Mersul pe carbuni aprinsi

Motto:  Reporter: „How did you find America, John?”

John: „Turn left at Greenland”

Un articol „3 in 1”

  1. Explicatia motto-ului.

Dialogul cu pricina l-am auzit pentru prima data reprodus de Florian Pittis la „Poezia muzicii tinere”, in urma cu multi ani. Când componentii grupului Beatles au ajuns prima data in America, in 1964, au fost perceputi de reporterii locali ca niste pustani si, intr-un acces paternalist, reporterii cu pricina au simtit nevoia sa ii mângâie usor pe crestet (cum ar veni) si sa le puna intrebari tâmpite. Numai ca nu stiau cu cine au de-a face….Si ceilalti (Paul, Ringo, George) au dat raspunsuri ironice, dar ne indepartam de subiect. Raspunsul din motto apartine lui John Lennon si pentru mine are doua semnificatii. Prima e apropiata de sintagma „oul lui Columb” si inseamna sa faci un lucru pe care oricine il poate face, dar exista un numar infim de oameni carora le trece prin cap asa ceva. Sau care au curaj pentru asa ceva. Iar a doua – cum sa dai un raspuns ironic, scurt si spumos unei intrebari care se vrea smechera. In cazul acestui articol ne vom ocupa de prima semnificatie – „just do it”.

2. Preambul

Acum ceva vreme eram la un party in casa unei prietene, Ofelia. Motivul teoretic era ziua sotului ei, dar la Ofelia nu era nevoie de motive; tot timpul era câte un party, mereu avea tot felul de prieteni in jurul ei. La un moment dat se deschide usa si apare un grup mai aparte: 3 baieti si o fata. Era vara. Fata era blonda, imbracata in niste pantaloni strâmti albi (cred ca de in) si o bluza alba. Purta sandale. Iar ochii….multa vreme mi-a fost greu sa-i uit, desi atunci i-am vazut prima si ultima data. Un cenusiu-albastru metalic, de obersturmbannführer  SS. Efectiv simteai ca-ti ard retina daca-i priveai in mod direct, ba chiar iti aparea din senin un gust metalic. S-au asezat discret intr-un colt si au inceput sa povesteasca de-ale lor. La un moment dat, intâmplator, m-am asezat lânga ei. Grupul dadea dovada de o coeziune interna foarte puternica, dar de nedefinit. Nimeni nu parea sa aiba in mod clar vreo legatura diferita, intre ei domnea o buna intelegere omogena si ingrozitor de nefireasca. Iar fata…fata nu parea sa apartina vreunuia din ei in mod cert. Era una de-a lor si o tratau ca atare. Erau practicanti de sporturi pe care le-am putea cataloga ciudate, faceau parasutism, diving….nu e asa simplu. Si n-o faceau din când in când, asta era modul lor de viata. Ea era singura dintre ei care mai avea o experienta in plus la activ: mersese cu picioarele goale pe carbuni incinsi. Firma la care lucra pregatise un fel de team building care includea si aceasta proba iar ea, impreuna cu foarte putini colegi, se oferisera sa faca acest act de curaj. Restul colegilor, oripilati, n-au facut altceva decât sa priveasca de la minimum 10 metri distanta. Instantaneu m-am uitat la picioarele ei. Imi era cu neputinta sa cred ca niste picioare atât de mici, delicate si perfecte, cu unghiile pictate de natura intr-un roz atât de copilaresc, au putut fi supuse unui asemenea supliciu fara nicio urma vizibila. La un moment dat a inceput un blues. Reusind sa-mi depasesc timiditatea, am invitat-o la dans. A acceptat. Nicio tensiune. Se misca perfect. Am intrebat-o daca e adevarat ce a povestit, daca a mers pe carbuni aprinsi. Da, desigur, dar nu e nicio filozofie, „just do it”. Bine, dar…a facut vreo pregatire psihologica inainte? A alergat pe carbuni sau s-a deplasat lent? Erau chiar incandescenti carbunii? Uite ce, mi-a spus, in felul asta n-ai sa reusesti niciodata. Pui prea multe intrebari. Evident, observatia cu pricina mi-a turnat plumb in picioare. Vezi ca nu esti pe ritm, m-a taxat la un moment dat, ceea ce m-a derutat si mai mult; nici nu stiam ca trebuie sa am un ritm, era un blues! Sau nu era blues?!?!? Am asteptat finalul izbavitor cu o dorinta mai mare decât a unui boxer in corzi.

