Tag Archives: Dali

2010 revine in forta!

Credeati ca in 2011 am scapat de cele mai apreciate, delicioase si asteptate articole din blogosfera? Ei bine nu, inca din prima zi a anului, Lilly si Vacitim s-au hotarat sa inaugureze oficial noul sezon de lepsute.

Raspunsuri Dragos:

1. Care a fost cel mai funny moment din 2010?

Golul lui Andrei Cristea (de 2-0, in meciul cu Steaua), atunci când Zapata a sutat atât de violent pe lânga minge de m-am trezit „cu piciorul lui in sufragerie”.

2. Care a fost cel mai nasol moment din 2010?

Prefer sa trec sub tacere acest aspect, ca e cam jenant. Sunt eu deschis – dar nici chiar asa!

3. Care a fost filmul anului 2010? Citește în continuare

Anunțuri

Dor de tine…dor de noi

De cateva zile tot aman din varii motive realizarea lepsutei despre lucrurile de care-mi este cel mai dor, primita de la strumfita cu esarfa.  Azi insa nu mai am niciunul, asa ca, sa vedem ce-o iesi.

1. Momentan imi lipseste apa calda, care de obicei in blocul meu se opreste cand ti-e lumea mai draga(adica atunci cand vrei sa-ti faci un dus) asa ca pentru un timp sunt blocata in casa. 😦 Ghinion as aprecia, pentru ca aveam planuri grandioase pentru ziua de azi. 😛

Deocamdata imaginea asta ramane un vis frumos…iar gandul ma duce instantaneu catre asa ceva:

2.  De cand si-au propus sa strabata lumea larga-n lung si-n lat, imi lipsesc nespus parintii. Trebuie sa recunosc ca viata cu ei era mult mai simpla si mai amuzanta. Imi este dor sa fiu iar fetita lor obraznica si rasfatata. 👿

3. De asemenea imi este teribil de dor de toate prietenele mele care au parasit pentru totdeauna Romania. Si nu sunt deloc putine, practic majoritatea. Drumurile nostre nu se vor mai intersecta niciodata, dar eu le voi purta mereu in suflet. Daca din intamplare citesc acest blog, poate se incumeta sa dea un semn de viata.

4.  De curand m-am despartit de un prieten drag, un om extraordinar, o persoana care mi-a fost alaturi timp de foarte multi ani. Relatia noastra nu mai poate fi refacuta, nu ne-am certat, dar pur si simplu am simtit ca fiecare isi dorea ceva de la celalat, exact acel lucru pe care nu eram in stare sa-l mai oferim. Poate rabdare, poate intelegere, poate… Iar vina imi apartine in intregime, abia acum realizez cat de mult imi lipseste.

Citește în continuare

Maxima zilei(III)

Nu eu sunt bufonul, ci societatea monstruos de cinică şi naiv de inconştientă care pretinde că este serioasă numai pentru a-şi ascunde mai bine nebunia. Eu, în schimb – nu sunt nebun. Salvador Dali

Liderul incontestabil al miscarii suprarealiste, Salvador Dali s-a nascut in urma cu 106 ani intr-un mic orasel spaniol  situat la 30 de km de Franta, la poalele Pirinieilor.

Fiu al unui prosper notar, si-a petrecut copilaria in Figueres(cunoscut pentru Castell de Sant Ferran din sec. XVIII-lea, cel mai mare din Catalunya si din Europa, dar si datorita rolului important pe care l-a avut in dezvoltarea Sardaniei – dansul national al Cataloniei) si la locuinta da vara a familiei, in satul de pescari Cadaques.

Daca la 6 ani dorea sa ajunga bucatar, un an mai tarziu se credea Napoleon, dar pasiunea pentru pictura incepe sa devina mistuitoare. Incepe sa ia cursuri de desen din 1916, primele sale tablouri fiind influentate de impresionism si de pictura spaniola a secolului al XIX-lea, apoi de futurismul italian, pina in 1920. Trece prin majoritatea curentelor si tehnicilor artistice, iar in cele din urma, dupa ce intra la Academia de Arte Frumoase ‘San Fernando’ din Madrid, isi gaseste propriul sau stil – suprarealist. Isi dezvolta o tehnica aparte, caracteristica intregii sale opere, bazandu-se pe crearea unor extraordinare efecte de iluzie optica si, mult mai tirziu, foloseste tehnici stereografice.

