“The last king of Scotland” sau toti ti se par normali pâna nu mai ai ce sa le faci

Titlu: Ultimul rege al Scotiei                                         “The last king of Scotland”, 2006

Autor: Giles Foden                                                      Regia:  Kevin Macdonald

Editura Allfa, 2008                                                     Coproductie SUA/UK;realizat chiar in Uganda

Asa cum am citit intr-un articol de-al lui M11, fraza “am vazut filmul, ce rost mai are sa citesc si cartea” reprezinta o atitudine paguboasa. Prin urmare am citit cartea, dar am vazut si filmul. Cel putin in acest caz, cartea pare mult mai buna, ofera mai multe informatii necesare pentru incadrarea si intelegerea actiunii si ne scuteste de vizionarea unor scene horror. Ca sa nu mai spun ca filmul e asemanator cu romanul doar la modul foarte general.

Pe fondul unor fapte reale (povestirea e plasata in anii ’70, in Uganda,  printre framântarile tribale si in conditiile interventiei diferitilor jucatori externi care voiau sa traga tara ba spre “lagarul socialist” pigmentat cu ceva revolutionarism arab, ba spre “lumea libera”), scriitorul reuseste sa construiasca o foarte interesanta intriga, care cuprinde de toate: iubire, ura, despartiri, jocuri politice facute de incompetenti ai serviciilor secrete britanice, aventuri si palpitatii “fara numar fara numar”, razboi, ceva crime realizate cu sadism profesionist, lovituri de stat si chiar  o operatiune a seviciilor secrete israeliene.  Peste toate insa e extraordinar de bine zugravita personalitatea acestui dictator sângeros care a fost Idi Amin Dada. Pentru rolul macabru jucat cu o perfectiune ingrijoratoare, actorul  Forest Whitaker a primit Oscarul in 2007.

Venit la putere printr-o obisnuita lovitura de stat conform  vremurilor si continentului, Idi pare initial un baiat de baiat. Se bate pe burta cu mai toata lumea, face bai de multime, rânjeste demagog si se da bine pe lânga reprezentantii Occidentului . Poporul e ultraincântat si topaie in ritmuri specific africane.

„In the loop”. Sau cum sa faci din cal, magar.

Anul lansarii: 2009

Regizor: Armando Iannucci

Am fost intrebat de curând cum stau cu pamfletele. Prost; dar, ca sa umplu cumva golul rezultat in urma ideilor care nu-mi vin, va recomand acest delicios film care satirizeaza in mod stralucit politica americana si, mai ales, pe cea britanica. Ceea ce e pe undeva de inteles, intrucât Armando e scotian…

Sirul de incurcaturi politice porneste de la o declaratie in dodii a unuia din ministrii Majestatii Sale. „Razboiul e imprevizibil” zice Simon Foster, ministrul dezvoltarii internationale, si guguloiul de zapada e deja format. Pus sa rectifice, ministrul nu face altceva decât sa impinga usurel bulgarele la vale si sa mai si trancaneasca „pe inalte” intr-o zona periculoasa. Ca de obicei, incercarea de aplanare a scandalului nu aduce decât vâlvatai. Curând, in devalmasia creata de englezi se lasa târâti si americanii. Consilierii „actorilor principali”, la fel de paraleli si ei, nu fac decât sa intregeasca talmes-balmesul general. Urmeaza o cursa plina de peripetii pentru depistarea unei fantomatice comisii de razboi, ascunsa frumos sub un alt nume, mult mai „civil”.

“The Joneses” sau “Cu marketingul am rezolvat-o. Dar iubirea unde e?”

Motto: “Do like Jones”.

_

Prima data am citit sintagma “Do like Jones” in “Nebunul din Brent”. Pe atunci eram copil si mi-a trebuit ceva vreme sa inteleg ca spiritul de turma nu e valabil doar in cazul americanilor. Dar e destul de pregnant la ei. Pe atunci rolul de smecheri care sa te faca sa cumperi tot felul de chestii nefolositoare doar pentru ca asa face si vecinul sau pentru ca, vezi Doamne!, intruchipeaza “the american dream”, le revenea in mod exclusiv barbatilor. Actiunea se desfasura in perioada interbelica. Ehhhh…intre timp a existat un razboi mondial, turnurile gemene au fost construite si darâmate, Basescu a primit un al doilea mandat de presedinte iar acum ne aflam in plina si fierbinte actualitate. Femeile s-au instalat in mod hotarât la “butoane”.

“Unitatea” Jones, sub aspectul unei familii implinite, compusa din barbat, sotie, un adolescent si o adolescenta are misiunea de a-i face pe cei din cartierul luxos in care se stabileste sa cumpere tot felul de produse. Avem de-a face cu un “prosper om de afaceri” (iar când zici asa ceva vizualizezi un individ atletic cu privirea patrunzatoare, nu ca la noi, unul ghebos, cefos, burtos, cu privirea intunecata si tulbure), dupa exemplul caruia vor sa se ia toti vecinii, cu minunata lui sotie, care bate saloanele de infrumusetare si se ocupa de tot felul de chestii si chestioare, cu baiatul carismatic si cu fata disponibila si aproape perfecta, care-si leagana usor funduletul in timp ce face jogging in mod total dezinteresat. “Sefa” imbârligatoare este ea, doamna Jones. Rece, calculata, lucida. Si…cum nici domnisoara nu vrea sa se lase mai prejos, roulurile de sensibilosii familiei revin barbatilor. Juniorul are un motiv in plus, deoarece e oleaca…gay.  Iar supervizorul unitatii este tot o femeie. Avem de-a face, care va sa zica, cu o inversare istorica de imagine. Visatori sunt barbatii, iar femeile sunt “mâna de fier”.