La Multi Ani, 2011!

Buna dimineata, dragi prieteni. La Multi Ani!, intai de toate. Buna dimineata si tie, tinere 2011. Azi noapte, la 12 fix, ai intrat navalnic in viata mea, m-ai luat pe nepregatite (imi cautam paharul de sampanie) si pana sa ma dezmeticesc, te-ai instalat comod la masa, ca un adevarat oaspete de onoare, cel mai asteptat, cel mai invocat, cel caruia toata lumea ii avea numele de buze, cel in care ne puneam cu totii sperantele si caruia ii incredintam visurile noastre cele mai tainice. Sa fii bun cu noi, auzi? Sa nu ne dezamagesti, sa ne oferi zile senine, pline de zambete si culoare, de iubire si frumos. Sa alungi iarna din suflete si s-o inlocuiesti cu o dulce si eterna vara. Sa fii darnic cu cei singuri, sa le aduci prieteni buni si calzi alaturi, iar celor saraci sa le dai o mana de ajutor, sa fii milos si sa-i vindeci pe cei bolnavi, sa ai grija de copiii de pretutindeni, sa ne dai tuturor sanatate, energie, vitalitate, rabdare si incredere intr-o viata mai usoara si mai buna. Pe mine vreau sa ma plimbi in Franta, vreau sa vad in sfarsit Parisul, sa-mi aduci mai repede primavara, ieri au fost -10 grade si m-am cam saturat de ger, te rog sa-mi dai o iubire frumoasa, sincera, adevarata numai si numai pentru mine, intelegere si armonie la serviciu, colegi simpatici si amuzanti, o casuta mica, mica intr-o padure de brazi pentru Dragos, iar pentru prietenii acestui blog, iti cer 2011, sa fii cel mai bun an din viata lor de pana acum.
Voi cum va simtiti in nou an? Veseli, optimisti, fericiti sau dimpotriva, tristi si meditativi? Cu ce ganduri ati intrat in 2011? Ce va doriti mai mult si mai mult de la el?

Anunțuri

257 responses to “La Multi Ani, 2011!

  1. Draga Nice, iti doresc sa ti se intample si implineasca toate cele de mai sus. Trebuie ca 2011 sa fie mai darnic cu tine, decat 2010. Sper din tot sufletul ca tot ce ai scris mai sus sa vina la tine exact in ordine inversa, intai iubirea numai si numai pentru tine si apoi Parisul :d

    La mine 2011 se anunta un an tare interesant….chiar daca a venit aseara mai tarziu cu 50 de minute (o sa iti spun de ce, dar nu pe blog).

    Ce imi doresc de la 2011? sa imi dea forta ca sa imi implinesc visurile!

  2. Buna si la multi ani! Bine te-am regasit sanatos si voinic in 2011. Oho, ce dorinta frumoasa, sper sa ti se indeplineasca.
    Ce dragut esti tu, si cum ai tu mereu dreptate, e normal, mai intai iubirea, ca doar nu plec singura la Paris. 🙂 😀 😛 😳
    Cum te simti in 2011? Esti emotionat?

    • Si eu sper sa mi se indeplineasca….incep de azi sa lucrez la ea. Multam….pai nu e normal asa? intai el, dupa parisul :d
      Mai mult increzator, decat emotionat 🙂

      • He, he, dragul meu, se pare ca mai repede ajungi tu la Paris…in luna de miere. :)) 😛 Eu zic ca dupa noaptea asta ai toate motivele din lume sa fii emotionat. Increzator…hm, aici e o mica problema. :))

        • Nu cred, draga Nice…….nu in luna de miere :d cred……=)))
          Daca stau sa ma gandesc, ai dreptate. Emotia este destul de puternica. Dar eu cand ma refeream la incredere, ma refeream la cea generala, este anul in care desavarsesc ce am inceput in iulie 2010…o noua viata…pt ea am nevoie de incredere, nu numai pentru a converti emotia in realitate 🙂
          Doar sunt optimistul cel mai mare al blogosferei, nu? :d :p

