membru PDL. In urma “tradarii” lui Ion, Alexandru i-a facut un scandal monstru lui Flavius si i-a interzis sa se mai vada cu “cracanata aia bruneta”. Chiar daca bruneta nu era si cracanata.
In sprijinul celor doi insa intervine Stefan, fratele lui Alexandru si fostul iubit al Soniei, mama Andradei, sotia lui Ion. Ei doi fusesera demult, in zorii fesenismului, amanti. Citește în continuare →
Acest articol ar fi trebuit sa apara mai de demult, dar s-a intâmplat ca Nice sa aiba un articol pe tema asta si ceva asemanator am vazut si pe blogul Anei. Prin urmare, asa cum scrie in codul de bune maniere al bloggerului, publicat de M11, am zis sa mai astept un pic, sa nu se creada ca ma „inspir”.
Cine sunt eroii? Ce-i „mâna pe ei in lupta”? Dupa intense cercetari, sociologul Samuel Oliner concluzioneaza: „Nu exista nicio explicatie pentru faptele eroice ale oamenilor”. De ce oare unii prefera sa stea pe margine, in timp ce eroii actioneaza?
Amanda a reusit sa traga niste concluzii. Eroii au relatii mai strânse si mai sanatoase cu parintii lor (in principiu, in copilarie au fost lasati sa ia singuri decizii) si sunt empatici.
Asta sa fie tot? Nu. In ultimul secol, foarte putin cunoscuta Comisie a Fundatiei pentru Eroi Carnegie a acordat peste 9.000 de distinctii si ajutoare voluntarilor care si-au riscat viata in mod exceptional ca sa-i salveze pe altii. In aceste conditii, Fundatia are o foarte interesanta baza de date cu informatii despre eroi, intrucât Comisia nu acorda medalii fara sa cerceteze in amanunt fiecare caz in parte. Prin urmare, s-ar putea face un profil al eroului. Cum arata acesta? Citește în continuare →
Venind dinspre Alba Iulia, cum te duci spre Teius, la un moment dat faci la stânga si te indrepti spre comuna Rimet. Natura a fost darnica. Ai câmpie, ai munti si multe izvoare, pârâuri si chiar râuri. Daca esti la volan trebuie sa fii foarte atent la drumurile inguste si nu prea bune in multe portiuni, curbele fara vizibilitate si eventualii colegi de trafic (nu aveti insa de ce sa va temeti, pe aici lumea a blânda si intelegatoare). Daca nu, ai sansa sa privesti in pace zona de care nu te mai saturi.
In aceste locuri a fost cândva o mare. Multa vreme dupa aia, pe aici au trecut si legiunile romane. Iar cea mai veche biserica din zona manastirii a fost zidita de calugarii eremiti pe la inceputul secolului al XIV-lea (de la acesti calugari se pare ca se trage denumirea locului). Eremiti, adica pustnici, pentru ca stateau initial in grotele din jur, ducând, evident, un trai ‚teribil’ de ascetic. Citește în continuare →
4 septembrie 2009…inceputul unei frumoase povesti fara sfarsit. Sper. 🙂 In urma cu exact un an, ideea unui blog despre un sentiment si o dorinta(Wish of Love. Summer Love) mi-a incoltit in minte. Si tot atunci am decis materializarea ei. Din nefericire, sentimentul imi este interzis, iar dorinta irealizabila, asa ca blogul s-a transformat treptat intr-un loc de intalnire cu prieteni dragi, un fel de platforma de socializare sa-l numim, pentru ca ideea de blog si blogger imi displace profund. Cum spuneam si cu alta ocazie, nu ma consider o bloggerita(nici nu sunt), ci doar o persoana insetata de comunicare, dornica sa afle si sa invete cat mai multe lucruri, in niciun caz sa-si impartaseasca experienta de viata sau sa dea sfaturi altora prin intermediul unor articole. Dupa cum ati remarcat nu am imaginatia necesara pentru a scrie proza sau poezie, asta neinsemnand ca nu-i admir si respect pe cei care au un astfel de talent, dar nu pot scrie povesti, nu pot inventa lucruri. Nu pot si nici nu vreau.