La fel de nebagat in seama cum venise, grupul a plecat dupa putina vreme. Am intrebat-o pe Ofelia cine sunt. A!, niste prieteni de-ai mei. Niste ciudati, stii cum sunt toti prietenii mei…Stiam. Ca doar si eu eram un prieten de-al Ofeliei….

Vremea a trecut. La un moment dat insa mi-am amintit de ideea cu carbunii aprinsi. Am intrebat-o pe Ofelia pe unde mai sunt prietenii ei. Nu puteau fi contactati. Faceau alpinism pe undeva prin Africa….Dupa inca o perioada, toate contactele disparusera. Nu mai puteau fi gasiti.

3. Si ca sa fim totusi on-topic,

Ei bine, pâna in acest moment n-am reusit sa merg pe carbuni aprinsi. Dar am incercat sa contactez persoane care au facut-o si n-am reusit nici asta. Parca au intrat cu totii in pamânt.

Intr-un articol precedent imi manifestasem incântarea pe care am avut-o atunci când am observat ca, interesat fiind de un subiect, Universul „comploteaza” sa-ti aduca informatiile.

Nu si de data asta.

Omul se naste de la mama natura cu doua frici, mari si late: frica de inaltime si frica de zgomot. Celelalte frici, printre care si frica de foc, sunt induse fie prin experienta directa, fie prin mesajele repetate ale parintilor care reusesc sa-ti patrunda in subconstient. Dar in majoritatea covârsitoare a cazurilor e vorba de experienta directa, pentru ca imi e greu sa cred ca exista vreo persoana care sa nu se fi ars intr-un mod mai mult sau mai putin neplacut.

Cu toate ca fricile initiale „se vindeca” destul de repede (mai putin cazurile relativ patologice), una din cele mai acerbe frici ramâne cea legata de foc. Si totusi exista oameni care forteaza limitele si in acest caz. De la incercari (sa le zicem) soft precum cele de la team-building, pâna la experienta „hard” a calugarului budist Thich Quang, anumiti indivizi vor sa demonstreze ca si aceasta frica poate fi invinsa. Ce-i impinge oare sa faca acest lucru (evident, vorbim aici de experiente autoimpuse)? Si cum se explica ceea ce se intâmpla atunci când mergi pe carbuni incinsi? E vorba de mult laudata si neinteleasa „gândire pozitiva” sau e vorba de o explicatie 100% stiintifica? De ce unii din „temerari” se ard si altii nu? E ceva care are legatura cu modul de gândire sau exista o explicatie de natura fizica?

Trebuie sa mentionez ca n-am gasit o opinie „asa si-asa”. Taberele ori se ignora reciproc, ori se persifleaza.

Sa dam cuvântul unora din cei care au studiat problema. Si incercam sa luam exemple din ambele parti, pentru o mai justa judecata.

In „Biologia credintei”, Bruce Lipton e convins: energia gândurilor sta la baza faptului ca poti merge pe carbuni incinsi fara sa te arzi. „Gândurile – energia mintii – influenteaza direct modul in care creierul fizic controleaza fiziologia corpului”. Cei care isi directioneaza gândurile in mod corect nu se ard, iar „ezitantii’ se ard. Bruce da si un citat relevant din Henry Ford: „Daca crezi ca poti, sau daca crezi ca nu poti….ai dreptate”.

