Category Archives: De suflet

La Multi Ani, 2011!

Buna dimineata, dragi prieteni. La Multi Ani!, intai de toate. Buna dimineata si tie, tinere 2011. Azi noapte, la 12 fix, ai intrat navalnic in viata mea, m-ai luat pe nepregatite (imi cautam paharul de sampanie) si pana sa ma dezmeticesc, te-ai instalat comod la masa, ca un adevarat oaspete de onoare, cel mai asteptat, cel mai invocat, cel caruia toata lumea ii avea numele de buze, cel in care ne puneam cu totii sperantele si caruia ii incredintam visurile noastre cele mai tainice. Sa fii bun cu noi, auzi? Sa nu ne dezamagesti, sa ne oferi zile senine, pline de zambete si culoare, de iubire si frumos. Sa alungi iarna din suflete si s-o inlocuiesti cu o dulce si eterna vara. Sa fii darnic cu cei singuri, sa le aduci prieteni buni si calzi alaturi, iar celor saraci sa le dai o mana de ajutor, sa fii milos si sa-i vindeci pe cei bolnavi, sa ai grija de copiii de pretutindeni, sa ne dai tuturor sanatate, energie, vitalitate, rabdare si incredere intr-o viata mai usoara si mai buna. Pe mine vreau sa ma plimbi in Franta, vreau sa vad in sfarsit Parisul, sa-mi aduci mai repede primavara, ieri au fost -10 grade si m-am cam saturat de ger, te rog sa-mi dai o iubire frumoasa, sincera, adevarata numai si numai pentru mine, intelegere si armonie la serviciu, colegi simpatici si amuzanti, o casuta mica, mica intr-o padure de brazi pentru Dragos, iar pentru prietenii acestui blog, iti cer 2011, sa fii cel mai bun an din viata lor de pana acum. Citește în continuare

Anunțuri

Goodbye 2010, Welcome 2011!

 

Ada mi-a cerut un cuvant. Unul prin care sa rezum un intreg an. Si l-am gasit: eliberare. Un suflet chinuit, prins in capcana unui iubiri devastatoare, incercand zadarnic sa se strecoare printre coloanele  de marmura alba ale durerii. O nefericire cronica care-ti paralizeaza simturile si  ratiunea, iti distruge increderea in tine, iti submineaza pofta de viata, entuziasmul. O dragoste mistuitoare care te arunca fara mila in abisul disperarii.  Dupa doi ani imensi cat o eternitate, in care am experimentat forta distructiva a unei  iubiri fara limite si fara sens, mi-am dat seama ca trebuie sa lupt. Si am fost ajutata sa inving. Obiectivul era clar, fara echivoc, iar pentru atingerea lui eram in stare sa trec si prin foc. Si am trecut… Si am comis greseli pentru a indrepta o alta greseala. Dar este prima oara in viata cand nu regret nimic. Citește în continuare

Have I really lost you?

Azi dupa serviciu nu am rezistat tentatiei de a fi mangaiata poate pentru ultima data in 2010 de razele caldute si ocrotitoare ale soarelui. Asa ca am coborat la Izvor si m-am plimbat pret de cateva minute prin acea zona atat de draga mie, o ultima incercare disperata de a cuprinde in suflet toata frumusetea si eternitatea naturii ce vibra sub forta unui ocean de lumina aurie, solara.

Anticipam luni coltii vigurosi ai iernii, care abia asteapta sa muste cu nesat din aerul de decembrie si sa-l inghete, simteam indignarea crivatului, furios ca nu poate viscoli zapada si revarsa binecunoscuta-i asprime peste tinuturi impovarate de neclintirea anotimpului alb si m-am bucurat nespus cand am vazut ca am primit in dar o zi superba de toamna, in fapt, ultima rabufnire a acesteia inainte ca gerul hain sa devina atotstapanitor.