Am citit multe pareri de-a lungul timpului, multi sustin ca daca nu ai ceva de transmis prin articolele tale nu esti blogger, ca daca te intereseaza traficul nu te poti numi blogger, ca blogul nu este altceva decat o tribuna de unde cineva isi face cunoscute ideile despre viata, ca daca postezi doar filmulete de pe youtube nu te numesti blogger, ca e musai sa scrii cursiv, frumos, argumentat, coerent, corect din punct de vedere gramatical, ca asa face un blogger sadea, un blogger in toata puterea cuvantului. Un blogger autentic scrie doar pentru el insusi, nu-l intereseaza nimic altceva, un blogger veritabil e doar acela care reuseste sa se impuna ca si formator de opinie, care impresioneaza audienta prin imensa-i cultura si nemarginita-i inteligenta, este detinatorul unui vocabular extrem de vast si elevat, jongleaza cu o usurinta de invidiat cu toate cuvintele din DEX, nu face niciodata rabat de la calitate, este intotdeauna original, vine doar cu idei inovatoare, are puterea sa transforme lumea, s-o faca mai buna si mai frumoasa. 🙂 Un blogger are o personalitate puternica, stie sa-si sustina punctul de vedere cu fermitate, este intr-o permanenta lupta de idei cu ceilalti bloggeri, cu societatea, clasa politica, istoria, geografia, psihologia…cu Universul in general. Cam multe conditii nu vi se pare? Eu scriu cum simt si despre ce simt. Si nu am pretentia ca pot schimba lumea, nu judec pe nimeni, nu-mi plac etichetarile de niciun fel, nu dau verdicte. Nu vreau sa impun parerile mele nimanui, nu ma consider detinatoarea adevarului absolut. Caut doar sa petrec momente agreabile in compania voastra, si de ce nu, cum spuneam mai sus, sa aflu si lucruri noi. Totul in deplina armonie si cu zambetul pe buze, daca se poate. Ca nu mereu aveam dispozitia si inspiratia necesara… Citește în continuare →
O dimineata racoroasa de vara la munte, intr-un cadru maiestuos, ce imbina solitudinea si vesnicia crestelor cu incantarea delicata a unor bogate vai inverzite, cu pajisti alpine impanzite de flori, in aer mireasma de crini, violete si gentiene, acompaniate de spectacolul unic oferit de irezistibile cascade de clestar ale caror ape cobora vioaie si proaspete îndreptandu-se nerabdatoare si indragostite spre lacuri de safir; plajele parasite, fie golfuri adapostite in causul zimtat al promontoriilor de lava, fie campii intinse de nisip auriu maturat de brizele oceanice, cu stanci abrupte in fundal, marginite de talazuri, in ceas de seara cand apusul iti arde sufletul si iti coloreaza trepidant simturile; oceanul, sursa vietii, fie rostogolindu-se bland si suspinand pe tarm, fie spumegand in furia furtunii; un labirint de stradute inguste, subtiri, ale unui oras vechi, medieval, uitat parca de timpul necrutator, transformat intr-o enclava de bistrouri si galerii, inconjurat de ziduri de culoare ocru si obloane turcoaz si un mic dejun linistit pe terasa umbroasa a unei cafenele;campuri de lavanda si nesfarsite plantatii de maslini, imbatatoare arome mediteraneene de ierburi, cimbru, rozmarin, mimoze si pini; casele cu frontoane triunghiulare, morile de vant si canalele ce alcatuiesc vestitele peisaje olandeze, toate constituie sursele mele de inspiratie.
Dar mai presus de ele, ceea ce ma inspira cu adevarat sunt gandurile voastre, opiniile expuse zilnic, intr-un mod original, de prietenii acestui blog. Citește în continuare →
„The tipping point” sau ce-i trebuie fluturelui care bate din aripi in Brazilia ca sa produca un uragan in Florida. Cauze mici, efecte mari.
–
Titlu: The Tipping point
Autor: Malcolm Gladwell
Editura Publica, 2008
_
Ce legatura este intr-o carte care se vrea de marketing si filmul „Remember me”? Exista una. „Remember me” incepe cu o drama – o mama este impuscata in timpul unui jaf in statia de metrou, in fata fiicei sale. Ei bine, intr-unul din capitolele excelentei carti „The tipping point”, se dezbate o intâmplare asemanatoare, dar in sens invers. In seara zilei de 22 decembrie 1984 Bernie Goetz a impuscat, in legitima aparare fiind, 4 tineri de culoare care au incercat sa-l jefuiasca. Toti aveau deja cazier. „Subiectul” a stârnit vâlva in epoca si, in fata presiunii uriase a opiniei publice, care ameninta cu linsajul in cazul altui verdict, justitia n-a avut alternativa si l-a declarat pe Bernie nevinovat. Lânga blocul lui Goetz s-a organizat spontan o petrecere, in seara anuntului.