  3. Pingback: La Multi Ani, 2011! - Ziarul toateBlogurile.ro

  4. Eu momentan sunt trist si meditativ, dar vizez optimismul si fericirea, si asta A.S.A.P!!! Vreau ca 2011 sa fie un an mai bun, cu sanatate multa, impliniri pe plan profesional si personal, atat pentru mine, cat si pentru semenii mei, familia prieteniii din offline si voi, dragutii de aici, din blogosfera. Vreau sa vad cat mai putina rautate si suferinta in jur, vreau sa fim cu totii mai buni. Vreau sa le cer iertare tuturor celor fata de care am gresit, cu voie sau fara voie caci, asa cum spunea Seneca ” Errare humanum est sed perseverare diabolicum ” Si acum sa va spun cum petrecui eu Revelionul! 😀 Pai fu extraordinar, fusei cazat la cel mai luxos hotel de pe mapamond, respectiv „Hotel Plapumioara” – 10 stele, conditii la superlativ, muzica divina, gratie maestrilor emeriti Guta si Salam, care au binevoit sa isi faca auzita muzica nu doar in apartamentul prezidential al vecinului de deasupra, incantand astfel toti oaspetii hotelului! Deh, sa ma zica cineva ca romanii sunt egoisti! 😀 Mancarea ne-a incantat pe toti, distingandu-se renumitele specialitati internationale, rafinate si foarte rare, sarmalute si piftii! Uf, nu va mai povestesc mai multe, caci imi este teama ca niste simple cuvinte nu pot descrie cu adevarat aceasta amintire magnifica! Ma bucur foarte mult ca anul acesta nu am ales drept locatie Burj Al Arab, caci ar fi fost atat de banal………. La voi cum fu, petrecurati frumos? P.S., ma gandesc ca a face haz de necaz este o tara a poporului roman, dar si o gaselnita dibace de a trece peste greutati 😀 😦 😀 😦

    • Julien, nu ai fost singurul…….Eu, cazat la hotelul vecin celui al tau…ac categorie…plapumioara 10 stele 😀 ma uitam la fimul hidalgo cu viggo mortensen si aveam senzatia ca sunt indesert cu ei….atat de tare topaiau vecinii de deasupra mea :))))

  5. :)))))))))))))))))))))))))))) Julien, iarta-ma, nu pot spune nimic, trebuie sa-mi revin, m-am prapadit de ras. 😛

    Gata, mi-am revenit, mi-a placut atat de mult commentul tau incat am decis sa-ti fac o oferta de a colabora in 2011 cu Summer Love. 😀 Ce zici? Te astept cu un raspuns ferm la nicecomore@yahoo.com. 🙂

  6. LA MULTI ANI!>:D< In 2011 ma simt optimist dar adormit 🙂 (inca nu am dormit )..:D..sper sa fie un an de nota 11 😉

  7. Da, frumoasa si buna dimineata. 🙂
    La multi ani si, in 2011, sa te bucuri de viata cum n-ai facut-o niciodata pana acum! Iar asta sa fie doar inceputul.
    Ca scrii frumos. N-am putut trece pe-aici fara sa las doua vorbe. 🙂

    • La Multi Ani si tie, bun venit pe blog. 🙂 Imi place mult urarea ta, sper sa devina realitate cat mai curand, sunt pusa pe fapte mari anul asta. Asa zice si la zodie. :)) Ma bucur ca ti-ai facut curaj, te mai astept pe aici. 🙂
      Un an fantastic(de bun) sa ai!

      • Multumesc. Peste 365 de zile, zic sa ne povestim, bucurandu-ne, toate nazdravaniile fantastice pe care le vom fi trait in 2011. 🙂
        Te pup, la multi ani!