Imi aduc aminte cum timp de trei luni de zile am tot dispretuit si criticat toamna. Citește în continuare

Poveste de duminica

Cine mai are chef de povesti in plin secol 21? Dar asta nu e o poveste oarecare, ci una adevarata. Iar naratorul sau este o ea.  Nu vroia o iubire banala, ci una totala, neconventionala, devastatoare, unica, incomoda, surprizatoare, absurda. O iubire care s-o conduca prin lumi ascunse, pe taramuri nestiute, printre vise si stele, ceruri cotropite de furtuni si tainice genuni.  S-a nascut in timp, in urma unor interminabile discutii condimentate cu rasete, certuri stupide, glume si sperante. Citește în continuare

Descatusare

23 noiembrie. Incordare maxima, concentrare, sobrietate. Credinta, speranta, asteptare. 24 noiembrie. Temeri inabusite, nerabdare…dezamagire. Amanare.

25 noiembrie. Satisfactie sufleteasca, gratitudine(pentru ca exista oameni buni, corecti, care-ti apreciaza onest munca si talentul), eliberare. Deznodamant fericit. Incepe sa se faca lumina si sa realizez ca tot raul e de cele mai multe ori spre bine. Ca amanarea a fost benefica, pentru ca azi a iesit perfect, asa cum nu s-ar fi intamplat ieri de exemplu. Atunci de ce ma simt atat de ciudat, parca sleita de puteri? De ce nu topai de fericire, de ca nu cant, de ca nu rad?  E ca atunci cand astepti indelung sa ti se intample ceva frumos, intuiesti ca va iesi bine, stii precis ca nu ai voie sa dai gres si sa te dezamagesti pe tine insati in primul rand, dar cand ti se intampla nu mai ai puterea sa te bucuri de succesul obtinut. Oboseala asteptarii te-a invins. Nu realizezi ca s-a terminat, ca in sfarsit esti un om liber. Ajung sa-i dau dreptate celui care spunea ca fericirea este tocmai Citește în continuare

Emotii

Astept ziua de 24 noiembrie 2010 inca de cand m-am intors la serviciu. Stiam ca va veni si banuiam ce va implica ea. S-o numim ziua certitudinii si eliberarii, pentru ca maine voi sti exact ce se va intampla cu cariera mea profesionala, practic, cu viitorul meu.

Si normal ar fi fost sa ma incerce un amalgam  de emotii datorate apropierii marelui eveniment: teama, neliniste, neincredere, entuziasm, curaj, speranta, acceptare. Insa, o intamplare cu totul si cu totul neprevazuta a facut sa uit definitiv de cariera si sa-mi  experimentez emotia „preferata”, cea care a reusit sa fie omiprezenta pe parcursul intregii mele vieti: Citește în continuare

Painful Things

Idealista, visatoare, vesnic nemultumita si, implicit,  foarte rar fericita, nu am fost  nicidecum ocolita de cumplitele deceptii sentimentale. Am identificat mai jos cele mai grele si mai dureroase lucruri cu care se confrunta uneori sufletele noastre:

10. Sa stii ca trebuie sa renunti, dar sa nu poti deoarece astepti ca imposibilul sa se produca.

9. Amintirea vremurilor bune de altadata…cand prezentul e searbad, trist si  lipsit de speranta.

8. Dragostea adevarata venita exact la momentul inoportun(nepotrivit).

7. Incercarea disperata de a ascunde ceea ce simti cu adevarat.

6. Intrebarile de genul: ce-ar fi fost daca… Citește în continuare

Protejat: Rugaminte

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

Vis de femeie

Ce isi doresc femeile?