Intreaga carte a lui Bruce, perfect argumentata in mod logic, converge catre suprematia energiei (deci a gândului) asupra materiei (deci a corpului). Mecanismele de semnalizare energetica – zice el – sunt de o suta de ori mai eficiente in transmiterea informatiei din mediu decât semnalele fizice, cum ar fi neurotransmitatorii.  In plus…daca stii cum sa gândesti, atunci se formeaza un strat energetic protector intre corp si mediu care te fereste de riscul arsurilor.

Bruce Lipton nu vorbeste din proprie experienta in legatura cu mersul pe carbuni incinsi, ci din a altora.

„Aiureli!”, sare Michael Shermer din „De ce cred oamenii in bazaconii”. Gândurile n-au nicio treaba, e vorba de un fenomen pur fizic si destul de simplu (am observat in mai multe rânduri asta, se tot accentueaza faptul ca toate explicatiile sunt „simple”, pentru a lua cât mai mult in derâdere „adversarul”, pe principiul „pai astia nu sunt in stare nici macar sa inteleaga chestii elementare, ce pretentii sa mai avem de la ei?”). In seara zilei de 16 mai 1996 el chiar a facut-o, a calcat cu picioarele goale pe carbuni incinsi in cadrul unei emisiuni. Inainte de asta primise insa asigurari de la Bernard Leikind, specialist in fizica plasmei (care si el a mers cu picioarele goale pe carbuni incinsi) ca nu are ce sa i se intâmple, chiar daca temperatura in mijlocul carbunilor e de 400 de grade Celsius (dar se poate ajunge si la 1.000 grade Celsius). De ce? Carbunii au o conductivitate termica relativ scazuta si, daca parcurgi distanta suficient de repede (el a parcurs-o in 3 secunde), nu patesti nimic. De când incepi si pâna la final trebuie sa fii in permanenta miscare. E ca si in cazul unei prajituri in forma de metal abia scoasa din cuptor – daca atingi prajitura, care are conductivitate scazuta, nu te arzi; daca atingi forma de metal insa….

O alta explicatie stiintifica are la baza stratul izolator dintre corp si carbune produs de efectul Leidenfrost (mai multe aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Leidenfrost_effect). Apoi, trebuie avut grija cum e facut „patul de carbuni”. In principiu, inainte de experiment, carbunii sunt acoperiti cu cenusa (iar cenusa e un izolator termic). In plus, carbunii au forma neregulata, contactul cu talpa facându-se pe o suprafata mica.

Deci Michael a facut-o fara sa psalmodieze, fara sa mediteze si fara alte chestii de genul acesta intrucât, zice el si o tot repeta, mersul pe carbuni incinsi n-are legatura cu puterea mintii.

„Just do it”

DAR – ma intreb si va intreb – faptul ca reusesti sa depasesti o asemenea bariera psihologica si risti sa-ti infrunti una din cele mai grozave temeri, nu e suficient sa se numeasca „gândire pozitiva”? Adica de ce trebuie persiflat un asemenea act de vointa doar pentru ca poate fi explicat, eventual, prin „fizica simpla”? De ce trebuie ironizat cineva doar pentru ca abordeaza aceeasi problema pe alta cale? Ce a facut Bernard cu Michael nu e tot un fel de „pregatire psihologica”, asa cum fac instructorii cu elevii lor atunci când le vorbesc de puterea gândirii pozitive? Ar mai fi mers Michael pe carbuni incinsi daca Bernard nu i-ar fi explicat „pe limba lui” cum stau lucrurile? Ma indoiesc!

Sa-l lasam pe Michael Shermer sa ne explice el cum e cu fachirii si team-building-urile. O experienta insa ca a lui Thich Quang n-are cum s-o explice prin niciun fel de fizica, fie ea simpla sau complicata.

0 Concluzii

Dupa cum vedeti, acest articol e compus din mai multe parti, astfel incât sa vorbiti on-topic aproape indiferent de subiect. Despre muzica. Despre petreceri. Despre sporturi extreme. Adica despre orice sport, având in vedere ca, in lumea de azi, trecerea pe zebra, pe verde, a ajuns un fel de sport extrem. Sau….puteti sa alegeti sa nu vorbiti deloc.