        • Asta ar inseamna sa avem inspiratie si putere de munca si in 2011, un blog nu se tine asa usor. 😦 😛 Ei bine, ai atins un punct sensibil, ar fi un adevarat record sa ajung la 5 ani de blogging. 😯 Dar imi place cum suna asta: nazdravanii fantastice, nu stiu insa cat de pregatiti sunt cititorii nostri sa le afle… :mrgreen: Pupici si imbratisari, Catalin. 🙂

          • Le scriem in soapta, sa nu le mai auda nimeni. Le scriem la ureche, doar pentru simturile noastre. 🙂
            5 ani?! Pfiuuu… o viata de blog, nu alta! 🙂 Al meu e mai micut, abia invata sa mearga. 🙂
            Ai si facebook? Exista viata si acolo? 🙂
            Pupici, o zi perfecta!

            • Nu, de 4 ani(se implinesc in primavara) sunt in blogosfera, eu nu am avut blog pana anul trecut in toamna(in septembrie). Dar cu adevarat scriu aici din aprilie 2011. Deci ar fi cam 10 luni de blog, 10 luni de Summer Love.
              Am facebook, dar e ca si cand n-as avea. Nu ma pasioneaza, am blogul si cred ca e suficient… 😉

  8. La multi ani!
    Azi trebuie sa fim veseli pentru ca asa cum suntem azi o sa fim tot anul.
    M-am trezit bine desi mi somn iarasi :))) am papat, de baut nu cred ca mai beau :)))) iar acum ascult Concertul de Anul Nou de la Viena (astept vasurile)
    Sa avem un an minunat, plin de sanatate, prosperitate, bucurie, realizari.
    @Julien Sorel- cei de la Burj al Arab ar fi invidiosi pe tine 😉
    Laaaaaaa multtttttttttiiiiiiiiiiiii aniiiiiiiiiiiiiiiii!

  9. La mine ceasurile cred ca erau in urma , am deschis sampania dar nu stiu de ce tot aveam impresia ca nu s-a nimerit :)) ,ma rog…am intrat in an cu multi pupici sub vâsc,cica aduce noroc :D,cu oameni noi pe care i-am cunoscut aseara si cu ganduri bune, desigur :D:D .
    La multi ani!

  10. Pingback: La Multi Ani, 2011! | Wish of Love. Summer Love | ANUNT GRATIS ROMANIA

  11. Ma simt normal in acest nou an. Simt ca e un nou inceput pentru toate si vreau sa fie cat mai bine.

    La multi ani Nice! Sa fii sanatoasa, fericita si iubita!

  12. Pingback: La multi ani 2011, cu leapsa! « despre mine……despre altii

  13. Neata! (eu acum o ora m-am trezit) si La multi ani!
    „Voi cum va simtiti in nou an? Veseli, optimisti, fericiti sau dimpotriva, tristi si meditativi? Cu ce ganduri ati intrat in 2011? Ce va doriti mai mult si mai mult de la el?”
    Ma simt bine,happy 🙂 Am intrat cu ganduri bune…mi-am adus aminte abia peste doua ore ca trebuia sa-mi pun o dorinta la 12 noaptea 😆 eram prea distrasa de artificii 😛 … Imi doresc sanatate,iubire multa,lucruri bune in general 😉

    • Neata, Roxana, dar ce matinala esti! 😛 La Multi Ani! 😀 🙂 Si eu am fost atat de emotionata, distrasa de sampanie si artificii, cu gandul aiurea incat am uitat de dorinta. Mi-am amintit de ea abia la 12 si 2 secunde. 😦 😦 😛 😆
      Un 2011 minunat!

  14. La fel?
    De ce să mă simt ciudat când a trecut o zi ca oricare alta? 😛
    Nu pun mare preţ pe trecerile din calendar, ci pe cele care chiar schimbă ceva în viaţa mea.

    • Tu ai dreptate, Diana, doar ca vroiam sa aflu de la voi daca aveti vreo dorinta anume pentru 2011, daca v-ati facut planuri, stii tu, ca la inceput de an. 🙂

      • Eu îmi fac planuri când trebuie, nu la început de an.