Un barbat simplu, cu aspect comun:

un banal inel de logodna

o mica petrecere de nunta

o luna de miere intr-un loc nepretentios Citește în continuare

Blogoterapie

Cu multi ani in urma, intr-o dimineata de toamna tarzie, ma aflam in fata ambasadei Finlandei(tara pentru care de mica facusem o usoara fixatie, banuiesc ca datorita numelui sau romantic,  de acum va este arhicunoscuta pasiunea mea pentru lacuri, golfuri, insule, canale, peisaje lacustre, iar faptul ca am ajuns la un moment dat sa lucrez in sediul reprezentantei diplomatice a  acesteia in Romania, mi s-a parut  o coincidenta mult prea stranie) si ma uitam usor circumspecta, cum trei indivizi cel putin dubiosi din punctul meu de vedere, incercau sa intre in cladire. Unul dintre ei,  un batranel desprins parca din povestirile cu profeti sau vindecatori celebrii, insotit fiind de doua (mult) prea tinere fete, a intrat in vorba cu mine, dorind anumite informatii despre programul institutiei. Din vorba in vorba am inteles ca are anumite puteri si l-am rugat sa ma descrie in cateva cuvinte,  sa-mi spuna cum ma vede el, ce ma asteapta in viitor, ce parere are depre mine. Oricum imi parea ireal totul, dar curiozitatea m-a facut sa astept cu interes analiza lui. Dupa ce m-a masurat din cap pana-n picioare, mi-a spus doar atat: sa nu lasi sa treaca o zi fara sa scrii ceva, nu conteaza cat de putin, dar sa scrii. Evident, nu am inteles nimic, nu i-am urmat sfatul, nici nu avea cum, nu tineam un jurnal intim, scriitoare nu eram, internetul nu aparuse inca la noi, la facultate nu mergeam, unde si de ce sa scriu?

Fara sa vreau, peste timp, am indeplinit profetia acelui batran. Citește în continuare

Vis de toamna

Rataceste absent printr-un parc  fermecat

Dorul mistuindu-l cu fiecare pas pe care-l face pe aleile lui pustii

Degetele-i danseaza in ritmul strengar al vantului

Asteptand nerabdatoare atingerea ei

Imaginandu-si silueta diafana a fetei

Aude fosnetul frunzelor vestede; Se intoarce brusc asteptand s-o vada aparand

Se opreste in acel loc special, creat parca doar pentru ei doi

Sprijinandu-se de trunchiul unui copac batran

Se trezeste cateva momente mai tarziu

In soapte suave

Senzatia il face sa zambeasca

Acum stie ca ea nu-l va parasi niciodata.

Toamna este anotimpul visarii si al nostalgiei.  Citește în continuare

Je t’aime encore

Pentru ca dincolo de nori si furtuna sta timid soarele, pregatit in orice moment sa-si arate surasul jucaus,  sa incalzeasca orice suflet trist si sa lumineze orice existenta searbada, pentru ca tu esti si ai fost raza de speranta din viata mea, pentru ca esti singurul motiv pentru care ma bucur ca traiesc, pentru ca in lipsa iubirii sunt ca si  moarta, pentru ca asteptand clipa reintalnirii simt ca plutesc in al noualea cer, pentru ca in opt ani de zile nu te-ai schimbat catusi de putin, pentru ca iubesc privirea ta, sclipirea din ochii tai atunci cand te uiti la mine, pentru ca te superi din orice si pentru ca imi ierti orice, pentru ca ma supar din orice si iti iert orice, pentru ca suntem incredibil de asemanatori,  pentru ca mereu te intorci la mine, iar eu te accept fara a protesta, pentru ca mi-ai oferit cele mai frumoase momente din viata, pentru ca ma doresti atat de mult, cum niciun alt barbat nu ar putea s-o faca, pentru ca ai rabdare infinita cu cineva mai schimbator decat o zi de primavara, pentru toate noptile daruite, pentru faptul ca noi doi nu suntem romantici si visatori, pentru ca habar nu am ce simtim  cu adevarat unul pentru celalalt, pentru ca nu esti ca toti ceilalti, pentru ca ma respecti, pentru ca intotdeauna m-ai facut sa ma simt speciala, cu mult mai buna decat sunt in realitate, pentru ca numar clipele pana ne vom vedea iar, desi eram sigura ca asta nu se va intampla niciodata, AZI SUNT FERICITA. Citește în continuare