Intâmplarea face parte din capitolul „Forta contextului” si analizeaza cauzele care au dus la un acest deznodamânt, motivele pentru care Bernie a avut o asemenea sustinere populara in momentul judecatii precum si efectele (benefice) pe termen mediu si lung pe care acest eveniment l-a avut asupra sigurantei metroului din New York in special si a vietii in general. In 1984, in momentul impuscaturilor, Bernie a devenit peste noapte un erou pentru populatia tracasata si vesnic amenintata de catre infractorii care actionau nestingheriti. „Unul de-al lor” a avut tupeul sa opuna rezistenta atacatorilor. In 1996 insa, când Bernie a fost chemat la tribunal ca parte intr-un proces civil de catre una din „victime”, cazul aproape a fost trecut cu vederea de presa. Pur si simplu, nimeni nu ar mai fi putut sa priceapa in acel moment ca cineva sa traga asupra altcuiva in metrou si sa fie numit erou pentru o asemenea fapta. Meritele acestei transformari revin criminalistului Wilson Kelling, autor al Teoriei Ferestrelor Sparte si angajat drept consultant de catre Transit Authority din New York, directorului regionalei de metrou David Gunn, care a inteles ce trebuie sa schimbe, si sefului politiei de trafic William Bratton, care a inteles cum trebuie sa schimbe. In 1994 Bratton a fost numit seful departamentului de politie din New York City de catre primarul Rudolph Giuliani si a aplicat exact aceleasi strategii in cazul intregului oras. Toti acesti oameni si-au urmarit cu indârjire scopul, desi masurile luate de ei par, la prima vedere, ridicole. Citește în continuare →
Alaturi de un prieten adevarat este cu neputinta sa ajungi la deznadejde. – Honore de Balzac
Dupa cum puteti constata, blogul are nick-ul meu drept nume, dar el este si al lui Dragos. El are articolele lui, eu pe ale mele. Blogul se adreseaza tuturor, imi place sa cred ca este un blog mai atipic pentru ca nu are decat o regula: nici o regula( poate doar cea a bunului simt). Nu ne deranjeaza parerile off-topic, cautam sa ne relaxam si sa socializam, sa ne simtim bine impreuna. Acest blog nu este un jurnal intim, abordam subiecte din cele mai diverse, iar daca eu gasesc un material care-mi pare interesant si educativ in alta parte, il preiau si aici pe blog pentru a fi discutat cu voi(voi mentiona si sursa de fiecare data). Proprietarii blogului nu sunt nici jurnalisti, nici filosofi, nici scriitori sau poeti. Sunt doi oameni simpli care au fost trei ani de zile postatori pe alte bloguri.
Multumim pentru intelegere, va asteptam oricand cu drag!
Multumesc pentru leapsa pe care am primit-o de la KirstDay. Totodata sunt profund incurcat, intrucât nu am cum, pur si simplu nu am cum sa numesc doar 5 melodii fara remuscari serioase.
De asemenea, ce-o fi insemnând „muzica veche”? M-am facut ca nu pricep si am bagat si ceva mai „recent”.
Sa incercam totusi o clasificare:
6. One bourbon one scotch one beer – John Lee Hooker
5. Bei mir bist du schon – Keely Smith & Louis Prima
4. No more bolero – Gerard Joling
3. Look what they’ve done to my song – Melanie
2. Bird on a wire – Neville Brothers
Si ceva extra, cadou pentru leapsa primita:
El vals del obrero – Ska-P
Prietenii stiu de ce!
Leapsa merge mai departe la toti cei care sunt dispusi sa-si impartaseasca pe blog preferintele in materie de muzica veche.
Mai intâi au luat 5 maimute si le-au pus intr-o cusca.
Apoi le-au agatat niste banane deasupra si au pus o scara.
Daca una din maimute incerca sa urce pe scara ca sa ajunga la banane, se declansa un jet de apa rece pe toate maimutele.
Si tot asa pâna când nicio maimuta n-a mai avut curaj sa urce pe scara.
Acum, s-a trecut la faza a doua. S-a inlocuit una din maimutele din cusca. Nou-venita nu stia despre ce e vorba, prin urmare s-a grabit sa urce scara. S-a pomenit trasa in jos de celelalte maimute, fara sa mai fie nevoie de jetul de apa.
A urmat inlocuirea unei alte maimute din grupul initial, care si ea a incercat sa urce scara si a fost trasa in jos de celelalte maimute, inclusiv de cea care nu fusese udata de apa rece.
Si tot asa pâna când nicio maimuta din grupul initial n-a mai ramas in cusca.
Cu toate ca noile maimute nu traisera din proprie experienta experimentul cu dusul, n-au mai urcat scara. Daca ar fi fost intrebate „de ce?”, ar fi raspuns, probabil, „nu stim; asa a fost intotdeauna aici”.
Aveti un desen animat aici:
Cei care s-au ocupat cu disecarea experimentului cu pricina au tras concluzii foarte interesante, de genul „asta inseamna cultura organizationala” si cum de anumite reguli reusesc sa sufoce activitatea firmei (cum ar veni, s-a comentat negativ). Sau au inceput sa bata câmpii in legatura cu mentalitati, obiceiuri si traditii. Sau au vorbit despre regulile din orice societate.
Mi-am adus aminte de acest experiment citind pe un anume blog ceva legat de constiinta, dorinte, instincte, despre principii, despre ce e bine si ce e rau.
Noi sa retinem doar atât, deocamdata: o reactie instinctuala, venita din interior, a fost stopata de o reactie artificiala (mai degraba a fost inlocuita cu o non-reactie), dobândita ca urmare a unei constrângeri din exterior. Chiar daca maimutele din setul al doilea habar n-aveau de ce nu trebuie sa urce scara, ele nefiind cele care au luat contact direct cu apa rece, au ramas supuse. Evenimentul initial s-a pierdut, a ramas doar mesajul.
– expert in pamflete
Summer Dreams 