        Asta cu Anul Nou e ca dieta începută de toată lumea de „săptămâna viitoare” care se amână de la lună la lună sau ca „De mâine dimineaţă încep să învăţ” din fiecare sesiune. Dacă vrei să începi ceva cu adevărat, îl începi în orice secundă. Dacă amâni, amânat rămâne.

  15. Un An Nou cu sanatate si noroc! La multi ani!

    Multumesc mult tuturor celor care mi-au facut complimente atat de frumoase in ultimele zile ale anului trecut, perioada in care eu am fost mai putin prezent pe blog.

    Personal, privesc noul an cu incredere si teama. Voi incerca sa fac niste schimbari majore in viata mea. Sper sa reusesc in proiectele pe care le-am schitat.

    Incredere – pentru ca sunt niste schimbari pe care mi le doresc. Teama – pentru ca sunt o persoana relativ comoda si s-ar putea sa obosesc repede…

    • Mult succes in noua viata, Dragos. Pentru tine, 2011 este un an al schimbarilor, fie ca acestea sa iti aduca fericirea si linistea mult visata. Iti doresc putere de munca, rabdare, curaj, tenacitate si sanatate pentru realizarea tuturor proiectelor tale. La Multi Ani! 🙂

  16. La Multi Ani, Nice!
    Sa ai parte de ceea ce iti doresti cel mai mult, dragostea si Parisul, sa-ti umpli sufletul si mintea si dupa aceea sa torni picaturile rafinate in articolele tale 🙂
    Pentru mine cred ca Sfantul Augustin dadea glas cel mai bine dorintelor pentru noul an: „fericirea e sa stii sa iti doresti ceea ce ai deja…”
    2011 sa aduca sanatate si intelepciune tuturor, asa cu spunea Solomon, despre invataturile tatalui sau: „Fiule, nu uita învăţăturile mele şi păstrează în inima ta sfaturile mele! Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale şi-ţi vor aduce multă pace. (Proverbe 3:1-2)”
    La Multi Ani, parintilor acestui blog si tuturor celor carora le este drag!!!

    • Multumim de urarile din suflet, Mathew, un an bun, cu impliniri pe toate planurile sa ai, sa adaugi noi capitole de succes minunatei povesti adevarate pe care o traiesti. 🙂
      Visez de-o viata la Franta, de cand eram mica si-l citeam cu nesat pe Dumas, dupa Barcelona nu urmeaza, firesc, Parisul? Iar despre stropul de rafinament ce pot spune, aici trebuie lucrat asiduu, dar trebuie in primul rand talent… Hm. 😦 Iar cu intelepciunea chiar m-ai nimerit, asta e un deziderat permanent al meu, niciodata atins. Ei, dar nu ma las eu cu una cu doua, trebuie sa vina si timpul maturizarii si al chibzuintei. 😛

  17. Buna seara! suteti cam molesiti? ati obosit? sau facem party?
    La multi ani si lui Dragos!

  18. eu aduc ceva prajituri si bautura dc vreti 🙂 o palinca sa va incalziti? si niste carnati dc avem paine buna 🙂

  19. atunci papam salata de fructe 🙂 si bem apa plata cu lamaie :)))
    Dragos are rezerve 🙂

  20. vreti sa fim usurei sa putem dansa? valsam sau ne zbenguim?

  21. atunci bem ceai, ceaiul din matase de porumb e diuretic, curata rinichii
    stam si noi la masa nu te lasam singur 🙂

  22. atunci imi pun pijamaua si stam la povesti, imi fac si o cacautza :)))

  23. se vede ca-s obosita, nu-s deloc coerenta :))

  24. fetelor, hotarati-va…eu sunt dispus la orice, mai putin la vals….ma duc sa imi fac ceva de papa….mi-ati facut pofta 😀

  25. eu iau cocktailul albastru- acela imi face cu ochiul
    Marin ce gatesti? o salata sau ceva mai consistent? carnati n-ai vrut :)))

  26. eu am papat cartofi aurii cu peste 🙂

  27. ti la silueta?
    Nice unde esti?