My Hero

Cu ceva timp in urma, pe cand nu aveam inca acest blog( sau cel putin nu in actuala forma), dar imi incepusem incursiunile repetate prin blogosfera, am nimerit intamplator pe un articol deosebit. De ce mi-a atras atentia? Pentru ca nu continea decat doua cuvinte care se repetau obsesiv. Sunt convinsa ca le banuiti… Era vorba de o ea, foarte indragostita, care incerca sa-i transmita barbatului iubit un mesaj mai special de ziua lui. Din punctul meu de vedere a reusit, a iesit ceva inedit, emotionant(chiar si pentru mine care nu eram implicata si nu-i cunosteam pe cei doi protagonisti), iar el a fost, desigur, in culmea fericirii. Am uitat sa mentionez ca si el avea blog. Mi-a ramas intiparita in minte aceasta forma moderna de a-ti marturisi dragostea si de a-i face persoanei dragi o  frumoasa surpriza de ziua ei. Si da, marturisesc public, in acea clipa am realizat ca tare mi-ar mai placea si mie sa primesc un astfel de cadou virtual, sa fie scris un articol numai si numai pentru mine. Citește în continuare

Vant de toamna

Zilele trecute, joi  seara mai precis, un vant rece de toamna s-a jucat dur, in stilu-i caracteristic, semanand spaima in sufletul meu incalzit de soarele bland din timpul zilei. Vineri am simtit primele semne ale racelii, iar azi, cu ultimele forte, am participat la o sedinta pentru cateva ore bune. Starea de sanatate s-a agravat, ma vad in imposibilitate de a da curs lepsutei primita de la Ada si de a prelua interesantul premiu oferit de Iulia si Alexandra. De asemenea, si Malli s-a gandit la mine, am vazut ca a organizat o gala foarte frumoasa.

Dragii mei, nu v-am uitat, deocamdata insa nu ma simt in stare sa scriu pe blog. Iau medicamente si beau ceai, asa ca, pana maine dimineata sper sa-mi revin.

Multumesc pentru intelegere, multa sanatate tuturor.

It’s party time!

4 septembrie 2009…inceputul unei frumoase povesti fara sfarsit. Sper. 🙂 In urma cu exact un an, ideea unui blog despre un sentiment si o dorinta(Wish of Love. Summer Love) mi-a incoltit in minte. Si tot atunci am decis materializarea ei. Din nefericire, sentimentul imi este interzis, iar dorinta irealizabila, asa ca blogul s-a transformat treptat intr-un loc de intalnire cu prieteni dragi, un fel de platforma de socializare sa-l numim, pentru ca ideea de blog si blogger imi displace profund. Cum spuneam si cu alta ocazie, nu ma consider o bloggerita(nici nu sunt), ci doar o persoana insetata de comunicare, dornica sa afle si sa invete cat mai multe lucruri, in niciun caz sa-si impartaseasca experienta de viata sau sa dea sfaturi altora prin intermediul unor articole. Dupa cum ati remarcat nu am imaginatia necesara pentru a scrie proza sau  poezie, asta neinsemnand ca nu-i admir si respect pe cei care au un astfel de talent,  dar nu pot scrie povesti, nu pot inventa lucruri. Nu pot si nici nu vreau.