Dar mi-ar placea sa stiu daca a existat in viata voastra un anume eveniment care v-a marcat. Ceva ce erati convinsi ca nu puteti face si pâna la urma ati facut.

Fire Walk with Me (Questions In a World of Blue)

Autor: Dragos

24 responses to “Mersul pe carbuni aprinsi

  1. „Just do it” nu e tocmai deviza ce ma caracterizeaza, nu pot sa ma laud nici cu infruntarea celor mai cumplite temeri, nici cu depasirea unor bariere psihologice. E de rau? Am stat si m-am gandit, singurul lucru pe care eram sigura ca nu-l voi putea face vreodata si pana la urma a trebuit sa-l fac a fost sa zbor cu avionul. Iar dupa prima data mi-am jurat ca n-o voi mai face si totusi am facut-o si a doua oara, dar nu cred ca la genul asta de intamplare de refereai avand in vedere tema articolului.
    Un singur eveniment m-a marcat de-a lungul vietii, aveam 17 ani si eram in „Ring” la Costinesti, dar nu pot sa povestesc, lumea m-ar lua de nebuna, nu m-ar crede, asa cum nici eu nu gasesc explicatii pentru fenomen. Si nu, nu am vazut OZN-uri. :)))

  2. Dragos
    Tu ai avea curajul sa experimentezi mersul pe carbuni incinsi? Crezi in explicatiile fizice sau in cele paranormale pentru acesta arta? Care a fost acea intamplare care te-a marcat?

  3. as avea curaj .. dar nu sa merg.. ci sa alerg rapid. Cu cat treci mai repede cu atat mai bine!
    de obicei ma cam joc cu focul… 😀

    • Pai cred ca asta e si secretul , sa scoti un timp record! :)))
      De obicei voua barbatilor va place sa riscati, adorati provocarile si nu va pasa de consecinte. Va cam lipseste din acest punct de vedere instinctul de conservare.

      • nuuuuuu…. eu nu ador provocarile, fac doar ce stiu ca am mai facut, si pot face! am pielea groasa in talpa😀 si in palme :))
        Nu cred ca imi lipseste instinctul de conservare, problema e ca nu vad scopul instinctului….. nu am pt ce sa ma conserv.

      • :))) Incredibil, din 10 barbati, 9 vin cu acest discurs. Ce se intampla dragi baieti cu voi?😯 😛

      • nimic….. pai eu o vad in modul urmator:
        traiesc 1000 de ani, iar la 999 de ani cunosc toate secretele vietii? nu!
        sunt ceva important pt umanitate? nu!
        sunt cumva ultimul din specia umana? nu!
        atunci ce e cu atata instinct de conservare? nu am fost nimeni, nu sunt nimeni,si cred ca nici nu foi fi! voi fi tot un inviziibil ca pana acum…. si ca multi altii
        In plus…. nu stii de unde apare nebunul cu masina si te ia in plin, sau iti cade ceva in cap…

        „De obicei voua barbatilor va place sa riscati, adorati provocarile si nu va pasa de consecinte.”
        De cand ma stiu, nu am facut nimic fara sa ma gandesc la consecinte! nu ale mele, ci la consecintele celor din jur.
        nu am facut niciodata nimic ….pt ca ma gandeam la consecinte! nu stiu daca era bine pt mine sau nu, daca faceam acele lucruri, si nici nu am sa stiu
        mereu ma ganbesc la consecinte, dar nu la ale mele.

      • Narcisa , la ce faceai referire in comentariul de la mine ?

  4. Problema cu fricile e ca daca vrei sa-ti depasesti teama de a merge pe foc, atunci e o idee foarte buna sa mergi prin foc.

    Daca insa, crezi ca toata auto-disciplina si curajul necesar actiunii de a merge prin foc se vor mentine si in situatii de viata mai uzuale sau mai plauzibile, atunci … tough luck.