Intre 1939 şi 1948 traieste la New York, unde expozitiile sale obtin un succes triumfal. Artistul se complace într-o mandrie provocatoare si creeaza teme in care apare, obsesiv, un univers sub semnul erotismului, sadismului, scatologiei si putrefactiei. Se plimba pe strazile New York-ului cu un clopotel, pe care il foloseste pentru a atrage atentia asupra sa – gandul ca ar putea trece neobservat este pentru el la fel de insuportabil ca saracia si smerenia. Cand acorda interviuri, vorbeste despre sine la persoana a treia, folosind formularea „divinul Dalí” sau pur si simplu „divinul”. Explica in mod savant cum mananca in fiecare dimineata jambon cu dulceata de trandafiri, cum inoata in fiecare zi douazeci de minute, face o siesta de sapte minute, dar marturiseste ca frica de moarte nu il paraseste niciodata. Sustine ca aceasta spaima este, impreuna cu libido-ul, motorul creatiei lui. Pana in ultima perioada a vietii lui, Dali a continuat sa alimenteze pana la extrem faima sa de artist excentric, original pana la limita delirului, devenit cu timpul prizonierul propriului sau personagiu, orgolios si imprevizibil.

Scandalos este cuvantul perfect pentru a-l descrie pe Dali. Artist extravagant si rege al avangardismului, el si-a lasat cu siguranta amprenta asupra lumii. Geniul suprarealist a transformat abstractul si extraordinarul in bucati  simbolice de aur.

Dali nu a fost doar pictor, ci si om de stiinta, scriitor si actor. A fost in acelasi grup de artisti impreuna cu Picasso si Miro la Paris, insa a reusit sa ii enerveze pe toti si sa ii determine sa il excluda din grupul de suprarealisti. Acest lucru l-a indreptatit sa se considere singurul artist suprarealist. Stilul sau il caracteriza ca fiind rezultatul unei metode paranoico-critice. Adica ceva de genul ideile mele paranoice determinate de inconstient duc la un delir care este rationalizat – criticat – si devine astfel o opera. A folosit tehnicile utilizate de Renastere insa in forme anormale. Creaza astfel picturi largi , de mari dimensiuni, cu multe elemente, irational combinate si deformate intentionat.

Era obsedat de paine, la prima sa calatorie in America a coborat din avion cu o paine pe cap. De altfel, superbul exterior al  cladirii  care adaposteste operele sale este  imbracat in rosu cu decoratiuni in forma de paini lipite pe ziduri si oua mari deasupra – simbolurile fertilitatii. De asemenea, in jurul cladirii si in curtea interioara a acesteia o multime de statuete – niste manechine aurii in diverse pozitii care iti ureaza bine ai venit!

Si-a iubit enorm  sotia,  Gala – pe care i-a furat-o prietenului sau , poetul Paul Eluard –  o regasim in multe din operele sale, ea fiindu-i muza.

„Tu m-ai vindecat de nebunie. Mulţumesc! Vreau să te iubesc! Vreau să fii soţia mea. Simptomele de isterie dispar unul după altul ca prin magie. Pot să îmi stăpânesc râsul, zâmbetul, mimica. Starea mea de sănătate este asemenea unui boboc proaspăt de trandafir.”

„O iubesc pe Gala mai mult decât pe mama mea, mai mult decât pe tatăl meu, mai mult decât pe Picasso şi chiar mai mult decât banii.”

„Într-un moment de genială inspiraţie, am hotărât să mă dedic teoriei cuantice şi am inventat „realismul cuantic”, devenind astfel stăpânul forţei gravitaţiei. Am pictat „Leda atomică” pentru a o preaslăvi pe Gala, zeiţa metafizică, şi am reuşit să creez „spaţiul suspendat”. ”

„Dacă vei juca rolul unui geniu vei deveni unul.”

Asadar, te nasti sau devii un geniu?

I was happy with… (I)

Am preluat leapsa de la NightOn si am decis s-o abordez intr-o maniera originala. Despre ce este vorba? Trebuia sa mentionez 10 lucruri care ma fac fericita, dar voi enumera acele aspecte(deocamdata doar cinci, urmeaza si partea a doua a articolului) ale excursiei in Spania care mi-au placut in mod deosebit.