Am citit multe pareri de-a lungul timpului, multi sustin ca daca nu ai ceva de transmis prin articolele tale nu esti blogger, ca daca te intereseaza traficul nu te poti numi blogger, ca blogul nu este altceva decat o tribuna de unde cineva isi face cunoscute ideile despre viata, ca daca postezi doar filmulete de pe youtube nu te numesti blogger, ca e musai sa scrii cursiv, frumos, argumentat, coerent, corect din punct de vedere gramatical, ca asa face un blogger sadea, un blogger in toata puterea cuvantului. Un blogger autentic scrie doar pentru el insusi, nu-l intereseaza nimic altceva, un blogger veritabil e doar acela care reuseste sa se impuna ca si formator de opinie, care impresioneaza audienta prin imensa-i cultura si nemarginita-i inteligenta,  este detinatorul unui vocabular extrem de vast si elevat, jongleaza cu o usurinta de invidiat cu  toate cuvintele din DEX, nu face niciodata rabat de la calitate,  este intotdeauna original, vine doar cu idei inovatoare,  are puterea sa transforme lumea, s-o faca mai buna si mai frumoasa. 🙂 Un blogger are o personalitate puternica, stie sa-si sustina punctul de vedere cu fermitate, este intr-o permanenta lupta de idei cu ceilalti bloggeri, cu societatea, clasa politica, istoria, geografia, psihologia…cu Universul in general. Cam multe conditii nu vi se pare? Eu scriu cum simt si despre ce simt. Si nu am pretentia ca pot schimba lumea, nu judec pe nimeni, nu-mi plac etichetarile de niciun fel, nu dau verdicte. Nu vreau sa impun parerile mele nimanui, nu ma consider detinatoarea adevarului absolut.  Caut doar sa petrec momente agreabile in compania voastra, si de ce nu, cum spuneam mai sus, sa  aflu si lucruri noi. Totul in deplina armonie si cu zambetul pe buze, daca se poate. Ca nu mereu aveam dispozitia si inspiratia necesara… Citește în continuare

Kiss the rain

Kiss the rain

Whenever you need me

Kiss the rain

Whenever I’m gone too long

Kiss the rain

If your lips

feel lonely and thirsty

Kiss the rain

and wait for the down

Keep in mind

We’re under the same sky

and night…

as empty for you as for me

If you feel you can’t wait till morning

Kiss the rain

_

Melodia(preferata mea) este pentru toti cei care iubesc, pentru cei tristi, dar curajosi, pentru cei pe care dorul a incercat sa-i rapuna, sa le sece puterile, sa le arda simturile, dar si-au gasit in stropii de ploaie alinarea, pentru cei al caror zbucium sufletesc se confunda cu o furtuna de vara, iar amintirile sunt atat de dureroase, de clare, de prezente, de asemenea, este si  pentru cei pentru care fericirea nu este doar o himera, pentru cei care nu si-au pierdut credinta si speranta, iar viata are un sens. Citește în continuare

My inspiration

O dimineata racoroasa de vara la munte, intr-un cadru maiestuos, ce imbina solitudinea si vesnicia crestelor cu incantarea delicata a unor bogate vai inverzite, cu pajisti alpine impanzite de flori, in aer  mireasma de crini, violete si gentiene, acompaniate de spectacolul unic oferit de irezistibile cascade de clestar ale caror ape cobora vioaie si proaspete îndreptandu-se nerabdatoare si indragostite spre lacuri de safir; plajele parasite, fie  golfuri adapostite in causul zimtat al promontoriilor de lava, fie campii intinse de nisip auriu maturat de brizele oceanice, cu stanci abrupte in fundal, marginite de talazuri, in ceas de seara cand apusul iti arde sufletul si iti coloreaza trepidant simturile; oceanul, sursa vietii, fie rostogolindu-se bland si suspinand pe tarm, fie spumegand in furia furtunii; un labirint de stradute inguste, subtiri, ale unui oras vechi, medieval, uitat parca de timpul necrutator, transformat intr-o enclava de bistrouri si galerii, inconjurat de ziduri de culoare ocru si obloane turcoaz si un mic dejun linistit pe terasa umbroasa a unei cafenele; campuri de lavanda  si nesfarsite plantatii de maslini, imbatatoare arome mediteraneene de ierburi, cimbru, rozmarin, mimoze si pini; casele cu frontoane triunghiulare, morile de vant si canalele ce alcatuiesc vestitele peisaje olandeze,  toate constituie sursele mele de inspiratie.

Dar mai presus de ele, ceea ce ma inspira cu adevarat sunt gandurile voastre, opiniile expuse zilnic, intr-un mod original, de  prietenii acestui blog. Citește în continuare

Meloterapie

Ieri, o revelatie dezvaluita in toata splendoarea sa mi-a zdruncinat prin explicatiile sale ulterioare intreaga lume interioara. Am descoperit ca-mi place muzica clasica. „Cum este posibil?”, m-am intrebat uluita. Si intr-o fractiune de secunda, motivatia mi-a umplut sufletul  de amaraciune si tristete: am inceput sa imbatranesc.

