Aventuri internautice

Dupa cum bine stiti sunt intr-o mica vacanta de blogging(motivele fiind extrem de intemeiate si foarte personale). Asta nu m-a impiedicat insa sa va vizitez din cand in cand, sa las cate un comment doua, sau chiar sa postez cate un articolas mai de vara, adica o leapsa, un mail, chestii inofensive, lipsite de  substanta. A, Dragos nu e in vacanta! Ii astept articolele pe adresa binecunoscuta… 😛  Oricat as incerca, imi este imposibil sa stau departe de voi.  Preconizez o revenire in forta in circa doua saptamani.

Ieri am primit un mail despre criza, mi s-a parut  amuzant si am decis sa-l postez si pe blog. Toate bune si frumoase pana aici.  Tin sa precizez ca de cand am deschis blogul nu am avut parte de comentarii rautacioase sau jignitoare la adresa articolelor sau a autorilor acestora. Cu foarte mici exceptii… Ei bine, acest material(nu stiu exact cum sa-l numesc) a aprins imaginatia romanilor care mi-au invadat blogul cu mesaje de „bine” gen „burn in hell” sau „prostia e infinita” , si cum probabil banuiti, acele persoane scriau nici mai mult nici mai putin decat din mijlocul…Oceanului Planetar. Adica sub anonimatul unui proxy. Iar la adresa de mail aveau trecut numele  meu. 🙂 Ce se intamplase de fapt: pe un blog foarte cunoscut, de care  am auzit, dar pe care nu am avut niciodata curiozitatea sa-l vizitez, un tip a lasat adresa blogului meu si a precizat ceva de genul: sa ne mai si distram, aici o gluma despre criza. Ei bine, cititorii acelui blog, curiosi nevoie mare, au intrat aici in speranta ca se vor destinde putin(?). Numai ca ce au gasit nu a fost tocmai pe placul domniilor lor… Cert e ca nu au gustat gluma. Si au pornit un atac furibund la adresa mea, numindu-ma in fel si chip si dorindu-mi toate cele „bune”.

Observand desfasurarea ostilitatilor, am intrat pe acel blog(de la admin) si l-am rugat pe titular sa stearga link-ul site-ului meu. S-a facut ca nu pricepe si in doi timpi si trei miscari am si fost atacata de un postator ce-si face veacul pe acolo.

Nu stiu cum se va termina povestea asta, iar concluziile le trageti singuri. Criza are si altfel de efecte decat cele strict economice asupra romanului. Oare de unde atata rautate? Nu mai reusim deloc sa fim toleranti, gasim nod in papura la orice, nu mai stim sa radem, sa facem haz de necaz? E mai usor sa aruncam cu invective sub anonimatul unui proxy si al unor adrese de mail false decat sa ignoram pur si simplu si sa ne vedem de treaba? Ce ne costa sa fim mai buni, mai ingaduitori? Sa ne fi pierdut de tot simtul umorului?  😦

Si pentru ca  suntem la capitolul aventuri, cautand ceva pe net, am dat peste un material foarte instructiv din punctul meu de vedere. Vazand ca pe acest blog intra din ce in ce mai multa lume, am decis sa-l public si aici. Deci inca o data precizez, materialul nu-mi apartine, dar mi-a placut mie foarte mult! Este de pe un alt blog, dar preluat de pe un site. O sa mentionez sursa la sfarsit.

„Barbatii cauta aventuri, iar femeile, mari iubiri. Ele se indragostesc nebuneste, iar ei capata un pic de adrenalina in plus, ca sa se simta mai voinici.

Am ras cand am citit intr-o revista urmatoarele date statistice: “Doua milioane de cupluri s-au indragostit pe internet. Patru milioane de cupluri s-au despartit din cauza relatiilor de pe internet”. Apoi n-am mai ras. Dimpotriva. Intr-o seara, tinand de mana o prietena draga, am plans cu lacrimi lungi, inodate peste inima. Am plans de durerea iluziei ei spulberate si de durerea propriilor mele amintiri.