  28. pestele- merlucius ca doar asta am mai gasit eu ieri la 14.00 cand ma iesit de al job, dar prefer pastravul 🙂

  29. imi place coktailul 🙂

  30. eu am noroc ca pot manca oricand si orice, slabesc usor 🙂

  31. struguri ati mancat?

  32. Draga Nice, poezia e mai veche, am postat-o pe blog la inceput, cand inca nu intrasem la tine pe blog, nu va cunosteam. Asa ca o scriu mai jos, e cadoul meu pt gazda petrecerii:

    Te văd pictată-n lemn de plută
    Doi ochi albaştri picură-n amurg
    Când ultimele raze te sărută
    Rămâi deasupra apelor ce curg.

    O rândunică se ridică în zbor
    Pluteşte-n aer dor de libertate
    De jos de pe pământ, salută cu onor
    Doi vechi stejari, cu crengile plecate.

    Ah! un salcâm căzut din rădăcină
    Vesteşte omenirii o gratie de flori,
    Adie vântul rece, o piatră ce suspină
    Dintr-un înalt de cer, murit-au doi cocori

    Te regăsesc în taina unui mal
    Pe care iar şi iar, o apă îl tot mută
    Uitând o viaţă plină de amar,
    Iubesc un chip pictat în lemn de plută.

  33. eu n-am ochi albastrii :))) trebuia sa am dar n-am

  34. ne punem lentile de contact si rezolvam 🙂

  35. 🙂 sunt convinsa ca-ti plac dar un efort trebuie 🙂

  36. La cererea publicului:

    Creioane Colorate

    Eu nu visez noaptea in culori
    Imi traiesc visurile ziua pe lumina
    Cresc in suflet o gradina cu flori
    Pentru a vi le oferi cu drag in rima.

    Imi port sentimentele in ochi
    Zambetul imi este scut acum
    Versurile imi picura din inima ca niste stropi
    Pe care un nor distrat i-a uitat pe drum.

    Scriu cu cerneala din gandurile voastre
    Pe aceste foi nevazute numite destin
    Cand le cititi sunt asemeni luminii unei astre
    Ce a calatorit intr-un imaginar prea plin.

    Vibrez in poezie si sunt amintire nescrisa
    Am mainile incarcate cu emotie si nerabdare
    Incep sa redactez aceasta carte promisa
    Nascuta din taramul iubirii ancestrale.

    Sunt roua de pe florile din privirea ta
    Fara tine toate aceste versuri ar fi povesti uitate
    Doar catre tine se indreapta poezia mea
    Azi eu renasc prin ale tale creioane colorate.

  37. aplauze …..aplauze…..aplauze

  38. Multumesc amandurora! Da, asta e poezia pe care am scris acum vreo luna, dar pe care nu am publicat-o pe blog. Pana acum a fost citita doar de o persoana, o prietena buna, cea careia ii datorez faptul ca am reinceput sa scriu poezii 🙂

  39. daca ai talent trebuie sa-l fructifici 🙂

  40. asteptam cu mare interes 🙂
    bafta multa!

  41. multumim, deja ma simt onorata

  42. n-am plecat, sunt aici, m-am uitat pe geam dar nu-i nimeni pe strada si am visat cateva minute 🙂

  43. cu asta inchei periplul prin poezie. pe asta am postat-o pe blog pe 14 august:

    Câtă tristeţe poate ascunde chipul unui om?
    Câte dureri sfâşietoare îl mistuie treptat?
    Cine poate şti ce-i ascuns sub scoarţa unui pom
    Până ce nu va sfârşi în zgomot de copac tăiat?

    Câte lacrimi sau prelins de pe crengile uriaşe
    Pe pământul trist şi pe fierul securilor trufaşe?
    Și totuși crengile se înalță câtre cer, având cu omul un destin în doi
    Tăind copacii, ne tăiem destinul şi ne negăm pe noi.

    Fiecare cuvânt poartă viaţă şi magie
    Dar cine nu înţelege nu poate a-nvăţa.
    Şi aceste versuri sunt scrise pe hărtie
    Şi eu sunt vinovat şi nu mă pot ierta.