    Nu neg ca exista oameni mai curajosi de la natura, care ar da dovata de aceeasi stapanire de sine si in trecerea peste carbuni si in alte situatii, dar cu siguranta nu ei sunt cei care sa aiba nevoie de mers pe carbuni ca sa „gandeasca pozitiv”.

  5. @ Nice, culmea e ca si eu am avut o experienta similara cu avionul când m-am dus prima data la Paris. Nu stiu de ce, dar eram convins ca se va prabusi….am si visat asta cu o noapte inainte…dar atâta mângâiere sufleteasca am avut, ca s-a prabusit in Elvetia, intr-un peisaj superb….

    Experimentul mersului pe carbuni incinsi cred ca as avea curaj sa-l experimentez. Am tot cautat sa vad daca se mai fac astfel de experimente, am dat de o firma care organizase cu 3 ani in urma asa ceva, dar nu raspunde nimeni nici la mail, nici la telefon. Nu cred ca as pati ceva, daca ma asigura domnul Shermer ca totul e in regula, ce s-ar putea intâmpla?

    @ Black Angel, cum ai facut rost de piele groasa in talpa? Tot de la body-buiding ti se trage?🙂

  6. @ Vlad, nu intotdeauna se chiteste. Eu am facut tot felul de cursuri si exercitii pentru calmarea spiritului, relaxarea mintii samd. Ma descurcam binisor la exercitii, insa, intr-o situatie reala, lucrurile erau fix ca inainte. Nu tot timpul, dar oricum…

  7. Pingback: Noapte bună, îngeraș! « Adakiss's Blog

  8. Eu nu vreau sa-mi inving nici o frica . Nu prea ma intereseaza.
    De ce ? Simplu , cand esti pus intr-o situatie limita e mai bine sa-ti fie frica , e mai bine sa actionezi cu frica in oase . Sincer , mi se pare un teribilism nebun pentru orice varsta . Nici cand am fost puber sau adolescent n-am avut astfel de preocupari si asta nu inseamna ca sint eu mai acatarii decat cei care au astfel de preocupari , chiar cred ca cei care fac chestii d-astea sunt de admirat ..In schimb , cred ca pe o distanta de doi metri as fi in stare sa o fac . Daca tu crezi ca poti face un lucru sau daca tu crezi ca nu poti , este perfect adevarat ca ambele sunt adevarate .

    Tu spui : sa faci ceva ce toata lumea poate face , sau sa faci ce nimanui nu-i trece prin cap sau chiar daca ii trece nu are curajul sa-l faca…
    Exemplar mi se pare in acest topic Michael Jackson . He’s the only fuckin’ niga who turns white !

  9. In ceea ce priveste antrenamentul psihic , da , el te poate face sa faci sau sa fii ce vrei . Asta fac cu noi toate firmele de publicitate , toate televiziunile in pauzele meciurilor sau filmelor :Te conving sa cumperi …

  10. Ca multi altii, si eu am avut probleme cu avionul, imi era o frica groaznica sa nu fiu nevoita vreodata sa zbor. Dar inevitabilul s-a produs cand am fost pusa in fata faptului implinit, si anume, mi s-a facut o surpriza, prietenul meu mi-a facut cadou o vacanta in Turcia iar transportul era cu…, ghiciti, cu avionul!!! Stia ca mi-e frica sa zbor, dar nu in halul asta. Si asa am ajuns sa ma dau cu avionul.

  11. Citind ce a postat fiecare mi-am amintit ca am intalnit undeva, nu-mi amintesc exact unde, o stire despre un club de persoane bolnave de SIDA. Acestea au constientizat ca sunt de fapt condamnate la moarte, au inteles ca nu mai au nimic de pierdut si in consecinta, se dedicau unor activitati pe care „inainte” nu ar fi avut niciodata curajul sa le desfasoare( curse auto, parasutisrn, alpinism, etc.).
    Mi s-a parut interesant si extrem de emotionant. Ne place sau nu, fiecare dintre noi, suntem „condamnati la o moarte”. Dar … probabil ca doar atunci cand constientizam inevitabilitatea mortii avem puterea de a distruge limitele pe care temerile noastre ni le-au creat. Cred ca frica este, pana la o anumita limita, un sentiment sanatos ce ne determina sa privim cu seriozitate consecintele actiunilor noastre.
    Mie personal imi este frica de apa. Si aceasta frica o acum de cand era sa ma inec la mare. De atunci nu am mai inotat.
    P.S. „Biologia credintei”, Bruce Lipton – cartea pe care tocmai o citesc, este o carte foarte interesanta.