Tot mai des aflu despre barbati care, ca sa-si indure mai usor frustrarile casniciei, pornesc la agatat pe internet. Ca sa fiu cinstita, chiar cunosc doi domni, aparent foarte bine, care au facut in sportul asta performante demne de olimpiada lipsei de scrupule. Unul practica in continuare exercitiul amorului virtual. Celalalt, care era dotat cu un plus de sensibilitate, s-a lasat. Pentru ca, pana la urma, dupa vreo doi ani de amantlacuri pe net, a cazut in propria lui capcana si s-a indragostit de-adevaratelea.

Practica e aceeasi de fiecare data. Ei scriu lucruri fabuloase unor femei sensibile si delicate, insetate de iubire. Ele se indragostesc pe viata si pe moarte. Ei, dupa ce si-au exersat farmecul si au mai primit inca o dovada ca sex-appeal-ul lor e intreg si valabil, bat urgent in retragere, fie ca intalnirea a ramas la nivel virtual, fie ca s-a consumat si in plan pur material. In urma lor raman iluzii sfaramate, cate-o inima zdrobita, cate-o femeie care plange, pentru ca investise, ca naroada, toate sperantele ei intr-o relatie care s-a dovedit a fi o pacaleala.

Femeile nu cauta aventuri de o noapte, ci iubiri de o viata. Ele navigheaza pe net cu speranta ca isi acorda, astfel, o sansa in plus ca sa-si gaseasca sufletul-pereche. Cei mai multi dintre barbatii porniti pe aceleasi ape nesfarsite vor, de obicei, altceva. De obicei, adrenalina. Ameteala indragostirii nepericuloase. Bungee-jumping cu inima cate unei fiinte care nu are nicio vina, in afara naivitatii. Un motiv in plus sa se simta virili, chiar daca mariajul lor e searbad si naclait de conventii.

Practicantii agatatului pe internet sunt, cu totii, inteligenti si culti. Nu poti sa ametesti pe cineva, doar din cuvinte, decat atunci cand stii  sa le manuiesti cu maiestrie, cand esti in stare sa jonglezi cu ideile, sa fii indeajuns de cult ca sa poti apela la citatele potrivite in momentele cele  mai prielnice. Dar asta nu-i impiedica sa fie absolut insensibili cand se pune problema ca ar face vreun rau cuiva. Ei se simt impacati si in fata partenerelor oficiale pe care, chipurile, nu le insala- desi mintile lor sunt demult plecate pe araturi-, si in fata celor intalnite in lumea virtuala, carora nu le promit nimic precis, iar apoi, cand afla despre suferinta pe care au provocat-o, ridica din umeri si spun, cu mare convingere, ca ei n-au vrut sa faca decat bine, ca n-au intentionat decat sa aduca putina alinare unor inimi insingurate.

Dar eu cred ca si cei care joaca rolul nestiutorilor au aflat si ei, cumva, ca femeile se indragostesc de-adevaratelea. Ca nu e corect sa te joci cu inima cuiva, si ca o tradare  ramane o tradare, indiferent daca s-a ajuns la nivel de epiderma sau s-a ramas in zona inefabila a neatingerii. Doar ca se prefac a nu sti, ca sa nu-si strice jocul. Pana intr-o zi, in care se vor da legi care sa-i pedepseasca pe cei care se joaca de-a iubirea si de fapt nu cred in ea. Pana intr-o zi, in care hotii de suflete nevinovate vor ajunge la inchisoare, pe baza unor legi ale bunului simt, ale bunei credinte.”

Unii dintre voi il cunoasteti pentru ca v-am vazut numele printre comentatorii lui.

Sursa aici

PS

De curand am descoperit o tanara care scrie incredibil de frumos, exact pe gustul meu. Va recomand ultimul ei articol. Il gasiti aici

Comentariile sunt închise.