  44. Hai sa ne mai amuzam putin. Sa va arat ce cauta oamenii pe google si ajung pe acest blog:
    – ma plicti
    -www.caut amic an arabia-saudita
    -copii care se dau cu snoubard
    -cum scapi de amintirea unei iubiri devastatoare
    -goodbye 2010 welcome 2011
    -teme de discutie intre bff
    -traducere cuvintul summer beauty
    -ghicitul in palma prin vizualizare amprentare pe ecranul computerului meu
    -rand pe rand copiii vor sa planga parca
    -taur horoscop 2011 dragoste oare se casatoresc taurii?
    -cum sa fi frumoasa cu ceai de lemn dulce
    -mumiile de la muzeul crucii rosii din geneva
    Ce inseamna bff? 😯

  45. bf stiu ca-i boyfriend dar bff o fi bafta :)))

  46. copiii: bff inseamna best friends forever 🙂

  47. „-taur horoscop 2011 dragoste oare se casatoresc taurii?”:)))):)))))))))
    asta-i buna!

  48. Stati asa ca va mai aduc. :))

  49. -ghicitul in palma prin vizualizare amprentare pe ecranul computerului meu:)))
    va ghicesc si eu daca vreti :)))

  50. -barbati versus femei
    -linkuri exchange
    -horoscop capricorn coleg intrigi 2011
    -tampenii spuse de oameni politici
    -situri arheologice – anzii peruani
    -Дезенцано, Виченца
    -de cenu mai suport gustu dulce
    -vedete fardate si nefardate
    -anul viitor imi va merge mai bine in dragoste??
    -cum este corect?interpretarea unei melodii extrem de frumoase?sau extrem de frumoasa?
    -programul autobuzului teius ramet in 31 decembrie 2010
    -un cuplu pleaca intr-o calatorie in africa . ea se indragosteste de un negru si nu se mai intoarce cu el acasa film

  51. -simfonia anotimpurilor non stop
    -va urez un an plin de surprize 2011
    -images with ‘la multi ani 2011 , domnul sa fie cu tine’
    -vrei sa fii sensul vietii mele?
    -sex??
    -pentru un moment, unul scurt nu o mai vrei. pentru un moment vrei doar sa fii om. dar momentul trece si stingi tigara grabita.nu ai timp de regrete sau de intrebari. timpul trece, iar inaintea ta se deschide, inevitabil, o viatade femeie..
    -cupluri care fac dragoste
    -pe ce data in anul 2011 trebuie sa iti pui o dorinta
    -masca pe care unii oameni si-o pun poate fi mai esentiala si mai adecvata fiintei decat fata pe care o au

  52. buni gugalitori ai 🙂

  53. hai ca m-am distrat bine 🙂
    va doresc o seara frumoasa, eu ma retrag !
    have fun!

  54. ai mei sunt cuminti 🙂
    descantec de deochi
    teste despre mine
    descantec cu carbuni
    alinturi pentru iubit
    ritual descantec de deochi
    despre mine hi5
    jinars
    slobod la colindat
    a-nceput de ieri sa ninga cite-un fulg…
    shoppingul
    cum scapi de deochi
    raspuns la felicitari de craciun
    loredana06
    poate ca meriti mult mai mult dar
    broderie motive populare
    replici faine
    pufosi.org
    lily alintaturi
    poze de pus pe desktop faine
    pupatul mainii
    de craciun
    injuraturi grele
    teste despre mine
    alinturi
    cv-ul pentru hi5
    shoppingul, pasiunea mea
    descantec de revelion
    descÎntece cu apĂ
    teleeurobingo metropolis
    cum sa treci usor de suparari

  55. multumesc, si voua somn usor!

  56. deci, ce facem cu petrecerea? o inchidem?