  12. @ crisuadi, dar mersul pe carbuni incinsi nu e obligatoriu pentru nimeni….

    De obicei, din câte am inteles, „patul de carbuni incinsi” are cam sase metri. Cred ca doi metri ar fi pe latime….

    In legatura cu cumparatul, la mine nu prea se intâmpla. In primul rând, nu prea ma uit la reclame. In al doilea rând pot numara pe degete produsele pe care le-am cumparat din cauza reclamei. Un exemplu ar fi „Clasic Românesc”. Ma „intereseaza” atât de mult incât, atunci când vorbesc cu cineva, ii spun „stii reclama aia cu un maimutoi care danseaza?, nu stiu la ce produs este dar…”

    @ happygirls, anul asta unde te duce prietenul tau cu avionul?🙂

    @ Nora, foarte frumoasa postarea ta. Frica e normala si constructiva, atâta timp cât nu pune stapânire pe tine pe de-a-ntregul (vezi ca Bruce are o explicatie foarte interesanta in legatura cu frica).

    Si eu era sa ma inec, „am patit” un cârcel in timp ce inotam, dar asta nu m-a facut sa renunt la balaceala….

    E foarte bine ca citesti „Biologia Credintei”, am sa te rog frumos sa revii cu amanunte in legatura cu concluziile pe care le-ai tras dupa ce o termini.

    • @Dragos,
      “Biologia credintei”… mie mi s-a parut un curs foarte captivant si totodata putin conventional de biologie celulara.
      Interesanta comparatia celulelor cu niste “oameni in miniatura” dar si mai interesanta comparatia acestora cu un calculator. Fara sa vreau mi-a venit in minte “Proiectul Montauk”. Ca un paradox atunci cand este studiat omul, se spune despre el ca este un organism extrem de complex si inteligent iar pe masura ce studiul este indreptat spre organisme tot mai mici (uni sau pluricelulare) se afirma despre ele ca sunt lipsite de inteligenta, cand de fapt… “fiecare celula este o fiinta inteligenta care poate supravietui independenta”.
      Bruce Lipton, descoperind legaturile dintre biologie, psihologie si spiritualitate a descoperit ca de fapt nu genele sunt cele care ne controleaza viata ci mediul inconjurator si nu este de ajuns sa avem o gandire pozitiva pentru a detine controlul asupra corpului ci mai mult de atat – credinta. Numai credintele noastre ne pot vindeca, ne pot reinoi si putem face miracole. Sa credem in noi, in puterea gandurilor pozitive cu ajutorul carora ne putem controla si stapani propriul destin.“Noi cream lumea in care traim”.
      Am citit un interviu cu Bruce in care spunea ca Isus a facut miracolele datorita faptului ca oamenii credeau in El. Pentru ei El era creatorul, toti credeau in unul si acelasi lucru, oferindu-I astfel puterea lor lui Isus. Dar … tocmai in orasul natal nu putea face miracole si asta pentru ca localnicii il percepeau doar ca fiul unui tamplar si nu-l credeau in stare de a face minuni. De aceea Isus a mers prin locurile unde majoritatea oamenilor credeau ca El.
      Tot in acelasi interviu spunea ca omul este o fiinta energetica intr-un corp fizic si pornind de la aceasta idee, energia din corp poate fi dirijata si focalizata pentru a deveni foarte puternica.
      Marea majoritate a oamenilor se simt slabi sau incapabili deoarece isi extrag informatiile si programul acestui comportament din subconstient. Acest subconstient este alimentat in fiinta noastra prin observarea parintilor, fratilor, a comunitatii din care facem parte.
      In ce priveste frica …ca toate lucrurile esentiale, se creeaza in constient iar prin repetare subconstientul o memoreaza reproducand-o apoi automat.
      Pentru a o invinge este necesara, pe langa o energie vitala, o mare vointa, o “dezinstalare” din subconstient a acestui comportament. Nu stiu daca neaparat lasand fricile sa plece am facut primul pas catre cearea unei vieti mai implinite dar mai libera cu siguranta. Cred ca este la fel cu eliberarea de superstitii, de prejudecati …
      Scuze … m-am lasat dusa de val si am scris cam mult. Probabil ca nimic din ce am postat nu-ti este strain, dar iti multumesc ca mi-ai dat ocazia sa-mi spun parerile mele referitoare la “Biologia credintei”.