1. Primul lucru care m-a facut fericita a fost anuntul unei insotitoare de bord  la aterizarea pe „El Prat”. Suna cam asa: in acest moment la Barcelona se inregistreaza 25 de grade. Anunt urmat de aplauzele noastre furtunoase, evident. 😛 Deja ma imaginam la umbra unui palmier pe o plaja aurie, savurand un cocktail intr-un sezlong confortabil. Urmarea o cunoasteti…

2. Parcul Guell. Mai frumos decat mi-am imaginat, decat vazusem pe net, Parcul Guell a fost prima opera a lui Gaudi vizitata. Pentru o clipa m-am simtit contemporana cu Hansel si Gretel si casuta cu turta dulce. Arhitectura parcului Gaudi este unica in lume, iar gradinile sunt impresionante cu multa verdeata si flori dintre cele mai diverse.  Zona bancilor realizate din mici bucati de ceramica colorata este ca un platou imens inconjurat de palmieri.

3. Girona, al doilea oras al Cataluniei, a fost exact cum ma asteptam: romantic, medieval, fermecator, inconjurat de turnuri si ziduri romane incarcate de istorie, cu stradute vechi, inguste, canale ce traverseaza orasul si reflecta in apa lor cladirile cu o cromatica uluitoare. Mi-a adus aminte de Bruges…  Am vizitat imensa Catedrala din Girona, Baile Arabe si am facut o lunga plimbare pe „Micul Zid Gironez” (un fel de  Marele Zid Chinezesc la alte dimensiuni) care ne-a lasat direct pe Rambla, mult mai frumoasa si mai linistita decat cea din BCN.

Despre Girona voi face un material separat, orasul merita descris intr-un articol, mai ales ca se numara printre favoritele mele. Pastrez pentru acel moment restul de poze.

4. In Lumea lui Dali m-am simtit coplesita. De arta si nebunia artistului, de geniul sau(„dacă vei juca rolul unui geniu, vei deveni unul”, spunea el), de arhitectura inedita a Muzeului-Teatru Dali, de cele mai mari obiecte suprarealiste din lume, rupte parca dintr-o lume ireala,  de frumusetea orasului natal al pictorului, Figueres. Mie mi-au placut tablourile sale, chiar daca nu le-am inteles, chiar daca inainte de plecare nu stiam mare lucru despre arta lui Dali, viata si personalitatea sa excentrica, extravaganta(se spune ca se autoapela Divinul cand vorbea despre el si ca obisnuia la plimbare sa agite un clopotel pentru a atrage privirile celor din jur, pur si simplu nu suporta ideea de a trece neobservat de cineva), la fata  locului parca nimic din toate astea nu au mai contat, iar surpriza a fost neasteptat de placuta. Atractia muzeului a constituit-o fara doar si poate pictura reprezentativa a lui Dali : Gala Nude Watching the Sea which, at a Distance of 20 meters, Turns Into the Portrait of Abraham Lincoln ( Gala dezbracata privind marea care , la o distanta de 20 m se transforma in portretul lui Abraham Lincoln ).

La fel de impresionanta a fost si sala „Mae West” : o canapea sunt buzele, doua tablouri ochii si un semineu nasul. Ca toata camera sa se transforme in imaginea lui Mae West trebuie sa te urci pe o scara si sa te uiti printr-o lupa. La sfarsit mi-am achizitionat si o vedere de pe Rambla (a costat 1 euro) cu aceasta incredibila sala.

La magazinul de suveniruri al Muzeului, un breloc cu buzele-canapea costa in jur de 4 euro. Acum regret ca nu mi-am cumparat si de acolo ceva.

Ar mai fi atatea de spus, inchei insa cu la fel de celebra camera „Palace of the Wind”, unde pe tavan sunt pictati cei doi, Dali si sotia sa Gala, vazuti ca niste uriasi aflati deasupra lumii.

Evident ca prezenta unui ghid intr-un astfel de tur este vitala. Nu am avut parte de el si am ramas cu multe nelamuriri. Oricum, orasul merita vizitat!

5. Sagrada Familia mi-a placut in mod deosebit, dar mai mult decat biserica in sine, m-a impresionat  sacrificiul lui Gaudi. Un om foarte bogat  ramas fara sustinere financiara pentru proiectul sau, celebrul arhitect si-a folosit intreaga avere pentru terminarea constructiei. Nu a reusit, a murit sarac si uitat, calcat de un tramvai, iar biserica nu va fi gata, din pacate, nici in anul  2030. Acelasi motiv, lipsa banilor.