Aveti voi una mai buna?

Ce altceva ar putea fi? Inainte, genul asta de muzica ma plictisea teribil, erau suficiente doua acorduri  de vioara ca sa-mi pierd interesul pentru orice piesa oricat de celebra si frumoasa ar fi fost considerata.  De un intreg concert nici nu se punea problema- ar fi constituit un adevarat calvar.

Nu, nu simt nevoia sa ascult muzica clasica, dar cand o fac nu ma mai deranjeaza ca inainte. Trebuie sa recunosc insa ca am gasit si cateva melodii frumoase, pe care le-as asculta de mai multe ori pe zi. Ca de exemplu asta:

care este insotita intamplator si de un mesaj inspirat parca din adancul sufletului meu si dintr-o dorinta mai veche, dar mereu la fel de actuala. Citește în continuare

The song of my soul

In mintea mea e iarna, dar in sufletul meu e o primavara permanenta.” V. Hugo

Care este anotimpul din sufletul vostru?

Pls, just smiley faces!

Pictorul cel mai celebru si cel mai talentat din cati au existat vreodata l-a ademenit intr-o dimineata de sfarsit de mai cu iluzia unei narcise galbene. L-a prins si i-a compus din pensula-i vrajita un strai mai viu si mai  colorat ca niciodata. Cateva picaturi de rosu, cateva de albastru, putin galben si o tusa de verde si vesmantul cel nou al fluturelui parea rupt dintr-un magic curcubeu. Se dezmetici cu greu, isi intinse aripile si zbura grabit pana la cea mai apropiata picatura de roua pentru a-si oglindi noul chip in limpezimea frematanda de candoare si prospetime. Minunandu-se de propria-i metamorfoza, trei lacrimi de fericire ii cazura pe aripi, iar in razele soarelui acestea capatara sclipiri de safire si rubine. Incotro ma indrept acum?, se intreba fluturele incurcat, oare am cu cine  sa impartasesc toate sentimentele astea coplesitoare? Lumea trebuie sa ma vada si sa-mi afle povestea, gandi el plin de speranta. Mereu a fost tentat sa dezlege  tainele  uriasului „ocean verde” cu a sa lume de o opulenta nemaivazuta, combinatie de intuneric si lumina, plina de vraji, cu cararile semanate de capcane naturale si incadrate de o vegetatie exuberanta. Sa cunoasca mai bine fiecare specie de arbore, fiecare planta ce-i aparea in cale, sa le guste secretele si sa le intuiasca dorurile. Cu tolba plina de zambete, sperante si vise isi croi cu dificultate drum prin hatisurile selvasului. Primul pe care-l zari de departe  a fost un viguros castan de Para, cu origini braziliene, cu seminte bogate in substante hranitoare si inaltimi ametitoare. Poposi pe o ramura, isi  trase sufletul si dupa ce ii lasa un zambet strengar, porni mai departe atras de ceva ce semana cu  un urias evantai crescut din solul lateritic, jilav al selvasului.  Zambind candid, involuntar, realiza ca nu era altceva decat feriga de smarald, febletea sa, care-l primi bucuroasa si-i asculta fermecata povestea. Fluturasul nu se mai simtea acum singur, si dupa ce isi lua ramas bun de la feriga, isi continua bucuros drumul prin misterioasa padure vesnic verde. O suava orhidee, cu petale pestrite, ii aparu brusc in cale. El ii savura parfumul, o atinse bland cu aripile sale diafane  de teama sa n-o raneasca. Ii lasa si ei un zambet vioi  si pleca mai departe, mai fericit ca niciodata. Avea chef de joaca si se folosi in acest scop de cateva liane lemnoase, unduitoare, care-l purtara pana in inima padurii. Wow, dar ce multi sunt!, exclama fluturasul impresionat de varietatea copacilor tropicali. Si ce de zambete o sa impart cu ocazia asta… Pretiosi si exotici, arborii  gazduira cu mare drag micuta insecta, care facu astfel cunostinta cu mahonul cel rezistent, abanosul cel tare, greu si negru, cu arborele de cafea cu florile sale albe si frunzele verzi-lucioase si cu fructe ce seamana cu ciresile, cu palisandrul cu flori mari, albastre sau rosii, al carui lemn este mirositor, foarte tare si dens, de culoare neagra-violeta, cu  Lapuna, arborele care se ciocaneste ca sa aduca ploaia, cu toate diversitatile de palmieri si nu in ultimul rand cu celebrul bananier. Zabovi cu ei aproape intreaga zi, ii cunoscu mai bine pe fiecare in parte, lasandu-le in dar cate un mic zambet prietenos. Citește în continuare