  57. La Multi Ani si voua, Nice si Dragos 🙂 !

    • Multumim, La Multi Ani si tie S. Un 2011 reusit din toate punctele de vedere. Sa te bucuri de dragoste, armonie, prieteni si realizari, sa fii fericit si sanatos. Hug.

  58. Pingback: 2011, te leg de leapsa! :d « Marin Toma's Blog

  59. La Multi Ani, 2011!
    La multi ani, tie Nice, si tuturor celor care-ti viziteaza blogul! 🙂

    Vad ca prima zi a anului a fost alaturi de prietenii blogului, deci o zi plina. 😉

  60. Scuze, am uitat ca pe acest blog scrie si Dragos. 😦
    La multi ani, Dragos!
    Sa daruiesti blogosferei cat mai multe articole interesante! 😀

  61. multa armonie, visuri implinite si un an plin de realizari!!

  62. 2011 și suntem aici! Ce bine! Vesel intrat-am în 2011! De la fereastră văzut-am artificiile din centrul Clujului și mi-au dat o stare de bineee! Vreau de la 2011 să fie mai darnic! Să nu-l mai asculte pe președintee! :mrgreen:
    Vă-mbrățișez pe tine Nice, pe Dragoș și pe toți vizitatorii tăi! La mulți ani!

  63. eu am intrat in anul asta suparat rau pe … calendar . Nu-mi vine sa cred ca a picat Revelionul in weekend ! … pai , maine ma duc la munca ?!
    nassssssssol 🙂
    in rest, toate bune !

    bine te-am gasit si la multi ani !

  64. Nice, am sa iti zic….. cred ca in viata mea nu m-am simtit mai bucuros si mai fericit(si mai indragostit) ca acum!Suntem departe,si totusi foarte aproape, am trecut impreuna in noul an, plini de zambede …. dupa cum se zice, cum incepi anul, asa o sa continue! sper din tot sufetul sa fie asa, sa ramanem la fel de indragostiti.
    Sa ai un an nou plin de bucurii !!!

  65. La multi ani!
    Am început.. de mai bine nu începeam…
    Eh, cum zice o prietenă, toate trec. Chiar și viața 😆

  66. In sfarsit pot sa spun si eu La Multi Ani, Nice! La Multi Ani , Dragos!
    Am intrat in noul an cu un singur gand sa fiu sanatoasa, pt ca pe restul le fac 🙂

  67. La multi ani Nice si sa ai parte de absolut tot ce iti doresti plus multe fericire, sanatate si iubire 😀
    Eu ma simt excelent, ma simt libera, fericita, vesela, entuziasmata si cu multa pofta de ras si de voie bune, pe care as vrea sa o impartasesc tuturor !
    Am multe asteptari de la el, in toate privintele si sunt convinsa ca macar jumate se vor realiza >:).

  68. La multi aaaaaaaaaaaaaaaaaani!!!!! Sa aveti si tu si Dragos un an de 11 ori mai bun decat cel ce-a trecut, sa fie plin de bucurii si de vizitatori pe blog! 😀
    In ceea ce ma priveste, 2011 e clar cel mai important an din viata mea, asadar sunt si emotionata, si agitata, si nervoasa, si vesela, si momentan cam mahmura, da’ ne descurcam. :)) In principiu, e de bine. 😀

    • La Multi Ani si tie, draga mea. Sa ai un 2011 perfect si o nunta de vis. E normal sa fii emotionata, zic eu. Cine n-ar fi? 😛 Multa sanatate si fericire tie si viitorului tau sot. Pupici. 🙂