  13. Dragos
    Am gasit un sport extrem pe care-l tot practic si la care ma gandesc serios sa renunt, pentru ca nu mi-a adus nimic bun pana acum: blogging-ul. :))))
    Acum, cu reclamele se intampla urmatorul fapt: poate te conving sa cumperi produsul prima oara,dar daca acesta nu te satisface, nu-l vei mai lua in veci! Asa ca nu vad nicio influenta, eu oricum imi achizitionez tot ce apare nou!

  14. @ Nora, eu iti multumesc pentru faptul ca mi-ai impartasit opinia ta. E adevarat ca multe din cele ce spui in postarea ta coincid si cu punctul meu de vedere. Dar…ai citit cartea pâna la capat? Te intreb asta pentru ca Bruce lasa deschisa chestiunea accesarii subconstientului si voiam sa stiu opinia ta in legatura cu acest aspect (partial am inteles-o: lasa fricile sa plece).

    „Nimeni nu e profet in tara lui”. Stiam cine a spus-o si in ce imprejurari, dar abia acum mi s-a clarificat ideea de baza, drept pentru care iti multumesc!

    • Accesarea subconstientului … Vrei opinia mea in legatura cu acest aspect….Nu stiu daca este tocmai ceea ce vrei sa afli,
      dar o sa incerc.
      Mai intai ca eu i-as spune puterea gandului. Gandurile sunt proprietatea noastra privata si le putem folosi intr-un mod creator implinindu-ne dorintele.
      „Omul este ceea ce gandeste el.” Gandul inseamna viata.
      Asa … teoretic… este usor sa te informezi asupra cunoasterii interactiunii dintre constient si subconstient. Mai greu este de pus in practica legile mentalului, de inteles legile gandirii, de obtinut un control cat de mic asupra gandurilor.
      Probabil ca nu este o reteta general valabila pentru toti oamenii. Probabil ca si marile personalitati au trebuit sa cunoasca prin proprie experienta legatura intima dintre constient si subconstient.
      Eu am fost atrasa de materializarea forma-gand. Asa am inceput sa citesc despre acest fenomen.
      Am reusit sa inteleg ca ceea ce mi se intampla este rezultatul actiunilor mele. Ca orice gand este ca un bumerang.
      Nu mi-am impus sa ma lupt cu subconstientul, pentru ca va rezista vointei mele, pentru ca va tasni navalnic exact atunci cand credeam ca am invins. Incerc insa sa anihilez pana la a elimina vechile ganduri, dar sunt constienta ca nu voi realiza de prima data si tocmai de aceea nu disper, puterea launtrica, spirituala se dobandeste gradat.
      Poate suna cam ciudat dar … plecand de la teoria conform careia gandul iubirii va neutraliza un gand de ura iar gandul curajului este cel mai puternic antidot impotriva fricii, incerc sa gandesc corect, sa cuceresc propria minte, sa ma bucur de libertatea gandirii.
      Nu stiu daca sunt pe calea cea buna, dar … incerc si timpul imi va confirma sau infirma reusita.

  15. @ Nora, multumesc pentru raspuns. Interesante concluziile tale, ma voi gândi la ele. Cred ca esti pe calea cea buna🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s