Maxima zilei (XI) Toamna se numara…notele de zece

De ce ti-e frica nu scapi este un  proverb foarte adevarat, care m-a urmarit toata viata. Bineinteles exista si o explicatie destul de plauzibila, se pare ca am o minte puternica  😦 , astfel incat gandurile mele sunt energii capabile sa atraga in realitate situatia pe care mi-am imaginat-o. Intr-o carte recomandata de vacitim mi-am gasit si caracterizarea perfecta:  „anxietatea intruchipata,  persoana incapabila sa se bucure de prezent”. Se spune ca e putin probabil ca un eveniment fericit sa apara pe fondul unei tensiuni mentinute aproape permanent, iar oamenii fericiti sunt predispusi la situatii placute. Dar cati dintre noi  reusim sa fim mereu senini ca o zi de vara, in care niciun norisor nu brazdeaza cerul gandurilor noastre?

Sweet friends

Lucruri stranii, aproape incredibile, peste puterea mea de intelegere, s-au intamplat azi.  Enigme peste enigme, niciuna dezlegata pana la ora asta. Derulez in minte filmul evenimentelor de sute de ori si tot nu reusesc sa gasesc o explicatie verosimila, care sa ma scoata din starea de soc. Poate sunt doar paranoica- as da orice sa fie adevarat in cazul de fata. Poate am halucinatii. Tot ce se poate, nu putem exclude amprenta  anotimpului mohorat, antipatic, deprimant, in speta toamna, asupra psihicului meu fragil. Nu. Trebuie sa fi visat, asta nu mi se poate intampla tocmai mie. Orice, numai asta nu.

In aceasta dimineata am inchis calculatorul pentru o scurta perioada de timp, iar cand l-am redeschis, dupa vreo 5 secunde, un mesaj inexplicabil(cel putin pentru mine) a aparut pe ecran. Niciodata nu mai primisem asa ceva. Groaza mi s-a strecurat in suflet, sangele mi-a inghetat in vine, pentru ca suna cu adevarat infricosator: „altcineva s-a logat pe calculatorul tau”, bineinteles mesajul era in engleza si era urmat de un „inchide calculatorul” scris cu portocaliu pe fond negru. Am dat click si a aparut un alt mesaj, in care eram anuntata ca daca voi inchide, acea persoana va pierde documente importante din calculatorul meu. Cu ultimele forte am inchis calculatorul, dupa care m-am indreptat spre locul unde zacea mobilul, cu intentia de a da un sms. Si atunci, ceva la fel de socant s-a intamplat. Dupa ce am scris texul cu pricina, am dat trimitere si am asteptat, doar ca inapoi mi-a venit tot un mesaj si anumle”barat”. Si tot pentru prima data…

Si pentru a contrazice legea lui Murphy, care spune ca orice lucru care incepe bine se termina prost si orice lucru care incepe prost se termina si mai prost, spre seara, o surpriza de proportii, placuta de data asta, ma astepta pe doua din blogurile mele favorite: tot pentru prima data, nu unul, ci trei premii dulci si colorate mi-au fost oferite de Space Dust si Paul.

I feel good

Sunt intr-o binemeritata vacanta de blogging, ma simt excelent si, sincer, ma bate gandul sa renunt definitiv la aceasta activitate ce creeaza o dependenta bolnavicioasa. Visez cu ochii deschisi la recuperarea independentei mele de odinioara, cand nu auzisem de bloguri, iar pe net intram o ora pe saptamana sa-mi verific mailurile. Ce vremuri…ce viata!!! 😦

Totul a inceput prin toamna lui 2006 cand am intrat pentru prima data pe blogurile de fotbal ale gsp-ului. Pe atunci eram pasionata de sportul rege si citeam cu nesat orice articol aparea pe site-ul respectivului ziar. Iar comentariile aferente mi-au starnit curiozitatea si interesul dintr-un sigur motiv: pasiunea pusa in ele, uneori dusa la absurd, care genera o violenta a limbajului greu de imaginat si tolerat. Ma uitam efectiv ca la un spectacol, grotesc pe alocuri, dar care impresiona prin arsenalul aruncat in joc de combatanti. De cele mai multe ori, lupta de idei condusa excelent de persoane de o inteligenta si umor rar intalnite de mine degenera in jigniri si injurii nedemne pentru astfel de minti luminate. Si atunci, in plin razboi stelisto-dinamovist(nu uitati ca totul se petrecea in 2006, cele doua echipe erau inca la putere in fotbalul romanesc, provincia nu-si incepuse inca ascensiunea in Liga 1), printre tunuri si baionete, un gand funebru mi-a incoltit in minte: de ce nu as fi si eu parte integranta a acestui nemilos raboi? Oh, cat mi-ar fi placut…dar repede am realizat ca nici macar nu stiu sa scriu pe bloguri, d-apai sa ma iau la tranta cu adversari de asemenea calibru. Si am ramas un simplu spectator,  urmarind fiecare discutie si cunoscand in acest fel extrem de bine taberele beligerante. Stiam fiecare nick in parte, cat poate si ce poate. Si ma distram, ma delectam cu parerile lor, gandindu-ma ca niciodata nu voi fi in stare sa insir pe o foaie virtuala mai mult de doua fraze. Abia in primavara lui 2007 mi-am luat inima-n dinti si am lasat un prim comment pe un articol semnat chiar de redactorul sef al respectivei publicatii. Lasat e un fel de-a spune, din ratiuni care-mi scapa si acum, acel post al meu nu a aparut niciodata. Dar ce mai conta, imi gasisem curajul necesar si nimic nu ma mai putea opri. Au urmat zeci de batalii cu inamicii dinamovisti, rapidisti, ceferisti, din care am iesit de multe ori sifonata, dar distractia a fost de fiecare data la cote maxime. Mai ales ca semnam  cu nick neutru, nimeni nu stia ca in spatele acestuia se afla o fata. Nopti nedormite la calculator, tone de cafele dimineata pentru a putea face fata la job, si iata cum o alta dependenta se prefigura la orizont: cofeina.

Trei ani de zile…

Azi imi sunt straine toate: si fotbalul, si fostii aliati sau adversari, si certurile, ura,conflictele, si acele bloguri. Il am pe al meu si vreau sa renunt la el. Intr-un fel, simt ca si acest blog face parte din trecut. Un trecut la care ma uit senina si caruia nu-i port resentimente.

Should I do that? Can I do that? Time will tell…

Voi cand v-ati apucat de blogging? Si poate mai important, de ce ati facut-o? V-ati gandit vreodata sa abandonati? Sunteti dependenti de blogul vostru?

Nu obisnuiesc sa fac asa ceva, e prima data cand procedez astfel, dar am gasit cateva articole minunate pe care vreau sa vi le recomand si voua. Le gasiti aici, aici si aici.  Demult nu am citit un articol atat de frumos si sensibil  precum cel al DianeiEmma.