De ce Summer – un nou inceput

Pentru ca este anotimpul meu preferat, desi nascuta in mijlocul iernii, dintotdeauna am avut o slabiciune pentru vara cea calda, verde,  plina de aventura si mistere. Pentru ca cele mai frumoase amintiri sunt legate de vara, pentru ca imi este mereu dor de campurile de maci rubinii, pentru ca vara ma simt ca o copila, libera, fara griji, pentru ca vara incep cele mai frumoase povesti de dragoste, pentru ca valurile marii sunt mai prietenoase vara, chemandu-te sa te pierzi in racoarea si spuma lor sidefie, si doar vara nisipul incins iti frige talpile, iar scoicile te ademenesc sa le culegi si sa ti le prinzi in siraguri drept talismane. Pentru ca vara fructele sunt mai dulci, ciresile mai coapte si pepenii mai rosii, frappe-ul e mai rece si mai imbietor ca niciodata, terasele sunt pline de viata pana tarziu in noapte, prietenii mai buni si mai calzi. Pentru ca miresmele verii sunt unice, irepetabile, iar culorile  ei magice. Pentru ca oricat ai incerca sa gasesti motive pentru a declara iarna, toamna sau primavara pe gustul tau, nimic nu se va putea compara vreodata cu anotimpul iubirii: vara.

De azi inainte voi posta sub acest nick: Summer.

Si blogul are de azi un nou nume: Summerwine forever. Summer – eu, Wine – pentru ca asa i-a placut lui Dragos. Initial ma gandisem la Summertime, dar cum blogul ii apartine si lui Dragos… asa se cuvine, in plus e si mai haios. 🙂

Bun venit pe Summerwine Forever!

I feel good

Sunt intr-o binemeritata vacanta de blogging, ma simt excelent si, sincer, ma bate gandul sa renunt definitiv la aceasta activitate ce creeaza o dependenta bolnavicioasa. Visez cu ochii deschisi la recuperarea independentei mele de odinioara, cand nu auzisem de bloguri, iar pe net intram o ora pe saptamana sa-mi verific mailurile. Ce vremuri…ce viata!!! 😦