  69. La multi ani, Nice!
    Raspund cu intarziere, dar voi avea in gand cum ca niciodata nu este prea tarziu si ma voi prevala de asta.
    In alta ordine de idei, citind articolul tau, m-am bucurat pentru ca se pare c-ai intrat optimista in noul an si-ti multumesc pentru ca ai avut ganduri pentru toti cunoscutii si necunoscutii.
    Anul 2011 m-a luat prin surprindere si mult timp voi fiu atenta cand voi scrie data pentru ca este tare greu sa treci de la un an la altul aproape fara pregatire.
    Am baut in noaptea dintre ani, doar voi fi un pic tranchilizata si voi pasi in noul an inconstienta. Se vede, insa ca n-am reusit nimic din ce mi-am propus. Totul a fost veselie, atmosfera, dans si voie buna.
    Totusi nu-s multumita pentru ca fiecare an care se schimba, mai modifica ceva si legat de mine si parca nu vreau sa imbatranesc. Imi mai doresc atat de multe si prea trec zilele repede. Vina este doar a mea pentru ca ma gandesc mai mult la ziua de maine decat la clipele din prezent, drept pentru care mi-am propus sa actionez si sa vorbesc de parca n-ar exista „maine” sau „peste o ora”.
    Starea mea de spirit este oarecum controversata, prin urmare. Destul de optimista pentru ca ma recomanda firea, dar si un pic adancita intr-o stare de meditatie pe teme deloc la alegere. Insa toate trec si incepe mereu altceva. Drept urmare, inclin sa-mi doresc numai clipe frumoase, sanatate, bucurii si impliniri. Si nu-s egoista: urez tuturor la fel pentru ca ar fi pacat sa fiu singura sanatoasa, fericita si multumita.

    • La Multi Ani, Dana! >:D< Niciodata nu e prea tarziu pentru o urare sincera si un comment scris cu sufletul. 🙂 Da, m-am molipsit de la voi, de la tine, de la Marin, Zuzu, Andera Y…chiar si de la Black Angel. 😀 :mrgreen: 😛
      Cred ca asta este dezideratul tuturor, sa traiasca in prezent si pentru prezent, sa reuseasca sa se bucure de tot ce ofera frumos viata. Greu de indeplinit. 😛
      Pentru ca prezentul nu este nici usor, nici simplu, nici perfect. Pentru ca mereu ne bazam pe viitor pentru viata mult visata. Pentru ca el este un fel de refugiu, pentru ca atat cat exista speranta, ziua de maine va fi mai frumoasa decat cea de azi. Iti doresc multa sanatate, iubire si armonie in 2011. Sa fii fericita. 🙂

  70. Ufff.. cat scroll am dat sa ajung pana jos 😯

    „tristi si meditativi?” – asta cam e for me.

    „Cu ce ganduri ati intrat in 2011? Ce va doriti mai mult si mai mult de la el?” – Ce-mi doresc ? In primul rand liniste sufleteasca sau de corazon :mrgreen: (and sanatate) .. and lots of money.. and succese cat mai multe, fara ghin.. (nu merita sa scriu tot cuvantul) alergandu-ma :mrgreen:

    • :mrgreen: A fost iar party : D 🙂 In trei. :)) Dar nu ai tastele home si end la indemana? 😛 De ce trist la inceput de 2011? Sa nu-mi spui ca ai mai imbatranit cu un an si de acolo ti se trage. Asadar dragoste si bani…suna a dorinte de barbat adevarat, imi place cum pui problema. 🙂 🙂

      • Da dar dragostea aia vreau sa vina/sa ramana cu sinceritate si chiar puritate :))

        ..nu dragoste prin prisma banilor 👿

        Iar de bani.. sunt buni.. ai nevoie de stuff (in cazul meu cam des nevoia asta de stuff).. iar mai ales (ca tot esti tu cu ele).. fara bani, nu calatoresti prin locuri frumix :mrgreen: ci doar stai home.

        • Nu Lusio, departe de mine gandul ca dragostea se poate cumpara cu bani. Exact la asta ma refeream, avem novoie de bani, cum altfel am putea calatori prin Franta(a se vedea dorinta mea de inceput de an) sau prin Miami(vezi visul tau)?

  71. Multumesc mult, Nice! Stii sa-ti alegi cuvintele, ai un discurs minunat! Iti doresc ca si-n noul an sa nu te paraseasca inspiratia pentru ca astept cu interes postarile tale!
    Toate cele bune!

  72. An nou plin de bucurii si liniste iti doresc >:D<
    La multi ani !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s