Totul a inceput prin toamna lui 2006 cand am intrat pentru prima data pe blogurile de fotbal ale gsp-ului. Pe atunci eram pasionata de sportul rege si citeam cu nesat orice articol aparea pe site-ul respectivului ziar. Iar comentariile aferente mi-au starnit curiozitatea si interesul dintr-un sigur motiv: pasiunea pusa in ele, uneori dusa la absurd, care genera o violenta a limbajului greu de imaginat si tolerat. Ma uitam efectiv ca la un spectacol, grotesc pe alocuri, dar care impresiona prin arsenalul aruncat in joc de combatanti. De cele mai multe ori, lupta de idei condusa excelent de persoane de o inteligenta si umor rar intalnite de mine degenera in jigniri si injurii nedemne pentru astfel de minti luminate. Si atunci, in plin razboi stelisto-dinamovist(nu uitati ca totul se petrecea in 2006, cele doua echipe erau inca la putere in fotbalul romanesc, provincia nu-si incepuse inca ascensiunea in Liga 1), printre tunuri si baionete, un gand funebru mi-a incoltit in minte: de ce nu as fi si eu parte integranta a acestui nemilos raboi? Oh, cat mi-ar fi placut…dar repede am realizat ca nici macar nu stiu sa scriu pe bloguri, d-apai sa ma iau la tranta cu adversari de asemenea calibru. Si am ramas un simplu spectator,  urmarind fiecare discutie si cunoscand in acest fel extrem de bine taberele beligerante. Stiam fiecare nick in parte, cat poate si ce poate. Si ma distram, ma delectam cu parerile lor, gandindu-ma ca niciodata nu voi fi in stare sa insir pe o foaie virtuala mai mult de doua fraze. Abia in primavara lui 2007 mi-am luat inima-n dinti si am lasat un prim comment pe un articol semnat chiar de redactorul sef al respectivei publicatii. Lasat e un fel de-a spune, din ratiuni care-mi scapa si acum, acel post al meu nu a aparut niciodata. Dar ce mai conta, imi gasisem curajul necesar si nimic nu ma mai putea opri. Au urmat zeci de batalii cu inamicii dinamovisti, rapidisti, ceferisti, din care am iesit de multe ori sifonata, dar distractia a fost de fiecare data la cote maxime. Mai ales ca semnam  cu nick neutru, nimeni nu stia ca in spatele acestuia se afla o fata. Nopti nedormite la calculator, tone de cafele dimineata pentru a putea face fata la job, si iata cum o alta dependenta se prefigura la orizont: cofeina.

Trei ani de zile…

Azi imi sunt straine toate: si fotbalul, si fostii aliati sau adversari, si certurile, ura,conflictele, si acele bloguri. Il am pe al meu si vreau sa renunt la el. Intr-un fel, simt ca si acest blog face parte din trecut. Un trecut la care ma uit senina si caruia nu-i port resentimente.

Should I do that? Can I do that? Time will tell…

Voi cand v-ati apucat de blogging? Si poate mai important, de ce ati facut-o? V-ati gandit vreodata sa abandonati? Sunteti dependenti de blogul vostru?

Nu obisnuiesc sa fac asa ceva, e prima data cand procedez astfel, dar am gasit cateva articole minunate pe care vreau sa vi le recomand si voua. Le gasiti aici, aici si aici.  Demult nu am citit un articol atat de frumos si sensibil  precum cel al DianeiEmma.

And the Award Goes To…

Tocmai am primit un premiu simpatic si racoros de la Black Angel si Alexandra si ma grabesc sa-l impart cu voi. Asta e partea haioasa, sensibila si  delicata a premiului:

iar asta e partea fresh si delicioasa(pentru barbati):

iar pentru fete am ceva special(din partea casei):

si un bonus de despartire(capsuni „indragostite”):

Premiul este pentru toti cei care au trecut pragul acestui blog, pentru cei care au lasat sau nu un mic semn al prezentei lor, pentru cei care au fost alaturi de mine cu o vorba sau un sfat bun, pentru cei care m-au criticat sau m-au incurajat. Le multumesc tuturor deopotriva.

Si nu uitati, adevaratul prieten e acela care nu trece nimic cu vederea, dar iti iarta totul.


Protejat: Blog

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

No Ordinary Love

Primisem cu ceva timp in urma o leapsa muzicala pe care a tratat-o  Dragos intr-o maniera originala. Acum a venit si randul meu. Trebuie sa aleg 5 melodii vechi care in ciuda timpului sunt si azi apreciate de iubitorii de muzica. Adica oldies but goldies. Nu stiu de altii, dar cu siguranta cele de mai jos imi plac si acum(si mai mult decat pentru muzica le-am ales pentru versurile care spun totul despre   felul cum percep eu  dragostea, de fapt titlul articolului e destul de sugestiv in acest sens):

1. Tony Braxton – Breath Again

2. Sade – No ordinary love

3. Tony Braxton – He wasn’t man enough

4. Angela – Fortissimo

5. Ambra – T ‘ Appartengo